Calatoriile

Sunt in tren spre capitală, Wawa cum se zice pe aici. E un tren curat, civilizat și rapid, noul standard polonez la călătoriile feroviare. Nu are wifi, dar supraviețuiesc 3 ore, doar cu internetul de pe telefon 😅. Sunt liberă, sunt singură și îmi place. În trei zile plec in Dubai, vin înapoi pentru cinci zile și plec din nou, iar după ce ma întorc, merg în Germania în vacanță să-mi vizitez o prietenă dragă. De data asta merg la Munich pe bune. Ca o paranteza, când zburam transatlantic să ma întâlnesc cu amantul, ziceam tuturor ca plec la Munich, ca sa nu trebuiască sa explic prea multe, nu de alta, dar zborurile transatlantice sunt cam bătătoare la ochi 😆. Cu un program atât de încărcat, i-am zis instructorului sa-mi de-a termen la curs după 6 mai 🙄, observ ca va fi cam greu cu motocicleta, dacă nu fac din asta o prioritate.

Eu ador sa călătoresc, pentru ca îmi place sa fiu mereu in locuri noi, ma încânta imprevizibilul și sunt flamandă pentru cunoaștere. Am început relativ târziu sa călătoresc regulat, după ce m-am mutat din România. Am ieșit din țara prima data la 22 de ani, ieșire care a culminat și cu mutatul din România, deși plecasem cu gânduri de reîntoarcere. Până atunci călătorisem puțin prin țară cu părintii sau un pic mai mult cu viața studențească. Am început ciclul călătoriilor regulate după ce mi-am cunoscut fostul soț, ce avea obiceiul weekend-urilor in Mazury si a cel puțin unui concediu pe an in străinătate, o tradiție poloneză de pe vremea comunismului. Polonezii călătoresc dintotdeauna, chiar si pe vremea comuniștilor, vacantele lor fiind marcate de trenduri in alergarea țărilor de vizitat, cu România printre ele in ultimii ani.

Călătoriile dese au venit odată cu munca, când o parte din obligațiile de serviciu erau târgurile și delegațiile. Cu munca am vizitat multe tari, pe care poate nu mi le-as fi pus pe lista la vizitatelor particulare (gen Liban sau Kuwait, descoperind locuri din lume interesante, atrăgătoare sau nemaipomenite.

In ultimii ani călătoriile au fost pentru mine prioritare, fiind interesată ca sa scap cât mai des de monotonia de acasă. Fiind și fără o relație stabilă, îmi este și mai ușor să călătoresc cu afacerile, decât personal , pentru că nu mai duc cu mine bagaj emoțional adițional, cu telefoane pe acasă și permanenta ”lipsă” ori gelozia partenerului, și mai greu să călătoresc personal, pentru că îmi lipsește un partener de călătorii.

Multă lume îmi invidiază călătoriile, însă nu iau în considerare faptul că plecatul des de acasă transformă casa mea într-un hotel, plătit în natură prin muncă fizică. Un hotel destul de complex la întreținut pentru că trebuie să-mi amintesc de fiecare dată să arunc gunoiul înainte să plec, să pornesc mașina de spălat vase și să ud florile, pentru că dacă uit vreuna din treburile astea, m-ar putea întâmpina un miros foarte neplăcut la sosire, mucegai în mașina de spălat vase și flori ofilite (been there, done that). Odată m-a întâmpinat și frigiderul decongelat, când a sărit o siguranță, iar de atunci am grijă să nu las nici prea multe produse în congelator, căci în frigider nu prea las mâncare oricum, când călătoresc.

Călătoriile sunt cu dus și întors, pe de o parte foarte fain, pe de alta foarte obositoare și cu siguranță pline de inspirație.

Tari bifate

    Albania
    Austria
    Belgia
    Bosnia și Herțegovina
    Bulgaria
    Canada
    Cehia
    Croația
    Danemarca
    Elveția
    Estonia
    Finlanda
    Franta
    Georgia
    Germania
    Iordania
    Italia
    Kosovo
    Kuwait
    Letonia
    Liban
    Lichenstein
    Lituania
    Macedonia
    Muntenegru
    Polonia
    Portugalia
    România
    Serbia
    Slovacia
    Slovenia
    Spania
    Turcia
    UAE
    Ucraina
    UK
    Ungaria
    USA

Din nou pe motocicleta

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.