Sunt in tren spre capitală, Wawa cum se zice pe aici. E un tren curat, civilizat și rapid, noul standard polonez la călătoriile feroviare. Nu are wifi, dar supraviețuiesc 3 ore, doar cu internetul de pe telefon 😅. Sunt liberă, sunt singură și îmi place. În trei zile plec in Dubai, vin înapoi pentru cinci zile și plec din nou, iar după ce ma întorc, merg în Germania în vacanță să-mi vizitez o prietenă dragă. De data asta merg la Munich pe bune. Ca o paranteza, când zburam transatlantic să ma întâlnesc cu amantul, ziceam tuturor ca plec la Munich, ca sa nu trebuiască sa explic prea multe, nu de alta, dar zborurile transatlantice sunt cam bătătoare la ochi 😆. Cu un program atât de încărcat, i-am zis instructorului sa-mi de-a termen la curs după 6 mai 🙄, observ ca va fi cam greu cu motocicleta, dacă nu fac din asta o prioritate.

Eu ador sa călătoresc, pentru ca îmi place sa fiu mereu in locuri noi, ma încânta imprevizibilul și sunt flamandă pentru cunoaștere. Am început relativ târziu sa călătoresc regulat, după ce m-am mutat din România. Am ieșit din țara prima data la 22 de ani, ieșire care a culminat și cu mutatul din România, deși plecasem cu gânduri de reîntoarcere. Până atunci călătorisem puțin prin țară cu părintii sau un pic mai mult cu viața studențească. Am început ciclul călătoriilor regulate după ce mi-am cunoscut fostul soț, ce avea obiceiul weekend-urilor in Mazury si a cel puțin unui concediu pe an in străinătate, o tradiție poloneză de pe vremea comunismului. Polonezii călătoresc dintotdeauna, chiar si pe vremea comuniștilor, vacantele lor fiind marcate de trenduri in alergarea țărilor de vizitat, cu România printre ele in ultimii ani.

Călătoriile dese au venit odată cu munca, când o parte din obligațiile de serviciu erau târgurile și delegațiile. Cu munca am vizitat multe tari, pe care poate nu mi le-as fi pus pe lista la vizitatelor particulare (gen Liban sau Kuwait, descoperind locuri din lume interesante, atrăgătoare sau nemaipomenite.

In ultimii ani călătoriile au fost pentru mine prioritare, fiind interesată ca sa scap cât mai des de monotonia de acasă. Fiind și fără o relație stabilă, îmi este și mai ușor să călătoresc cu afacerile, decât personal , pentru că nu mai duc cu mine bagaj emoțional adițional, cu telefoane pe acasă și permanenta ”lipsă” ori gelozia partenerului, și mai greu să călătoresc personal, pentru că îmi lipsește un partener de călătorii.

Multă lume îmi invidiază călătoriile, însă nu iau în considerare faptul că plecatul des de acasă transformă casa mea într-un hotel, plătit în natură prin muncă fizică. Un hotel destul de complex la întreținut pentru că trebuie să-mi amintesc de fiecare dată să arunc gunoiul înainte să plec, să pornesc mașina de spălat vase și să ud florile, pentru că dacă uit vreuna din treburile astea, m-ar putea întâmpina un miros foarte neplăcut la sosire, mucegai în mașina de spălat vase și flori ofilite (been there, done that). Odată m-a întâmpinat și frigiderul decongelat, când a sărit o siguranță, iar de atunci am grijă să nu las nici prea multe produse în congelator, căci în frigider nu prea las mâncare oricum, când călătoresc.

Călătoriile sunt cu dus și întors, pe de o parte foarte fain, pe de alta foarte obositoare și cu siguranță pline de inspirație.