M-am uitat la Her, doar ca să-mi dau seama cât de mult mă aseamăn cu eroul principal îndrăgostit de un calculator. Nu am ajuns la etapa de-a face sex la telefon, dar sunt aproape, căci sentimental îmi proiectez toate trăirile prin Whatsapp. Sunt maestră a flirtului și a conversațiilor online, preferabil scrise și nu grăite. Am o listă consistentă de bărbați cu care conversez regulat și întotdeauna la ore târzii, flirtând și glumind despre nimicuri și o de femei cu care disec tot ce ține de viață, experiențe, frustrări, supărări, planuri, iubire și bărbați. Practic trăiesc prin telefon, menținând activ contactul cu oameni aflați la sute și mii de km depărtare, povestindu-le despre mine detalii mult mai intime și mai private, decât spun celor care sunt fizic în jurul meu. Mă simt prea sătulă, plictisită și obosită, ca să o iau de la capăt cu relațiile de prietenie acum și aici. Dezamăgirea de a fi aruncată în neant odată cu divorțul de fostul soț, mi-a tăiat apetitul pentru prieteniile și contactele fizice.
De doua ani sunt în trecere pe „acasă”, adică locul în care locuiesc momentan, numărând cu nerăbdare zilele până la următoarea plecare. În fiecare an țelul este să fiu plecată lunar din Polonia, ba chiar de două ori pe lună dacă se poate. Când călătoresc, sunt „regina vieții”, cum îmi zic colegii ca să revin o supusă oarecare de fiecare dată când mă reîntorc. Și atunci, pentru că realitatea-i insuportabilă, evadez din ea în telefon, trăind cu mintea la km depărtare. Câteodată mă sperie lipsa mea de socializare locală, mai ales la caracterul meu guraliv, expansiv, deschis și super prietenos, normal fiind întotdeauna încântată să cunosc noi oameni, doar că nu de aici. Local, nu mă regăsesc, evit oamenii și conversațiile inutile, refuzând să socializez. Poate că, nu vreau să prind rădăcini, după ce mi-au fost tăiate odată, și tot ce-mi doresc de fapt este să plec aici, să o iau de la capăt, într-un loc nou, cu oameni noi și un început diferit.
O aștept pe fiică-mea sa iasă de la proba de balet. Este soare, tocmai mi-am terminat lattele machiato și micul dejun, servite într-o minunată priveliște de primăvară, înconjurată de copaci și iarbă pe un fundal cu muzica bună. Mă uit în reflexia unui geam și văd o gagică mișto, stilată, relaxată, pe care o doare la bașcă de toți și toate. Acum exact doi ani mă aflam în același loc, pe același fundal, dar în loc să servesc micul dejun, urlam la telefon a disperare, cu fața mânjită de lacrimi și plină de nervi. Eram încă măritată, încă foarte hărțuită de fostul soț și foarte neechilibrată emoțional. Am învățat cu greu să mă pun pe mine pe primul plan căci, deși mă credeam asertivă și instinctiv tânjeam după asta, nu eram, fiind de fapt puternic constrânsă de propriile limite și limitele impuse de cei din jurul meu. Am învățat de asemenea să mă detașez, să ies din lanțul emoțional creat de o relație abuzivă, să recunosc acest model de comportament și sa mă îndepărtez de el. Și încă învăț să mă relaxez, să-mi gospodăresc timpul fără grabă, să mă bucur de moment și să renunț la griji.
În urmă cu zece ani eram mireasă într-o rochie de culoare șampanie, cu broderii albe, ținând în mână un buchet de trandafiri și lăcrimioare. Zece ani mai târziu, în mașină aud un cântec și mă gândesc la el, nu fostul soț, si nici amantul cu care l-am înșelat, ci la următoarea mare dragoste, care a venit la pachet cu câteva kg de dopamina, administrate regulat și cu atenție sporită.
A fost interesant să fiu mireasă, într-un amestec de iluzii împrumutate din folclorul popular, căci eu nu prea m-am văzut în acest rol niciodată, multe și mărunte așteptări ale celor din jur și o totală lipsă de romantism dintre noi, tânăra și frumoasa pereche. Îmi amintesc ca ne-am certat cu plânsete din partea mea (îmi intram deja în rol) în seara dinainte nuntii, căci la restaurant nu puseseră suficiente mese, pentru numărul de invitați. Cumva vina aceasta (ca și multe altele ulterior) a căzut pe mine, pentru ca nu mi-am dat eu seama, mai devreme de greșeala altora. În noaptea dinainte nuntii mi-a venit ciclul, dimineața am întârziat la coafor, la biserica am pronunțat greșit cuvântul „credincioasa”, în timpul petrecerii mi s-a rupt rochia, cusută mai apoi cu ață galbenă, iar după ce am dansat cu toți invitații și ne-am retras în cameră ca doi porumbei ne-am pus la somn. Căsătoria am continuat-o cam in același stil pompos în afară, unde totul strălucea artificial și jalnic interior, absent și steril. După nuntă am avut plăcerea de-a petrece una dintre cele mai puțin plăcute vacanțe din viața mea, în care dorințele mele boeme de tânără mireasă s-au ofilit sub cruda realitate a soarelui Turciei. A fost probabil cea mai lipsită de sex săptămână de miere din câte au existat vreodată.
Poate o fi de la mai, cică aduce ghinion la nunti, conform tradiției poloneze.
Când sunt în călătorii de afaceri timpul se scurge de doua ori mai intens. În Dubai am stat patru zile, dar impresia pe care o am este ca ar fi trecut opt. Și e un sentiment normal, când lucrezi opt ore, petreci alte opt, iar restul le împarți cumva între îngrijirea personală și somn, deși în ultima noapte am renunțat să mai dorm, pentru că trebuia să împachetez. Cu timpul, am dezvoltat un sistem de eficiență în muncă și la distracție, ca să am timp pentru amândouă, mai ales când sunt în diverse locuri prin lume. Pentru că am un caracter activ, îmi este foarte greu sa stau într-un loc și sa nu fac nimic, deci orice așteptare la o coadă fără ceva de citit mă irită. De asemenea sunt genul cu o puternică nevoie de explorare și experimentare. Îmi place și să fiu la timp, să nu întârzii, să fac lucrurile rapid și eficient, și nu suport molâii, care se mișcă prea încet sau zenii, cărora le ia timp pentru orice, oriunde si oricând, genul după care se așteaptă filosofic. Am și eu momente când mă scot din priză, mă lovește atunci de obicei o stare de oboseală, dar este după o perioadă intensa de agitație.
Astea fiind zise, în cele patru zile petrecute în Dubai am experimentat:
Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire construită de om, frumoasă, interesantă și mult prea similara în experiență cu Empire State Building din New York sau Willis Tower din Chicago. În Dubai este important să ai o zi cu aer curat pentru vizită, preferabil de foarte dimineață sau în sezonul „rece”, căci te lovește soarele în cap pe balconul amenajat la ultimul etaj turistic și praful din aer scade considerabil vizibilitatea.
Plaja – cu nisip fin și apa caldă. O ora și jumătate este suficientă ca să te prăjești ca un rac rumenit, căci după mai mult timp te ia cu amețeli de la căldura și înăbușeala locală. În mare nu prea poți să înoți, căci valurile sunt prea dese și violente, de aceea tot procesul de udare este mai mult un joc cu valurile, care vin și vin, iar tu sari tot masi sus ca să nu-ți intre apa sărată în ochi.
Restaurantele – libaneze, japoneze, italiene sau cu sea food, toate scumpe, cu mâncare excelentă. În topul preferințelor: humus și sushi 😋😋😋
Toaletele – toate și de peste tot unde am fost sunt curate, au hârtie igienica și funcționează robinetul. Toalete sunt excelente in Dubai, fiind singurul loc din lume în care am întâlnit un standard minim de curățenie la orice toaleta din orice loc.
Viața de noapte – un amestec de cafenele cu sisha, în care bărbați și femei de toate vârstele și etniile duhanesc la greu, și cluburi de noapte, colorat umplute.
Siguranța – la întrebarea daca putem lasă ceva bagaje într-un loc pentru câteva minute fără ca nimeni să nu le ia, ni s-a răspuns ofensat că „this is Dubai”. Am aflat de la o expandă ca în Dubai politia este peste tot, iar dacă se întâmpla ceva intervin imediat, amenzile fiind pentru orice chestie extrem de usturătoare. La diversitatea etnică pe care o au și sistemul de guvernare pe care îl practică, ca să mențină totul sub control au nevoie de o politie puternică.
Cerșetorii sau oamenii fără casă – lipsă. Nu există cerșetori în Dubai sau oameni care să doarmă pe străzi.
O doză de Dubai pe un termen mai lung ar fi chiar binevenită.
Dubai poate fi pământul făgăduinței pentru emigranții din țările musulmane dornici de o viață mai libertină, liniștită și petrecăreață. Este locul în care se câștiga bine, se trăiește lejer și se pot strânge bani la ciorap. Emiratele sunt pentru localnici raiul pe pământ, în care ei joacă rol de stăpâni pur sânge, iar restul le servesc nevoile și interesele. Este țara în care frustrările pot fi estompate cu bani, prin religie și cutume părtinitoare. La o primă privire viața în Dubai pare frumoasă, relaxantă și multi-culturală. Mâncarea se găsește din plin, este bună și nu neapărat scumpă, apartamentele sunt încăpătoare, clima este suportabilă și completată cu aerul condiționat de peste tot, inclusiv din stațiile de autobuz, nu se fura, nu se cerșește, iar conciergii sunt acolo pentru a-ți satisface toate capriciile. În Dubai viața se învârte în jurul structurii sociale, cu localnicii în prim plan și străinii în al doilea, structurați la rândul lor după culoarea pielii și țara de origine. Paradisul exotic este în realitate o scară socială, dictată de origine și bani. În timp ce pentru localnicii situația este simplă, bărbații refulându-și frustrările cu ajutorul religiei ce-i face stăpâni de cămile și femei, care la rândul lor și-le refulează cheltuind banii bărbaților pe obiecte inutile, de preferință genți și pantofi, că restul nu-i la vedere, la străini situația este mai complicată. Străinii sunt împărțiți pe caste de culoare, cu albii americani și australieni în top, urmați de albii europeni, gălbuii asiatici, bronzații indieni și pakistanezi, iar la final negrii. În funcție de țara de origine și culoarea pașaportului se stabilesc și salariile, veniturile fiind structurate nu în funcție de ceea ce poți să faci, ci de locul de unde ești.
La o a doua privire, Dubai este în fapt un bordel intențional ce funcționează pe baza unui sistem de castă. Proporția de 3:1 dintre bărbați și femei, face ca servicii sexuale să fie la mare căutare, scumpe, foarte apreciate și intens practicate mai ales de est europence, rusoaice, românce sau poloneze, blonde, înalte și zvelte, îmbrăcate foarte sumar și bine asortate cu LV, Channel, Prada sau Armani. Dubai este locul in care se menține teoretic o politică stricta fata de moravurile îndoielnice, sexul și drogurile fiind interzise, iar alcoolul este vândut scump și doar în unele localuri. În realitate se bea de se stinge, dar se cumpăra de la surse secrete, se trage pe nas la greu, dar pe ascuns, iar prostituatele sunt întotdeauna o prezență activă în hoteluri, mai ales la 4:00 dimineața. În Dubai se face totul, doar cu perdea.
Am fost și domnișoară de onoare, și a fost foarte mișto.
Niciodată nu mi-au plăcut în mod deosebit nunțile, mai ales cele din România, ba chiar am avut oroare de ele. Nu doar că nu am fost o nuntașă activă, dar nici mireasă nu mi-a prea plăcut să fiu, deși am intrat în rol de doua ori, cu aceeași rochie și același mire, doar în țări diferite și cu alți nuntași.
Mi-am început ziua de domnișoară de onoare la două noaptea, când a aterizat avionul și nu aveam somn, de la dormitul nașpa pe scaunele fixe de la Wizzar. Ăștia sunt atât de țigani, încât în curând cred că or sa instaleze scaune rabatabile și or să inventeze zborurile în picioare, deși ca preț toate zborurile însumate au costat ușor mai puțin decât Lufthansa. Cum nu aveam melatonină și trebuia să dorm ca sa fiu fresh a doua zi, am băgat un păhărel de votcă ieftină, cam ce avea gazda mea pe acasă. A doua zi m-am trezit rupta de obosită, cu mușchii în pioneze, dar nu-i ca și când aș face prima dată un astfel de efort, ața că mi-am scos de la naftalină zâmbetul mare și fericit, am făcut un duș lung și m-am dus repejor la frizerița de cartier, unde aveam programare, ca să mp coafeze ca pe o domnișoară de onoare adevărată.
Găsesc frizerița, cu părul ușor nespălat, în fața frizeriei, duhănind cu spor alături de ceva colege de muncă, cărora nu le venise încă clienții. Îi spun că am sosit la ora programată, iar ea mă trimite să o aștept singură în salon până își termină țigara. Bănuiesc că are clienți cu duiumul, din moment ce își permite un astfel de sictir evident și pășesc spășită în salonul pustiu și întunecos. Îi explic scurt tipei, că vreau un simplu uscat, care să dea volum părului, fără tapat inutil, eventual dacă-mi poate face niște bucle din perie înspre exterior, ar fi excelent. Ea îmi zice că totul este clar și se pune pe treaba, săpunindu-mă bine și apoi prinzându-mi părul cu multe agrafe, încât să arate profesionist și că știe ce face. Și atât, căci după asta i-se rupe filmul și începe să mă usuce de rahat, electrizându-mi părul, ce mi-se lipește de față și de gât. Pe la jumătatea operațiunii, când văd că treaba merge la vale rău, nu mă mai pot abține și-i atrag frumos atenția, că merge în direcția greșită. Si bam, de aici i-se rupe firul total la gagica și începe să facă numai porcării. La început mi-a băgat placa în păr, încrețindu-l inutil, apoi mi-a pus ceva praf în creștet că-i dea volum, dar care l-a mai descrețit de fapt, apoi l-a spoit cu un fixativ cleios, în timp ce-mi repeta obsesiv că parul meu are strălucire. Am plecat de acolo după o ora, presată de timp, că eram la program de domnișoară de onoare (trimis în Excel de mireasa și nu prea citit de mine), lăsându-i 40 de lei nemeritați pentru o freza nașpa ce a început să mi-se strice cum am pus piciorul în afara salonului. Când am ajuns acasă m-am gândit să mi-l spăl și să mi-l usuc singură, dar nu aveam peria corectă la mine, așa că l-am prins într-o coada la spate și am plecat repede la hotel, unde ne aștepta mireasa ca să o îmbrăcăm. După câteva poze de grup în rochie de domnișoară de onoare am sunat la recepția hotelului și am aflat coordonatele celei mai apropiate frizerii din zonă și m-am dus repede la refacerea coafurii. Am găsit în fața ei două fete și un băiat, duhănind și ei ca turcii. Le-am zis pățania și ce caut, și cu chiu și vai, la insistentele mele cu ochii sclipitori, s-a urnit tipul, tot pe faza „mergeți înauntru, până termin eu țigara”. Din fericire, tipul știa ce trebuie să facă, așa că m-a spălat rapid și m-a uscat cum trebuie, putând să-mi exercit rolul de domnișoară bucuroasă.
Am găsit mireasa îmbrăcată când m-am întors de la coafor, am mai făcut câteva poze și am mers la biserică. Acolo m-a lovit mirarea la vederea numărul mic de nuntași prezenți. Uitasem că în România nu vine lumea la biserica, ci doar la băute și mâncate. Tot acolo ne-am confruntat și cu superstiții, miresele fiind determinate ca să nu se întâlnească în ziua nunții. Apoi a început petrecerea într-o sală frumoasă, curată, aranjată, pretențioasă, cu bar și cocktailuri, muzica excelenta și plină de cunoștințe și prieteni din adolescență. Mi-a plăcut să fiu domnișoară de onoare.
M-am săturat. M-am săturat de toți deștepții și deșteptele care mă judecă și-mi fac observații în legătură cu mine, cu viața mea, cu felul în care mă comport, cu modul în care gândesc, cum îmi trăiesc viața, cu cine mă fut și cu cine nu.
Asta este valabil și pentru cei care citesc pe aici accidental și apoi îmi spun că e mai rău ca la nimfomane sau că sunt la nivelul minus unu, în comparație cu fetele de liceu futute fără prezervativ. La fel de valabil este și pentru deștepții și deșteptele de la mine de la muncă, care nu mai contenesc cu sfaturile și părerile lor necerute, despre activitatea mea, și cum ar aborda ei cu mai mult calm și zen anumite probleme, situații, evenimente și dificultăți absolut absurde și lipsite de logică și sens. La toți atotștiutorii ăștia îmi vine să le fut cu mărinimie o bucată de tigaie peste moaca, în special celor care îmi spun cu tupeu, de la înălțimea ecoului lor, ca am „un potențial fantastic”. Am auzit placa asta până mi s-a acrit la stomac, ca de la un castravete murat excesiv. Toți s-ar înfrupta generoși din potențialul meu, mai ales dacă le aduce bani, dar se spală rapid pe mâini și întorc placa, când vine nota de plata. Atunci se duce potențialul rapid pe pulă. Toată lumea vrea o muie mai lungă și mai adânca, dar fără să acopere costurile suplimentare de frecare, scuipat și înghițit. Doar ca pe mine m-a lovit „punctul de întoarcere”, un fel de schimb al direcției când mă apucă damblaua, și-mi bag picioarele cu totul și fără milă în orânduiala construită cu trudă și compromisuri, momentul când fut meciu fără griji sau stres. Pentru că asta sunt eu, când toți cred că m-au prins și legat de o chestie, după ce mi-au tăiat aripile și încătușat bine visele, îmi scot aripile de rezervă, le scuip în mecla tristă de la distanta și cu zâmbetul pe buze mă distanțez.
Mi-am petrecut ziua de după nuntă cu un belgian. Un fel de taur comunal internațional, care fute tot ce prinde, mândru de el și țanțoș, că-i liber ca pasarea cerului la 40 de ani și plin de texte fatale: „sunt singur”, „nu vreau copii”, „am multe gagici la dispoziție, la orice ora din zi și noapte”, „toate se îndrăgostesc de mine și eu le părăsesc”, „a trebuit s-o tau, că devenea prea serioasă treaba”, „ce-a mai lunga relație a mea a fost de doi ani, și aia doar una”, „fut bine și sunt sănătos, hai la mine la hotel”. După ce s-au cam încins spiritele cu insistențele lui, mi-a trântit textul suprem ”câștig 5 mii de euro pe lună”, crezând că mă dă pe spate și-mi scot chiloți la foc automat, cu ochii cât cepele, în timp ce în minte mi-se învârt zerourile de la salariul lui de IT-ist. L-am refuzat politicos toată seara, s-a ofticat cu brio, scoțând la suprafața toată mârlănia din el. Crezând că-mi arată cine-i șefu, în mintea lui, în loc de la revedere la spartul petrecerii, m-a mai întrebat încă odată, dacă nu merg la el la hotel, măcar să dormim împreună și fără sex. După ce i-am zis că nu, a plecat ofticat, fără să mă salute de la petrecerea terminată.
Normal, după comportamentul de mârlan pe care l-a scos din el, i-aș fi zis a doua zi să-și facă singur o labă tristă, dar cum mireasa i-a făcut un PR beton și a insistat că-i un tip super de treabă, doar că foarte singur, am acceptat să mă invite a doua zi la micul dejun. Fără alcool la bord, comportamentul lui a fost total diferit, așa că l-am lăsat să scape cu un avertisment, spunându-i doar în față că, a fost mârlan și mi-a displăcut. Discuțiile cu belgianul treaz au fost interesante, un tip la nivel, cu un stil stilul de viață lejer, deschis, individualist, de un neconformism acceptabil. Printre povești despre viețile noastre, am bârfit-o un pic și pe mireasă, i-am comentat pe romani, pe polonezi și pe belgieni. Băiatului îi plac gagicile frumoase, micuțe și slăbuțe, preferabil indisponibile, deci m-am încadrat perfect la cerințe. După ce am pălăvrăgit ore bune pe străzile Timișoarei, ne-am așezat pe o bancă și a venit proba de foc: momentul de liniște. Într-o relație dintre doi oameni este bine ca vorbăria sa meargă strună, dar și mai importantă este liniștea. Este momentul în care doar simți, când se așează zgomotul inutil, iar secundele sau orele sunt menite ca să verifici dacă cel de lângă tine îți este suficient. Și liniștea a fost plăcută, pe o bancă, lângă Bega, privind avioanele ce lăsau urme pe cerul de albastru senin. Nu sărută rău belgianul.
Am ajuns să o fac și pe asta. Sunt domnișoară de onoare la o nuntă, tocmai la Timișoara. Este rolul care-mi lipsea din portofoliu. Și ca să fie scenariul complet, plănuiesc să prind și buchetul, nu că aș avea chef de măritiș, ci mai degrabă ca să le enervez pe celelalte domnișoare, singure, disperate și dornice de verighetă. Divorțata prinde buchetul, iar dacă nu-l prinde se consolează cu o votca pălincă.
Din ciclul obligațiilor rezultă că trebuie să mă îmbrac în aceeași rochie ca și restul domnișoarelor de onoare, care anticipez că o să-mi fie prea lungă și prea largă, dar asta e, o iubesc prea mult pe mireasă ca să o pot refuza, iar pentru ea mă bag și într-un sac de rafie, dacă-i cazul. Ca să nu mă plictisesc, mi-a făcut mireasa revizuirea domnișorilor de onoare, potențial material de futai, în caz că mă apucă plictiseala. Și revizuirea sună cam așa:
Primul – un domnișor avocat superb, în viziunea lui desigur, dotat cu o chelie ușoară în frunte, căruia îi place să se dea mare cu mașina din dotare, BMW că la altceva nu se prestează și nu de oricare, ci din ăla bengos cu toate arcurile rupte în gropile din Românica. Avocatului îi plac fetele versate, de preferință foarte tinere, minore ca să fiu mai precisă (se descurcă el cu procesele), dotate cu o privire ușor tâmpă și neapărat blondine.
Al doilea – un domnișor superb, cu parul mai lung, creț și uns din plin cu ulei de floarea soarelui gel, care la statură, moacă și port semănă leit cu Pepe – țiganul de la TV din telenovele. Șarmant în priviri, pare reținut și intrigant.
Al treilea – un domnișor rătăcit prin Mexico, recomandat ca frate geamăn a lui Christian Bale, iar din ce am văzut eu pe Facebook (almanahul domnișorilor de onoare), aș zice că au în comun doar părul castaniu. Într-un later edit, că sunt update-ată regulat, am aflat ca domnișorul Bale nu mai vine, cică biletul de avion ar fi prea scump. A fost în schimb înlocuit cu succes de un alt domnișor, din cate am înțeles nu prea doritor de statut, dar obedient în final la rugăminți, care cu greutate a acceptat misiunea grea de-a se poza în grup la o nuntă.
Al patrulea – un domnișor despre care nu-mi aduc nimic aminte, probabil am fost atât de impresionată de el, că mi-a afectat memoria.
După evaluarea sinceră și onestă a domnișorilor, mireasa și mirele ei (amândoi încântați de entuziasmul meu pentru domnișori), mi-a propus să-mi reorientez interesul spre ceva belgian (ușor cheliu, dar ce mai contează, dacă-i străinez), a cărui viziuni despre viață se cuplează mai bine cu ideile și experiențe mele. Adică te transferam la străini, mi s-a spus. M-am simțit chiar onorată pentru grija lor de-a mă cupla și pe când le mulțumeam mai cu foc, am aflat că străinezul a fost de fapt propus la mai multe, ca un fel de momeală piperată ca să vină mai multe gagici la nunta și să mai crească numărul de plicuri la cinste.
Și cum pregătirile de nuntă sunt în toi, aseară am primit un telefon urgent de la tânăra pereche, care se certa de mama focului și cu multă pasiune pe tema îmbrăcăminții. Se pare ca un domnișor poznaș nu poseda în garderobă sacou negru, încercând fără succes să opteze pentru unul roz cu negru, ce după ochiul format al miresei pretențioase nu se potrivește de nici o culoare cu rochiile domnișoarelor de onoare, albastre. Și, în timp ce mirele îi explica viitoarei consoarte cu patimă și dor, că nu-i poate impune omului cum să se îmbrace, că asta ar fi o abordare comunistă din partea lui, are băiatul stilul lui și cu asta basta, mireasa wannebe făcea botic, că-i strică junele poza de nuntă. Din umila mea experință de măritată și ulterior divorțată, am încercat soluția salvatoare și le-am propus certăreților să-i dezbrace pe băieți de sacou, ba chiar și de cămașă. Bustul gol dă cel mai bine în pozele de nuntă, dacă nu știați. S-au împăcat cumva mirii, cum știu ei mai bine, iar la final am întreba-o pe viitoarea nevastă, cine-i fașonistul posnaș? Îmi răspunde cu o jumătate de gură: țiganul.
A ieșit de la baie ud cu prosopul prins în jurul taliei. Și-a pus mâinile în jurul soldurilor mele, ascunse galant sub dantela neagra. Eu mi le-am palmele pe pieptul lui musculos și păros. Am început să dansam, mișcându-ne lent și ondulat pe acordurile muzicii lui Cohen.
Când a intrat în mine m-am uitat fix în ochii lui albaștrii, pe care i-am văzut clari și expresivi, cu tot întunericul din camera. L-am sărutat cu buzele umede și l-am primit strâmtă și deschisă, prinzându-l între mușchii mei cu putere. M-am terminat uitându-mă la chipul lui zâmbitor, lăsându-l să-mi citească sinceritatea și plăcerea orgasmului. Apoi s-a terminat el. Am rămas îmbrățișați minute in sir, cu el încă în mine, cu mine sub el, în timp ce mâinile mele îl mângâiau delicat spate. Ne-am desprins după un timp, doar ca să schimbam poziția, iar în cele din urmă am adormit liniștită și satisfăcută în bratele lui calde. M-au cuprins visele rapid și adânc, trezindu-mă cu mintea limpede după doar câteva ore. Se împacheta. L-am ținut în brațe câteva minute, atingându-i delicat fruntea. Era obosit de la orele de nesomn. Și-a uitat ochelarii la mine și s-a întors după ei și să-mi mai dea un sărut înainte de plecare. Avea privirea consternată și rece. De la fereastră l-am privit cum se îndepărtează. Între orgasm și dimineață s-a rupt firul. Eu încă mai țineam de-al meu.
În frigider am găsit prăjitura de la maică-sa, așa că am avut cu ce să-mi cinstesc colegii la munca a doua zi. Mi-a luat din greșeală încărcătorul de la telefon și i-am scris să mi-l trimită prin poștă. Cu calm și fără așteptări am tăiat și eu firul meu după ce s-a făcut ziuă.
Căpşunăriţa 