Etichetă: adulti

Copii în relații

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu
Photo by Ramin Talebi on Unsplash

Să spun că am ignorat, nu ar fi tocmai adecvat, dar cu siguranță am subestimat rolul jucat de copii într-o relație nouă. Am desconsiderat importanța și greutatea acestui bagaj, probabil pentru că nu am simțit niciodată că, copilul meu ar fi o problemă pentru mine. Și mi-am pus rar problema că, ar fi o problemă pentru alții. Am evitat în relațiile mele pasagere, pe care le-am avut după divorț să-mi implic copilul. Atâta timp cât eu nu mă vedeam pe termen lung cu oamenii respectivi, cu siguranță nu era nici un sens a-i aduce în sfera mea privată. Asta până în relația curentă, când lucrurile au fost diferite de la început, iar copii, atât al meu cât și a lui au fost parte integrantă a totului.

La început a fost bine, ne-am plăcut toți și mai ales copii între ei. Prima a început fiică-mea cu crize de gelozie, urlete și plâns din nimic. Prietenul meu a rezistat cu stoicism, iar eu am adresat cu răbdare fiecare criză de-a ei în parte, vorbindu-i de fiecare dată ferm și în aceeași direcție, asigurând-o că o iubesc, că-i cea mai importantă pentru mine și că ea nu pleacă nicăieri, dacă mai vine cineva alături de noi. A durat cam două-trei luni toată tevatura și când mă dispera deja repetarea poeziei au încetat subit crizele ei. Nu a mai avut nici o problemă cu prietenul meu, iar de fiecare dată când am întrebat-o ulterior ce simte, mi-a răspuns că el este ok și că vrea să petreacă timpul împreună cu el și mai ales cu fiul lui.

Pe când era să zic hop, a început băiețelul lui. Mai mic, mai bosumflat, mai răsfățat și mai crizat, când a dat atacul, nu am știut de unde, pe unde și ce m-a lovit. M-am trezit în plin război, cu crizele regulate ce se manifestă de fiecare dată, când se întoarce de la maică-sa. Mai ales când părinții lui sunt în dezacord sau când ea are momente mai proaste (mama copilului exprimându-și anumite nesiguranțe și nemulțumiri legate de faptul că noi încercăm să ne întemeiem o familie), crizele băiețelului sunt mai accentuate. Mă pun în papucii acelei femei, pe care nu o cunosc și cu care totuși împart destul de multe, și pe de o parte o înțeleg. Este greu să fii mamă singură și în concurență cu potențiala familie pe care tatăl încercă să o formeze alături de o altă femeie, ce are și avantajul de a avea un copil, de care copilul tău este atașat. Probabil și eu m-aș simți deranjată și recunosc că am avut și eu un moment de aha, când tatăl copilului meu s-a împrietenit cu o mamă singură cu un băiețel prin Tenerife. Dar, în loc să mă dezlănțui, mi-am dat seama că nu are rost să-mi pierd vremea rumegând la ce face ex-ul meu de care m-am despărți și cu care nu am nimic în comun. Cu atât mai puțin, nu am ce să-mi exprim păreri sau opinii pe acest subiect, din moment ce eu am ales să plec și nu mai vreau să fiu cu el, căci orice aș face, zice sau gândi, doar ce ar dăuna copilului meu, căci i-aș stimula indirect conflictul de loialitate, pe care oricum îl are.

Copii cu părinți despărțiți au o problemă majoră manifestată prin conflictului de loialitate, căci îi iubesc pe amândoi părinții, iar când unul îl vorbește de rău pe celălalt, ei se simt vinovați. Toată ura, nemulțumirea sau frustrarea, justificată sau nejustificată, pe care o are un părinte față de celălalt, merge la copil. De aceea, am încercat și de ceva timp chiar în reușește să mă abțin de la orice fel de sentimente sau gânduri negative față de tatăl fiice-i mele. Nu o interoghez în legătură cu timpul petrecut la el, o las pe ea să-mi spună ce și cum dorește, mă abțin de la a emite comentarii sau judecăți despre ceea ce face la el, evit să cer excesiv detalii despre ce și cum se petrec lucrurile acasă la tată ei, ori cu cine se întâlnesc. Nu am nevoie să știu detalii, care ulterior vor mușca din mine invidie sau frustrare, nu vreau să provoc acești monștrii, pentru că ei îmi vor răni copilul.

Copii sunt ca niște bureți și absorb nesiguranțele proiectate de părinți, colectând în ei treburile nerezolvate ale adulților la care ei sunt martori direcți sau indirecți și oscilând între limitele netrasate ale relațiilor eșuate, dar neîncheiate. Copii apoi răbufnesc în momentele de bucurie, în clipele de nesiguranță, la școală, acasă, pe colegi sau pe oamenii din jurul lor, câteodată pe părinți și de multe ori pe ei însăși.

Îl compătimesc pe băiețelul prietenului meu. Aș vrea să-l ajut, dar în același timp doresc și să trasez o limită clară de respect reciproc între noi. Nu-i sunt mamă și nu-i voi fi niciodată, el are mama lui, eu am copilul meu, însă conviețuirea reciprocă l-a adus în inima mea și am un atașament părintesc față de el.

Relația all inclusive

~ Căpşunăriţa ~ 22 comentarii

joshua-coleman-fXls-tVemno-unsplash

Photo by JOSHUA COLEMAN on Unsplash

M-am așezat destinsă la masă, mi-am comandat micul dejun și am așteptat, meditând la concluziile serii anterioare, lungă, obositoare și învârtită în jurul nevoilor unui copil de șase ani ce nu voia în ruptul capului să adoarmă. Aveam o întâlnire cu o prietenă și m-a informat că întârzie puțin, suficient cât să mă bucur de liniștea locului. Era o dimineață poloneză frumoasă de vară, cu vânt răzleț și soare cu dinți ce zâmbea dintre nori. Am zâmbit și eu, dar ironic, rumegând la concluziile trase după a doua seară consecutivă în care se repetase scenariul cu băiețelul lui ce refuza să adoarmă, iar noi așteptam rupți în gură de oboseală ca să-l ia somnul și să putem petrece ceva timp de adulți împreună nestingheriți. Adică să ne futem, scurt și la obiect, pentru că eram deja disperați amândoi, cum sunt adulții, după un orgasm. Ciudat cum natura ne-a făcut cu chef de sex și după ce facem copii, într-un fel ca o răsplată, dar de multe ori ca o pedeapsă, când nu se poate primi răsplată.

Fusese deja a doua seară când nu ne-au ieșit planurile și eu trecusem de bariera frustrării, pășind în teritoriul ironiei, de unde contemplam relaxată la relația all inclusive de care beneficiam, cu părțile ei bune în același pachet cu părțile ei mai puțin plăcute. Mi-a sosit ceaiul de mentă pe când am realizat că, există elementul acesta domestic în relație pe care-l găsesc câteodată copleșitor. În ultimul timp presărat cu geloziile copiilor de ambele părți, cu manifestările lor de nesiguranță și cu fricile că vor fi abandonați, dacă noi ne iubim unul pe celalalt, ”mai mult decât îi iubim pe ei”, de la fiică-mea citire. A mea, fiind mai mare a fost vocală în crize, exprimându-și prin cuvinte nemulțumirile și temerile ce-o măcinau, întrebându-mă clar și răspicat, dacă-mi iubesc prietenul mai mult decât o iubesc pe ea. În schimb a lui fiind mai mic, se manifestă de obicei indirect, ceea ce-i mai greu de recepționat și ameliorat, deși câteodată o dă pe șleau, cerându-ne recent să nu ne mai sărutăm.

Este prima dată când mă confrunt cu pachetul complet din relație și este ciudat. Probabil mai mult ca sigur că, dacă nu aș fi avut și eu copilul meu, dădeam bir cu fugiții de mult. Dar am, și asta schimbă diametral modul în care se pune problema, deoarece aduc cu mine același bagaj ca și persoana de lângă mine. Că-mi place sau că nu, trebuie să mi-l asum și să iau situația în piept așa cum vine ea, cu tot pachetul all inclusive.

Cât timp am ținut copii departe de relațiile mele adulte a fost perfect, mirific de altfel, progeniturile noastre fiind doar un număr, câteva telefoane, motive de laudă sau scurte povești. Acum, împreună cu copii în aceeași oală, viața nu-i cea mai răbdătoare, vacanțele nu-s hoteluri de cinci stele și-o motocicletă, planurile de sex sălbatic nu mai ies de fiecare dată, ba chiar nu ies destul de des și singurele urlete pe care le auzim sunt provocate de durere și nu de plăcere.

Când în prima zi a anului băiețelul lui s-a băgat de dimineață în patul nostru, nu am înțeles pe loc implicațiile acestei relații, iar acum, la jumătate de an de la acel moment mă confrunt din plin cu ele. Mi-au luat fața și nu-mi place. Este o situație foarte sensibilă, pe care nu-o controlez și în care nu sunt singură cum trebuie procedat. Cu siguranță ajută echilibrul că avem amândoi același număr de copii.

Pe când a ajuns prietena mea, eu mi-am primit micul dejun. Am povestit, am mâncat și m-am delectat cu momentul de libertate, cu povești despre dilemele vieții și concluzia că nimic nu-i perfect.

Grătare de vară

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Mi-a trimis trei poze de la camping. Un weekend normal din viata lui, cu copii roind in jurul rulotei, parcata lângă un lac, femeile cu mâncarea pe la mese si bărbații relaxați cu berea in mana. Am avut un deja-vu, cu grătare, pana nu de mult ținute in propria gradina, cu copii roind pe iarba, in timp ce eu tăiam salata in bucătărie, discutând banalități cu cate o ea, iar el întorcea friptura cu o bere in mana, lângă un alt soț si tata.

Pe vremea aceea uram si iubeam grătarele in gradina, tradiționale in fiecare weekend, când se aprindeau cărbunii si se încingea carnea, dovleacul si porumbul la foc mic. Musafirii erau scăparea din cotidian, preocuparea perfecta care sa alunge din singurătatea in doi, momentul de teatru familial, când se face frumos si succesele se scoteau cu modestie la lumina soarelui de vara, ca sa ascundă goliciunea ce ne însoțea in cursul săptămânii.

Îmi amintesc ieșirile in natura din copilărie, când in inocenta noastră alergam pe lângă adulți, fără ca ei sa ne observe, sau noi sa le vedem jocurile, durerile, pasiunile, dorințele si păcatele. In naivitatea noastră totul era bun de luat si cata vremea nu ni-se comunica nici o decizie, atmosfera avea o orânduială precisa, controlata de mai marii incontrolabili. Apoi au urmat grătarele tinereții, de pe vremea studenției, când imitam viata adulților in propriile nuanțe, eliberați de preconcepții cu țigara într-o mana si cu berea in cealaltă, învârtind in cartofii pai, stropiți cu prea multa sare. Pe neștiute, ni s-au alăturat părintii, la grătarele tinereții, dintr-o nevoie de reconectare, printr-o operațiune repetitivă, la legătura de mult pierduta. Si cumva, printr-un vârtej de evenimente, când mai ieri iți promiteai, ca nu vei fi nimic ca si ai tai, ai devenit părintele, in jocul pervers de-a gazdele si musafirii, in cadrul bine cunoscut de care ai fugit toată viata si in care ai nimerit din plin, trăgând cu ardoare la jugul familiei.

Când am renunțat, de buna voie si nesilita de nimeni la toate favorurile căsătoriei, nu pot ascunde ca nu mi-au lipsit grătarele, cu toată goliciunea simțită câteodată in mijlocul acestor jocuri sociale, pe când înfulecam carnea cu muștar, ketchup si ardoarea de a umple locul cu persoana absenta, omniprezenta in mintea si inima mea. Pentru ca persoana adorației iți apare de multe ori in minte când ți-e bine, când crezi ca ai totul, si totuși ceva lipsa. Atunci iți dai seama ca ai împarți binele acesta cu ea, doar ca, daca ai avea-o pe ea, poate nu ai mai avea binele in jurul tău. Pentru ca grătarele nu se fac pentru amanți sau amante.

Fostul sot, divort si soacra

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Fostul meu sot e un fel de tiran din asta obosit, care urla dupa atentie, sa fie bagat in seama, manat de permanenta nevoie de a fi important pentru cineva si disperat ca nimanui nu ii pasa de el. Pentru ca nu-i pasa nimanui, decat la ma-sa, dar si aia e depresiva, ca a consumat-o tac-su toata viata, si acuma la batranete, nu mai stie cum sa-si ingita depresia in pastile, printre cumparaturi scumpe si linguseli false cu vecinii.

Si nu, nevasta nu-i mai acolo sa-i pese, pentru ca nevasta a plecat de mult, direct in pula la altul, si ii pasa doar de ea, ca o tarfa egoista. Si nici copilului nu-i pasa, pentru ca, copii au sistem de autoaparare, impotriva adultilor egoisti, si sunt supravietuitori din nastere, asa ca se preocupa putin, trec repede peste orice si isi vad de interese, mai bine pregatiti si concentrati pe tel, decat adultii.

Si nici lui frate-su nu-i pasa, ca ala si-a gasit nevasta inlocuitoare, dupa ce la parasit initiala, fara acte, mai uratita, mai batranica, fara atatea scoli, dar care o suge mai bine si face tot ce vrea muschiul lui ciumeag, asa ca daca lui ii tuna, nu mai sare fulgerul deasupra casei, ca tocmai a fost amortizat de prietena docila si la dispozitie. E si asta un stil de viata.

Si cand la fostu sot, care acuma se imbraca de doua ori mai scump vs timpurile in care ma avea pe mine pe post de nevasta si era zgarcenia intruchipata, nu-i ies pasentele pe Tinder, imi baga mie telefoane, doar ca sa ma mai frece la bibilica, ca poate cine stie, ma mai misca la corazon. Si atunci baga porcarii din astea abjecte pe fir, repetand mesajul esential, si anume ca nu il ascult. Si chiar nu il ascult, pentru ca, cu el cel mai bine se vorbeste, cand pun telefonul jos, si in timp ce el isi varsa frustrarule in aparat, la capatul celalalt eu ascult ceva muzica in casti, iar din cand in cand mai pun telefonul la ureche sa vad daca a terminat. Daca nu a terminat ii zic un „no”, ce pe poloneza insemna un fel de „si ce mai”, iar in cazul in care nu mai turuieste nimic ii zic bine si ii urez o zi placuta. Si pe bune, niciodata nu am ratat mesajul, chiar daca nu l-am ascultat, e acelasi: „baga-ma in seama”. I-a de aici. Dar, cu tot zenul meu, is si eu mai balega cateodata, si cad in vrajeala lui puerila, enervandu-ma, si cu pulsul in crestere si ii dau pe kurwa in stanga si in drepta, de zici ca vand servicii de bordel la telefon. Cateodata il mai fac si cacat, gunoi adica, zgarcit, si toate spurcaciunile ce imi vin la gura, ca daca tot is in limba straina, nu ma misca prea tare – huju, pizdiec, gnoju, dupek. Mai rar ma dezechilibreaza si i-o bag cu „mortii ma-tii” in cinstita limba romana, dar pentru asta trebuie sa fiu bine scoasa din sarite.

Cumva, treptat, cu multa terapie si fortata detasare, am ajuns sa nu ma mai enervez cand suna, incercand sa-l tolerez, ba chiar imi starneste un colt de mila in gene, cateodata. Asta pana imi amintesc ca a vrut sa-mi ia copilul la divort, si mi-a cerut cu tupeu mie pensie alimentara, care castig de trei ori mai putin decat salariul lui fix, fara afacerile pe care le mai patroneaza pe langa. Da, imi e tare mila de el, ca sta singur singurel, in casa cu gradina de la periferie, iar eu nu am nici balcon in mijlocul orasului, unde daca deschizi geamul vara ai discoteca de motociclete toata noaptea. Da, ma loveste mila de baiatu lu’ ma-sa, domna poarca soacra, care mi-a zis ca is mama rea, sau a lu tac’su, care nu m-a lasat sa urc in camera copilului mei din fosta mea casa, ca vezi doamne, nu-i stapanul acasa. Da, ce sa zic, ii doresc sa suga pula el, lui si la tot neamul lui de polonezi jegosi, dar nu asa simplu, ci cu bulbuci.