Motorizație

M-am întors într-un maraton de 12 ore și 30 de minute cu mașina. Am condus obosită de la noaptea prost dormită, cu stomacul în pioneze, ne împăcându-mă de fel cu mâncare din România, pe Red Bull, pe care îl beau doar în cazuri de oboseală maximă.

Mi-a alunecat mașina puțin într-o curbă în Ungaria pe autostradă, dar din fericire am avut destul loc să mă redresez. M-am speriat și am luat-o mai moale prin curbe, apropiindu-mă și în unele cazuri respectând, viteza de pe indicatoare la intrarea în ele. În Polonia, tot pe autostradă, era să fac drepta aiurea, în mașina de lângă, pentru că nu m-am asigurat, presată de flash-urile pe care mi-le dădea un prost din spate. M-am redresat și am ajuns cu bine și trei lampe aprinse la bord, din fericire galbene.

Îmi amintesc că în urmă cu vreo 9-10 ani, pe când posedam prima mea mașină, un Mercedes A Class, îmi doream să pot face drumul de România singură cu mașina. Reprezenta pentru mine atunci un adevărat test al capacităților mele mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, de libertate de mișcare și succes.

Două mașini mai târziu, mai multă experință în șofat și fac 1100 de km in 12 ore si 30 de minute. Nu mi-se pare o provocare deosebită, dar știu că am nevoie de concentrare, odihnă și o mașină automată, ca să fac drumul cu bine și eficient.

10 ani mai târziu vizualizez ca test al capacităților mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, libertate de mișcare și succes condusul unei motociclete.

Am luat trei lecții de condus în România. După fiasco pe care l-am avut cu instructorul polonez, care m-a pus pe o motocicletă greoaie și înaltă și a început să strige la mine că, de ce nu știu să merg singură, că el nu are timp să umble pe lângă motocicletă pentru mine (mai ales la cele 120 de kg pe care le poseda), și că motocicleta-i mijloc de transport individual, cursurile din România au fost un succes.

În România am nimerit la un tip mișto, pasionat, pe care l-am întrebat direct la telefon dacă, conduce motocicleta privat și dacă-i place, ca să fiu sigură că nu mă nimeresc la cine nu trebuie. Omul mi-a răspuns consternat că, conduce și într-o roată dacă vreau, la care eu am râs și am concluzionat că este instructorul potrivit.

Prima lecție a fost cea mai grea pentru că, aveam în mine stresul eșecului dinainte, dar mi-a explicat instructorul de la început ce-i motocicleta, cum se pornește, cum se oprește, cum se conduce. În prima zi a mers cu mine pe motocicletă și a avut răbdare cu omisiunile mele repetate legate de ambreiaj – cam uitasem cei cu ambreiajul de când cu mașina automată. Mi-a plăcut și mi-a fost frică în mod egal, de aceea nu am fost prea decisă, dacă să continui lecțiile. Am început a doua lecție cu frica și plăcerea în mod egal în mintea mea, dar fiind pusă în postura de a merge singură și a controla integral motocicleta, treptat plăcerea a câștigat mai multe puncte în mintea mea, în detrimentul fricii. Am repetat de câteva ori cu voce tare indicațiile instructorului, mai ales pe cea cu ”uită-te unde vrei să ajungi, căci acolo ai să mergi” și am dat cât mai multe ture, fără să mă opresc. La a treia lecție am exersat mai mult pornirea și oprirea, pe care am tendința să o fac destul de bruscă, un obicei prost pe care îl am și cu mașina, doar că la motocicletă e periculos. La a treia lecție eram deja în elementul meu, voiam să învăț următoarele elemente ale condusului și plăcerea câștigase în fața fricii. Am și căzut cu motocicleta, ne-am îmbulzit la o curbă mai mulți și nu am știut cum să manageriez situația. Nu m-am speriat, dar nu am știut cum sa reacționez, ca să evit situația. Am fost pe fază în momentul dezechilibrului și am lăsat-o să-mi cadă între picioare, cum mi s-a mai întâmplat deseori cu bicicleta. Am ridicat-o cu ajutorul instructorului și m-am urcat pe ea, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. M-am ales cu o vânătaie pe picior, ca și cele pe care le mai fac cu bicicleta și atât. Nu m-a descurajat căzătura, ci mai degrabă mi-a mai ameliorat o parte din frică, pentru că știu la ce să mă aștept parțial și mi-a confirmat că am instincte bune, de la mersul regulat cu bicicleta. Vreau să mă apuc serios de treaba asta cu motocicleta, pentru că-mi place și mă bucur că am avut ocazia să verific treaba asta la lecțiile pe care le-am luat.

25 de gânduri despre „Motorizație

  1. Nu inteleg de ce trebuia sa faci o cursa marathon cu masina cand puteai sa iti planifici 2 zile de intoarcere cu stop over pe parcurs. Ajungeai in siguranta mai mare si vizitai si ceva pe parcurs. Obisnuiam sa calatoresc cu masina prin Europa si de multe ori ma opream pe parcurs dupa 3-400 km / zi , ma relaxam si continuam ziua urmatoare.

    Apreciază

  2. @Sorin – pentru ca nu am avut suficient concediu la dispoziție. Inutil sa mai spun ca, nu mi-a ajuns timpul in România sa ma întâlnesc cu toată lumea cu care îmi doream, iar cu cei care m-am întâlnit am fost mereu pe fuga.
    Am făcut in primăvară pana la München si înapoi drumul in 2 zile, cu oprire la Berlin, dar după mi s-a părut cam multa pierdere de timp.

    Apreciază

  3. Cred ca e o deformatie profesionala sa fi mereu pe fuga cum spui tu. Ai in cap numai destinatii, targeturi si alte clisee corporatiste. Asociezi calatoria cu masina ca si cum ar fi cu avionul. Imagineaza-ti ca te trezesti dimineata iei trenul la varsovia apoi avionul spre dubai unde stai 2-3 zile te intorci acasa dupa care ziua urmatoare nici nu-ti mai amintesti nimic. Totul pe pilot automat, asa se traieste viata acum. Nu judec eu daca e bine sau rau dar parca nu mi-ar place sa fiu alergat asa si sa fac totul din fuga desi daca ma gandesc unii cred ca asa iti traiesti viata mai din plin cu cat alergi mai mult si in toate directiile sa nu-ti scape nimic de facut, vazut din toata lumea.

    Apreciază

  4. Condusul motocicletei nu necesita inteligenta (capacitate mentala) sau forta (capacitate fizica) si sigur nu e o masura a succesului. In 15 ani pe moto am vazut o gramada de cretini pe motociclete, genul tampiti de le curgea scuipatul din gura; unii s-au infipt in primul obstacol iesit in cale, altii inca nu, dar sunt pe cale sa o faca. Pana atunci, merg cu motociclete.

    La un moment dat ar fi bine sa te maturizezi. Sa nu mai numeri chestiile irelevante ca incercari sau succese. Pe la 25 de ani am incetat sa mai numar tarile vizitate (trecusem de 50 si era pe vremea cu viza in fiecare tara, nu eram in UE). Drumul de 1000 km pe motocicleta intr-o zi, cu ploaie torentiala pe un sfert de traseu, nu il consider o realizare, doar ceva ce a trebuit sa fac ca sa ajung din punctul A in punctul B. Cand am pilotat prima data singur pe un zbor de 6 ore am fost prost si mandru (e mult mai greu decat sa conduci 12 ore, am condus peste 20 de ore in interval de 24). De atunci am crescut, m-am maturizat si nu mai contorizez – ceea ce fac continui sa fac din placere, din pasiune sau de nevoie, dar nu am nevoie sa mi-o masor cu ruleta ca sa ma simt bine: si daca merg 50 km cu motocicleta poate fi un drum bun sau prost, si un zbor de 20 minute sau o tara care nu intereseaza pe nimeni.

    Si viata e mai frumoasa asa. Nu e o cursa, e o plimbare.

    Apreciază

  5. @Sorin – chiar ma trezesc de dimineața sa iau trenul, apoi avionul și sa merg in Dubai pentru doua zile 😅. As sta mai mult și cateodata o fac, dar nu depinde de fiecare data de mine. Cateodata nu vreau sa stau mai mult, pentru ca am alte planuri, cum a fost și in cazul ultimei vizite.
    Nu as zice ca e pilot automat, dar cu siguranța, dacă vrei sa faci mai multe, sa experimentezi mai multe și sa-ți permiți mai multe, cam așa arată stilul de viața. Nu e ceva rău sau bun, e o alegere. Pentru mine nu e greu, doar ca, cateodata, mai obosesc. Și atunci ma gândesc dacă are rost. Și inca are. Privind in urma și văzând câte chestii am experimentat, eu zic ca are super sens. Pentru ca viața e o experienta in esența ei. Cam asta-i tot ce iei cu tine oriunde și oricând.

    Apreciază

  6. Poate ca, cretinii pe care i-ai văzut tu pe motocicleta nu aveau nevoie de forță, dar bănuiesc ca nu aveau 50 de kg, si nici de intelect, si poate de aia s-au si înfipt in primul obstacol, dar eu consider ca am nevoie de amândouă, ca nu plănuiesc sa iau obstacolele in freza.
    Cat privește chestiile „relevante”, astea sunt foarte subiective, ce-i relevant pentru mine, nu trebuie sa fie relevant pentru tine. Ce era relevant pentru mine in urma cu 10 ani, nu mai e relevant azi. Asta nu însemnă ca nu sunt matura, ci pur si simplu sunt la o alta etapa in viata.

    Apreciază

  7. Vara-mea are 42 kg imbracata si dupa un pranz copios. Nu e culturista, dar nu are probleme sa conduca motociclete. Daca iti faci probleme la 50kg, faci ceva foarte gresit, motocicleta o conduci, nu o cari in spate. Culmea, la 50 kg ale tale poti sa ridici singura o motocicleta de 250 kg, nu cu forta bruta ci cu cap. Stiu personal mai multe tipe care au facut asta oricand au avut nevoie.

    Apreciază

  8. w: n-ai priceput o chestie despre d’soara tinder – are o stima de sine extrem de scazuta, dar EXTREM de scazuta.
    Se tine pe linia de plutire facandu-si complimente si cautand confirmare la cei din jur ca nu e o pesoana atat de lipsita de valoarea cum ii spune subconstientul.
    De aici si exagerarile si gonflajele pentru care e criticata – un ego exagerat e tocmai simptomul acestui gen de criza de personalitate.

    O persoana normala care creste intr-un mediu relativ normal nu are genul asta de probleme, nu simte nevoia sa braveze, sa epateze. In schimb cei care au crescut cu lipsuri – emotionale si materiale vor simti nevoia sa se laude cu orice realizare cersind direct si indirect confirmare, oricat de ridicoli ar parea.

    Ce e trist, este ca e mai usor sa iesi din saracia materiala decat cea emotionala, ultima poate sa te vaneze toata viata.

    Apreciază

  9. @W – sunt in proces de învățare in a conduce o motocicletă. Nu știu cum sa fac asta, deci discut despre toate provocările care îmi apar in cale. Daca eu consider chestia asta o provocare atunci asta este pentru mine, o provocare. Si ma emoționez si ma bucur de fiecare pas pe care îl fac înainte. Nu vad ceva rău in asta sau vreo imaturitate. Daca mi-ai da sa fac un nou doctorat l-as face fără atâte emoții sau investiție emoționala, considerându-l o provocare de un calibru mult mai mic. Poate pentru ca am făcut deja unul.
    Si daca as învăța sa conduc un tir m-as simțiti la fel.

    Apreciază

  10. @Me – te simți mai bine acum, după ce ți-ai vărsat frustrările pe aici, jignindu-ma?
    S-a închis Opencube si nu mai ai pe cine înjura?
    Cred ca-i tare plictisitoare viata pe la Vaslui, deși poți oricând sa înveți sa mergi pe motocicleta. Sunt sigura ca o sa-ți iasă mai repede decât mie. Eu cred ca poți! Poți sa fii o persoana mai buna si sa-i urăști mai puțin pe alții, pentru ca fac lucrurile la care tu doar visezi.

    Apreciază

  11. Am pentru ce trai, momentan nu e musai sa invat sa merg pe motocicleta – nu sunt nici adrenaline addict nici doritor de o moarte rapida si violenta 🙂

    Desi rapida…e discutabil, am vazut si unii rupti in doua, dar efectiv rupti in doua, sunt si din aia care se chinuie cu oase rupte, coma. paralizii, etc. plang parintii pe la usi sa adune bani sa-i puna la loc, cat de cat.
    Exagerez?
    Vezi pe motociclism.ro topicul despre accidente are 228 pagini cu cca. 20 cazuri pe pagina.

    Si nu zic doar din ce poti vedea la stiri sau pe forumul de motociclisti, acum vreo 15 ani am fost la inmormantarea unuia omorat de pasiunea pentru motocicleta si abia ce trecuse de majorat.

    Nu-mi sta in obicei sa injur – dupa cum observi, oamenii comuni se supara de la simple afirmatii directe.
    Probabil si psihologul tau ti-ar spune chestiile astea daca nu i-ar fi teama ca ramane fara bani, pardon fara client.

    Serios, la varsta ta n-ar trebui sa te mai surprinda ca reusesti sa faci niste lucruri decat daca inca esti vanat(a) de perioada in care ti se parea (sau ti se spunea) ca nu esti in stare de nimic.

    Adica, instructorul polonez, ai avut tupeul sa-l bagi in aia a masii si sa-i ceri banii inapoi cand a inceput sa abereze?
    Desigur ca nu, probabl chiar i-ai dat nitel dreptate la inceput, de aia ai si ramas suprinsa ca uite, in alt context chiar poti.

    Ah, si stai linistita, ca am trecut si eu prin perioada asta, dar am trecut de ea. Incearca si tu, ai sa vezi ca poti face lucrurile mai bine si mai repede chiar daca nu mai ramai atat de surprinsa ca „daaa…uite culmea chiar am putut”.

    Apreciază

  12. „Nu-mi sta in obicei sa injur – dupa cum observi, oamenii comuni se supara de la simple afirmatii directe.” Orcine, dar absolut oricine se satură să audă niște lucruri formulate într-un mod negativ. Mi-e greu să cred că nu înțelegi treaba asta, așa că o să presupun că îți place ție să analizezi ce crezi că știi despre autoarea blogului. Și…

    „Probabil si psihologul tau ti-ar spune chestiile astea daca nu i-ar fi teama ca ramane fara bani, pardon fara client.” – ar rămâne fără bani, fără clienți și poate chiar și fără drept de practică dacă ar folosi frecvent niște abordări care nu ajută. Că nu ajută, asta e clar. Dar e orgoliul ăla prostesc că e ceva susținut de argumente și atunci sigur că trebuie să fie universal valabil.

    Dar ia ce zic aici legat de asta:

    „O persoana normala care creste intr-un mediu relativ normal nu are genul asta de probleme, nu simte nevoia sa braveze, sa epateze. In schimb cei care au crescut cu lipsuri – emotionale si materiale vor simti nevoia sa se laude cu orice realizare cersind direct si indirect confirmare, oricat de ridicoli ar parea.”

    Eu am crescut într-un mediu cu tot felul de lipsuri, emoționale și financiare – nu dezvolt acum că nu cred că interesează pe cineva – și nu simt vreuna din nevoile alea, ba chiar simt nevoia să fiu mai umil și să încerc să fiu mai tolerant. Nevoia te învață și momentele grele te schimbă, iar pe mine sunt convins că m-au făcut un om mai urât decât aș fi fost în lipsa lor. Dar timpul nu e niciodată pierdut și am încercat tot timpul să mă redresez așa cum am știut eu mai bine. Niște sfaturi pertinente și intenția cuiva de a te ajuta e chiar lăudabilă, dar ce faci tu e o speculă puerilă. Așa că, dacă mi-ai fi adresat mie personal chestia aia, aș fi fost puțin deranjat nu pentru că e direct și sunt eu comun (orice ar însemna chestia asta) ci pentru că e superficial, pueril și, faptic vorbind, nici măcar nu e adevărat.

    Apreciază

  13. „punctual din perspectiva faptului ca isi pierd timpul si tineretea tragand la buci unei tipe”
    Adica dupa tine daca tragi la buci iti pierzi timpul si tineretea ?!! Hmm…

    Apreciază

  14. @vpt, chiar n-ai gasit ceva mai bun cu care sa te iei de Me decat ca e din Vaslui, Bacau sau alte orase din Moldova ? In plus nu inteleg de ce te afecteaza faptul ca profesorul de sport si cartoforul londonez sunt niste luzeri ? Nu i-ai ales tu doar pe criteriul sa tina la futut cat mai mult si bine ? Nu vad nici o rusine intr-asta , doar ti-ai urmarit interesul.
    Nu vreau sa zic nimic despre motociclistul businessman care invarte tot dar sta intr-o relatie familiala superficiala desi mi se pare clara imaginea.

    Apreciază

  15. @Sorin – oamenii despre care am povestit cu bune si rele sunt oameni pe care ii cunosc. Mi-se pare normal, sa nu accept ca ei sa fie jigniți de un anonim spatele unei tastaturi pe blog la mine. De aceea am sa șterg comentariile de prost gust si am terminat discuția.

    Apreciază

  16. De-aia unele tari au o chestie gen First Ammendment in constitutii: pentru ca sub diverse pretexte unii si altii decid ce poti si ce nu poti sa spui, ce e de bun gust sau nu. Chiar citisem azi un articol despre decizia curtii supreme a SUA care spunea in unanimitate nu doar ca hate speech e protejat de FA, dar „the proudest boast of our free speech jurisprudence is that we protect the freedom to express “the thought that we hate.”.

    Ei sunt mandri ca oricine se poate exprima liber, La noi obiceiurile gen Vaslui (da, stiu, e ardeleanca, nu e frumos sa jignesti vasluienii) se transporta si in Polonia in numele dreptului de a nu fi jignit. Dreptul respectiv e scos din burta, dupa cum spunea un celebru psiholog canadian: cand discuti despre ceva iti asumi automat riscul ca s-ar putea sa nu iti placa ce o sa auzi sau chiar sa fii ofensat. E pretul platit pentru a fi om si nu oaie. Pentru unii e prea scump.

    Apreciază

  17. @w – aicea nu-i democrație. Este împărăției, iar împărăteasa sunt eu. Ma bucur ca practica americanii free speech-ul și in împărăția mea e permis, pana ii jignim pe alții, mai ales pe care nu-i cunoștem.

    Apreciază

  18. „aicea nu-i democrație.”
    Se vrea acelasi stil ca pe opencube. Acolo, individul ala, pe care il admiri cu siguranta practica aceeasi metoda. Diferenta e ca, comparativ cu tine tipul era tare in gura si in argumente. Nu stiu daca pentru tine ar fi o solutie buna sa practici aceeasi metoda. Incearca mai bine sa nu vezi ca pe niste jigniri lucruri pe care altii le inteleg diferit. Alta solutie ar fi sa-ti promovezi blogul intr-alt mediu care iti este favorabil si o sa ai cititori si admiratori asa cum vrei tu.

    Apreciază

  19. @Sorin – chestia asta cu jignirile online nu-i doar problema mea. Toți care sunt citiți o au. Și majoritatea practica politica de a selecta comentariile lăsate la posturi. Nici nu intra in polemici, pur și simplu le șterg. Eu nu moderez comentariile când apar, iar ulterior încercam sa le raspund, indiferent de conținut. Cateodata tot prin jigniri, dar am sa încerc sa ma abțin de la asta, și pur și simplu le voi șterge. Cât despre interpretarea subiectiva a jignirilor, hai sa fim seriosi. Nu am nevoie sa mi-se spună ce grozavă sunt – uite, W mi-a spus ca, scriu groaznic gramatical, și m-a motivat sa-mi pun un corector online – dar nici nu am chef sa fiu atacată mereu. E obositor și îmi inhiba cheful de scris. Nu îți place ce citești, nu mai citi. E atât de simplu.

    Apreciază

  20. Sunt jigniri si jigniri, faptul ca me a spus despre canditatii tinder ca sunt luzeri nu o consider o jignire personala adresata tie in contextul de aici. Eu ii vad la fel si tu care te-ai folosit de ei doar pentru calitatile lor sexuale ai lasat impresia ca sunt personaje dispensabile buni doar pentru sex fara complicatii. Mai mult , te-ai gandit ca me poate fi combatut cu argumente ( nu reactii de genul esti din vaslui etc ) care sa-i desfinteze opiniile ? E o solutie mai buna si constructiva decat sa-l stergi comentariile, asta si pentru ca fara el ar fi o pierdere aici pe blog unde comentatorii sunt numarati pe degete.

    Apreciază

  21. Nu inteleg ce legatura are constatarea ca scrii groaznic in romana cu discutia despre jigniri. Partea cu scrisul e o constatare, nu o jignire, care poate fi facuta de oricine si sunt duzini de argumente la fiecare post, chiar si cu corector. Nici macar faptul ca erorile nu sunt din categoria „am uitat limba romana, ca sunt plecata de 15 ani” ci din categoria „nu am stiut niciodata sa vorbesc corect in romana” nu e o jignire, ci o constatare demonstrabila. Cand ploua nu e o jignire, iar daca iti iei umbrela e doar o consecinta.

    Comparatia intre Alexia si Liviu e exagerata; diferenta care conteaza e un ordin de marime la sinapse, ceea ce se vede in numarul de cititori, comentarii, expertiza in munca, salariu, etc. Liviu nu e tare in gura, ci are discutii bine si corect argumentate, ceea ce pe-aici sunt mai rare ca blana de gaina. Chiar si cand a gresit si altii au avut pareri diferite discutia s-a purtat cu argumente (in special cu Catalin si animaloo), nu cu istericale.

    Da, fiecare e imparat pe blogul lui, recursul la autoritate e negativ, nu pozitiv, e o demonstratie a limitelor: cand nu stii sa faci altceva, tai comentarii.

    Looserii poate ca sunt niste persoane extraordinare, dar neintelese. Nu e clar ce e bun la ei, de ce a-i cataloga ca looseri e o jignire cand exista suspiciuni rezonabile ca e doar un adevar, asa i-ai descris chiar tu cu cuvintele tale, dar principiile discutiilor civilizate nu se aplica: cand nu iti place ideea din discutie, nu o combate, ataca persoana. Se numeste straw man argument, am mai mentionat asta o data, e tot ce poate autoarea sa faca. Probleme de caracter? E o intrebare, nu o jignire, poate exista o motivatie rezonabila in spatele multiplelor straw man tactics.

    Apreciază

  22. Opencube cat si vpt sunt ( au fost ) facute in special pentru a valida anumite alegeri personale. Satisfactia celui care a pornit de jos si a ajuns bine si nevoia de confirmare pentru orgoliul propriu sunt mecanismele principale ale ambelor bloguri. Restul sunt detalii. Legat de „tare in gura” , m-am referit la faptul ca anumite situatii nu se rezolva prin argumentare ci acceptare. Putem sa polemizam la nesfarsit dar tot nu ajungem la o solutie pentru ca cele doua variante nu se exclud reciproc ci sunt complementare.
    „ceea ce se vede in numarul de cititori, comentarii ”
    Aici depinde si de mediul in care iti promovezi blogul si de unde iti alegi cititorii / comentatorii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s