Demonstrația de abuz

 

paul-gilmore-Vs_zkj1sEHc-unsplash

Photo by Paul Gilmore on Unsplash

A scos cheile din ușă, le-a ținut în mână în timp ce și-a vărsat gelozia, durerea și frustrările, iar apoi mi le-a trântit în piept. Probabil ar fi țintit spre față, dar m-ar fi lovit prea tare de la jumătatea de metru ce ne despărțea. M-am blocat pentru câteva secunde, după care am reflectat calmă la demonstrația de abuz. Nu am plâns, nu m-am trântit cu curul de pământ, nu am urlat, nici măcar nu m-am enervat. Am comentat calmă prietenei mele ce se găsea la mine în casă situația. Drept răspuns, ea a luat-o pe arătura prietenoasă oamenilor ignoranți, nu din rea voință, ci din obișnuință.

”Există ceva între voi, aveți un fel de legătură aparte, o conexiune, chiar și când vă contraziceți, doar voi sunteți în stare să vă spuneți adevărul în față, să vă certați și să vă iubiți”, a concluzionat ea în stilul filosofiei de bordură.

”Abuz” i-am răspuns simplu, dar nu m-am așteptat să și înțeleagă. Nici eu nu am înțeles ani buni și mi-a luat multe ore de terapie ca să accept și să în deschid mintea la alte posibilități decât folclorul popular, în care domină impresia că dacă o persoană te caută insistent, te verifică, te jignește, varsă lacrimi de crocodil la ușa ta, ori te mai și prinde de gât sau aruncă ceva în tine, înseamnă că te iubește.

În timp ce-i scriam că-i mulțumesc pentru că a aruncat cu cheile în mine  ”asta-i o ironie, dar ai grijă la nivelul agresiunii tale. Sunt convinsă că m-ai fi bătut dacă aș fi rămas cu tine. Divorțul a fost o decizie bună”, el îmi suna la ușă. S-a întors la locul faptei ca un drogat, ce vrea mai mult, sperând să repare, să se împace, să existe continuitate. Continuitatea este speranța supremă a tuturor drogaților cu abuz. S-a înfățișat la ușa mea, vărsând lacrimi inutile și martirizându-se printre ploaia de jigniri și reproșuri ce-mi era adresată mie. Nu a plecat însă, înainte de a-și turna adevărata patimă, scoțând din el cu brutalitate ghimpele ce-i stătea în inimă. Îl înțepase realitatea că vede concretizându-se sub ochii lui relația pe care o am cu altul.

M-a sunat din nou o oră mai târziu cu întrebări banale, ca să păstreze încă vie conexiunea pe care simțea în fiecare celulă a corpului lui, că eu o rupeam prin indiferență. Mi-a cerut insistent să-i spun ce planuri am pentru weekend cu copilul, dar mai ales cu prietenul și copilul prietenului, căci despre asta era de fapt vorba. Aici era durerea, de unde sângera cu abundență puroiul, căci eu pășeam cu pași repezi pe teritoriul stabilității, desfășurând sunt ochii lui activități cu altul și să petrecându-mi timpul ”in familie” cu copii. Era ultimul teritoriu în care el credea că deține supremația, inconștient de activitățile mele anterioare, cu alții.

Sunt cinci ani de când am plecat și el tot mai insistă să nu-mi dea drumul.

 

18 gânduri despre „Demonstrația de abuz

  1. Te va cauta insistent si te va intreba insistent despre planurile si actiunile pe care le vei desfasura impreuna cu copilul care e, intamplator, SI al lui. Believe it or not, cele mai mari abuzuri asupra copiilor minori se fac in familiile cu mame singure. Check it out the numbers, daca nu crezi! Cauta sa-ti oficializezi relatia cu „prietenul” , daca lucrurile zici ca merg bine, pentru a redeveni o femeie cinstita! Si atunci, se va crea si o pavaza mai solida. Nimic nu-ti va merge, de acum incolo, pana nu redevii o femeie cinstita si-ti institui pavaza. Si, mai ales ca ai fata, fa totul ca ea sa nu repete ciclul in materie de barbati! Daca ea nu va intelege, cu toata fiinta ei, ce inseamna un barbat, va alege numai si numai gusteri care o vor impinge catre aceleasi cacaturi prin care ai trecut si treci tu. Cum va putea sa aleaga barbati de Doamne Ajuta daca nu stie cum arata unul?

    Apreciază

  2. @Akhenaton – apreciez sfatul tău, de a deveni o femeie cinstită, dar mă consider cinstită și așa cum sunt momentan, divorțată. În nici un caz nu am de gând să oficiez vreo relație mânată de astfel de nevoi. Înțeleg idea cu copii abuzați care nu-ți mai regăsesc echilibrul în relațiile viitoare și tocmai de asta m-am despărțit fostul soț, ca să nu-i dau fiicei mele exemplu unei femei care acceptă abuzul, de orice natură. Cât despre fostul soț, poate să mă întrebe, să caute și să spioneze cât vrea. Sunt obișnuită și imună, după multe ore de terapie. Interesant cum sunt atât de evidente, neplăcute și tulburătoare demonstrațiile de abuz acum, odată ce m-am scuturat de ele, iar când erau parte din realitatea zilnică mi-se păreau normale.

    Apreciază

  3. Nu, nu intelegi! Nu ca m-as mira neaparat, dar sunt cumva surprins ca arunci la gunoi toate semnalele. Pt mine, e totuna, eu dau sfaturi dezinteresate, ca nu e ca si cum as avea un interes direct, dar fot ce spun e verificat personal si cu date. Nu esti speciala, nimeni nu e, suntem destul de usor clasificabili pe tipologii. Asa e si asa va fi, e o ordine naturala, pe care curentele temporare nu o pot schimba. Focus-ul e pe fata, cum o faci sa nu repete ciclul. Si intuiesc ca, in 3-4 ani, vei intra in focurile ei. Zi va trebui sa cii pregatita. Dar, orice-ai face tu, nu va iesi nimic, fara influenta AIA masculina. Fetele nu au de unde sti ce barbat vor, daca mu stiu cum arata unul. Din pacate, adica nu din pacate, dar, ma rog, mamele n-au cum sa le induca asta. Doar un barbat o poate croi in asa fel incat sa stie cum sa-si aleaga un barbat. IR treaba mamei e sa aduca in fata fetei modelul ala. Daca nu, cacatul de va iesi e cat China. Iar daca nu ai cunoscut cum arata iadul, well, vei cunoaste ! 🙂

    Apreciază

  4. @Akhenaton – nu neg că, relațiile mamelor cu partenerii influențează categoric fiicele în alegerile (cel puțin primele) pe care le fac în materie de bărbați. Mama este un exemplu și felul în care este ea tratată de către partener, va fi felul în care fiica va crede că este normal să fie tratată de partener. Aplicat la mine, consider că am făcut un prim pas important în direcția respectivă, divorțul. Cât despre următoarele evoluții din viața mea, căsătoria nu-i în plan. Consider că atitudinea mea față de relații și așteptările pe care le am de la parteneri sunt mult mai importante de arătat fiicei mele, decât verigheta de pe deget.

    Apreciază

  5. @Akhenaton: Cam cât de mare e eșantionul pentru „verificat personal și cu date”? Pentru că persoanele apropiate a căror viață ajungi să o cunoști în detaliu sunt relativ puține, iar unde nu cunoști bine… concluziile pot fi eronate. Și bazele de date tot pe eșantioane se bazează, că e greu să treci în revistă toată omenirea.

    Copiii sunt și ei oameni și, pe lângă alegeri, mai ține și de noroc. Pot să învețe niște lucruri singuri, sau o pot păți rău. Sincer să fiu părinți perfecți nu cred că există și greșeli face toată lumea la un moment dat în viață.

    Apreciază

  6. @Akhenaton – Dacă o iei așa, atunci hai sa spunem cum stau lucrurile de fapt, copii iau ca model parintele mai puternic, indiferent ca-i mama sau tata. Este o chestiune strict de supraviețuire. De aceea copii din relatii abuzive ajung sa țină cu acuzatorul, pentru ca el este mai puternic. Copii nu se vor modela in funcție de pierzător, ci de învingător, caci ei trebuie sa supraviețuiască.

    Apreciază

  7. Daca ai putea sa citesti din perspectiva unui strain ceea ce scrii, articolele despre abuzuri indica niste probleme la mansarda. Toti avem problemele noastre, tu le ai cu abuzul si nici nu iti dai seama cum se vad din afara. E un fel de amprenta psihologica si te-a afectat mai rau decat pare, vad un complex de victimizare ca reactie de autoaparare: „nu sunt eu de vina, am fost abuzata”. E o reactie tipica post-traumatica (si am destui psihologi practicanti prin casa si prin jur ca sa stiu ce e aia).

    Apreciază

  8. Am uitat esentialul: pentru victimele abuzurilor cu sechele post-traumatice ajuta sa vorbeasca despre asta. Dar numai daca o fac cu persoane empatice intr-un cadru controlat (gen: psihoterapeut), nu cu random people care ar putea avea reactii adverse. De tinut minte.

    Apreciază

  9. @dam167, nu stiu cat e esantionul lui @Akhenaton, dar am intalnit si eu destule cazuri gen „like father, like son” in cazul femeilor ale caror probleme in relatii s-au mostenit copiilor de ambele sexe. Chiar am avut o relatie destul de lunga si zbuciumata cu o tipa a carei mama era divortata, cu 2 copii si aparent se descurca prin forte proprii. Ghici cine e divortata, singura si cu 2 copii … (nu ai mei)

    Cu timpul daca observi ce se intampla prin jur observi ca o mare parte din actiunile oamenilor sunt influentate de educatia si istoria evenimentelor similare pe care o stiu ei. De pilda, „daca mama a divortat si a crescut 2 copii, pot si eu sa fac la fel”. Nu intotdeauna aceste influente sunt evidente, dar ele exista, un adult este versiunea mai batrana a copilului care a vazut si trait niste chestii si care face la fel (monkey sees, monkey does). Foarte putini se desprind de trecutul lor si iti fac o viata diferita, majoritatea raman ancorati in niste chestii din trecut, precum autoarea e ancorata in amintirea abuzurilor.

    Apreciază

  10. Interesant e ca relatarea incepe cu reactia lui.
    Ca si cand ar fi inceput din senin,asa ..neprovocat, fara motiv.
    E ca in statistici: faci cut si zoom si poti demonstra orice.

    Si deci, daca femeia are ceva de reprosat barbatului, asta e pentru ca ea este victima abuzului.
    Daca barbatul are ceva de reprosat femeii, se martirizeaza. Reprosurile sunt jigniri.

    Da, o victima exista si aia e femeia care merge la psihologi antrenati pe un singur calapod: sa o scape pe ea de povara alegerilor gresite plasand vina exclusiv in bratele celuilalt.
    N-a mers ceva? Pai ala e de vina. Pana si cand l-a ales, tot ala a fost de vina, ca a insistat.
    Ea a zis si ea „da”, din plictiseala, nu stia saraca ce face.

    Da, sa nu vedem dragostea in gesturi extreme zice autoarea care cu alta ocazie se lauda ca i se pare intemeiat ca in dragoste sa-l ciopareasca pe celalat cu saturul daca cumva calca pe alaturea cu asteptarile ei.
    Dar ea e victima, desigur.
    Interesant.

    Apreciază

  11. @W – nu mă surprinde insistența cu care negi abuzul, sunt obișnuită. Când trăim în abuz nu vrem să-l vedem și nici nu acceptăm că el există, este doar o normalitatea cu care suntem obișnuiți pe care o ”provocăm” (@comentariu), de obicei din copilarie și ceva ce am văzut în jurul nostru ca normă socială. Pentru mine personal a fost un șoc să accept că am fost abuzată, deoarece mă credeam cea mai mare și mai tare ”din parcarea” unei țări în curs de dezvoltare, în care abuzul este o formă de comunicare. Scriu despre asta pentru că poate mă citește o persoană (femeie sau bărbat) în care alcineva aruncă cu cheile și ăncepe să-și pună întrebări dacă este ok sau poate că nu.

    Apreciază

  12. @w: nu contest primul (tău paragraf), ba chiar e destul să mă uit în propria ogradă și văd că greșelile părinților mei se văd și la mine. Akhenaton însă vine cu model general la care toți ar trebui să ne aliniem, iar în viață nu se poate. Are dreptate și cu influența paternă, iar lipsa ei se vede de la o poștă, dar familiile nu se leagă matematic, ci sunt formate din mulți oameni și de multe ori stiluri diferite de educație și… uneori se strică. „Ori e așa, ori nu merge”, la modul practic nu ajută pe nimeni.

    În viață mai ține și de noroc, poți înjura pe cineva și ăla/aia să te lase în treaba ta sau poate să-ți dea în cap. Normal că e vinovat(ă) că și-a dat în cap, nu? putea să te înjure înapoi și aia era. Cazul autoarei sunt convins că e mai complicat, dar în lipsa detaliilor (pe care alege să le țină pentru ea) e greu să judeci rațional. În plus suntem oameni care nu o cunoaștem și uneori degeaba îi subliniem anumite greșeli. Nu vreau să intru în discuții legate de abuzuri, dar dă vină pe câte o țară întreagă pentru lucruri izolate:

    „Pentru mine personal a fost un șoc să accept că am fost abuzată, deoarece mă credeam cea mai mare și mai tare ”din parcarea” unei țări în curs de dezvoltare, în care abuzul este o formă de comunicare.” – aici a lovit-o în primul rând aroganța, nu țara în curs de dezvoltare.

    Apreciază

  13. “ Daca barbatul are ceva de reprosat femeii, se martirizeaza. Reprosurile sunt jigniri.”

    Haidi bre ca bati campii, aici era vb de reprosuri terminate cu semi-agresiune fizica. E un plan al cuvintelor si altul al imbrancelilor si demonstratiilor de forta, pricepi diferenta? Are si intimidarea mai multe planuri, n o baga in categoria ‘compromisurilor’, mai iesiti din grota ca pute a statut. Se simte de departe frustrarea de mascul care dupa ca fute prost mai are si pretentii, pana nu umileste nu se simte barbat.

    Am inteles ca nu prea stia ce vrea cand s a maritat prima oara. Nu cred neaparat in teoria dezorientarii, presupun si niste calcule pe finante/social dar cert e ca n a mers. Macar recunoaste si a facut si pasul sa se desparta cand a inceput sa puta a sila.

    Mi se pare cinstit, e un model mai bun pt copil decat sa stea intr o relatie abuziva si sa ofere un model de umilinta si nefericire. Cand nu mai merge, iti asumi si schimbi, muncesti mai mult, nu te prefaci ca se rezolva de la sine. Copilul tb sa inteleaga ca nu e ok sa suporti sa fii jignit, sa asiste la imbraceli si dracuieli, violenta fizica speram ca nu si violuri (pt ca da, majoritatea violurilor sunt conjugale pe principiu e navasta mea deci sa mai stea si s o fut). Si probabil cea mai importanta lectie e ca poti sa traiesti si singur, pe picioarele tale daca nu apare pe radar ceva compatibil – nu, nu te obliga nimeni si nimic sa te bagi in cacaturi.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s