Din Vietnam

Mă sună aproape zilnic cu camera, ca să ne vedem. Îmi scrie des, iar azi mi-a scris că îi este dor de mine, că m-ar îmbrățișa și ar sta de vorbă cu mine.

Mi-am propus să mă ia de la aeroport, căci ajunge cu două zile înaintea mea.

Cred că mă îndrăgostesc 😍. Am bătut atâta drum până în America, ca să realizez că mă îndrăgostesc de tipul care stătea peste drum de mine 😂.

***

Nu mai practic de câțiva ani obiceiul de a fi luată de la aeroport, când mă întorc acasă. Mi s-a luat pe vremea când, măritată fiind, m-a luat soțul de la aeroport, într-o grabă și repezeală pe care am găsit-o oribilă, mai ales contrastând cu căldura cu care l-a întâmpinat nevasta pe colegul meu de călătorie. Atunci am simțit că ceva nu poate fi in regulă în relația mea și până să schimb soțul, am decis că prefer să mă întorc singură acasă. De când l-am schimbat tot singură m-am întors. S-ar putea să schimb acum obiceiul.

16 gânduri despre „Din Vietnam

  1. La valoarea pe care pretinzi că o ai n-ar trebui să te extaziezi așa de ușor la gesturi ieftine gen o porție de spaghete, un transfer de la aeroport. Trebuie să fi fost foarte disperată ca un neica nimeni să te impresioneze atâta.

    Apreciază

  2. E interesant cum te suna cu camera, in nici un hotel din Europa nu au camere care suna oameni, de obicei camerele stau cuminti si nu fac nimic de genul asta.

    Apreciază

  3. Poate o fi vreun CEO în Polonia și n-ai aflat tu, dar stai puțin, te-a invitat la o porție de spaghete. Sta foarte bine financiar ce să zic.

    Apreciază

  4. @Sorin – ca o persoană care a mâncat la câteva restaurante cu mai multe stele Michelin, îți pot spune că mâncare pe care cineva ți-o gătește este mult mai de apreciat, decât banul pe care îl plătește, ca să gătească altcineva pentru tine. La spaghete am fost cu fiică-mea, ceea ce a fost grozav pentru că este o mâncare pe care ea o apreciază. Mie mi-a gătit creveți, delicioși, cu bruschette și smoothie de mango :). Gătește bine, puncte în plus :)).

    Apreciază

  5. Un bărbat valorează mai mult în ochii tăi dacă are și calități de bucătar? De ce să arunce cu banii pentru tine să te scoată la restaurant când mai bine merge o porție de mâncare preparată acasă. Tu te auzi cum ai ajuns să gândești? Halal de femeie puternică.

    Apreciază

  6. w vorbeste serios si argumentat, inclusiv citatul respectiv.

    @Sorin, te-ai ambalat incredibil pe niste chestii discutabile, nu are nici un sens pornirea asta. Da, pentru multe femei pe care le stiu faptul ca barbatul lor are calitati de bucatar e un mare plus; de obicei barbatii sunt bucatari mai buni, vezi distributia pe sexe la restaurantele Michelin. Iar pastele nu sunt doar un fel de mancare ieftin si usor de preparat, niste paste bune sunt mult mai mult. Pe deasupra, italienii spun ca spaghetti alla carbonara au un efect bun asupra femeilor in pat, poate omul isi prepara mai bine sexul pe ziua aia 😀

    Apreciază

  7. Majoritatea femeilor apreciază bărbații care știu să gătească pentru că de obicei asta implică caracter și rafinament, pe lângă dorința de a le face să se simtă bine. Și nu, nu coontează mâncarea în sine ci efortul pe care l-ai depus – oricum n-ai să te ridici la nivelul unui restaurant din cauza ingredientelor și a sculelor din bucătărie.

    Am înțeles că acele paste erau mai ales pentru copii, nici nu trebuia să fie vreo delicatesă acolo, iar apropo de carbonara, nu e așa ușor să le faci după rețeta originală – aia acceptată oficial, pentru că există variațiuni.

    Apreciază

  8. M-aș simți penibil dacă aș fi apreciat de o tipa pentru calitățile de bucătar și nu e vorba de chef sau profesioniști. Ironic pană la urmă cred că pe lângă activitatea de spălat izmene domnișoara o să preia cu brio și actiunea din bucătărie.

    Apreciază

  9. Sorin, esti patetic, serios.
    In ce vagauna traiesti? De masina de spalat ai auzit? Dar de uscator?

    Ca de gatit clar habar nu ai, nici sa o faci, nici nu ai idee care e impactul la o femeie 🙂
    Mai invata si tu cate ceva ca altfel indiferent cati bani ai, o femeie nu o sa stea prea mult cu tine, ba o sa te lase si fara bani daca tot iti plac astea „puternice”.

    Apreciază

  10. @Sorin: pentru a avea calități de bucătar îți trebuie îndemânare, atenție la detalii, puțină cultură și, cum ziceam anterior, ceva rafinament. Poți să le ai pe astea și fără să gătești, dar nu e nici un penibil aici. Statul la cratiță și datul cu toporul nu se exclud, iar prima nu te face mai puțin bărbat.

    Observ că ești destul de înverșunat, dar e normal să-ți placă o persoană care face ceva pentru tine, în detrimentul unor iluzii copilărești. Până la urmă relațiile le ai cu oameni, nu cu conturi bancare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s