Autor: Căpşunăriţa

Din ciclul lucrurilor pe care le știm, dar alegem să le ignorăm cu succes

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii

O colegă care lucrează pe un proiect cu un model, ne-a confirmat încă odată că, oricât de frumoasă ar fi fata, retușul face toți banii. Realitatea este că tot ce vedem în reclame și postere nu-i real, este retușat și Photoshop-at și schimbat radical. Majoritatea gagicilor pe care le vedem în postere nu există în realitate, pentru că sunt atât de modificate încât nici ele nu se mai recunosc. În Photoshop dintr-o felie de pizza se scoate o gagică sexy.

 

Într-o ofertă de job pentru export, scriu șmecherii politic corecți ”încurajăm persoanele cu certificat de handicap să aplice”. Exact, parcă și văd cum ar fi fericită firma să trimită la sclavagism pe la târguri și întâlniri de afaceri în străinătate o persoană cu handicap, numai bună să alerge după avioane și să facă nopți albe pe alte continente. Mă lași! Anunțul corect ar fi trebuit să sune așa: dacă ești sănătos mintal și încă motivat de nevoie ca să o arzi în workaholism, cu un aspect estetic, că nu vrem să băgăm clienți în sperieți, bine îmbrăcat, că se cere, și mai ales apt fizic ca să dormi câte 4 ore pe noapte în delegații, de preferință prin aeroporturi și taxiuri, în stare să iei zboruri în miez de noapte ca să mai economisim la camere de hotel și foarte capabil de stat 12 ore în picioare (pe tocuri, dacă ești întâmplător de gen feminin) la târguri, aplică cu încredere. Te luăm! Dacă mai ai și un certificat de handicapat pe lângă aceste abilități, ar fi perfect, că mai reducem din taxe. Te luăm la pătrat!

Tot în aceeași ofertă, ca și în multe altele, la beneficii este scris frumos: instrumente necesare muncii. De parcă ar da angajatului de-a moaca mobil și laptopul, nu ca să tragi la jug pentru ei. Mie nici nu-mi trebuie beneficiile respective, le pot păstra. Cu plăcere le schimb pentru un telefon staționar, un pix și o foaie, pe același salariu desigur și performanțe adaptate posibilităților firmei.

MLM-ul lovește la vârsta a treia

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

austin-distel-4r72LPFh4Ik-unsplash

Photo by Austin Distel on Unsplash

Observ că, în România prinde bine MLM-ul la vârsta a treia, când timpul liber înflorește, pensia nu ajunge și rușinea nu mai bate obrazul. Nu am nimic împotriva MLM-ului, fiind un sistem excelent pentru a vinde produse la supra preț gen Avon, Oriflame sau Forever Living, atâta timp cât nu se apropie de mine, pentru că îndoctrinarea ieftină a proștilor cu elemente de NLP mă zgârie pe creier.

Ca o paranteză, MLM-ul are ca frate vitreg sistemul piramidal, care-i mușcă din cota parte a pieței mai ales în țările în curs de dezvoltare. Cele două sisteme sunt confundate des, de multe ori neștiind doritorii pe care dintre ele au pus mâna, căci promisiuni deșarte vând toți. Multe scheme piramidale s-au dezvoltat prin MLM, gen Delphin și alte porcării, în care se ”vindea” sensul vieții și succesul unor naivi, fraieriți de șmecheri în costume la patru ace, gagici cu picioarele lungi la vedere și dorința arzătoare de îmbogățire rapidă. Când eram prin facultate țin minte că ploua cu MLM-uri, ba chiar am fost și eu la câteva întâlniri din astea de îndoctrinare explicative, în care o ”expertă” ne arăta câtă pastă de dinți MLM-ată și mai scumpă să punem pe periuță de dință, ca să simțim economia între gingii. Pe vremea respectivă, o cunoștință a tras chiar lozul norocos, frecventând o vreme Delphinul, unde a decartat ceva bani, până și-a dat seama că-i fraierit grupa mare. Amețit de importanța pe care i-a dat-o un smecher bine îmbrăcat și cu gargară,  a avut ocazia unică să cumpere pe banii lui cea mai scumpă șampanie de la un hotel de 4 stele, pe vremea când avea în întreținere pe fiica-sa și nevastă-sa, ne știind de unde să se scoată lunar de banii pentru chirie.

În timp porcăriile astea au cam dispărut de la sine sau poate am schimbat eu contactele sociale, dar nu au mai ajuns la mine. Asta până de curând, când o fostă profesoară din liceu a început să mă bombardeze cu mesaje pe Facebook, că ea a început o afacere ”din care se câștigă bani”, insistând regulat și cu tărie să particip și eu la întâlnirile de pe Zoom organizate de Fondatori Smarald. I-am spus că nu mă interesează și că nu am timp, dar ea nu a vrut în ruptul capului să se lase, motivată de cursurile NLP-iste în care a fost inițiată și crezând că prin metoda insistenței nemărginite voi ceda cu siguranță:

Te invit să folosești o parte din timpul tău prețios și să intri pe Zoom la ora 20 pentru a afla lucruri interesante despre afacerea în care am intrat și în care se câștigă bani de acasă. Nu faci nimic, doar te uiți și asculți și ții camera și microfonul închise.

Veți participa la o prezentare incitantanta a uneia dintre cele mai mari sanse pe care orice om o poate valorifica ,de a obtine venituri suplimentare,o roata de rezerva pentru viata sa si libertate financiara.

Din nou apelez la prețiosul tău timp și te invit să intri azi la ora 20,30 pentru a afla lucruri interesante de la un domn profesor de matematică. Nu trebuie să faci nimic decât să asculți și ții camera și microfonul închise.

Când s-a lovit de ignor, încetând să-i mai mulțumesc pentru invitații șă să-i spun că nu mă interesează, a început să aplice și mai cu ardoare ce a învățat pe acolo:

Nu esti curioasă? Prezentarea ține jumătate de oră.

Speram să intri. Așa ne intalnim de la distanță.

Văd că ești foarte ocupată. Nu ești în vacanță? Ai refuzat de mai multe ori invitația mea . Oare când vei răspunde DA?

I-am scris un mesaj mai lung și mai frumos să mă lase în pace și probabil că am să o blochez până la urmă, dacă nu termină. Este trist totuși să privești din afară cum mecanismele de vânzări pe care tu le alegi, folosești și îmbunătățești pentru a-ți manipula cumpărătorii, funcționează la persoane apropiate ție.

Carte: Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat

~ Căpşunăriţa ~ 19 comentarii

81pNSLoFXsL

Citind cartea lui Steve Harvey, un comediant foarte amuzant de altfel, am avut câteva momente de ”aha”, realizând cât de greșită era educația percepția mea în materie de bărbați și relațiile dintre bărbați și femei. Parcurgând-o pagină cu pagină, mi-am dat seama că, din fragedă  adolescență mi s-a indus anumite idei eronate despre așteptările pe care trebuie să le îndeplinesc într-o relație și mai ales despre cele pe care le pot emite. Această educație a contribuit enorm la permanenta mea nemulțumire față de status quo-ul majorității relațiilor mele, care în mod miraculos urmau modele similare.

În primul rând, cartea lui Steve, ușor de citit, amuzantă și utilă, face o distincție clară între stilul de viață aventuros și relația de cuplu, și odată ce știi ce-ți dorești, poți să cauți conform criteriilor corespunzătoare. Țin minte că în tinerețe descalificam mereu bărbați prin cuvintele ”nu corespunde”, deși în fața mea se prezentau pretendenți serios intenționați, dar care pentru spiritul meu de aventură de atunci nu erau potriviți. De aceea este important să conștientizăm ceea ce ne dorim, căci în perioadă de aventuri criteriile alegerii unui partener și regulile jocului, sunt total diferite față de cele pe care le folosim atunci când dorim o relație. Un gagiu dedicat hârjonelii nu trebuie să te impresioneze cu inteligența lui sclipitoare, pentru că nu o să-l cauți la neuroni dacă știi că, nu-și va propaga genele prin tine. Cu atât mai puțin te va interesa stabilitatea lui profesională, relația cu familia sau planurile de viitor. În schimb, când te interesează să găsești un partener pentru o relație mai serioasă, situația se schimbă radical. Planurile lui pe termen scurt și lung, stabilitatea profesională și financiară, precum și familia din care provine sunt elemente foarte importante, care decid dacă are rost să te angajezi sau nu într-o relație cu persoana respectivă.

În al doilea rând, cartea punctează foarte corect că, femeile primesc ceea ce cer, în funcție de pretențiile și așteptările pe care le emană. Total diferit față de ceea ce am auzit din folclorul local în care am crescut, Steve le spune femeilor să-și stabilească propriile standarde și așteptări, în funcție de ceea ce își doresc, apoi să le expună bărbaților în principal prin prisma a ceea ce nu-și doresc. Pentru că nimeni nu investește mai mult decât i-se cere, fiecare femeie trebuie să știe ceea ce vrea. Și mai ales să ceară! Citind cartea, mi-am făcut și eu o listă cu ceea ce-mi doresc de la un bărbat, bifând în ea tot ce este important pentru mine, de la trăsături de comportament, posibilități profesionale/financiare și dinamica dintre noi, până la deschisul ușilor sau datul hainei. Nu te zgârci la a fi ”scumpă”, sunt unii care-și vor permite și alții care îți vor întoarce spatele. Steve recomandă ca o femei să fie directă cu bărbații, clară și precisă în așteptări, în felul acesta evitând să-și piardă timpul cu gagii care ori nu sunt gata pentru o relație serioasă, ori nu vor să o aibă cu ea.

În al treilea rând, Steve explică și care sunt așteptările bărbații de la o femeie, pe lângă consecvență în cuvinte și fapte, sex, susținere și dragoste. Bărbații au nevoie să se simtă utili, necesari și mai importanți decât orice altceva ai câștigat sau dobândit.

Lectură plăcută!

Albastru

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii
sincerely-media-gPnHi8AmO5k-unsplash
Photo by Sincerely Media on Unsplash

A trecut mai bine de jumătate de an de relație și mă văd pusă în fața faptului de-a admite că paradisul nu-i nici pe departe văruit în roz cu sclipici, ci mai degrabă într-un albastru rece. Sexul merge și clipele frumoase sunt încântătoare, însă perfecțiunea superficială învelește un conținut putred de indiferent, egoist și delăsător. Înainte de-al spoi cu cerneala colilor scrise la nervi, trebuie să admit că ”prietenul” meu este încă în stadiu adolescentin de băiat și nu de bărbat la aproape 40 de ani.

Este un companion excelent pentru petrecut timp liber împreună, fiind un grozav tovarăș de aventură, partener de sex și cam atât. Acolo unde încep problemele, când este necesar un bărbat, ia-l de unde nu-i, căci arhitectul boem este de mult instalat în fața unui monitor, unde o arde cu pasiune pe LoL. Faptul că, mi-a lovit un nesimțit polonez mașina într-o parcare ori că mă zbat să-mi să ajung la un mecanic în afara orașului, sunt probleme secundare și mai ales nu sunt ale lui, ci ale mele, pe care de preferință trebui să le rezolv singură. Normal că, după spusele lui suntem într-o relație avansată, dar care în realitate rezonează cu sprijin concret minim. În relație avansată, dar fiecare cu pizda mă-sii, cum ar veni. Noroc că, după criteriile mele suntem încă la începutul aventurii, când fiecare este parțial liber de contract, individualist și libertin, căci dacă m-aș fi luat după el, permițându-mi să cred altceva, m-aș și sufocat de mult în dezamăgire.

Pentru că-mi pasă și încerc să nu urmez modelul de succes de până acum cu luatul catrafuselor și Tindereala, am tot subliniat problema. I-am explicat clar și răspicat, în scris și verbal, de fiecare dată când a călcat pe bec ce nu-mi convine. Și de fiecare dată, el a încercat la început cu manipularea și după ce nu i-a mers, a recunoscut cu ”poate” în față, ca la final să promită schimbarea. Anumite modificări pozitive au avut și au loc, mai ales imediat după ceartă, însă schimbarea reală se lasă așteptată, iar treptat eu cam încep să devin sătulă de situație. Nu-mi plac momentele de tensiune și nu vreau să mă simt ca un ”Hitler” al relației, cu ordine și pretenții, însă nu sunt nici satisfăcută cu nivelul de atenție și susținere pe care mi-l oferă. Probabil aș putea să o mai duc câteva luni cu ceea ce este acum pe masă, însă până la urmă m-aș sătura să-mi pierd vremea cu un ”autist emoțional”, care nu vrea să priceapă că implicarea cu rupere, nu-i compatibilă cu relația avansată.

În apărarea lui, mărturisesc că-i înțeleg problema, fiind obișnuit să aibă o atitudine indiferentă în multe situații critice pentru majoritatea, din cauza unor experiențe personale nu prea plăcute din trecut. Îmi dau seama că nu se comportă autist emoțional intenționat cu mine, căci la fel (și mai rău după spusele lui) s-a comportat cu partenerele anterioare. De asemenea, apreciez deschiderea lui pentru discuție, repetându-mi mereu că trebuie să discutăm totul și să ajungem la o înțelegere. Normal că, în timpul discuțiilor încercă să manipuleze, dar nu-mi merge (fostul soț m-a spălat deja în toate apele la faza asta) pentru că eu sunt pregătită cu argumente logice și concrete, nu mă dau ușor bătută, așa că stă, ascultă, îmi mai dă dreptate și ulterior introduce anumite schimbări. Este foarte preocupat să nu-l părăsesc, într-un fel pe bună dreptate, căci mai am gânduri din astea, dar mie nu partea asta mi-se pare cea mai tragică. Mai tragic ar fi să rămânem împreună nemulțumițită.

Mă întreb dacă, oare toți bărbații trebuie educați ca să primești tot ce-i mai bun de la ei, ori am eu norocul acesta, de-a da peste needucați ori peste cei care mă dresau educau pe mine?

Fragmente

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

img_7197

Urăsc neliniștea de după ceartă, când filmul întâmplărilor se derulează în mintea mea cu viteză, ajungând să regret gesturi și să-mi reproșez inacțiuni tot la a doua secondă. Mă râcâie momentele de suspans, când totul se amestecă într-o nebuloasă de sentimente, cuprinzând tăcere, acțiune, durere și plăcere deopotrivă. Și dintre toate cel mai tare mă înspăimântă necontrolabilă mea sălbăticie, ce din plânsetele deznădejdii poate trece în decursul câtorva minute în furie sau pasiune brutală.

Când pierd controlul îmi amintesc că sunt un vulcan pasional pe care-l astup câteodată cu dopul rațiunii. Rațiunea se pierde însă pe drum în fața emoțiilor fierbinți pe care le emană în mine, situațiile pe care nu le pot controla. În sălbăticia mea ador să mușc, să zgârii, să urlu și să mă fut până la epuizare. Pasiunea cu care mă implic în orice este direct proporțională cu răceala pe care o servesc când sunt dezinteresată.

Mă obosesc momentele de tensiune, discuțiile repetitive, promisiunile neurmate de fapte și mai ales reproșurile pe care trebuie să le fac. Nu vreau să lupt și acasă, însă dacă vreau să-mi ofer ceva mai bun, sunt conștientă că nu voi primi pur și simplu.

Am obosit să lupt pentru dreptate

~ Căpşunăriţa ~ 15 comentarii

peppa-core-landscape

Aseară am așteptat două ore în mașină poliția. Tocmai ieșisem de la bazin după cursul de scufundări, când am decis să mă delectez cu o înghețată. Am cumpărat-o de la magazinul de lângă care îmi parcasem mașina și o mâncam liniștită pe scaunul șoferului. Mi-am tras și un selfie, pe care urma să-l trimit unei prietene, când mi-am întors capul spre drepta ca să vă un Audi cum intră din plin în partea stângă a mașinii mele. Am simțit lovitura și am ieșit agitată din mașină. La volan un băiețel de 19 ani cu taică-său pe bancheta din spate. M-am dus direct la tată, pentru că se vedea că băiatul era neexperimentat, întrebându-l cum de își lasă copilul să conducă, dacă vede că nu știe, din moment ce drumul era lat și el mă luase din plin. Băiatul a declarat pe loc cu tupeu că nu s-a întâmplat nimic și că ei pleacă, iar eu am format rapid 112 și am raportat situația, precizând că vinovații vor să părăsească locul accidentului. Ne-am contrazis până când m-a auzit o cunoștință ce era în apropiere și care mi-a sărit în ajutor, certându-se cu tatăl băiatului ce deja ne aducea jigniri și începea să nege că mi-a lovit fiu-său mașina. La final și-au luat catrafusele și tatăl mi-a întins cartea de vizită prin geamul mașinii. Nu a uitat să mă întrebe de unde sunt, dar de data asta am fost pregătită ”din Polonia, e vreo problemă, sunteți xenofob?”. A dat înapoi la răspuns și nu a mai deschis subiectul, iar eu am așteptat două ore apusul soarelui și echipajul de poliție. Singura parte pozitivă a întregului eveniment au fost polițiștii, tineri, frumoși și foarte drăguți, care mi-au luat declarația, mi-au notat datele și au încercat să mă încurajeze, pe când eu pozam într-o domnișoară în suferință. Nu eram departe de adevăr, fiind obosită să lupt cu toate canaliile nedrepte din Polonia, dar preventiv, am luat înfățișarea care se așteaptă de la toate femeile de aici, cea de suferindă neajutorată, de preferință fără funcții pompoase, așa că mi-am cosmetizat și locul de muncă, ca să pară mai modest. Domnișoarele neajutorate sunt de cele mai multe ori ajutate, mai ales de domnii polițiști, iar când am spus că sunt divorțată și singură, mai că li s-a făcut milă de mine și dacă aș mai fi cochetat un pic cu polițistul tânăr și stângaci ce-mi nota datele, m-ar fi invitat la o cafea de consolare.

Eram însă prea supărată și prea obosită cu întreaga situație. De la începutul anului am probleme cu mașina, mi s-a stricat cutia automată, ceea ce-i jale și mă cert cu mecanicii cărora le-am decartat o căruță de bani  și care nu mă bagă prea tare în seamă, iar în martie am omorât-o pe verișoara locală a purcici Peppa, când mi-a sărit inopinat în fața mașinii. Orașul nu a vrut să-și asume responsabilitatea pentru porcul mistreț ce mi-a avariat mașina, așa că sunt pe minus cu reparațiile, plătite parțial din auto-casco. Ce-i sigur este că am obosit.

A câștigat Duda

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

TVP_4Alegerile prezidențiale din Polonia au reprezentat o luptă între generații și categorii sociale. S-au luat la trântă tinerii ateiști, ce refuză să-și boteze copii, cu bunicii lor catolici, obedienți ai popilor catolici.

Introducând votul în urne, s-au combătut cu ardoare între ele familiile educate cu unu-doi copii și plătitoare de taxe în al doilea prag de la oraș, cu familiile mai puțin școlite, mândre posesoare a trei-patru urmași și fideli clienți ai programului 500+ de la țară.

Au luptat cu ardoare, au votat cu patimă și au câștigat democratic săracii, asistații social, xenofobii și pensionarii. I-a ajutat diaspora, mai ales milioanele de polonezi din State, plecați pe vremea comuniștilor și deconectați la realitatea curentă din Polonia, votanți a lui Trump și a republicani pe tărâmul tuturor posibilităților, dar ai socialiștilor în țara de baștină. De cealaltă parte au pierdut tinerii, educații, vorbitorii de limbi străine, antreprenorii și plătitorii de taxe. Urmează cinci ani de PiS în Polonia și va trona naționalismul, țara se va împrumuta și mai mult, iar złotówka poloneză se va devaloriza cu brio. Democrația, această tiranie a majorității nu-i cel mai sănătos sistem pentru progres și dezvoltare, căci frâna generațiilor ce-și așteptă trecerea este necruțătoare.

Bătălia nu-i însă pierdută. Diferența dintre candidați a fost minimă, iar speranța trăiește pentru alegerile parlamentare, care sunt în esență mult mai importante decât cele prezidențiale.

Într-un fel situația este similară cu ceea ce se întâmplă în România, însă acolo tot sistemul este corup, fără urmă de schimbare, atâta timp cât generațiile mitei vor trăi și guverna.

Iubirea și stilul de viață

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

img_7308

Ne-am despărțit de ea și l-am rugat pe el să mă ducă acasă, motivând că-i pe drum. De fapt doream să mai rămân cu el câteva minute, schimbând onest și direct păreri și opinii, pe care nu le puteam spune între șase ochi. În timp ce a întors mașina, mi-au revenit în minte momente din timpul discuției abia încheiate în care familiaritatea noastră evidentă se manifestase prea deschis, de la întrebările detaliate despre prietenii și verișorii lui, la atingerea ușoară a mâinii lui, ce mi-a scăpat într-un moment de neatenție. Ea știa că noi fusesem împreună, ba chiar ne-a ajutat să mascăm legătura pe vremea când eram măritată, așa că nu a reacționat la familiaritatea noastră libertină de acum.

Rămași singuri am dezbătut aspectele nediscutate la masă, eu mărturisindu-i printre altele că mă întâlnesc cu cineva. El nu și-a ascuns curiozitatea, ba chiar și-a manifestat interesul de-al cunoște. L-am tachinat despre iubita lui actuală, cea care mi-a urmat mie, iar el a promis o invitație la nuntă, dacă se decide să-i dea inelul.  Printre rânduri a scăpat un ”dacă nu vrei să fii cu cineva, nu te reține nimic, nici măcar verigheta”, la care eu m-am simțit datoare să-i explic că, după separarea de fostul soț, eu nu mi-am dorit o relație serioasă (unde viziunile noastre intraseră în conflict), fiind prea îndrăgostită și fascinată de nevoia mea de libertatea.

Din politețe am ales să pun nereușita relației noastre pe seama dorințelor noastre diferite, a lui de a se angaja într-o relație stabilă emoțional și a mea de-a zburda prin lume. Am vrut să curăț atmosfera de epavele sentimentelor noastre cândva intense și să păstrez prietenia, pentru că-mi place compania lui, este interesant, isteț, glumeț și relativ de încredere.

Coborând din mașină am realizat că mi s-a confirmat încă odată că am luat decizia corectă în ceea ce-l privește, deși atunci când m-am despărțit de el nu știam prea bine de ce o fac. Aveam doar un sentiment ciudat că nu mă potrivesc în contextul pe care el îl crea, că nu-mi găsesc locul și nici spațiul în familia lui, în lumea lui, că stilul meu, așteptările mele, ce-mi place mie să fac și modul în care aleg sa-mi trăiesc viața, pur și nu se pliază pe așteptările și oferta lui.

A doua zi dimineața, în timp ce-mi puneam o rochie în stil Charlotte pentru muncă, mi-am amintit de incidentul mănușilor, când m-am prezentat la părinții lui acasă stilată cu o pereche de mănuși fără degete, pe care taică-său le-a luat în derâdere. L-am privit cu indulgență și, deși îmi stătea pe limbă, am evitat să-i explic, că-i vorba de stil. M-am abținut, pentru că știam că nu va duce nicăieri, ba chiar mă va lua de înfumurată. În schimb, am început să-mi pun problema la modul serios, dacă-i aceasta familia la care vreau să mă alătur, concluzionând că nu voi avea peste ani prea multe subiecte în comun cu ei. Câteodată pur și simplu nu aparții, iar după ce infatuarea dispare, rămâi cu  familiaritatea, lucrurile pe care le aveți și faceți în comun și sentimentul/nevoia aparținerii. Instinctul mi-a spus că acestea vor lipsi de aici.

Momente

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

tvp_3

M-am cuibărit peste picioarele lui și mi-am îndreptat ochii spre ecran, doar ca să-i închid destul de repede, multe prea obosită pentru film. Am mai urmărit câteva secvențe și la un moment dat l-am întrebat dacă are o pătură. Mi-a adus plapuma din dormitor și m-a acoperit cu ea, așezându-mi capul la loc peste picioarele lui. Când am mers la culcare, mi-a pregătit hainele în care urma să dorm pe pat și m-am îmbrățișat ocrotitor pe sub plapumă.Eu am închis ochii și m-am gândit cât de mult îmi place zâmbetul lui.

Există ceva ce mă atrage la modul în care i-se conturează mușchii feței când este fericit, făcându-mă să-l doresc și mai mult. Când îl privesc, inima îmi bate și mai tare uitându-mă la cum i-se așează ridurile în jurul ochilor lui frumoși. Atunci când este vesel, prin barba lui stufoasă i-se deslușește un pic cicatricea de lângă buzele moi, pe care-o găsesc atractivă, îmbietoare și doritoare. Îmi place să-i admir cicatricea de lângă ochiul stâng, care-i de-a dreptul irezistibilă, când mă privește cu ochii lui de un albastru deschis. Sunt infatuată de fizicul lui imperfect pentru alții și superb pentru mine. Îmi place fiecare bucățică din corpul lui, de la părul scurt de pe ceafă la mușchii puternici de pe brațe, degetele musculoase de la cățărat sau mirosul lui când este transpirat. Îl găsesc irezistibil și doar la el mă pot gândi în momentele mele intime. Ador să adorm cuibărită între brațele lui, dezmierdată de mâinile lui și sărutată de buzele-i calde. Îmi place să mă joc cu tălpile lui, să le ating delicat cu ale mele pe sub plapumă, în momentele noastre de liniște, când stăm amândoi întinși în pat. Ador să-l îmbrățișez de la spate, lăsându-mi capul ușor pe gâtul lui și bucurându-mă că am în sfârșit lângă mine un bărbat de care nu mă despartă prea mulți centimetrii. Câteodată, infatuată, îl mai mușc de piept ori de brațe, înfigându-mi dinții flămândă în mușchii lui, iar alte ori îl dezmierd cu tandrețe, învârtindu-mi degetele lungi cu unghii roșii prin părul lui castaniu. Îmi place să-l strâng puternic în brațe, să-i pup barba căruntă și mă topesc toată, când el mă sărută ocrotitor pe frunte.