Cât de dezamăgitoar este aceast subiect?

M-am întors acasă după o zi plină la muncă, în care am speculat un pic pe o situație creată de niște circumstanțe favorabile. Am mai purtat o discuție despre un proiect adițional, un al doilea job care mi-a fost propus și pe care mă gândesc să-l accept, și o potențială propunere de afaceri, un fel de al treilea job, care îmi va fi prezentată în zilele următoare. M-am simțit grozav în lumina noilor perspective de dezvoltare profesională și a noilor posibilități de câștig financiar. E grozav să fii apreciat și să ți-se propună să participi la proiecte, să te caute munca în loc să o cauți tu pe ea, dar și mai grozav este maturitatea mea profesională, care cu încetul își face loc în abordarea mea. Am o abordare mult mai matură, mai amplă, mai strategică și managerială pe ansamblu a problemelor. Țelul meu este să devin director de export până împlinesc 40 de ani la o firma buna. Este realizabil, am și refuzat deja astfel de oferte, pentru că veneau de la companii prea mici și controlate direct de proprietar, iar în astfel de afaceri nu mai vreau să mă bag, fiind riscant și contraproductiv. Încerc să fructific cariera mea profesională și mă concentrez pe țeluri precise, pe îmbunătățiri și pe alinierea veniturilor mele la nivelul de trai pe care mi-l doresc.

Cu planurile respective în minte, m-am întâlnit după-masă cu o prietenă, care tocmai și-a schimbat locul de muncă. Lucrează pentru o firmă, la care fusesem și eu la interviu mai de mult (pentru o altă poziție, pe care până la urmă nu au mai angajat pe nimeni) și este foarte mulțumită. I-am mărturisit că, și mie mi-a plăcut firma respectivă, și chiar dacă poziția nu era pentru mine interesantă, s-a meritat să merg la interviu, ca să cunosc oamenii respectivi și să am contact cu modul lor de gândire. Anterior, lucrase o lună pentru o altă firmă la care fusesem la interviu. Acolo eu am aplicat pentru poziția de manager a departamentului de export, poziție care ma interesa, dar firma era dezastru. Interviul la firma cu pricina mi-a lăsat o impresie foarte proastă prin agresivitatea directorului față de mine vs. simpatia proprietarului. Am discutat cu ea impresiile mele despre situația firmei, adunate in vreo oră de discuții, iar ea mi-a confirmat exact aceleași lucruri, trăite pe piele ei o lună de zile.

Am abordat și alte subiecte, petrecând o după amiază foarte plăcută împreună, plimbându-ne pe lângă plajă și oprindu-ne la o ciocolată caldă pe o terasa.

M-am întors acasă plină de energie, bucuroasă de succesul prietenei mele și privind cu încredere spre realizarea planurilor mele, doar ca să citesc într-un comentariu pe blog, din nou despre statutul meu amoros și raportarea mea față de un potențial partener în viața privată.

Oau, cât de dezamăgitor poate să fie acest subiect? 😦

Momentan nu sunt implicată în nici o relație. De un an sunt singură, de câteva luni sunt disponibilă, mi-e bine, sunt fericită și am alte lucruri mai importante de făcut momentan, decât să mă gândesc la compromisurile pe care le-aș face în speranța unui cuplărai cu un eventual partener amoros.