Sunt în tren spre Varșovia. Pe geam se văd câmpurile cu grâne ale Poloniei și pădurile cu brazi. Printre nori răzbat razele vesele de soare, dar e rece pentru cea mai călduroasă lună din an. De două ore lucrez la prezentare, dar îmi merge anevoios și nu am prea avansat. Lângă mine colega de muncă pute a țigări de fiecare dată când își deschide gura. E frumoasă, permanent machiată și îmbrăcată cu gust. Îmi place de ea, doar că azi dimineață m-a călcat pe nervi, prezentându-se cu o mini valiză să ia produsele pentru training, după ce i-am spus în prealabil să ia o valiză mare. I-am zis de la obraz că-i neprofesional și ca trebuia să spună dinainte că nu are alta, căci erau vreo două în biroul pe care le putea împrumuta. Îmi place cum toți se cacă pe ei că vor să călătorească în destinații exotice, dar nu sunt în stare să se ”organizeze”. Nu am timp să-i țin prelegeri existențiale, pentru că între timp am fost informate că materialele pentru training sunt reținute la vamă în Dubai, iar clientul a început să mă întrebe pe whatsapp dacă poate anula trainingul, că cică are o urgență. I-am spus că nu, deși perspectiva de a împărți camera cu o fumătoare, nu-i tocmai cea mai grozavă. Duhănește la greu și în locuri nepotrivite, odată fiind pe cale să piardă îmbarcarea din cauza asta. Între timp în tren niște copii urlă la greu și bat cu jucăriile în scaune. M-am ridicat să le atrag atenția părinților ce stăteau flexați unul lângă altul cu multă rupere de pulă.
Am nevoie de o vacanță, că mă prea irită toți proștii.
Tânjesc după piscina de la Condrad și este singurul motiv pentru care mă încăpățânez să nu anulez călătoria. Oare merită să zbori 6 ore, doar ca să-ți pui curul într-o piscina pentru două?
„Oare se meriă să zbori 6 ore, doar ca să-ți pui curul într-o pișcină pentru două?”
Dar nu spuneai ca ai programul supraincarcat la capitolul socializare ? N-ar trebui sa te bucuri ca acum ai mai mult timp liber ?
Astia cu copii mici si multi ma enerveaza si pe mine. Inchipuie-ti ca arabetii in weekend vin sa se relaxeze la hoteluri unde bineinteles iau cu asalt piscina. E zapaceala completa acolo creata in special de copii mici. In plus mi-aduc aminte m-au trezit unii dupa 12 noaptea ca se jucau cu mingea pe holurile hotelului ( afara fiind foarte cald ). I-am reclamat de cateva ori dar tot nu s-au linistit. Parca hotelul e casa lor n-au nici o treaba si nu le pasa de nimic ( si asta la 5 stele ).
ApreciazăApreciază
@Sorin – Salutari din Dubai. Sunt cazata la Conrad Hotel. Piscina e grozava acolo, sper ca ma pot bucura de ea 😁
ApreciazăApreciază