Categorie: din alt film – texte paralele

Oamenii cu adevarat inteligenti

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

Cand l-am cunocut pe fostul socru, stiam ca nu are o opinie buna despre mine, pentru ca eram romanca, mai stiam si ca gagiului meu ii e frica de el, si ca acest autoputernic tata e foarte dur, cu afacere proprie si nemilos, avand o opinie scazuta despre majoritatea oamenilor.

Dupa ce am am dat mana cu el, fiind primita cu zambetul pe buze, ne-am urcat in masina si el a codus vreo ora. Ne-am oprit la un local, unde fostul socru a comandet ceva de mancare pentru toti. Gagiul meu, ce imi facuse descrierea dura a lui taica-su de cateva lui, mi-a zis intrigat in engleza, daca imi pot inchipui, cu s-a adresat taica-su chelneritei. Prin cap imi treceau tot felul de cuvinte jignitoare, cand el imi zice „frumoas-o”, asa i-a zis. Automat am avut un scurt circuit in minte, unde informatiile nu se potriveau. De ce omul asta care ii considera pe restul semenilor idioti (nici un dezacord aici), vorbeste asa frumos cu o chelnerita cu sortul unuros?

A trecut ceva apa pe Vistula pana am aflat raspunsul direct, si anume, ca sa-i de-a cea mai prospata bucata de carnat si sa nu-i scuipe de noroc in varza murata. Si, a mai inghetat Vistula de cateva ori, pana am aflat raspunsul indirect: oamenii cu adevart destepti nu se lasa cititi de restul. Aia pe care chiar ii duce capul si sunt echilibrati, sunt politicosi cu prostimea, pentru ca stiu ca protimea se hraneste aprig cu politeturi, mai ales cand pierd bani. Daca treci peste vanitatea de a te simti important, realizezi cat de mult poti castiga, facandu-i pe altii sa se simta importanti. Unii cu banii, altii cu vanitatea.

Poveste de iarna

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

6 decembrie, Moș Nicolaie sau Mikulaș, cum se zicea la noi prin Ardealul cu influiențe maghiare, așa că m-am gandit sa fac si eu un cadou cititorilor mei, punând aici o poza cu mine, dacă tot mă întreabă lumea cum arat.

Eh, doar glumeam! Arat bine, neschimbată din vremea adolecenței târzii, moștenind genele de la parintii. În loc de asta, am zis să vă ofer un cadou mult mai folositor, o poveste de iarnă.

E o zi frumoasă de iarna, copacii sunt fără frumze si deasupra asfaltului înghețat, ușor crăpat și pe alocuri înfrumusețat de gropi, dacă stai în Romania, adie un vânt domol. Domol și rece, care îți usucă obrajii și-ți îngheață vârfurile degetelor. Te-a prins o răceală nasoală, așa că intri suflându-ți nasul într-o farmacie, ca să-ți cumperi vitamina C, Fervex și încă vreo trei tipuri de medicamente, pe care ți le-a recomandat medicul călduros, pe o foaie de rețetă colorată, cu intrucțiuni de folosire. Întinzi rețeta farmacistei, observând cu mirare că mâinile îți sunt crăpate de la frig. Iar ai uitat să scoți mănușile de la naftalină. Așa că, rogi farmacista să-ți recomande o cremă pentru mâini, neaparat bună. În timp ce porți un dialog banal cu ea despre beneficiile cremei, care accidental e și cea mai scumpă din ofertă, îți simți fața asprită, cu pielea rece și roșie, așa că o rogi să-ți dea și o cremă de față. Când te întreabă de care, îți amintești că, ai citit pe blogu uneia ceva faimoasă pe la București, un fel de vedetă locală sau poate o fi ceva bloggeriță cu influență, despre o cremă pentru față, specială pentru față, de marcă, cu efecte miraculoase și neaparat naturală. Farmacista îți spune că costă 99,99 de lei, tu strâmbi din nasul uscat și scoți cardul. Un minut mai târziu, ieși din farmacie cu medicamentele într-o pungulită de plastic, cu cremele în alta și ușurată de vreo 200 de lei, dar ce-s banii când sănatatea și frumusețea sunt pe primul loc.

Înainte să ajungi acasă și să te bucuri de produse, hai să vedem ce ai cumpărat. Mergem cu o lună înainte, într-o zi frumoasă de toamnă. Copacii încep să piardă din frunze, pe asfalt apar dimineața delicate crăpături de la gerul de noapte și un vânt domol începe să adie. Printre pacienți. în cabinetul doctorului tău preferat, își face loc o domnișoară drăguță, cu unghiile făcute și tocurile acuțite. Îi mulțumește frumos pentru întâlnire, îi prezintă noile produse pe bază de paracetamol, ideale pentru răceală, cu ambalaj frumos, ce costă de cinci ori mai mult decât banalele lor înlocuitoare și foarte ușor de înghițit. La finalul discuțieie îl invită pe respectabilul doctor la conferința trimestrială, cu bar deschis și hostese sumar îmbrăcate, ce care loc ca de  fiecare dată la un hotel de cinci stele. Înainte să iasă pe ușă, îi lasă câteva mostre de medicamente pentru familie și un bloc de rețete colorat pentru pacienți.

Peste drum, la farmacie, își face loc printre clienții clasici trecuți de cinzeci de ani, un domn mai tânăr, simpatic, îmbrăcat frumos, cu un mobilul într-o mână și o plasă plină de mostre în alta. O salută pe farmacista șefă cu respect și naturalețe, iar ea își lasă cafeaua să se răcească pe biroul din spate, în timp ce numără cu el la raft bucățile de creme pentru comandă. După ce termină comanda, domnul îi întinde plasa cu mostre, ca să se bucure și fetele de sărbători și o informează că, farmacistele au concurs până la Crăciun. Cele care vând cel puțin zece creme de mâini până la o dată exactă, primesc cadou un colet de Crăciun de la firmă, cu 2 creme de față și 2 de corp. Apoi îi reamintește șefei, să desemneze două fete pentru conferința farmaciștilor, unde vor primit o pregătire temeinincă în tainele ofertei lor minunate și cadouri de participare în produse.

Deasupra farmaciei e un biroul de media, PR cum se zice mai nou. Tocmai au un proiect nou, ceva cosmetice, așa că au încheiat un contract bănos cu o bloggeriță și o vedetă locală, să promoveze împreună o cremă de față. Crema cotă în producție 5 lei, așa că tot biroul a primit cadou câte două bucăți, ca să lucreze mai cu spor. Cuvintele cheie sunt: eficiență, natural și ideală pentru iarnă. Bloggerița bagă vreo trei article în care se declară cnvinsă de cremă, care-i chiar bună, și mai ales de preț, doar 99,99 de lei, deci e acceptabil. Vedeta e prinsă în câteva ipostaze sexy, în timp ce își întinde crema pe fată, în ciuda faptului că are machiaj pe obraji și mascara pe ochi. Pozele naturale vor apărea în numărul de iarnă a revistelor scumpe, alea pe care femeile moderne dau bani grei, ca să vadă în paginile lor reclame.

Cu socialismul in oase

~ Căpşunăriţa ~ 8 comentarii

Discutam in urma cu cativa ani cu studentii (la care predam pe vremea aia) despre socialism si comunism, si in toiul discutiilor le-am zis ca in Poloania e socialism. Si-au dat ocii peste cap si au inceput sa fie confuzi, iar eu, ca sa nu mai intind inutilitatea disputei, m-am consolat ca sunt de la AWF (Academia de Educatie Fizica si Sport, desi erau la un profil de turism pe acolo, nu doar la dat cu capu’n minge).

Azi la serviciu primim un email de la cadre, HR cum se zice acuma mai fancy. Cica, toti copii angajatilor primesc cadouri de Craciun un card cu ceva bani pe el. Si s-a gandit firma sa incarce cardurile in functie de salariu. Nu, nu cum era logic, cu invers. Cine are pana in media firmei (undeva sub media tarii), primeste suma X, cine are peste, primeste X-20%.

Si, comentam situatia in departament, unde toti primim peste media firmei. Baietii, ca e ok, eu ca-i socialism, cu inceput de comunism, adica punem dupa putere si luam dupa nevoi.

Colegii, soc si groaza, se uita la mine mirati si controversati, la inceput cu argumente idioate ca stau eu in aia 20%. Le explic ca nu-i vorba de valoare, ci de principiu, copilul meu fiind discriminat, doar pentru ca ma-sa s-a straduit in viata. Dar nu, ei o dau pe a lor, ca eu oricum imi permit mai multe pentru copilul meu, de aia mai bine da firma la aia care nu isi permit.

Cu rabdare, le-am explicat ca eu provin dintr-un orasel de prin Romania, ca parintii mei nu si-au permis multe, dar eu m-am ambitionat, m-am motiva in viata, am invatat, ridicandu-ma pe propriile puteri. Am trait in Portugalia cu o bursa de 180€ pe luna, pe care am completat-o spaland vase la cantina, iar dupa ce, m-am mutat in Polonia, mai invatat o limba straina si am facut scoli, ca sa am un salariu mai mare ca media. Si, nu mi-se pare de fel corect, ca pe baza faptului ca eu am muncit si am anumite abilitati, care imi permit sa castig mai bine, copilul meu sa fie discriminat, ca eu ii pot oferi mai multe. Chiar ii ofer mai multe si il pregatesc mult mai complex decat altii, dezvoltandu-si de la o varsta frageda anumite abilitati, ca sa fie mai bun decat alti copii, ca sa castige mai bine in viata. Si pentru asta, nu meritam sa fim discriminati. Dupa ce mi-am tinut discursul cu ardoare, m-am uitat la fetele lor si aratau ca si cum ar fi primit o pula peste ochi, tot degeaba.

Unul a incercat sa explice ca, ar trebui sa fim oricum recunoscatori ca primim ceva, si sa nu mai comentam. La care eu i-am zis ca, situatia e cu atat mai grava, cu cat se intampla in mediul privat, unde ar trebui sa domine politica celui mai bun, ca daca la stat totul se bazeaza pe pomeni, aici ar trebui sa fie stimulata competenta.

Cateodata mai scriu si in poloneza

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Kiedy wypuściłam z ramiona złość, zostałeś Ty

mądry, przystojny, uroczy i fantastyczny dla mnie,

w moich oczach, tak jak Ciebie zawsze widziałam

tak jak Cię od początku odebrałam, aż do momentu

Kiedy moje serce zaczynało się bać,

a mój mozg zrobił wszystko aby sobie udowodnić

że nie jesteś tak wspaniały, bo jeśli tak by było,

to każda minuta bez Ciebie była by bolesna,

jak oparzenie na świeżą skórę.

Przepraszam za te gwoździe, które Ci wbiłam w serce, podczas naszej podróży.

Amintiri: Roșu ca să schimbăm dispoziția

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

S-a întors în cameră după una din discuțiile acelea, pentru care simțea nevoia să părăsescă camera, când își asculata mesajele de la copilul cel mic pe sau îi spunea nevestii un Kocham Cie la final, însoțit de bużiaki. Erau tipul de discuții, pe care la început le purtat deschis, fără vreun interes sau menaj pentru sentimentele mele, potențiale pe atunci. Mai apoi a început să inventeze scuze, pentru a putea ieși, ca în cele din urmă doar să mă informeze că iese, de obicei însoțit de un comentariu ironic de-al meu. Simțeam o satisfacție de fiecare dată când aveam ocazia să-i reamintesc că e însurat.

De data asta s-a întors bine dispus. Îi povestise recepționista despre ceva club faimos din Priștina și voia neaparat să mergem să bem ceva acolo. M-am uitat la el sictirită și l-am urmărit cum pălăvrăjește despre ieșitul în oraș. Orașul frumos, cu aer răcoritor, ce intra pe fereastra geamului din Diamont Hotel, situat strategic in centrul orașului și înconjurat nu de una, ci de trei moschei, de la care tocmai auzisem pentru 15 minute o rugăciune în arabă, în timp ce îmi exersam talentul literar cu un text pentru blog.

Am tras pe gât o gură de coneac, pe care îl aveam mereu în dotare, și am început să scot din geanta mică o rochie roșie, mulată pe corp și o geacă în aceași culoare, cu fermoarul într-o parte. Mi-am tras câte o linie neagră peste ploapele superioare, mi-am pus ruj roșu aprins pe buze și am fost gata de plecare.

M-a privit mirat, complimentându-mi înfațișarea atrăgătoare și culorile care îmi capturau fiecare bucată din trăsături mele de brunetă cu ochi căprui și pielea albă, delicat bronzată. Ne-am îndreptat spre lift, cu care alături de noi au coborât trei masculi musculoși. La ieșirea din hotel m-a luat de mână, traversând centrul orașului la pas lejer în căutarea clubului. L-am găsit închis în perioada de vară, și după ce am mai rătacit un pic pe strada principală, ne-am așezat pe terasa unui bar, unde el a comandat whiskey on the rocks de cîteva ori, iar eu am baut vreo trei mochitto. M-a complimentat toata seara, făcându-mi poze și fașcinându-se cu mine. A vrut să trimită poza mea unui prieten, dar nu mi-am dat accordul. Mi-a zis printre altele să scriu o carte, și altceva nu îmi mai amintesc în particular din seara aceea.

A doua zi i-am zis că nu mai vreau, pentru că nu are nimic de oferit … nici măcar dragoste.

Amintiri: Îmi stă bine în roșu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Roșu e culoarea care mă definește. Roșu e culoarea care îmi capturează fiecare bucată din trăsăturile mele de brunetă cu ochi căprui. Roșu e culoarea care mă pune în valoare, care mă face să strălucesc.

În seara aceea, am îmbrăcat o rochie roșie, bine strânsă pe corp, am incălțat sandale roșii cu toc, mi-am luat un palton roșu și mi-am asortat buzele ținutei, cu un ruj roșu intens. M-a privit, m-a complimentat și m-a luat de mână. M-a ținut strâns până am pășit în lift, unde m-a îmbrățișat cu un sărut lung pe frunte. În holul hotelului, m-a tras spre un magazin, dorind să-mi cumpere neaparat un accesoriu pentru imaginea mea șic. E brandul meu prefera mi-a spus, cand am intrat la Hermes, dar mie nu mi-a păsat, îmbătându-mă cu admirația și fașcinația lui pentru mine. Eu zâmbeam și îl priveam fașcinată în timp ce sorta serios eșarfele. Am încercat câteva și l-am lăsat să o aleagă pe cea potrivită, dintre cele pe care le preferam. A rămas eșarfa albastră, cu note portocalii, un model clasic, pe care mi-am așezat-o ștrengărește la gât.

Am servit cina în atelierul lui Joel Robuchon, delectându-ne cu gusturi curioase, iar mai apoi ne-am îndreptat spre Luxor, unde aveam bilete pentru Fantasy, un show clasic din Vegas. Pe drum ne-am încurcat în planuri, și convinși că întârziem la spectacol, ne-am rătăcit în hotelurile din Vegas, încercând să găsim sala cât mai repede. Și pe când eu încercam cu disperare să dezleg misterul sălii, care numai nu se lăsa găsită în holurile uriașe ale hotelurilor, el s-a oprit din mersul nostru grăbit și m-a îmbrățișat. M-a strâns la pieptul lui cald și parfumat, punându-mi a mână în părul răzleț. Tot ce am simțit a fost liniște. O liniște care a venit să înlocuiască stresul, graba și să pună claritate în mintea mea. Am înțeles instantaneu că nu e decât un spectacol, că nu are importanță dacă îl vedem sau nu, și că nimic nu are greutate emoțională, pentru că el e lângă mine, și asta e ceea ce contează. Am continuat căutarea în pas domol și în câteva secunde am găsit ceea ce căutam, doar ca să aflam că mai avem jumate de oră până începe spectacolul.

Ne-am întors pe jos de la spectacol, doar ca el să-mi spună că toți bărbații mă privesc. Poate așa o fi, mi-am zis în gândul meu, știind că eu am ochi doar pentru el.

Nevasta

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Ma gandeam sa scriu despre visul ciudat pe care l-am avut, in care un el si o ea, casatoriti, imi propuneau un sex in trei. I-am refuzat, cu un zambet ironic, spunandu-le ca sunt prea batrani pentru preferintele mele. M-au prins mai departe in vis in niste circumstante ciudate, asupra carora imaginatia mea a explorat in voie. Dimineata mi-au revenit in minte amandoi, doar ca sa ma duca cu gandul la inceput de martie, cand de pe ultima bancheta din spate a unui Cadillac Escalade l-am auzit strigandu-i, sa nu se imbete prea tare. Ne-am urat toti cinci in masina, lasand-o singura pe scarile inghetate ale conacului. Tocmai si-a impachetat sotul in masina cu amanta si trei tovarasi de betie. Acasa o astepta un copil de dus la gradinita si technicianul de piane, care parca apasa ostentativ fiecare clapa. Inca nu facuse dus, caci oaspetii au sosit de dimineata, imediat dupa ce copii au plecat nemancati la scoala. Era inca obosita de aseara cand, dupa ce a trebuit sa se reproduca in nevasta fericita a barbatului implinit, a mers singura la culcare, in timp ce sotul implinit, s-a pus pe baute cu prietenul si partenerul lui, care a ramas peste noapte la ei.

E departe de viata pe care ar fi avut-o, daca ar fi ramas intr-un orasel din estul Poloniei, unde se vorbeste cu accent rusesc si temperaturile ating cele mai scazute cote. A riscat mult ca sa ajunga la statutul de nevasta bine intalata intr-un conact, ramanand insarcinata cu un barbat casatorit, si deja cu un copil la activ. Constienta de slabiciunile lui, i-a mai facut copii, pana a ajuns la cinci, ca sa-i ia gandu-l de la fiica-sa, prima pe care a lasat-o de cealalta parte a oceanului, si ca sa-l tina legat pe viata, indiferent de cate femei i-ar trece lui prin asternuturi si i s-ar perinda ei prin casa. E obosita si parca fiecare clapa suna stricata in mintea ei obosita. Afurisitul asta de pian, pe care el l-a cumparat impulsiv, ca si toate lucrurile impulsive pe care le face, in imaturitatea lui si nevoie de a scapa de viata lor, construita cu truda ei.

Isi toarna un pahar de vin rosu, ca de obicei la ora asta proaspata, incercand sa-si trimita gandurile spre urmatoare locatie de vacanta, care va veni in mai putin de o luna, si care o va relaxa, facand-o sa se gandeasca ca se merita efortul. Toata bunastarea de acum, clasa business din avion si G-Class-ul ei din curte, copii la scoli alese si mandria, ca-i nevasta unui afacerist cu peste o mie de angajati. Ce conteaza o fetiscana cu zamber frumusel si pizda stramta, cand el stie, ca trebuie sa plateasca pentru tot efortul ei, si nu o sa-i scape niciodata din stramtoare. Cinci copii nu mai sunt ca unul, pentru care oricum a patimit destul. Toate astea sunt ale ei, si nimeni nu i-le va lua vreodata, pentru ca ea va face totul si va accepta orice, numai sa ramana unita cu el pana la moarte. Pentru ca trebuie sa plateasca pentru tot.

Amintiri

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

M-am așezat pe partea lui din pat, între așternuturile albe, calde și răcoritoare, simțindu-i parfumul delicat in nări. Ljubljana e un oraș frumos, liniștit și viu, in care am tras o cearta și o împăcare, am ras cu gura pana la urechi și am plâns împietrită pe o bancă.

„Se pare ca trebuie sa zbor azi, mâine nu exista nici un zbor cu locuri libere.”

Când am citit mesajul, tocmai coboram de la castel, obosita de la plimbarea pe caldura și inca nerefăcută după 2000 km pe motocicleta in șapte zile. Furia mea a atins instant cote maxime, iar perspectiva ca, după tot tacâmul de amantlâc, trăit la cote extreme, in situații dificile, ma lasă cu ochii in soare, mi s-a părut groaznică. Știam de ce incerca să își schimbe zborul, nu voia sa rămână din moment ce eu plecam, iar pentru ultima noapte trebuia sa-și găsescă un alt hotel, aici neavând camere disponibile. Și totusi, mi s-a părut o nesimțire sa plece cu o zi inaintea mea, după ce el m-a adus special aici.

Așa ca i-am urat frumos o călătorie plăcută și m-am deconectat de la internet, ca sa-mi pot smiorcăi furia in liniște.

Da, mai era varianta in care ma dădeam cu curul de pământ in fata lui și îl întrebam elegant, dacă vai, numai zborul asta e disponibil, și dacă nu ar putea totusi, sa caute alte variante, poate îl chiar si rugam sa mai rămână, sau ii ziceam că nu se cade să mă lase singură pe aici, și alte cacaturi din astea penibile, pe care orice femeie normala le-ar face, cum mi-a zis cu jumate de gura mai apoi.

Doar ca, eu nu sunt o femeie normală și nici nu plănuiesc sa fiu. Suntem amândoi adulti și știe foarte bine care ii sunt limitele și posibilitățile, dorințele și deciziile. Inutil sa ma dau eu cu curu de pământ, dacă vrea sa cumpere bilet azi, tot îl ia, oricât as fi vorbit eu in pungă.

În loc să mă smiorcăiesc in fata lui, m-am smiorcăit singură, pe doua bănci, in frumoasa Ljubljana, și după ce am obosit, m-am îndreaptat spre hotel. Pe drum, la vreo 100 de m de destinație, când eram prea ocupată sa-mi bag căștile in urechi, ma prinde cineva de mijloc, ma ia pe sus și mă sărută. Era el, porcușorul mistreț, care a mai stat o oră la telefon, până și-a găsit zbor in ziua următoare, așa cum discutasem inițial. Nici nu m-am obosit in explicații, i-am spus doar ca sunt nervoasa. Și eram. Câteva minute mai târziu, când mâncam obosita niște cartofi prăjiți, ma cumpara cu o jucărie – o cumpărase pentru fiica-mea, ca sa ma mai îmbuneze. Mi-a trecut supărarea, dar a rămas un gust de tristețe. Tristețea neîmpliniri, intr-o relație deja consumată.

Despărțire

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

I-am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum, nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totuși sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e deja a treia la care lucrez din anevoios și care merge greu, într-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași. Ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.

Tradițional am sa plec iar in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte, inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.

Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…

Din nou el, următoarea parte din saga

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Cred ca unul dintre cele mai dureroase lucruri e sa împărtășești cuiva iubirea, iar cealaltă persoana să o ia, fără sa ofere nimic la schimb. Sa o ia precum i s-ar cuveni, ca un stăpân egoist al tuturor lucrurilor bune și frumoase. Sa o ia, ca și cum i-ar aparține de drept, considerând niște chilipiruri, pe care le-a pus pe masă, drept răsplată.

Acum, când stă așa întins lângă mine, nu-l mai găsesc așa frumos, nici așa de deștept și nici pe departe atât de cuceritor. Retorica lui e aceeași, și după ce o înveți pe de rost, realizezi cât de slabă e contribuția lui la comun. Contribuția lui sinceră e aproape nulă, căci banii nu substituie nimic, doar o aparență, pe care el se chinuia din greu să o mențină. Și pe care eu, nu voiam să o văd.

Dacă ma uit sincer la mine, îmi dau seama ca, ceea ce mă rănește cel mai mult, e ca el nici măcar nu încearcă să mă cunoască, să știe cine sunt și ce îmi doresc cu adevărat.

… și totusi, când vreau sa plec fără el, nu pot. Nu pot trai cu el, nu pot trăi fără el. Îl urăsc și îl iubesc, intr-o dezamagire fără sfârșit. E drogul inevitabil, însușit in copilărie, când mâna ce te alinta, te plesnea mai apoi cu mustrare, pentru greșeli închipuite.

… și totusi, așa mă încarcă câteodată de sictir, ceva inimaginabil înainte, dar atât de real acum. Hotelurile astea de cinci stele, sunt toate la fel după in timp, aceleași prosoape albe, aceleași așternuturi reci, același spațiu impersonal. Și el e la fel impersonal, sau poate doar gol.

Când ne-am întors de la piscină, mă întreabă dacă tipele ce au rămas sunt o familie. Îi răspund ca probabil sunt lesbiene, la care el îmi zice ca sigur nu. De unde știi, îl întreb. Pentru ca una a avut chef să ma fută îmi răspunde. Mă uit la el cu o moacă dezamăgită. La piscină erau vreo trei adoleșcente, iar el e un bărbat ușor cărunt, trecut de 45 și cu o delicată chelie. Da, eu îl iubesc, pentru că m-a cucerit intelectual, dar pe niște adoleșcente nu le impresionează. Nici pe mine nu m-ar fi impresionat, dar nu l-aș fi cunoscut in alte circumstanțe.