Etichetă: Covid

Experiența mea cu Covidul

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Am petrecut sărbătorile de Crăciun în liniște, armonie și izolare. Am gătit, m-am uitat la filme, am citit și m-am relaxat, recuperându-mă. Mi-am acordat timp, ca să-mi revin după Covid.

Boala m-am prins într-un moment neprielnic, chiar înainte de ziua mea, pe care mă pregăteam să o sărbătoresc cu fast într-un cadru special. Aveam totul aranjat, locația rezervată și meniul stabilit, când am aflat că sunt Covid pozitivă. Nu m-am simțit extrem de rău în perioada de izolare, deși am avut urcușuri și coborâșuri, însă am început să mă simt foarte rău după ce am ieșit din izolare. L-a început m-a luat cu amețeli, de fiecare dată când ieșeam din casă sau mă ridicam din pat, ca să realizez că amețelile sunt corelate cu saturația de oxigen în scădere. Am urmat zilele în care mă trezeam fără nici un chef de viață, într-o stare de vegetație, fără poftă de mâncare, fără motivație pentru nimic, nici măcar să mă ridic din pat, cu spaime, frici, stres și depresie. Am trăit momente de panică, cu cele mai apăsătoare gânduri ale mele devenind realitate în capul meu. Mâncam forțat, pentru că nu simțeam nevoia de mâncare, dar știam că ne mâncând voi fi lipsită de putere în două-trei ore și starea mea se va înrăutăți. Am dormit mult, am transpirat și mai mult, am băut multe lichide, iar după o săptămână de vegetație post Covid, au început problemele cu rinichii, eliminând o piatră. Mi-am făcut analizele care au ieșit, aiurea, mi-au depistat o infecție și am devenit suspectă de diabet la cele 50 de kg ale mele. După rezultatele slabe ale analizelor au început să mi-se deruleze în minte tot felul de filme proaste, întreținute de spaime și frici inexplicabile, dar care în mintea mea căpătau conotații astronomice, generându-mi o stare de stres permanentă. M-am silit să muncesc în home-office, deși nu eram în cea mai bună formă pentru luarea deciziilor de afaceri, iar reacțiile mele impulsive și brutal de incontrolabile, mai mult îmi făceau rău decât bine în mediul profesional perfid. Am cedat în cele din urmă când am ajuns pe antibiotice, admițând că nu mai am puterea de-a gândi clar și normal. Atunci am decis, în ciuda fricilor, să-mi acord un răgaz, ca să mă recuperez și am luat totul cu pași mărunți, bucată cu bucată. Ca să ies din starea de inutilitate, stres, moleșeală și ritmul filmelor care nu mă mai mișcau intelectual, am început să citesc a patra carte din Dune, Împăratul Zeu al Dunei. Am parcurs-o în liniște, pe bucăți scurte, între reprize de somn. Am accept regresul bolii, nu m-am mai luptat cu el și în zilele în care m-am trezit moleșită, am ales să rămân în pat. Când mi-a fost mai bine, am făcut efort, dar cu măsură, păstrând mereu o bucățică de energie pentru mine. Am acceptat că nu sunt în deplina facultate a puterilor mele și am făcut ce am putut, fără să mă biciuiesc mental când omiteam, uitam (des) sau pur și simplu nu aveam chef să fac mai mult. M-a ajutat mult faptul că o mână de prieteni apropiați m-au încurajat și mi-au explicat simptomele și la ce să mă aștept. Mi-au repetat de câteva ori, până am vrut să pricep, că starea de neputință pe care o simt se datorează bolii, iar disperarea, depresia și stresul vin tot de acolo, asigurându-mă că toate trec și tragedia nu-i atât de mare, pe cât o alimentam eu.

La peste o lună de când am fost diagnosticată, cu zece zile de antibiotic la bord și foarte mult stat în casă, am început să-mi revin, atât mental cât și fizic. Am început să mă simt normal și să gândesc mai echilibrat. Nu am făcut de fel sport în perioada asta, fiindu-mi greu și să urc scările până la etajul trei, ori să car cumpărături mai grele. Deși sunt vaccinata cu două doze, și am apropiați care au suferit serios din cauza Covidului, am subestimat serios boala. M-am gândit mereu că poate am avut-o, cu simptome ușoare și am motivată mai mult ca să mă vaccinez de nevoia de-a călători, decât frica de boală. Acum, după ce aproape am trecut prin boală, mi-am schimbat serios părerea și abia aștept să fac a treia doză, nu pentru călătorii, ci pentru mine, ca să nu mai iau din nou virusul.

Am Covid

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Sunt în faza de recuperare, după nouă zile documentate de boală. Am descoperit-o întâmplător, crezând că-i o sinuzită, ce venise la pachet cu diaree. Când i-am explicat doctoriței pasive simptomele, și-a schimbat brusc atitudinea la cuvântul diaree, devenind agitată. Mi-a spus imediat că trebuie să fac testul. Nu am priceput prea bine despre ce test este vorba, până a rostit cuvântul magic: Covid. M-am simțit ca o leproasă când, după ce mi-a tastat rapid rețeta în sistem, a deschis hotărâtă geamul din cabinet, ca să intre urgent aerul de minus două grade în încăpere și m-am privit cu o expresia ”ieși”. A fost ciudat, dar nu am prea luat-o în serios, zicându-mi în gând că exagerează. M-am înscris online la testul Covid gratuit, prin pagina pacjent.gov.pl, căci la hot linie nu răspundea nimeni. M-au sunat ei după nici două ore, ca să-mi confirme trimiterea oficială și să mă informeze că am carantină. Apoi am primit o propunere de testare prin sms la un punct local de colectare. Acolo am așteptat mai bine de jumătate de oră în frig la coadă, căci deși era drive true, se făcea din mersul pe jos colectarea probelor. Mi-au înțepat bățul adânc în nas de mi-au sări ochii din orbite și asta a fost.

Între timp i-am informat pe cel de la muncă despre carantină, ba chiar am glumit că voi fi acasă, pe când îmi trimit laptopul, pe care l-am primit bucuroasă, dar fără să sar în brațele colegului mai colegului tinerel și frumușel care mi l-a adus. Și bine că m-am abținut, căci o oră mai târziu aveam să văd pe el informația ”Pozitiv”. Este genul de veste la care nu te aștepți, mai ales fiind vaccinată, ba chiar nu îți vine să o crezi, de aceea a doua zi de dimineață, când doar credeam că am capul mai treaz, am mai verificat odată, în speranța că s-a schimbat ceva. Nimic nou, tot pozitiv rămăsese. După infuzia de energie de la prima oră am început să mă simt mai rău și am realizat că, chiar aș putea fi bolnavă. Am început să sun la Info linia Covid și Sanepid, ca să-mi schimb adresa de izolare, căci între timp m-am mutat la prieten ca să mă îngrijească și să-mi gătească (foarte bună decizie). Telefoanele nu au funcționat, așa că am completat din nou formularul online și m-au sunat ei. În al doilea formular am trecut direct noua adresă și problema cu mutatul a fost rezolvată, iar după ce le-am trimis testul pozitiv pe e-mail la cei de la Sanepid, căci eu nu îl primiseră, mi-am descărcat de pe internet decizia de izolare. Am trimis-o la muncă și mi-au dat de ales între concediu medical și muncă de acasă. La medicul de familie de la NFZ (acolo unde cotizez obligată de stat) am reușit să mă înscriu la o tele-consultație abia după weekend. În weekend mi-a pierdut complet mirosul și m-a simțit tot mai rău, bine că nu am avut nici o urgență, că nu aș fi avut pe cine să contactez decât salvarea. Luni, am tot așteptat de la 8 dimineața să mă sune medicul, iar pe la două după masa mi-am pierdut speranța și m-am înscris la privat. A sunat medicul public la 16:00, iar privatul la 16:30. Ambii mi-au recomandat aceleași tratament pe care îl făceam deja, Neosine, Vitamine C și paracetamol, deși nu am avut febră.

Am început să mă simt mai bine marți, doar ca miercuri să am un colaps total. Mi-a fost greu și să gândesc, așa că am zăcut leșinată pe canapea toată ziua cu ochii beliți la mafioții italieni din Gomorrah. Am început să-mi revin de ieri, iar azi am apucat să simt ceva mirosuri mai intensive, de prăjeli arse sau parfum la aplicare. Nu am avut muci, am tuși rar, mai mult în primele zile, dar a fost greu de dus în boală starea mentală, lipsa de chef, un fel de ceață peste gânduri, moleșirea corpului, durerea muchilor, oboseala permanentă și o ușoară depresie ce m-au afectat zilnic. Mă tot întrebam dacă am avut cumva Covid înainte de vaccinare și pot să confirm că nu am avut. Mă bucur că sunt vaccinată și că nimeni, dintre cei din jurul meu cu care am avut contact înainte să descopăr boala, nu au fost afectați. Nu am nici cea mai vagă idee de unde am luat-o și când, doar s-a întâmplat. Nu, nu-mi mai doresc Covid a doua oară, și cu siguranță mă vaccinez și cu a treia doză.

Cât despre polemica  vaccinului, pot să spun doar atât: fiecare face ceea ce vrea și cum consideră că-i mai bine pentru ea sau el. Eu nu pot eu să spun nimănui să se vaccineze sau să nu o facă, căci riscul nu-i al meu, este al fiecăruia pe pielea lui. Personal, din experiența mea, eu mă bucur că m-am vaccinat și că trec relativ (dacă mă compar cu câțiva prieteni care au avut-o înainte de vaccin) ușor prin boală.

Mă vaccinez

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

În Polonia vaccinarea a mers greu din lipsă de vaccinuri și un număr destul de mare al persoanelor în vârstă ori prioritare. Unii s-au vaccinul pe sub mână pe bani sau prin diverse trucuri, cu declarații de boli fictive, care să le dea acces prioritar pe liste. Majoritatea sănătoasă a așteptat la rând înscriindu-se în funcție de anii de naștere. În Polonia lumea vrea să se vaccineze, rare fiind cazurile de persoane care refuză vaccinul. Aici nu prea există propagandă anti-vaccinare, mai ales că PiS (cel mai conspiraționist partid local) este la putere, deci nu-i în interesul lor ca să le crească numărul de morți și bolnavii prin spitale.

Ca să te vaccinezi în Polonia îți trebuie un număr Pesel (CNP-ul local), pe baza căruia te înscrii online sau telefonic. Pe baza Peselului primești trimitere la vaccinare, ce sosește în funcție de anul în care te-ai născut, iar a mea tocmai a sosit azi. Am reușit să mă înscriu pentru vaccinare tot azi.

Nu sunt eu o fană a vaccinurilor, dar nici împotriva lor. Nu mi-am făcut vaccin gripal niciodată, dar mi-am făcut pentru HPV și îmi fac și Covid-ul. Mi-am vaccinat copilul cu programul normal, dar nu am optat pentru vaccin adițional Rotavirus. Încerc să fiu echilibrată în alegeri și să selectez corect necesitățile.

Mă vaccinez pentru că nu vreau să mă îmbolnăvesc (deși s-ar putea să fi avut boala înainte de sărbători, când am avut probleme serioase cu sinusurile) și pentru că vreau să pot călători fără restricții (inevitabil, când accesul la vaccin va fi fără restricții, cred că vor fi țări ce vor condiționa călătoria în funcție de vaccin). Am prieteni și cunoștințe care au trecut prin boală și nu au fost de fel încântați de experință. I-a marcat și fizic și psihic pe termen mai lung decât s-ar fi așteptat.

Later edit, după vaccinarea cu Pfizer: tot procesul de vaccinarea a durat cam o oră, hârtii de completat, cozi de stat, lume relativ multă și doritoare. După vaccin, am stat încă 15 minute, nu am avut reacții adverse, dar m-a durut un pic brațul. Spre seară, când m-am pus în pat m-a durut din nou și nu am putut dormi pe partea stângă. Am dormit relativ puțin și am avut și o ușoară amețeală dimineață, dar mi-am revenit destul de repede și am mers și la muncă. Cu excepția durerii din braț mă simt ok. A doua două o am programată în prima săptămână din iunie.

Încă un edit, la cinci zile după vaccin: am avut un weekend liniștit, am jucat tenis, am alergat și am făcut plimbări lungi fără probleme. M-am odihnit în zilele de când m-am vaccinat, am adormit în timpul zilei în weekend în fiecare zi, cel puțin o oră, dar nu știu dacă de la vaccin sau doar pentru că în Polonia au fost 6 grade, frig și ploaie. Brațul nu m-am mai durut deja sâmbătă, când am jucat tenis fără probleme. Aștept a doua doză peste o lună și 🤞 ca situația să revină cât mai repede la normal.

Bubele societăților

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Fiecare națiune își are bulele ei de absurditate, prostie și multă imaginație scăpată de sub controlul realității. Dacă românii excelează recent pe arătură cu plugul Covidului, la polonezi avortu-i la putere.

În folclorul românesc Covidul nu există, nici pentru cei care s-au deja îmbolnăvit de el, iar dacă îți faci vaccinul ți-se implantează un cip direct în cap, prin care te controlează Bill Gates. Se varsă ură și injurii filosofice, curg jignirile și se scuipă cu amenințări pe Facebook, oglinda digitală a românului, bălăcindu-se taberele între ele cu patimă, atât cele pro, cât și cele contra. În realitate, România are niște spitale de toată groaza, insalubre, murdare, pline de bacterii și prost dotate, cadre medicale incompetente și inumane. Este ultimul loc în care vrei să ajungi bolnav, mai ales cu Covid. Sunt numeroase cazuri de malpraxis în România, oameni mutilați sau uciși din prostia, incompetența sau indiferența medicilor. Cu tristețe privesc cum toată societatea asta bătăioasă împotriva și pro Covid, nu se trezește să vorbească despre problemele reale și grave cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc, dar se bălăcăresc în opinii și păreri despre o alegere care este oricum individuală. Nu forțezi pe unul anti vaccin să nu se vaccineze și nici pe unul pro-vaccin să nu-l facă!

În folclorul polonez avortu-i o industrie, controlată Hitler prin doctori malefici, ce se ocupă de prelucrarea feților avortați în materie primă pentru produsele cosmetice, extrăgându-se din ei colagenul, din care se prepară creme pentru bogații păcătoși ai lumii. De câțiva ani se fac campanii stradale împotriva avortului, conduse în exclusivitate de bărbații ce strigă în megafoane vorbe jignitoare la adresa femeilor ce-ar îndrăzni să avorteze un făt malformat. În realitate, s-au făcut în Polonia în jur de 2000 de astfel de avorturi, pe motive medicale, căci din fătul respectiv nu ar fi ieșit un om normal și funcțional. Majoritatea copii ce se nasc cu malformații rămân în grija mamelor singure, în 90% dintre cazuri ele fiind părăsite de soți sau parteneri, pentru care îngrijirea unui copil cu probleme este insuportabilă. Un caz recent a fost în Londra, când o mamă și-a omorât copilul cu handicap sever, copleșită de greutatea îngrijirii lui permanente pe perioada Covid. Tatăl și-a exprimat durerea printr-un mesaj din Mallorca, despre cât de mult l-a iubit, deși s-a săturat la un moment dat să-l mai șteargă la cur și s-a cărat, dar și-a tatuat numele lui pe braț.

Mă gândesc câteodată cum ar arăta prostia inversată, dintre Polonia și România, dar nu-i iese decât o viziune a normalității. Românii ar sări ca și arși dacă li s-ar interzice avortul la cerere, amintindu-și de toate mamele moarte în timpul comunismului, iar polonezii nici nu ar înclina urechea spre propaganda anti-vaccin, când toți abia așteptă să iasă din pandemie, ca să-și poată relua programul anual de vacanțe în străinătate. Polonezii sunt plimbăreți.

Până atunci vă invit să admirați postere de Valentine’s pe care sentimentaliștii cu anti avort le-au inventat, ca să sensibilizeze cuplurile. Un pic este cam Photoshopat fătul din ele, în loc de malformații fiind integral dezvoltat și cu un look din ăla sănătos, dar ce să-i faci, așa-i in reclame – totul e bine până dai cu banu!

Dezinformare urâtă, jignitoare și grosolană în România cu privire la protestele din Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Dezinformare grosolană Made in Romania: ”Anunțul că președintele Poloniei, Andrei Duda, este pozitiv cu Coronavirus a provocat un val de proteste in Polonia.” Aici articolul de acum două zile. Habar nu am de unde Sebastian Ujica (dacă chiar există persoana respectivă, căci mai degrabă cred că-i un pseudonim) de la Mediafax a scos prostia asta. Probabil i-a ieșit pe cur și nu pe cap, căci în nici un caz nu are legătură cu protestele. Este ofensatoare pentru polonezi o asemenea dezinformare nesimțită.

Polonezii protestează de sâmbătă seara împotriva:

  1. Restricțiilor impuse dreptului de avort!
  2. Împotriva PiS – partidul care guvernează momentan în Polonia!

 Da, Andrej Duda este diagnosticat pozitiv cu Covid și nimănui nu-i pasă, cu atât mai puțin oamenilor din stradă care strigă wypierdalać = du-te la dracu/pleacă naibii/fute-o de aici partidului din care el face parte.

Pe lângă cei de la Medifax, mai dezinformează și cei de la Digi24, Aleph News, Agerpres, Stiri Diaspora și Monitorul Apărării și Securității, toți promovând aceeași știre de falsă și jignitoare la adresa protestatarilor care luptă pentru drepturile oamenilor la o viață normală.

Oricare ar fi agenda românilor să dezinformeze în legătură cu Covidul, asta este doar a lor și nu are nici o legătură cu realitatea din Polonia. Da, avem Covid în Polonia, este aici, s-au introdus mai multe restricții, dar nu are absolut nici o legătură cu protestele.

Covid în Polonia și cum guvernanții merg înainte cu interzicerea avortului

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

În Polonia Covid-ul este în floare, după ce toată vara polonezii s-au amestecat în vacanțele de la mare și de la munte fără prea mari griji. Vara s-a terminat, locațiile pentru testele publice gratuite s-au rărit, iar coada la info linia pentru testare gratuită a devenit tot mai lungă, asta în timp ce cazurile noi de Covid au crescut. De câteva zile au depăși pragul de 10 000 de noi infectări zilnice.

Printre persoanele apropiate și în familia mea a apărut Covid-ul, tată fiicei mele fiind confirmat pozitiv și cu simptome aferente, iar părinții lui au fost și ei bolnavi, însă nu au mai apucat să-și facă testul până s-au vindecat. Fiică-mea este în carantină, dar fără simptome, în așteptarea rezultatului. O colegă de la muncă suspectează că a avut Covid, după o săptămână la pat, încheiată cu pierderea simțului mirosului. Cum nu a primit trimitere pentru testare și nici nu a apucat info linia, doar bănuiește că a avut, deși simptomele i-au fost similare: febră nu prea mare, până în 38 de grade, dureri de gât, oboseală, senzație de frig, frisoane, dureri de cap și pierderea simțului olfactiv, care de obicei vine spre sfârșitul perioadei de boală.

Deja simt în jurul meu cum toată lumea începe să aibă virusul, este doar o chestiune de timp, și în pofida măsurilor sociale luate, închideri parțiale de școli, purtatul măștii în locurile publice și dezinfecții regulate la muncă, nu-i nimic concret ce am putea face ca să-i oprim transmiterea. Multă lume printre care și eu, am trecut pe medicamentația de prevenție, cu doze mari de vitamina D și C, și steroizi pentru sinusuri. Am prieteni care refuză să se întâlnească de frică și-i înțeleg. Eu încerc să evit expunerea inutilă, deși izolarea și tele-munca începe deja să mă afecteze psihic. Eu am nevoie de contact și interacțiune, nefiind singuratică de felul meu. De câteva zile, de când simt virusul atât de aproape, am început să mă obișnuiesc cu idea că-i inevitabil. Este un sentiment ciudat, pentru că nu-i neputință, ci mai degrabă acceptare. Și așteptare. Și speranță, că totuși majoritatea se confruntă cu o formă tot mai ușoară a bolii.

***

Și în timp ce societatea este preocupată cu răceala și gripa, ieri Curtea Constituțională a decis că legea care permite avortul fătului cu handicap grav este neconstituțională. Practic în Polonia se încearcă prin orice portiță să se introducă incapacitatea de avort, iar prima portiță este eliminarea avortului în cazul în care fătul este nesănătos. Decizia aceasta va afecta în primul rând familiile sărace, ce nu-și vor permite o vizită în Germania la o clinică pentru a face un avort legal și în siguranță.

Ziua zâmbetului

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii
Image by Kranich17 from Pixabay

Azi, de ziua internațională a zâmbetului am zâmbit azi alături de colegii la muncă, făcând mișto de faptul că dispar din bucătărie lingurițele. Din categoria tacâmurilor, doar lingurițele dispar, nu lingurile, nici furculițele și nici cuțitele. Lingurițele se fac nevăzute cu viteza luminii mai ales când îți faci un ceai sau o cafea în care vrei să învârți. Ne-am dat cu părerea amuzați despre ce ar putea să facă hoțul sau mai degrabă hoața (căci se pare că cleptomania este mai prezentă la femei decât la bărbați) cu ele acasă, căci a luat mai multe decât un set, deci îi depășește nevoile curente, iar valoroase nu sunt, exclus să le amaneteze. Am rămas cu două piste plauzibile: le îndoaie cu mintea sau le folosește pentru dizolvarea prafurilor. Și dacă tot suntem la povești despre bucătărie, tot azi am aflat că dispar și cănile cu logoul firmei. Sunt albe, grosolane și se înnegresc înauntru după spălatul repetat în mașină. Deci, avem un cleptoman/ă fără stil.

Anul acesta se fac 15 ani de când m-am mutat în Polonia. Mă gândeam să dau o petrecere, iar colegii de muncă au sugerat Covid-party ca să fiu în trend cu lumea, mai ales că în Polonia sunt în creștere cazurile. De mâine intrăm în zona roșie, începem munca parțial de acasă, iar în clădirea firmei a fost decretat purtatul măștilor în toate circumstanțele, inclusiv în bucătărie.

Ca să ne mai descrețim măcar frunțile, un banc local: – De ce au inventat preoții catolici cutia confesionalului? – Ca să-și poată face o labă, când ascultă poveștile din lanurile de sfeclă ale enoriașilor.

Experiența Covid în Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

anshu-a-yAXbfq1wI7I-unsplash

Photo by Anshu A on Unsplash

Ne-am așezat cuminți la coada de la restaurant, când tipul din fața noastră cu mască pe față s-a întors parțial înspre noi ca să ne spună să păstrăm distanța, încheind cu textul sugestiv You do not want to have what I had. Am comentat în poloneză că-i textul pe care îl folosesc și eu când găsesc oameni ce așteptă la mine în scara de bloc, dar am păstrat cu sfințenie distanța. Căutând o masă liberă, am găsit una fain lângă domnul ce tocmai a sugerat că ar fi avut Covid. Deși eram în aer liber și la distanță, m-am așezat cu o oarecare ezitare. Tipul și-a scos între timp masca și conversa liniștit cu două gagici. Era posibil să fi spus la vrăjeală, mai degrabă părea genul, dar dacă era adevărat? L-am privit cu o ușoară preconcepție, ca pe un fel de paria socială, un ”lepros” al vremurilor curente, ca mai apoi să reflectez la atitudinea mea instinctivă.

De la începutul perioadei de Covid și chiar înainte să se declanșeze în Europa, am încercat să mă feresc pe cât am putut. Am purtat mască la ultimele două zboruri în ianuarie și februarie și am fost foarte atentă la igienă în timpul perioadei de izolare a Poloniei, spălându-mă pe mâini regulat. Am evitat întâlnirile în grupuri, locurile aglomerate sau apropierea fizică de oameni. De la alegeri situația Covidului în Polonia s-a ameliorat considerabil. A câștigat partidul populist, numărul de cazuri a început să scadă, iar prețul unui test la cerere s-a stabilizat la 500 de zloți. Lumea poartă mască ocazional, obligatorie în cabinetele medicale și în unele magazine mari, ce o oferă la intrare clienților, dar alegere în centrele comerciale, supermarketuri și pe stradă. Polonezii evită să călătorească în străinătate, înmulțindu-se turiștii la mare și la munte, iar restaurantele și locurile de agrement mai practică încă un număr limitat de locuri. Școlile se vor deschide din septembrie și așteptăm să vedem ce o să iasă.

Afaceri cu Covid sau cum trezește în români Coronavirus spiritul antreprenorial

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

A murit înainte de Paște un prieten de familie al părinților mei. În spital, cu pneumonie și NU de Coronavirus.

Povestea clasică din spitalele românești: și-a programat omul o operație de rutină pentru scoaterea unui neg de pe spate în luna februarie, l-au operat și după ce l-au trimis acasă a început să se simtă rău. A făcut pneumonie, cel mai probabil de la o infecție nosocomială, dar cum între timp venise Coronavirusul peste România, când s-a prezentat cu pneumonia la spital i-au refuzat internarea, dându-i ceva antibiotice și trimițându-l acasă. Acasă s-a simțit tot mai rău și în cele din urmă a ajuns din nou la spital înainte de Paște. Acolo a urmat saga clasică a doctorilor foarte competenți de prin spitalele-morgă ale României, care au început să se plângă de foștii doctorii și tratamentul greșit administrat. L-au băgat la izolare, panicați de Coronavirus, cum le stă bine doctorilor serioși, și în ciuda faptului că i-au ieșit 3 teste negative de Covid, nu i-au permis familiei nici un contact cu el. Singur în spital, fără însoțitor și fără cash în Românica, normal că nu l-a mai băgat nimeni în seamă, familia putându-i doar trimite ceva mâncare prin intervenții. Într-o zi din Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paște, a încetat pur și simplu să mai răspundă la telefon. Panicată, familia a început cu telefoanele și intervențiile, iar seara, prin pile solide, au aflat că murise de dimineață, tocmai în ziua în care îi ieșise și cel de-al patrulea test negativ la Coronavirus.

Dar, această poveste, adevărată și tristă, nu-i despre infecțiile intraspitalicești și nici despre ignoranța șpăgarilor din spitalele românești, poveste spusă de atâtea ori, asta-i o altă poveste despre Coronavirus și spiritul antreprenorial al românilor. Povestea începe abia la morgă, când s-a dus fiul bărbatului mort să ridice cadavrul tatălui său, iar angajații de acolo i-au propus o tranzacție irezistibilă: să semneze că i-a murit tatăl de Coronavirus, că primește bani. Normal, primesc și ei, pentru spor în muncă, probabil la ars cadavre cu Covid, dar primește și familia. Argumentul lor suprem a fost că, oricum e mort și nu-l ajută cu nimic să-l înmormânteze în stil tradițional, dar banii nu-i strică. Ca să-l motiveze pe tânărul ce tocmai își pierduse tatăl, l-au și amenințat că nu-i eliberează cadavrul până după Paște în caz de refuz. Fiul a făcut scandal, au sunat iar la intervenții și până la urmă, s-a rezolvat, i-au eliberat cadavrul înainte de Paște și l-a putut înmormânta normal în țărână.

Dacă aș fi citit povestea asta pe Facebook, aș fi calificat-o ca fake news, probabil înflorită de o imaginație bogată, dar când am auzit-o din primă mână, mi-am amintit de toată corupția, șpaga, înșelătoria și mizeria din România. Intervenții, pilele, plicul alb pentru  doctorii incompetenți și aroganți, ignorarea din spitale și multe alte umilințe sunt chestii pe care le-am trăit pe viu în România, ca parte a unei realități pe care acum o găsesc abstractă. Și totuși, există atât de mulți oameni care trăiesc asta pe piele lor: familia mea, prietenii mei, cunoștințele mele, o întreagă țară.

După o experință din asta, mă gândesc inevitabil câte dintre cazurile de morți declarate cu Covid din România, sau chiar Polonia, de fapt din toată EU sunt reale și câte au fost inventate pentru șpagă? Oare când vor crește compensațiile pentru Covid, că am înțeles că EU dă ceva ajutoare pentru asta, va crește și numărul de morți? Oricum, de când am aflat, citesc cu multă suspiciune toate raporturile media despre Coronavirus.

În ce lume trăim, care-i realitatea și care-i ficțiunea?