Experiența mea cu Covidul

Am petrecut sărbătorile de Crăciun în liniște, armonie și izolare. Am gătit, m-am uitat la filme, am citit și m-am relaxat, recuperându-mă. Mi-am acordat timp, ca să-mi revin după Covid.

Boala m-am prins într-un moment neprielnic, chiar înainte de ziua mea, pe care mă pregăteam să o sărbătoresc cu fast într-un cadru special. Aveam totul aranjat, locația rezervată și meniul stabilit, când am aflat că sunt Covid pozitivă. Nu m-am simțit extrem de rău în perioada de izolare, deși am avut urcușuri și coborâșuri, însă am început să mă simt foarte rău după ce am ieșit din izolare. L-a început m-a luat cu amețeli, de fiecare dată când ieșeam din casă sau mă ridicam din pat, ca să realizez că amețelile sunt corelate cu saturația de oxigen în scădere. Am urmat zilele în care mă trezeam fără nici un chef de viață, într-o stare de vegetație, fără poftă de mâncare, fără motivație pentru nimic, nici măcar să mă ridic din pat, cu spaime, frici, stres și depresie. Am trăit momente de panică, cu cele mai apăsătoare gânduri ale mele devenind realitate în capul meu. Mâncam forțat, pentru că nu simțeam nevoia de mâncare, dar știam că ne mâncând voi fi lipsită de putere în două-trei ore și starea mea se va înrăutăți. Am dormit mult, am transpirat și mai mult, am băut multe lichide, iar după o săptămână de vegetație post Covid, au început problemele cu rinichii, eliminând o piatră. Mi-am făcut analizele care au ieșit, aiurea, mi-au depistat o infecție și am devenit suspectă de diabet la cele 50 de kg ale mele. După rezultatele slabe ale analizelor au început să mi-se deruleze în minte tot felul de filme proaste, întreținute de spaime și frici inexplicabile, dar care în mintea mea căpătau conotații astronomice, generându-mi o stare de stres permanentă. M-am silit să muncesc în home-office, deși nu eram în cea mai bună formă pentru luarea deciziilor de afaceri, iar reacțiile mele impulsive și brutal de incontrolabile, mai mult îmi făceau rău decât bine în mediul profesional perfid. Am cedat în cele din urmă când am ajuns pe antibiotice, admițând că nu mai am puterea de-a gândi clar și normal. Atunci am decis, în ciuda fricilor, să-mi acord un răgaz, ca să mă recuperez și am luat totul cu pași mărunți, bucată cu bucată. Ca să ies din starea de inutilitate, stres, moleșeală și ritmul filmelor care nu mă mai mișcau intelectual, am început să citesc a patra carte din Dune, Împăratul Zeu al Dunei. Am parcurs-o în liniște, pe bucăți scurte, între reprize de somn. Am accept regresul bolii, nu m-am mai luptat cu el și în zilele în care m-am trezit moleșită, am ales să rămân în pat. Când mi-a fost mai bine, am făcut efort, dar cu măsură, păstrând mereu o bucățică de energie pentru mine. Am acceptat că nu sunt în deplina facultate a puterilor mele și am făcut ce am putut, fără să mă biciuiesc mental când omiteam, uitam (des) sau pur și simplu nu aveam chef să fac mai mult. M-a ajutat mult faptul că o mână de prieteni apropiați m-au încurajat și mi-au explicat simptomele și la ce să mă aștept. Mi-au repetat de câteva ori, până am vrut să pricep, că starea de neputință pe care o simt se datorează bolii, iar disperarea, depresia și stresul vin tot de acolo, asigurându-mă că toate trec și tragedia nu-i atât de mare, pe cât o alimentam eu.

La peste o lună de când am fost diagnosticată, cu zece zile de antibiotic la bord și foarte mult stat în casă, am început să-mi revin, atât mental cât și fizic. Am început să mă simt normal și să gândesc mai echilibrat. Nu am făcut de fel sport în perioada asta, fiindu-mi greu și să urc scările până la etajul trei, ori să car cumpărături mai grele. Deși sunt vaccinata cu două doze, și am apropiați care au suferit serios din cauza Covidului, am subestimat serios boala. M-am gândit mereu că poate am avut-o, cu simptome ușoare și am motivată mai mult ca să mă vaccinez de nevoia de-a călători, decât frica de boală. Acum, după ce aproape am trecut prin boală, mi-am schimbat serios părerea și abia aștept să fac a treia doză, nu pentru călătorii, ci pentru mine, ca să nu mai iau din nou virusul.

5 gânduri despre „Experiența mea cu Covidul

  1. Femeile sunt mereu gata sa se supuna. Nu conteaza la ce, da-le un motiv de integrare sociala , de coninventa cu trendul si se vor supune. Nicio surpriza ca, la invadarea Frantei de catre nazisti, frantuzoaicele s-au grabit sa suga mielul ofiterului Fritz si Dietrich, doar sa mai poata si ele iesi la o carciuma sau cabaret. Sau sa primeasca ciorapi. Ce conta ca Rezistenta, formata covarsitor din barbati, isi risca in fiecare zi viata, tocmai nesupunandu-se? Lasa asta, femeia se va supune. Si se va supune doar pentru ca si altele/altii se supun, ca asa e valul. Daca valul e ca e trendy sa suga miel de midget, well, se pune pe burta si suge..

    Apreciază

  2. Akhenaton, nu prea am contra-argumente si nici nu ma simt jignita. It is what it is. Suntem oportuniste din facarnitza – exceptiile nu se pun, fiindca dupa ce le afli motivatia reala si boala mentala nu mai ramane nimic de admirat. Si motivul este in biologie, greu de luptat cu el. Imperativul major – protectia puilor de om prin metode non-violente, ca la celelalte suntem in dezavantaj clar. Lasitate fizica, lasitate morala…nu prea are rost sa operezi dupa un compas, cand ti se impleticesc picioarele si esti ametita de cap un sfert din fiecare luna. Mai grav este ca in epoca confortului modern, avem femei si printre barbatii biologici, spre majoritar asha… Deci what’s your point? Nu sunt sigura ca inteleg legatura cu postarea Capsunaritei despre experienta personala cu COVID-ul. Esti conspirationist care crede ca-i o gripa oarecare si numai prostii / lasii fac vaccin? Daca asta zici, tot nu pricep ce legatura are cu genul. Fobiile care ne fac sa rationalizam pozitia luata (pro sau anti) nu-s legate de gen, de unde ai scos-o?

    Apreciază

  3. @Akhenaton: e ușor să fii cel puternic când definești prin propagandă puterea și supunerea. Așa ne-am pricopsit și cu termenul de alpha, care nici nu prea se aplică oamenilor.

    @Marona: nu știu ce vrea să însemne „motivul este în biologie”, mai ales într-un context în care informațiile pe care le-am primit în școală sunt depășite, parțial corecte sau chiar incorecte. Omenirea e într-un stadiu în care poate citi multe lucruri, dar nu poate/vrea să deseneze imaginea de ansamblu, așa că mi se pare de-a dreptul straniu să avem impresia că înțelegem tiparele comportamentului și biochimie umane în urma unei isorii greșit scrise. Dar it is what it is, nu?

    Anti conspiraționiștii sunt de departe cei mai îndoctrinați. Adepții diverselor teorii conspiraționiste au de obicei filmul lor sau informații inventate sau scoase din context, în timp ce ăia care-i cotestă repetă obsesiv niște lucruri care le-au fost induse și pe acre nu le înțeleg de fapt. Ironia e că de la un așa zis conspirațiost poți învăța ceva, de la anti nu prea.

    @autoarea: hang in there. Cum ți s-a părut Împăratul Zeu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s