Cel mai tare hotel din parcare, la in preț de chilipir, apa calda, soarele placut după masa și cocktailuri la dispoziție. In aer, mirosul de porumb prăjit ma ademenește. Sunt rupta de obosita după patru ore jumate pe motocicleta, deși am și adormit pe drum. Da, mai dorm pe motocicleta, un hobby de al meu 🤣. Drumul a fost interesant, cu munți frumoși in stânga și gunoaie din plastic in drepta. La un moment dat, dintr-o mașina a zburat un pachet de țigări, ca sa simți folclorul local. Oamenii sunt prietenoși, dar viteza de reacție e data pe slow mode, însă poți plăti in euro și toți încearcă sa îți facă pe plac, după ce le spui ca îs nice.
Pe un trotuar am văzut o mama adaptând un copil de doi ani, in timp ce la câțiva pași distanta se învârteau puii la rotisor. Marea e calda, plaja nisipoase și o gălăgie vesela pluteste in jur.
Mi-am ametit mintea cu ceva votca și suc aferent, iar feblețea doarme lângă mine, rupt și el in gura de la condus. Am făcut doar 200 de km, dar caldura, drumul cu asfalt relativ și traficul, ne-a lăsat impresia a fost mult mai mult.
Mi-am mai amortit din dilemele morale și ma bucur de vacanta. Cu toată istețimea mea de PhD mărturisesc ca, nu am nici cea mai vagă idee despre ceea ce e important in viața, ce ne ghidează și ce nu, și cumva îmi cam bag picioarele in toate astea. Nu are nimeni cheia fericirii eterne, și fiecare are cumva alte priorități. Ce știu e ca, am mai fost prin zona, Albania și restul țărilor prin care am trecut, cu un alt gagiu, tot un road trip, doar cu mașina, și mult mai putin futai in pizda, dar mult mai mult la cap. Și ăla m-a luat și de nevasta, dar cumva sunt iar aici, dar e altul lângă mine. Si ma simt mult mai bine.
„Nu are nimeni cheia fericirii eterne, și fiecare are cumva alte priorități.”
Sau o formulare mai buna ar fi: „fiecare poate sa gaseasca cheia fericii dar cumva are alte prioritati.”
ApreciazăApreciază
Cum ar fi fericiarea temporara.
ApreciazăApreciază