Vara si oamenii in Polonia

A început adevărata vară poloneză, cu temperaturi de 17-20 de grade Celsius ziua și 13-15 grade noaptea, rafale de ploaie, vânt și nori, mulți nori. E atât de înnorat că la 10:30 ar trebui să aprindem lumina în birou. Vara în Polonia este un lung chin de melancolie, lipsă de chef și de vitamină D, cu oameni tăcuți și multă votcă în serile reci.

Polonezii sunt un popor prietenos, deschis și primitor, dar cu măsură. Există în prietenia lor o anumită distanță, în deschiderea lor o anumită limită și în primirea lor o reținere. În Polonia se trăiește discret, viața nu ți-e analizată prea tare de prietenii sau vecinii băgăreți, nu împarți cu nimeni oalele și ulcelele tale, dar nici mâna aia de ajutor, nu o primești chiar așa ușor și de la oricine, deși declarativ mulți viteji se arată, mai ales după război.

În Polonia realizezi după o vreme că nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine, ceea ce pe lângă o tristă dezamăgire, este și un mare confort. Este confortul de a fi lăsat în pace, de a nu trebui să răspunzi nimănui, de a nu fi nevoit să te justifici, să explici, de a nu fi pus în postura comunicării, mai ales atunci când nu vrei să ai interacțiuni umane profunde.

Observ la ucrainienii sau belarușii mutați în anii recenți în Polonia un anumit dor de ”casă”, dor de interacțiune umană în stare primară, de apropiere voluntară, de vorbărie destăinuitoare. Majoritatea adulților nu se regăsesc în Polonia și nu se integrează, pentru că asta ar însemna o anumită renunțare la sine și preluarea unei atitudini de distanță, pe care nu sunt dispuși să o facă, nu la maturitate. Este lipsa empatiei naturale, pe care nemții și scandinavicii o înlocuiesc cu nevoie exprimării empatiei, care de fapt nu mai există în sufletele reci ale oamenilor.

De la frigul de afară s-au răcit și sufletele.

Ucrainieni prin Polonia

Azi am avut o discuție plăcută cu doamna care face curat la noi în birouri, o ucraineancă mai în vârstă, micuță, simpatică și harnică. Mi-a spus în poloneza ei puternic accentuată, că îi place foarte mult cum mă îmbrac, de fiecare dată diferit și foarte frumos. Mi-a mărturisit că, îi plac oamenii frumos îmbrăcați și aranjați dintotdeauna, povestindu-mi că, la școală a avut un profesor care se îmbrăca, cu același pulover murdar zilnic, și avea și părul nespălat, iar când vorbea cu ea, ea se uita în altă parte și el nu înțelegea de ce. Doamna cu părul vopsit în roșu și ochii delicat conturați de un creion negru, mi-a mai povestit că, lucrează în două locuri, câte 15 ore pe zi, șase zile pe săptămână, ca să își întrețină băiatul. Un flăcău blond, cu o față de ucrainian sănătos, arătându-mi mândră poza cu permisul lui de conducere, recent luat. Băiatul învață la technikum, un fel de liceu de meserii, undeva în sudul Poloniei, și refuză să se mute cu părinții, că au doar o garsonieră închiriată, iar el vrea camera lui.

Am avut un sentiment de compasiune pentru doamna ucraineancă, ce stătea pe vremuri la 4 ore de Kiev si 8 de Moscova, iar acum muncește în Polonia câte 15 ore pe zi, șase zile din săptămână, ca să-și întrețină feblețea la școli, că poate va avea o viață mai bună decât are ea.

Am pe aici o amică/cunoștință ucraineancă, cu care am lucrat împreună. Pe vremea aia nu ne-am suportat, ea trăgând la greu pe nas la vremea aia, iar eu fiind mai puțin empatică și mai înțepată. S-a mutat în Polonia la 15 ani, făcându-și studiile aici, iar acum face munci de birou, ca export manager. Au susținut-o financiar părinții, taică-su lucrând pe la arabi. Are în ea o singurătatea și o înstrăinare, ce au împins-o pe mult alcool, ocazional prafuri și orgii sexuale. I-au dat părinții bani să-și ia un apartament, iar ea i-a împrumutat (pe termen nelimitat) unui șmecher local. Umblă cu mafioți, proprietari de prostituate și bătăuși de polițiști.

Cu câțiva ani în urmă, când a început exodul ucrainienilor, m-am întâlnit pe casa scării la 8 dimineața cu un ucrainian. Stătea pe pervazul ferestrei de la etajul unu, lângă o geantă, câteva ambalaje mototolite și un iaurt început. M-am uitat la ochii lui pierduți și am știut automat că abia ajunsese în Polonia. Probabil se adăpostise în scara de blog, pentru câteva ore, fiind primul refugiu care i-a căzut în minte. L-am întrebat dacă e bine și dacă are nevoie de ceva în poloneză. Nu prea a înțeles dar mi-a zis, dar mi-a răspuns că e ok.

Nu simt o compasiune deosebită pentru ucrainienii care vin în Polonia, mai ales după ce m-am educat puțin în istoria Poloniei, și ce am vizitat Lviv alături de istorici polonezi, mergând în cimitirul polonez de acolo, confiscat în tăcere, dar îi înțeleg. Cândva am fost și eu în postura lor, mutându-mă în două țări străine doar cu o valiză și multe speranțe.

Pentru entertainment recomand Wołyń.