Vara si oamenii in Polonia

A început adevărata vară poloneză, cu temperaturi de 17-20 de grade Celsius ziua și 13-15 grade noaptea, rafale de ploaie, vânt și nori, mulți nori. E atât de înnorat că la 10:30 ar trebui să aprindem lumina în birou. Vara în Polonia este un lung chin de melancolie, lipsă de chef și de vitamină D, cu oameni tăcuți și multă votcă în serile reci.

Polonezii sunt un popor prietenos, deschis și primitor, dar cu măsură. Există în prietenia lor o anumită distanță, în deschiderea lor o anumită limită și în primirea lor o reținere. În Polonia se trăiește discret, viața nu ți-e analizată prea tare de prietenii sau vecinii băgăreți, nu împarți cu nimeni oalele și ulcelele tale, dar nici mâna aia de ajutor, nu o primești chiar așa ușor și de la oricine, deși declarativ mulți viteji se arată, mai ales după război.

În Polonia realizezi după o vreme că nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine, ceea ce pe lângă o tristă dezamăgire, este și un mare confort. Este confortul de a fi lăsat în pace, de a nu trebui să răspunzi nimănui, de a nu fi nevoit să te justifici, să explici, de a nu fi pus în postura comunicării, mai ales atunci când nu vrei să ai interacțiuni umane profunde.

Observ la ucrainienii sau belarușii mutați în anii recenți în Polonia un anumit dor de ”casă”, dor de interacțiune umană în stare primară, de apropiere voluntară, de vorbărie destăinuitoare. Majoritatea adulților nu se regăsesc în Polonia și nu se integrează, pentru că asta ar însemna o anumită renunțare la sine și preluarea unei atitudini de distanță, pe care nu sunt dispuși să o facă, nu la maturitate. Este lipsa empatiei naturale, pe care nemții și scandinavicii o înlocuiesc cu nevoie exprimării empatiei, care de fapt nu mai există în sufletele reci ale oamenilor.

De la frigul de afară s-au răcit și sufletele.

Cum fute englezul pe ciclu?

Englezul fute de mută patul. Cam jumătate de metru mi-a deplasat canapeaua noaptea pe la 12:00 în timpul sexului, numai ca să le facă în ciudă vecinilor mei certăreți, că nu i-am zis de curfew. Englezul nu a avut treabă că eram pe ciclu, de fapt nici nu îmi mai curgea așa mult sânge, iar în caz de ceva neplăceri oricum pusesem prezervativ peste treburi, mergând ca unse. Sau pe aproape.

Am început cu o felație, pe care i-am făcut-o cu dedicare, în exclamațiile lui pozitive. La început l-am atins delicat pe o parte din corpului penisului, mișcându-mi degetele fine în sus și în jos pe ea, în timp ce, cu limba mea moale și umedă, îi lingea cealaltă parte, de la scrot la gland. Am pus mai multă salivă și am trecut la gland, în timp ce îi frecam tot corpul penisului cu mâna. Cu limba doritoare i-am făcut cercuri în jurul coroanei, ca mai apoi să-i iau glandul în gură, în alternanțe mai mult sau mai puțin adânci. Am repetat cele două mișcări, jucându-mă din când în când cu limba în vârful glandului, între pereții meatului sau sugându-i cu putere glandul introdus între buzele mele, ca pe o acadea groasă. A fost atât de incitat încât m-a rugat să-l las să-mi lingă curul, chestie cu care nu sunt prea confortabilă, așa că am trecut diplomatic la partea cu penetrarea.

Nu m-am mai futut de mulți ani pe ciclu, din vremea studenției, când mă futeam cu prietenul meu ca iepurii, oriunde, oricând și oricum, fără complexe și întrebări. Așa ca, am avut parte de o surpriză, realizând că, pe ciclu nu sunt atât de strâmtă, ca de obicei, și nici nu-mi pot nici controla mușchii vaginali. In consecință, am simțit mai slab penetrarea. Pereții vaginului au fost mai delicați decât de obicei, experimentând la primele intrări o stare minimă de disconfort. După ce am începi sa ma obișnuiesc, când speram ca o sa ma termin, au început să mă deranjeze ovarele.

Am schimbat pozițiile de câteva ori, a băgat el mare de am mutat cu jumătate de metru canapeaua, însă tot nu am avut orgasm. A fost placut per ansamblu, ca mie imi place sexul, dar senzația de după nu a fost de extaz, ci doar de efort sănătos, ca după o partida satisfăcătoare de tenis. La final, obosita și cu respiratul gâfâit, am decis să-l termin cu mâna. Băuse el prea mult și cred că, și-a tras și o labă înainte, după cantitatea de spermă care a ieși, deci am preferat să fac o febră musculară la drepta, decât să mai obosesc pizda, că oricum nu aș mai fi avut orgasm.

În timp ce i-o frecam, i-am zis să se termine la mine pe față, ceea ce l-a incitat și mai tare, și ca să-l motivez să termine, până nu-mi amorțește mâna, mi-am plasat fața deasupra penisului lui tare, spunându-i că aștept sperma să sară. Mi-a udat un pic părul, dar nu a avut atâta marfă în dotare, cât să-mi ajungă până pe obraji.

Mi-a zis elogios, că sunt de fiecare dată tot mai bună, iar eu i-am răspuns că, nu mă cunoaște bine încă. A doua zi, când eram încă în pat și scriam textul ăsta, el îmi scria din Londra, să-mi spună că a ajuns.

Viața la țară

In România nu te poți enerva pe nimic sau îți poate sări țandăra din orice.

La cinci dimineața îți dă câinele vecinilor deșteptarea, ca acușica a venit el acasă, după umblat teleleu toată noaptea, și latră la poarta in speranța că-i deschide cineva. Speranța pulii, că stăpânii dorm duși, in timp ce tu te filosofezi pe internet, că ești din asta matinală. O plăcere sa-i auzi latratul in urechi.

Apoi îți vin puradeii vecinilor pe cap și uită să mai plece, câte o verișană cu care nu ai avut vreodata nimic in comun bate la poartă la cerșit atenție. Babele de peste drum ce te înjurau de mama focului in copilărie, dau sa te țuce și in cur, întrebându-te îngrijorate, cum mai ești tu prin țări străine. Apoi le vezi, dând din cap cu gravitate si contemplativ la viața, cu un acut lapsus de memorie, despre cum ți-au otrăvit câinele pe vremuri, când erau in putere și nu se sprijineau in bote. Detalii, ca al tău cățeluș nu mai trăiește de mult, dar al lor se bâțâie pe uliță, ca tu să nu poți trece liniștită prin fața casei lor, nici pe jos – ca îți sta mintea la colții orătăniei in piciorul tau, și nici in mașină – ca îți cere roata mașinii să zgâlțâie gâtul potăii, dar nu vrei sa o bagi iar in service.

La loc de cinste sta biserica din sat, frumos zugrăvită și dichisită, cum sta bine la oameni gospodari, ce mai apoi uita sa-și taie iarba și sa adune bălegarului din fața casei lor. Sunt bisericosii care dupa ce injura, isi fac vreo cinci cruci, si pentru care lacul de pe unghii e mai mare pacat, decat sa-i dai unuia in cap.

La loc de cinste avem discuțiile interminabile despre cum am uitat iar, sa aduc căcaturi la tot neamu lu’ pește, la verișanii de-a coișpe, la prietenii de cafă ai părinților și la cine mai vine să mă vadă, ca pe o vedetă locală. Discuțiile despre cum m-am săturat sa aduc, mă obosesc și argumentele le-am expirat deja. Preventivă adun tot anul căcaturi, ca se le am de dat, fix aici și fix in momentele astea. Doar că, atunci când m-am împachetat, eram atât de terminată de boala și oboseală, ca nu am mai avut puterea, sa le și împachetez. Sau poate ca nu am vrut in subconștientul meu, pentru ca urăsc sa interacționez inutil cu oameni cu care nu am și nici nu am avut vreodată nimic in comun. Oameni care acum, mă întâmpină cu atitudinea că, le-aș fi datoare cu ceva, cu o mică atenție materială sau verbala, cu un gest sau o bucată din timpul meu. Și e în regulă sa ceară, doar pentru că mă cunosc și am crescut pe aceeași stradă, ca imi stiu numele, că suntem ceva neamuri îndepărtate sau ca în copilărie nu am vrut să mă joc cu ei. Si e la fel de în regulă și pentru mine, să refuz. Pentru că e obositor sa fiu întrebată despre aceleași lucruri repetativ, cum e viața mea pe alte meleaguri, ce face soțul meu inexistent și alte superficialități banale. Nimeni nu e interesat să interacționeze mai mult decât atât, suficient cât sa-și primească ciocolata și să-și adune material de Radio Șanț.