Bubele societăților

Fiecare națiune își are bulele ei de absurditate, prostie și multă imaginație scăpată de sub controlul realității. Dacă românii excelează recent pe arătură cu plugul Covidului, la polonezi avortu-i la putere.

În folclorul românesc Covidul nu există, nici pentru cei care s-au deja îmbolnăvit de el, iar dacă îți faci vaccinul ți-se implantează un cip direct în cap, prin care te controlează Bill Gates. Se varsă ură și injurii filosofice, curg jignirile și se scuipă cu amenințări pe Facebook, oglinda digitală a românului, bălăcindu-se taberele între ele cu patimă, atât cele pro, cât și cele contra. În realitate, România are niște spitale de toată groaza, insalubre, murdare, pline de bacterii și prost dotate, cadre medicale incompetente și inumane. Este ultimul loc în care vrei să ajungi bolnav, mai ales cu Covid. Sunt numeroase cazuri de malpraxis în România, oameni mutilați sau uciși din prostia, incompetența sau indiferența medicilor. Cu tristețe privesc cum toată societatea asta bătăioasă împotriva și pro Covid, nu se trezește să vorbească despre problemele reale și grave cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc, dar se bălăcăresc în opinii și păreri despre o alegere care este oricum individuală. Nu forțezi pe unul anti vaccin să nu se vaccineze și nici pe unul pro-vaccin să nu-l facă!

În folclorul polonez avortu-i o industrie, controlată Hitler prin doctori malefici, ce se ocupă de prelucrarea feților avortați în materie primă pentru produsele cosmetice, extrăgându-se din ei colagenul, din care se prepară creme pentru bogații păcătoși ai lumii. De câțiva ani se fac campanii stradale împotriva avortului, conduse în exclusivitate de bărbații ce strigă în megafoane vorbe jignitoare la adresa femeilor ce-ar îndrăzni să avorteze un făt malformat. În realitate, s-au făcut în Polonia în jur de 2000 de astfel de avorturi, pe motive medicale, căci din fătul respectiv nu ar fi ieșit un om normal și funcțional. Majoritatea copii ce se nasc cu malformații rămân în grija mamelor singure, în 90% dintre cazuri ele fiind părăsite de soți sau parteneri, pentru care îngrijirea unui copil cu probleme este insuportabilă. Un caz recent a fost în Londra, când o mamă și-a omorât copilul cu handicap sever, copleșită de greutatea îngrijirii lui permanente pe perioada Covid. Tatăl și-a exprimat durerea printr-un mesaj din Mallorca, despre cât de mult l-a iubit, deși s-a săturat la un moment dat să-l mai șteargă la cur și s-a cărat, dar și-a tatuat numele lui pe braț.

Mă gândesc câteodată cum ar arăta prostia inversată, dintre Polonia și România, dar nu-i iese decât o viziune a normalității. Românii ar sări ca și arși dacă li s-ar interzice avortul la cerere, amintindu-și de toate mamele moarte în timpul comunismului, iar polonezii nici nu ar înclina urechea spre propaganda anti-vaccin, când toți abia așteptă să iasă din pandemie, ca să-și poată relua programul anual de vacanțe în străinătate. Polonezii sunt plimbăreți.

Până atunci vă invit să admirați postere de Valentine’s pe care sentimentaliștii cu anti avort le-au inventat, ca să sensibilizeze cuplurile. Un pic este cam Photoshopat fătul din ele, în loc de malformații fiind integral dezvoltat și cu un look din ăla sănătos, dar ce să-i faci, așa-i in reclame – totul e bine până dai cu banu!

Despre medici și sistemul românesc de sănătate

Photo by Bill Oxford on Unsplash

Parcurgând acest articol despre medicul ce a vrut să returneze banii pacientei moarte, mi-am amintit de aventurile mele recente din sistemul de sănătate românesc. Trist, foarte, foarte trist.

Înainte să plec din România, definitiv după cum avea ulterior să iasă, am făcut ce face fiecare român convins că în țara lui este cel mai bine (mai ales dacă nu a mai văzut altele), vizite la medici. M-am dus să mă verific dacă sunt ok și dacă am toate analizele în ordine, ca să fiu sigură că voi rezista printre străini, când cei mai buni medici sunt în țara mea. Așa am dat peste un laringolog, ce m-a programat pentru scoaterea amigdalelor (mă doreau atunci de la o aftă, aveam să aflu ulterior), dar care a refuzat până la urmă să-mi facă procedura, căci nu cotizasem cu nimic în numerar. Eram și eu tânără, naivă și foarte neorientată, de aceea nu priceput limbajul lui non verbal, plecând uluită și umilită din cabinet, căci practic m-a dat afară și nu înțelegeam de ce.

Mi-am luat rămas bun de la sistemul românesc de sănătate, cel puțin pentru câțiva ani, cu amigdalele sănătoase. Aveam aflat destul de curând prin comparație, că acest sistem nu-i altceva decât o tristă relicvă comunistă formată dintr-o adunătură de medici aroganți și asistente zeflemitoare în halate albe cu buzunarele mereu pline de numerar, ce-și desfășoară activitatea în cabinete obosite, decorate insalubru și spitale vechi, în care nu există urmă de hârtie igienică sau săpun la baie.

Am revenit după ani într-un spital din România, când fiică-mea era de câteva luni. Am primit salon separat de la doctorița impresionată că eram din Polonia și bucuroasă să poată încasa de pe cardul european spitalizarea. Personalul s-a comportat frumos cu noi, dar asta se întâmplă de fiecare dată când este o aură de străini prin preajmă. Când aura dispărea, își făceau loc petele de mucegai de pe pereți și vocile iritate ale oamenilor în halate albe, pentru care antibioticele erau răspunsul unilateral la toate problemele. Nu am aflat care a fost problema fiică-mi, dacă a prins-o un virus sau o bacterie, căci nimeni nu ne-a informat ce a ieșit la analize. Le-am dat atunci ceva bomboane poloneze medicilor și am cumpărat săpun pentru baia din spital, iar după trei zile de antibiotic fiică-mea și-a revenit și am plecat acasă bucuroși că am scăpat de toaletele murdare, cu un miros puternic de clor.

Câțiva ani mai târziu am dus-o pe maică-mea la medicul de familie, căci se simțea rău de ceva vreme și i-am cerut direct să-i dea o trimitere la analize. El ne-a răspuns cu tupeu filosofic că singurele analize corecte se fac la privat și ne sugerează să mergem acolo, căci la stat se scriu oricum rezultatele din pix. Nu ne-a dat nici o trimitere, după ce l-am mai rugat odată și când am ieșit de pe ușă am început procesul de convingere a maică-mi, să-și schimbe medicul de familie. Am ajuns accidental și un stomatolog, care pe lângă mirarea pe care a avut-o la vederea plombelor din dinții de lapte, ce în România, ne-a informat ea că nu se pun, a scăpat penseta pe jos în timp ce o consulta pe fiică-mea, doar ca să o ia și să o pună la loc în trusă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mă bucur în fiecare zi că nu trăiesc în România, cel puțin din punctul de vederea al sistemului medical. Nu sunt aici câini cu covrigi în coadă, dar din anii 80 au instalat butoane de panică în spital, pe care poți apăsa și vine asistenta la tine, ca să nu trebuiască să strigi de nebun pe holuri când ai o problemă.

Afaceri cu Covid sau cum trezește în români Coronavirus spiritul antreprenorial

A murit înainte de Paște un prieten de familie al părinților mei. În spital, cu pneumonie și NU de Coronavirus.

Povestea clasică din spitalele românești: și-a programat omul o operație de rutină pentru scoaterea unui neg de pe spate în luna februarie, l-au operat și după ce l-au trimis acasă a început să se simtă rău. A făcut pneumonie, cel mai probabil de la o infecție nosocomială, dar cum între timp venise Coronavirusul peste România, când s-a prezentat cu pneumonia la spital i-au refuzat internarea, dându-i ceva antibiotice și trimițându-l acasă. Acasă s-a simțit tot mai rău și în cele din urmă a ajuns din nou la spital înainte de Paște. Acolo a urmat saga clasică a doctorilor foarte competenți de prin spitalele-morgă ale României, care au început să se plângă de foștii doctorii și tratamentul greșit administrat. L-au băgat la izolare, panicați de Coronavirus, cum le stă bine doctorilor serioși, și în ciuda faptului că i-au ieșit 3 teste negative de Covid, nu i-au permis familiei nici un contact cu el. Singur în spital, fără însoțitor și fără cash în Românica, normal că nu l-a mai băgat nimeni în seamă, familia putându-i doar trimite ceva mâncare prin intervenții. Într-o zi din Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paște, a încetat pur și simplu să mai răspundă la telefon. Panicată, familia a început cu telefoanele și intervențiile, iar seara, prin pile solide, au aflat că murise de dimineață, tocmai în ziua în care îi ieșise și cel de-al patrulea test negativ la Coronavirus.

Dar, această poveste, adevărată și tristă, nu-i despre infecțiile intraspitalicești și nici despre ignoranța șpăgarilor din spitalele românești, poveste spusă de atâtea ori, asta-i o altă poveste despre Coronavirus și spiritul antreprenorial al românilor. Povestea începe abia la morgă, când s-a dus fiul bărbatului mort să ridice cadavrul tatălui său, iar angajații de acolo i-au propus o tranzacție irezistibilă: să semneze că i-a murit tatăl de Coronavirus, că primește bani. Normal, primesc și ei, pentru spor în muncă, probabil la ars cadavre cu Covid, dar primește și familia. Argumentul lor suprem a fost că, oricum e mort și nu-l ajută cu nimic să-l înmormânteze în stil tradițional, dar banii nu-i strică. Ca să-l motiveze pe tânărul ce tocmai își pierduse tatăl, l-au și amenințat că nu-i eliberează cadavrul până după Paște în caz de refuz. Fiul a făcut scandal, au sunat iar la intervenții și până la urmă, s-a rezolvat, i-au eliberat cadavrul înainte de Paște și l-a putut înmormânta normal în țărână.

Dacă aș fi citit povestea asta pe Facebook, aș fi calificat-o ca fake news, probabil înflorită de o imaginație bogată, dar când am auzit-o din primă mână, mi-am amintit de toată corupția, șpaga, înșelătoria și mizeria din România. Intervenții, pilele, plicul alb pentru  doctorii incompetenți și aroganți, ignorarea din spitale și multe alte umilințe sunt chestii pe care le-am trăit pe viu în România, ca parte a unei realități pe care acum o găsesc abstractă. Și totuși, există atât de mulți oameni care trăiesc asta pe piele lor: familia mea, prietenii mei, cunoștințele mele, o întreagă țară.

După o experință din asta, mă gândesc inevitabil câte dintre cazurile de morți declarate cu Covid din România, sau chiar Polonia, de fapt din toată EU sunt reale și câte au fost inventate pentru șpagă? Oare când vor crește compensațiile pentru Covid, că am înțeles că EU dă ceva ajutoare pentru asta, va crește și numărul de morți? Oricum, de când am aflat, citesc cu multă suspiciune toate raporturile media despre Coronavirus.

În ce lume trăim, care-i realitatea și care-i ficțiunea?