Gratare de vara

Mi-a trimis trei poze de la camping. Un weekend normal din viata lui, cu copii roind in jurul rulotei, parcata langa un lac, femeile cu mancarea pe la mese si barbatii relaxati cu berea in mana. Am avut un deja-vu, cu gratare, pana nu de mult tinute in propria gradina, cu copii roind pe iarba, in timp ce eu taiam salata in bucatarie, discutand banalitati cu cate o ea, iar el intorcea friptura cu o bere in mana, langa un alt sot si tata.

Pe vremea aceea uram si iubeam gratarele in gradina, traditionale in fiecare weekend, cand se aprindeau carbunii si se incingea carnea, dovleacul si porumbul la foc mic. Musafirii erau scaparea din cotidian, preocuparea perfecta care sa alunge din singuratatea in doi, momentul de teatru familial, cand se face frumos si succesele se scoteau cu modestie la lumina soarelui de vara, ca sa ascunda goliciunea ce ne insotea in cursul saptamanii.

Imi amintesc iesirile in natura din copilarie, cand in inocenta noastra alergam pe langa adulti, fara ca ei sa ne observe, sau noi sa le vedem jocurile, durerile, pasinile, dorintele si pacatele. In naivitatea noastra totul era bun de luat si cata vremea nu ni-se comunica nici o decizie, admosfera avea o oranduiala precisa, controlata de mai marii incontrolabili. Apoi au urmat gratarele tineretii, de pe vremea studentiei, cand imitam viata adultilor in propriile nuante, eliberati de preconceptii cu tigara intr-o mana si cu berea in cealalata, invartind in cartofii pai, stropiti cu prea multa sare. Pe nestiune, ni s-au alaturat parintii, la gratarele tineretii, dintr-o nevoie de reconectare, printr-o operatiune repetativa, la legatura de mult pierduta. Si cumva, printr-un vartez de evenimente, cand mai ieri iti promiteai, ca nu vei fi nimic ca si ai tai, ai devenit parintele, in jocul pervers de-a gazdele si musafirii, in cadrul bine cunoscut de care ai fugit toata viata si in care ai nimerit din plin, tragand cu ardoare la jugul familiei.

Cand am renuntat, de buna voie si nesilita de nimeni la toate favorurile casatoriei, nu pot ascunde ca nu mi-au lipsit gratarele, cu toata goliciunea simtita catedata in mijlocul acestor jocuri sociale, pe cand infulecam carnea cu mustar, ketchup si ardoarea de a umple locul cu persoana absenta, omniprezenta in mintea si inima mea. Pentru ca persoana adoratiei iti apare de multe ori in minte cand ti-e bine, cand crezi ca ai totul, si totusi ceva lipsa. Atunci iti dai seama ca ai imparti binele acesta cu ea, doar ca, daca ai avea-o pe ea, poate nu ai mai avea binele in jurul tau. Pentru ca gratarele nu se fac pentru amanti sau amante.