Etichetă: motocicleta

Relaxare

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

M-am lăsat cu capul pe podea, am închis ochii și am urmat instrucțiunile primite de o voce plăcută. Am început să respir adânc, calm și regulat. Conform indicațiilor  am trecut intensitatea mișcărilor de la piept la burtă și am început să-mi relaxez mușchii. Apoi am căutat în minte o amintire plăcută, un moment de fericire deplină în care m-am simțit excelent, când am trăit clipa în armonie deplină cu lumea și cu mine.

Mi-am vizualizat mâna cu unghii scurte și roșii dansând în bătaia vântului cald. Aveam palma deschisă și o mișcam în ritm de dans sub căldura soarelui. Mi-am deschis brațele larg, ca să simt mai bine vântul, căldura și natura. Zburam, în armonie cu mine și lumea care mă înconjura. Zburam fericită pe o motocicletă undeva între Croația și Muntenegru, admirând în splendoarea amiezii peisajele mirifice construite cu trudă de vegetația vie și aridă a lunii august. Din depărtare încercam să ating cu palma panorama splendidă creată de natură, piscurile munților cu stânci golașe, palmierii aruncați între dealuri și casele colorate ale oamenilor harnici.

Eram fericită. Iubeam. Eram calmă. Exploram. Eram echilibrată. Trăiam. Eram liberă.

Mă simțeam excelent, aflându-mă exact în locul în care îmi doream să fiu, posedând doar ceea ce aveam nevoie să posed, fiind înconjurată doar ce ceea ce îmi trebuia cu adevărat. Îmi era bine. Eram îndrăgostită și iubeam cu pasiune omul din fața mea, care îmi era familiar în necunoscutul ce ne înconjura, în care aveam încredere și alături de care mă simțeam protejată. El mă conduceam printr-un tărâm nou, mergând pe drumuri neumblate, amândoi bucuroși, cu sufletul plin și bagajele goale.

A fost starea perfectă. Știam că-i temporară, așa că mi-am codat-o în minte. Într-un colț al minții, mi-am dorit să trăiesc așa toată viața, utopia supremă a omului temporar.

Am deschis ochii realizând că am nevoie de dragoste și atît. Restul sunt inutilități cu care ne înconjurăm, doar ca să ne mai amorțim mintea, atunci când dragostea nu poate fi atinsă.

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni.

Zâmbetul este o invitație, ca o ușă întredeschisă care îndemnă și ademenește explorarea mai îndelungată și mai detaliată. Zâmbetul este o promisiune a unui potențial ce se conturează. Zâmbetul urmat de un râs este o confirmare. Confirmarea potențialului celui care l-a cauzat, iar bărbații, în esența lor, asta caută, confirmare femeii. Confirmarea că el, cel din fața mea este cel mai strălucit, cel mai dorit și unicul. Singurul care mă mișcă, incomparabilul care mă poate face fericită și cu siguranță unicul care mă merită.

Am râs când a luat-o la goană pe KTM cu mine în spate, făcând slalom printre mașini și  semafoare galbene, aplecându-mă în ritm cu el la curbele luate strâns. Am simțit că zbor, zâmbind sub casca roșie și ținându-l strâns cu o mână, în timp ce coapsele mele îl prindeau bine în momentele cheie, doar ca să-l eliberez mai apoi, pentru a avea un motiv de-al prinde din nou. L-am strâns cu o mână la început, si ca să evit coliziunea corpurilor noastre la frânare cu cealaltă m-am ținut din spate. După câteva frâne mai bruște, m-a avertizat că vrea să ne ciocnim cu bună știință, ca să mă simtă mai aproape. Așa ca mi-am pus ambele mâini în jurul lui, cedându-mi. Si el a frânat mai puțin brusc. M-a mângâiat de câteva ori pe picioare și mi-a strâns mâna mai bine la pieptul lui, gesturi din astea romantic-erotice, care numai pe motocicletă se pot face cu gust, intre doi mai putini cunoscuți. Acolo devenind naturale. În gesturile intime de pe motocicletă există un dublu sens, pe lângă apropierea erotică, fiind și partea practică, căci șoferul și pasagerul trebuie să devină o simbioză, ca să fie în siguranță amândoi. Comparabilitatea este o necesitate.

Bucurându-mă de plimbare în spatele lui am înțeles cu zâmbetul pe buze ce mult mi-a lipsit experienta asta și cât de mult ador să fiu femeia din spatele bărbatului pe motocicletă. Mă regăsesc în simbioza asta mentală și fizică, amestecată cu libertatea pe care ți-o oferă motocicleta în mișcare.

Zâmbesc și acum, realizând că un motociclist are cu siguranță o șansă mai mare la inima mea, mai ales după ce o inunda cu adrenalina unei curse.

Motorizație

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii

M-am întors într-un maraton de 12 ore și 30 de minute cu mașina. Am condus obosită de la noaptea prost dormită, cu stomacul în pioneze, ne împăcându-mă de fel cu mâncare din România, pe Red Bull, pe care îl beau doar în cazuri de oboseală maximă.

Mi-a alunecat mașina puțin într-o curbă în Ungaria pe autostradă, dar din fericire am avut destul loc să mă redresez. M-am speriat și am luat-o mai moale prin curbe, apropiindu-mă și în unele cazuri respectând, viteza de pe indicatoare la intrarea în ele. În Polonia, tot pe autostradă, era să fac drepta aiurea, în mașina de lângă, pentru că nu m-am asigurat, presată de flash-urile pe care mi-le dădea un prost din spate. M-am redresat și am ajuns cu bine și trei lampe aprinse la bord, din fericire galbene.

Îmi amintesc că în urmă cu vreo 9-10 ani, pe când posedam prima mea mașină, un Mercedes A Class, îmi doream să pot face drumul de România singură cu mașina. Reprezenta pentru mine atunci un adevărat test al capacităților mele mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, de libertate de mișcare și succes.

Două mașini mai târziu, mai multă experință în șofat și fac 1100 de km in 12 ore si 30 de minute. Nu mi-se pare o provocare deosebită, dar știu că am nevoie de concentrare, odihnă și o mașină automată, ca să fac drumul cu bine și eficient.

10 ani mai târziu vizualizez ca test al capacităților mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, libertate de mișcare și succes condusul unei motociclete.

Am luat trei lecții de condus în România. După fiasco pe care l-am avut cu instructorul polonez, care m-a pus pe o motocicletă greoaie și înaltă și a început să strige la mine că, de ce nu știu să merg singură, că el nu are timp să umble pe lângă motocicletă pentru mine (mai ales la cele 120 de kg pe care le poseda), și că motocicleta-i mijloc de transport individual, cursurile din România au fost un succes.

În România am nimerit la un tip mișto, pasionat, pe care l-am întrebat direct la telefon dacă, conduce motocicleta privat și dacă-i place, ca să fiu sigură că nu mă nimeresc la cine nu trebuie. Omul mi-a răspuns consternat că, conduce și într-o roată dacă vreau, la care eu am râs și am concluzionat că este instructorul potrivit.

Prima lecție a fost cea mai grea pentru că, aveam în mine stresul eșecului dinainte, dar mi-a explicat instructorul de la început ce-i motocicleta, cum se pornește, cum se oprește, cum se conduce. În prima zi a mers cu mine pe motocicletă și a avut răbdare cu omisiunile mele repetate legate de ambreiaj – cam uitasem cei cu ambreiajul de când cu mașina automată. Mi-a plăcut și mi-a fost frică în mod egal, de aceea nu am fost prea decisă, dacă să continui lecțiile. Am început a doua lecție cu frica și plăcerea în mod egal în mintea mea, dar fiind pusă în postura de a merge singură și a controla integral motocicleta, treptat plăcerea a câștigat mai multe puncte în mintea mea, în detrimentul fricii. Am repetat de câteva ori cu voce tare indicațiile instructorului, mai ales pe cea cu ”uită-te unde vrei să ajungi, căci acolo ai să mergi” și am dat cât mai multe ture, fără să mă opresc. La a treia lecție am exersat mai mult pornirea și oprirea, pe care am tendința să o fac destul de bruscă, un obicei prost pe care îl am și cu mașina, doar că la motocicletă e periculos. La a treia lecție eram deja în elementul meu, voiam să învăț următoarele elemente ale condusului și plăcerea câștigase în fața fricii. Am și căzut cu motocicleta, ne-am îmbulzit la o curbă mai mulți și nu am știut cum să manageriez situația. Nu m-am speriat, dar nu am știut cum sa reacționez, ca să evit situația. Am fost pe fază în momentul dezechilibrului și am lăsat-o să-mi cadă între picioare, cum mi s-a mai întâmplat deseori cu bicicleta. Am ridicat-o cu ajutorul instructorului și m-am urcat pe ea, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. M-am ales cu o vânătaie pe picior, ca și cele pe care le mai fac cu bicicleta și atât. Nu m-a descurajat căzătura, ci mai degrabă mi-a mai ameliorat o parte din frică, pentru că știu la ce să mă aștept parțial și mi-a confirmat că am instincte bune, de la mersul regulat cu bicicleta. Vreau să mă apuc serios de treaba asta cu motocicleta, pentru că-mi place și mă bucur că am avut ocazia să verific treaba asta la lecțiile pe care le-am luat.

Sunt curtată

~ Căpşunăriţa ~ 22 comentarii

A sunat să-mi spună că mașina e gata.

– Deci, pot sa vin după ea, am întrebat inutil pentru confirmare?
– Dacă doriți, pot să vin eu să vă iau, am auzit vocea de la capătul firului.
– Oh, vă mulțumesc din suflet. Sigur că îmi doresc, dacă nu e nici un deranj pentru dumneavoastră.
– Nu, nu e nici o problemă mi-a răspuns încântat.

I-am dat adresa, amintindu-mi de complimentul pe care mi-l făcuse cu două ore mai devreme, când mă străduiam cu toate puterile mele muierești, să-i explic, ce-i cu zgomotul ciudat pe care l-am auzit la mașină. Mi-a zis că arat foarte bine. I-am zâmbit din spatele ochelarilor filosofici, cu părul prins într-un coc la spate, învârtindu-ma ca o gazela in rochia scurtă din turcoaz aprins.

A fost in 5 minute jos, așteptându-mă cu zâmbetul pe buze în mașina mea. Am urcat un pic surprinsa, iar el m-a întrebat dacă nu mă supăr, că a venit să ma ia tocmai cu mașina mea. A pornit motorul și noi am început discuțiile, conversația legându-se în ritm treptat pe subiecte comune: mașinile, călătoriile pe motocicletă, munca, bicicleta, nevestele, copii, plăcerile vieții… banalități din astea, ce se discută când lumea s-ar fute, dar trebuie mai întâi să de-a cu papagal.

Domnul mecanic, proprietar de auto-service este un vărsător iubăreț, care a fost pe vremuri polițist, însurat cu o polițistă liniștită și mai în vârstă decât el. După ce a înșelat-o cu tot ce i-a căzut pe radar, pentru că-l plictisea groaznic viața monotonă de acasă, a părăsit-o. A trecut pe una mai tânără și sălbatică, de care s-a îndrăgostit nebunește. Înainte de divorț nevastă-sa i-a produs primul copil, cu care are foarte relații bune si de care se ocupa activ, dar care nu l-a împiedicat să se despartă. Cu partenera nebunatică și iubăreață a trăit câțiva ani buni, frumoși, dezechilibrați și foarte motorizați. Până într-o zi, când și-a pierdut cumpătul, si sătul de crizele ei de gelozie și personalitate, a lăsat-o printre certuri și amenințări. Spre surprinderea-i proprie, nu și-a înșelat partenera țicnită, dar a lăsat-o însărcinată cu al doilea copil, deși, cică, nu putea rămâne din cauza unei probleme medicale. Vechea momeală, mușcată cu brio de bărbații. Momentan posedă o nouă gagică în dotare, liniștită, ca prima nevastă. Mi-a spus-o cu o privire de inocentă, că la spovedanie. Mi-a mărturisit cu zel ca, fostele cu copii sunt ambele libere de contract, adăugând modest ca după el, nici unul nu mai vine.

Mecanicului meu, de 40 de ani, îi plac BMW-urile, are vreo 14 mașini și câteva motociclete, a plecat din miliția poloneză din cauza banilor, insuficienți să țină doi copii, la două gagici diferite, și pe el. Trăiește în chirie, iar astă vară, când eu o ardeam prin Iugoslavia pe motocicletă, el o ardea la fel prin Maroc. Are copii blonzi și frumoși, dar nu m-am putut decide dacă îi seamănă prea mult la păr, că el  îl mai are doar în barbă.

După ce am făcut frigul în mașină la aburit parbrizul, mi-a pupat mâna și eu m-am întors acasă intrigată. Pentru că nu sunt o doamna respectabila, a trebuit să nu-i mulțumesc cum se cuvine, cu un sms:

„Mulțumesc pentru ajutorul de azi ;).”

„Toată plăcerea a fost de partea mea 😆.Încă odată îmi cer scuze pentru că ți-am ocupat atâta timp.”

„Toată plăcerea a fost de partea mea😉.”

„Păcat că atât de puțin 😇.”

„Poate cu ocazia următoarei reparații, continuăm discuția.”

„Bucuros. Doar că mașina aia se strică rar 😉.”

Mă gândesc să-i accept o potențială invitație, in caz ca o înaintează, nu de alta, dar  măcar să-mi scot investiția, căci după abureala aferenta, m-a încasat fără jenă. Ce să-i faci? Si 6 guri de hrănit, cer mâncare.

Din nou pe motocicleta

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.

Albania

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Cel mai tare hotel din parcare, la in preț de chilipir, apa calda, soarele placut după masa și cocktailuri la dispoziție. In aer, mirosul de porumb prăjit ma ademenește. Sunt rupta de obosita după patru ore jumate pe motocicleta, deși am și adormit pe drum. Da, mai dorm pe motocicleta, un hobby de al meu 🤣. Drumul a fost interesant, cu munți frumoși in stânga și gunoaie din plastic in drepta. La un moment dat, dintr-o mașina a zburat un pachet de țigări, ca sa simți folclorul local. Oamenii sunt prietenoși, dar viteza de reacție e data pe slow mode, însă poți plăti in euro și toți încearcă sa îți facă pe plac, după ce le spui ca îs nice.

Pe un trotuar am văzut o mama adaptând un copil de doi ani, in timp ce la câțiva pași distanta se învârteau puii la rotisor. Marea e calda, plaja nisipoase și o gălăgie vesela pluteste in jur.

Mi-am ametit mintea cu ceva votca și suc aferent, iar feblețea doarme lângă mine, rupt și el in gura de la condus. Am făcut doar 200 de km, dar caldura, drumul cu asfalt relativ și traficul, ne-a lăsat impresia a fost mult mai mult.

Mi-am mai amortit din dilemele morale și ma bucur de vacanta. Cu toată istețimea mea de PhD mărturisesc ca, nu am nici cea mai vagă idee despre ceea ce e important in viața, ce ne ghidează și ce nu, și cumva îmi cam bag picioarele in toate astea. Nu are nimeni cheia fericirii eterne, și fiecare are cumva alte priorități. Ce știu e ca, am mai fost prin zona, Albania și restul țărilor prin care am trecut, cu un alt gagiu, tot un road trip, doar cu mașina, și mult mai putin futai in pizda, dar mult mai mult la cap. Și ăla m-a luat și de nevasta, dar cumva sunt iar aici, dar e altul lângă mine. Si ma simt mult mai bine.

Din nou pe motocicleta

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.

Discuție romantică pe Tinder

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Tinder e locul ideal de manifestare pentru toți idioții și ratații, pe care in mod normal îi selectezi dintr-o aruncătură de ochi pe stradă. Pentru că, nu-i vezi. Mi s-a spus dinainte să instalez aplicația cum stă treaba, dar cum mie îmi place să mă conduc după principul „cercetează și vei afla singură”, nu am putut rata șansa de a ajunge la concluzia asta pe pielea mea.

Obstacole în calea cercetării au fost la tot pasul, la început fiind greu rău să găsesc tipi acceptabili, care să arate cât de cât acceptabil fizic, iar mai apoi dintre ei, să-i selectez pe cei cu care chiar pot să întrețin o conversație acceptabilă gramatical și din punct de vedere al conținutului.  Dacă, a priori Tinder aveam o anumită jenă față de gramatica mea în limba poloneză, a posteriori mă simt integrată lingvistic cu toate greșelile mele.

Observ că cele mai interesante sunt de departe discuțiile cu buraki (sfeclele, cum lise spune în poloneză țăranilor) frumușei, nesimțiți și răutăcioși. Adevărul e că-mi mai place și mie să le-o dau, fiind mai arțăgoasă din fire și ne refuzând câte ceartă online câteodată.

El „…. motocicleta …” (căci majoritatea discuțiilor mele pe Tinder încep cu treaba asta și sunt deja pregătită, știm GS Adventures 1200)
Eu „Nu e a mea, dar am alte calități :)”
El „Care?”
Eu „Trebuie să le afli singur.”
El  „Eu nu trebui sa fac nimic; le zici bine, dacă nu treaba ta.”
Eu „ Desigur că nu trebuie sa faci nimic, dar care unde ar fi fun-ul dacă ți le-aș spune eu”
El „Fun?? Nu știu ce însemna. Nu folosi cuvinte inventate care nu există și sunt schimbate … eu nu am nevoie de niciun fel de fun sau altceva. Tu îți faci reclamă, deci mai de grabă ar trebui să nu contezi pe nici o descoperire … ridicol.”
Eu „Fun = amuzant. Nu folosesc cuvinte inventate. Pur și simplu vorbesc în 3 limbi zilnic și câteodată mai amestec”
El „Știu ce însemna din engleza, dar suntem in Polonia și se vorbește în poloneză, oricum mă doare în cot. Văd deja ca nu ai nimic de oferit. Ciao”
„Pentru tine absolut nimic. Cred că, nivelurile noastre intelectuale nu se potrivesc. În plus, eu nu mă fut cu Pis-owcy*. Și nici după AWF**, că știu nivelul studenților de acolo, dar tu ai o moacă frumoasă și am crezut că poate și ceva în cap.
El „Vaca proasta. Și precis doar ai auzit de AWF …”
Eu ”Știu din experientă, că le-am predat tâmpiților ca tine.

*Pis-owcy = susținători partidului PiS – Dreptate și Justiție, la guvernare din Polonia, naționaliști înrăiți, care se adresează persoanelor cu venituri mici, fiind împotriva străinilor, a avortului sau a firmelor private.

**AWF – Academia de Educație Fizica si Sport.

Pe motocicleta

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

El: Fain GS
Eu: ce?
El: e faina motocicleta
Eu: a … da …

El: GS 1200 a cui este?
Eu: ?
El: a cui e motocicleta
Eu: aha … motocicleta … a unui vechi amic

La mine în cap: ce naiba, toți gagiii mă întreabă de motocicleta, iar eu habar nu am pe ce îmi stă curul în poză. Decid să mă educ un pic, ca să nu par picată din gimnaziu. Dau pe google: GS 1200 … și aflu că stăteam cu fundul pe GS 1200 Adventures, fabricată la Berlin de BMW, lansată în 2004 și vândută până acuma în mai mult de 100 de mii de exemplare.

El: GS 1200
Eu: Adventures, dar nu e a mea, doar pasagera

Acuma încep să mă întreb la modul serios dacă tipii îmi dau like de fapt pentru motocicletă. Ca să mai piperez atmosfera, am inventat și un text, când mă mai întreabă cate unul cum arat sub cască: ca un GL 1200 Adventures în cea mai nouă ediție – sexy, rapidă, unică, bine lucrată, comodă și scumpă.

Cinci zile pe Tinder și realitatea își face loc

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am primit 3 numere de telefon, dintre care două am trecut pe Whatsapp (26 și 41 de ani), iar cu al treilea nu m-am decis ce sa fac.
Am mai primit cinci invitații la întâlnire:

Prima – o plimbare – la care nu am răspuns încă și probabil nici nu am să o fac; mi s-a luat când m-a întrebat tipul de one night stand, nu-i genul meu și gagiul pare prea disperat, genul de „ar fute ceva și n-ar plăti”;

A doua – la o cafea – de la fostul soț, care activează la greu pe Tinder, cautându-și jumătatea tot fără răspuns;

A treia – la alegere între o plimbare cu motocicleta (cică geaca o furnizează gagiul, de la fiică-sa de 14 ani) sau cafea (pe care nici unul dintre noi nu o bem);

A patra – la o partida de tenis cu un draguț și tinerel; Sună tentant …

A cincea de la un irlandez în trecere pe aici, venit cu ceata de amici.

Fast forward 7 zile pe Tinder și situația se prezintă cam așa:

Prima ofertă am trecut-o cu vederea.

A doua a intrat în stand by, căci fostul soț s-a cărat în vacanță în Bulgaria, unde nu are internet free și cum este el de zgârcit prefera să-mi transmită mesajele telepatic, cu riscul că nu ajung, dar măcar pe gratis;

Motocicleta și cafeaua s-au cam pierdut în ceata. Deși tipul îmi scrie zilnic pe Whatsapp și-mi trimite poze cu el din realitatea curenta (în care din păcate arata mult mai nașpa decât în pozele cu care îți făcea reclamă pe Tinder, făcute probabil acum 10 ani, antrior începutului de chelie), nu a reușit să se concretizeze nimic.

Băiețelul de 26 a rezervat terenul pentru o partidă de tenis și mâine, pe când se anunță  ploaie cu bulbuci, băgă un game, set match.

Pe irlandez si cu amicii lui i-am lăsat in treaba lor.

Intre timp, a mai încercat un tip să mă agațe pentru one-night-stand, ceva străin arătos, rătăcit prin zona. A băgat munca de convingere la greu și inutil, pentru că eu sunt nimfomană și perversa doar cu cei pe care ii cunosc un pic mai bine.