Discuții și deschidere

Într-o seară, după șase lui de relație presărată cu mult sex, cine în familie, vizite la prieteni și doi copii de îngrijit în comun, am avut una dintre rarele noastre discuții despre noi. În șase luni de relație pot număra pe degete discuțiile noastre despre noi. Le-am evitat, atât eu cât și el, purtându-le doar în momentele cu adevărat grele, când deja filmele sau nemulțumirile mele atinseseră cote maxime și lucrurile trebuiau clarificate, ca să pot merge mai departe și să nu mă retrag din relație. Am evitat conștient să pun întrebări, să aflu istorii sau să explorez trăiri ale omului de lângă mine, fiind mult mai interesată de un sex rapid sau un serial cu dramele altora. Nu am vrut să știu detalii despre el pentru că, nu am fost tentată să-l cunosc. Sexul a fost cam tot ce m-a interesat și dacă nu ar fi fost bun, aș fi plecat de mult pe alte cărări și mai întortochiate. Nu am întrebat și nici nu am mărturisit, fiind foarte selectă cu detaliile despre viața mea, mult mai rezervată decât sunt când scriu, chiar și pe blog trăirile și simțirile mele. Am omis intenționat și nici nu am adus vorba despre anumite subiecte, care ar fi necesitat un efort de sinceritate din partea mea, pentru că nu am vrut să împărtășesc această sinceritate, deschidere și vulnerabilitate. Undeva, pe drumul meu din ultimii ani, am decis că deschiderea față de oamenii ce intră în viața mea nu-și mai are sensul. Sunt însă, o maestră perfectă a deghizării, fiind capabilă să mărturisesc despre mine chestiuni intime și trăiri zbuciumate, care dau impresia interlocutorilor că m-am deschis în fața lor, că mă cunosc, că-i lovesc cu sinceritatea mea, care nu-i mai mult decât o fațadă calculată sub care sunt multe alte straturi mult mai personale.

Și până la urmă omul s-a deschis, pe neașteptate, când mă așteptam mai puțin. A prins încredere în mine și mi-a mărturisit trăiri, dureri, alegeri, decizii, bucurii și mai ales nefericiri. L-am ascultat cumpănită, încercând să nu răscolesc cu instinctul meu prea mult în trecutul lui neprelucrat și neacceptat. L-am privit empatică, dar cu o distanță calculată, pe care am instalat-o între mine și el, imediat ce discuția i-a scos la iveală imperfecțiunile. Am încheiat seara fără sex, răspunzând cu răceală îmbrățișărilor lui și ușor descumpănită. Când am plecat spre casă am realizat că aș fi preferat o partidă de tăvăleală deschiderii lui, sincerității și blablaului, care în loc să aibă efect de apropierea asupra mea, m-am făcut să exclam descumpănită ”am pierdut timp”.

A doua zi la muncă, am discutat cu un coleg situația, iar el mi-a explicat ce mult însemnă pentru un bărbat să se deschidă în fața unei femei, expunerea vulnerabilități, dureri, greșelilor și greutățile. Mi-a subliniat că ar trebui să fiu apreciativă față de bărbatul care are suficientă încredere în mine ca să facă un astfel de pas. Am avut un moment de ”aha”, după ce l-am ascultat și în loc să-mi reinstalez Tinderul am concluzionat că, de data aceasta trebuie să fiu eu la nivelul așteptărilor altcuiva.

Sexualitatea si societatea

Am fost crescută în pură tradiție populară, cu sexul încadrat ca și un cuvânt urât, o acțiune păcătoasă, o rușine pentru femei și un motiv de fală pentru bărbați. Din fragedă copilărie am avut problema de a mă raporta la sexualitate, ne pricepând pe deplin elementul rușinii față de organele sexuale, de intoleranță față de nevoie sexuale și de jenă fața de probleme sexuale. Ca și mic copil nu îmi puteam explica pe unde ies bebelușii din burtici, după ce am realizat că nu-i mai aduce barza. Despre ciclu am auzit pe stradă, de la alte fete, procesul fiindu-mi ulterior explicat de o prietenă cu vreo trei ani mai mare. Mi-a zis și maică-mea ceva, la două săptămâni după ce mi-a venit primul ciclul, mai mult retoric chestionându-mă dacă știu despre ce e vorba.

Citatele uzuale ale adolescenței mele au fost ”curvele se fut” si ”fetele cuminți se mărită virgine”.  Toată tinerețea mea nu am înțeles sexul și l-am evitat, deși în mod biologic mi l-am dorit, dar eram prea oripilată de frică si defăimarea socială, care mi-ar fi putut cădea pe cap, ca să încerc ceva mai mult decât niște frecări prin haine. Pentru că sexul era un lucru rău, un păcat, o rușine, ceva ce numai fetele de joasă speță fac, alea care vor rămâne singure și pe care nu le vrea nimeni până la urmă, că toți bărbații adevărați vor să-și bage pula cat mai mult în toate găurile, dar se însoară exclusiv cu virgine. Știu poezia asta pe de rost, iar atunci când am decis să mă fut prima dată mi-am dat seama instantaneu că, am renunțat la posibilitatea de a mă mărita virgină, cel puțin fizic.

O chestie relativ înțeleptă am auzit-o despre sex la școală, de la diriginta din liceu, care ne-a făcut educație sexuală cu un singur mesaj și anume că, ar fi bine să ne futem după ce împlinim 18 ani. Atât, că în rest, Dumnezeu cu mila, și fiecare după posibilitățile pe care i-le auzeau urechile sau i-le dezvolta imaginația. Eram atât de constipată în privința sexualității, că nici nu mi-a venit să cred că o colegă de clasă a rămas însărcinată în clasa a 12-a, eu fiind absolut convinsă că-i virgina și atât de naivă încât să cred in clasa a 9-a povestea cu pișatul după sex, pe care din fericire nu am practica-o ca măsură contraceptivă.

Am început să învăț mai multe despre sex la facultate, după ce am întrat într-o relație complexă, înțelegând cu ce se mănâncă această manifestare biologică, absolut normală, pentru care am fost creați, descoperindu-mă pe mine și renunțând la o parte din frigiditate. Abordarea de la oraș față de abordarea de orășel a fost diferită, atât la nivelul tinerilor, cât și la nivelul părinților, la oraș fiind clar că tipele se fut și nimeni nu-și mai punea întrebări existențiale despre măritișul dezvirginatelor. Nu era totuși bine să ți-se ducă faima că ești prea curtată, sau că îți înșeli prietenul, deși el nu vedea o mare scofală în a te înșela pe tine, că doar e bărbat, dar tu ca fată, nu prea poți să-i lași pe prea mulți, să-și bage pula în tine.

Apoi am schimbat țara, am schimbat relația, am schimbat nația și într-o zi obișnuită, ca oricare alta, m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că oi fi eu deșteaptă cu diplome, realizată social și financiar, dar sunt profund neîmplinita biologic, sexual.

M-am privit bine în ochi și mi-am dat seama că duc în spate toți bolovanii societăților apuse, bazate pe primitivism în relații, ce opreau femeile de la sex ca măsură contraceptivă, dezonorându-le valoarea colectivă (orășelul) sau subminându-le valoarea în cuplu (oraș). În mod natural era dificil pentru o mamă să-și crească singură progeniturile, mai ales dacă erau multe, de aceea era de nedorit să se fută aiurea si să rămână însărcinată. Apoi, femeia fiind in cuplu, era de la sine înțeles ca trebuia să fie fidelă, pentru că în felul acesta, bărbatul furnizor de lângă ea, știe că nu-și spetește statele degeaba pentru a perpetua genele vecinului. Sunt soluții sociale înțelepte și excelent de aplicat mulțimii needucate, oamenilor care nu gândesc, ci doar acționează și reacționează. Sunt perfecte pentru a conserva societatea, inhibând nevoile naturale prin porunci sociale și religioase, în felul acesta menținând pacea în comunitate. Tot datorita acestor valori, e normal ca teorii de genul ”sexul nu e important într-o relație, care se bazează pe valori mult mai mărețe”, să ne fie fluturate pe la urechi, chiar si in societățile cu un picior afara din primitivism, pentru că dacă s-ar trezi mâine toate cuplurile cu vreo 2-3 plozi și minimul pe economie să divorțeze, am avea o criză din aia severă, copii flămânzi și o dezordine generală. Cuplul trebuie conservat, cel puțin până societatea mai evoluează, și un părinte singur își poate permite să crească un copil.

Aceste valori, pe care le găsesc personal greșite și nedrepte la adresa femeilor, le recomand tuturor societăților primitive, pentru că știu că le sunt necesare, dar nu mi-aș permite niciodată nesimțirea să le flutur prin fața oameni educați, care gândesc și nu mai posedă prieteni imaginari. Cei din grupul educat ar trebui să se privească și ei singuri în oglindă, așa cum am făcut-o și eu și să vadă acolo exact în ce parte atârnă pentru ei balanța dintre: ordinea socială, propria gândire și alegerile pe care le fac în viață.

În tinerețe e normal să mergi cu turma, pentru că vei fi în siguranță, e și recomandat pentru supraviețuire și dezvoltarea unor abilități de bază, dar după o vârstă, când începi să vezi, începi să alegi și să dezlegi, trebuie să mai și gândești.

Și mai trebuie să te și apreciezi, să te respecți și să-ți oferi, păcatele pe care ți-le permiți.