Mi-am petrecut ziua de după nuntă cu un belgian. Un fel de taur comunal internațional, care fute tot ce prinde, mândru de el și țanțoș, că-i liber ca pasarea cerului la 40 de ani și plin de texte fatale: „sunt singur”, „nu vreau copii”, „am multe gagici la dispoziție, la orice ora din zi și noapte”, „toate se îndrăgostesc de mine și eu le părăsesc”, „a trebuit s-o tau, că devenea prea serioasă treaba”, „ce-a mai lunga relație a mea a fost de doi ani, și aia doar una”, „fut bine și sunt sănătos, hai la mine la hotel”. După ce s-au cam încins spiritele cu insistențele lui, mi-a trântit textul suprem ”câștig 5 mii de euro pe lună”, crezând că mă dă pe spate și-mi scot chiloți la foc automat, cu ochii cât cepele, în timp ce în minte mi-se învârt zerourile de la salariul lui de IT-ist. L-am refuzat politicos toată seara, s-a ofticat cu brio, scoțând la suprafața toată mârlănia din el. Crezând că-mi arată cine-i șefu, în mintea lui, în loc de la revedere la spartul petrecerii, m-a mai întrebat încă odată, dacă nu merg la el la hotel, măcar să dormim împreună și fără sex. După ce i-am zis că nu, a plecat ofticat, fără să mă salute de la petrecerea terminată.
Normal, după comportamentul de mârlan pe care l-a scos din el, i-aș fi zis a doua zi să-și facă singur o labă tristă, dar cum mireasa i-a făcut un PR beton și a insistat că-i un tip super de treabă, doar că foarte singur, am acceptat să mă invite a doua zi la micul dejun. Fără alcool la bord, comportamentul lui a fost total diferit, așa că l-am lăsat să scape cu un avertisment, spunându-i doar în față că, a fost mârlan și mi-a displăcut. Discuțiile cu belgianul treaz au fost interesante, un tip la nivel, cu un stil stilul de viață lejer, deschis, individualist, de un neconformism acceptabil. Printre povești despre viețile noastre, am bârfit-o un pic și pe mireasă, i-am comentat pe romani, pe polonezi și pe belgieni. Băiatului îi plac gagicile frumoase, micuțe și slăbuțe, preferabil indisponibile, deci m-am încadrat perfect la cerințe. După ce am pălăvrăgit ore bune pe străzile Timișoarei, ne-am așezat pe o bancă și a venit proba de foc: momentul de liniște. Într-o relație dintre doi oameni este bine ca vorbăria sa meargă strună, dar și mai importantă este liniștea. Este momentul în care doar simți, când se așează zgomotul inutil, iar secundele sau orele sunt menite ca să verifici dacă cel de lângă tine îți este suficient. Și liniștea a fost plăcută, pe o bancă, lângă Bega, privind avioanele ce lăsau urme pe cerul de albastru senin. Nu sărută rău belgianul.
Căpşunăriţa 