Etichetă: aeroport

Ospitalitate turcească

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

“Fuck, asta-i Turcia”, i-am zis frustrată, uitându-mă la față lui de mucos îngâmfat pe care tocmai l-am deranjat din somnul cu ochii deschiși.

“Am fost peste tot în lume și în Turcia e mereu o loterie, dacă nimerești persoana greșită, nu te ajută orice ai face”.

“Watch your language”, mi-a turnat el ofensat și trezit brusc la realitate, deși în urmă cu zece secunde când l-am rugat să mă ajute, că mi-am uitat ceasul la security, între zboruri, și următorul avion pe care trebuie să îl iau tocmai face îmbarcarea, mi-a răspuns indiferent:

“Poți să mergi la lost & found și să pierzi avionul sau te poți întoarce la gate”.

Ospitalitate turcească, ce să mai zic. Am lucrat cu ei și sunt niște drăguți când vor ceva de la tine, mai ales când simt că pot profita, dar se transformă instantaneu în ticăloși indiferenți și leneși când le ceri ajutorul, ori să-și facă munca pentru care sunt plătiți (nu-i așa că sună un pic familiar 🤔). Depinde mult și peste ce fel de om dai, iar din trăsăturile acestuia se vedea că nu-i genul care să întindă o mână de ajutor. Mi-a mai venit pe limbă încă câteva superlative, dar m-am oprit. M-am concentrat asupra mâhniri mele.

Îmi cumpărasem ceasul în urmă cu mulți ani de pe aeroport din Munich. Nu a fost foarte scump, dar a fost ideal pentru mâna mea mică, argintiu, cu un fundal negru și patru puncte, dintre care unul din diamant. Fin, delicat și practic, exact cum mi-se potrivește. A fost și nu mai este. Măcar știu exact unde l-am pierdut. L-am cumpărat de pe aeroport, l-am pierdut pe aeroport.

Totul este temporar, iar obiectele vin și pleacă, doar că mie îmi cam place să mă atașez de ele. Ceasul se potrivea foarte bine cu inelul de logodnă, de care ar trebui probabil să mă scap voluntar.

Let’s go

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Rochia verde cumpărată din Berlin este excelentă pentru aeroport: comodă, caldă, cu mâneci lungi și dintr-un material elastic.

Aseară mi-am făcut două sandviciuri pentru zbor și mi-am pus trei banane in geantă. De câțiva ani, Lufthansa are mâncare foarte proastă pe cursele scurte, sandviciuri fără gust, după care am avut dureri de stomac, ori ștrudel cu zahăr și zahăr pentru trezire la prima oră.

Am așteptat mai mult decât de obicei la îmbarcare, observând prin geamul avionului un pasager deja așezat, care tocmai primea o pernă. Din profil semăna cu promotorul meu, însă era imposibil ca universitatea să aibă dare de mână la prima clasă și acces la transport special. Când am trecut pe lângă el, l-am recunoscut pe Lech Wałęsa. Din moment ce aeroportul poarta numele lui, bănuiesc că-i standard să primească tratament preferențial.

Previzibilă, și ca să evit coada de data trecută, am cumpărat The Economist din chioșcul de la intrarea în aeroport. Răsfoind-o am găsit câteva articole despre Orientul Mijlociu, cu care am să-mi încep cel mai probabil lectura. Am observat că-i foarte util să ai o vagă cunoaștere a problemelor generale și de moment, din țara sau zona în care călătorești. Mai ales când ai un client nou, ajută foarte mult să ai material de small talk, altceva decât frumusețile naturale ale țării, mai ales în business, unde toți au opinii politice.

Ungaria își face reclamă în Lufthansa magazine foarte inteligent. Printr-un mini ghid, pe care să-l iei cu tine când vizitezi țara, te invită să deguști mâncare de autor și vinuri din toate regiunile, să te bucuri de băile termale și să calci pe urmele lui Sisi.

Iordania din nou

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Welcome to Dubai

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

M-am cherchelit un pic mai mult pe durata zborului de la Varșovia la Dubai, impulsionată de Amarula și popcorn, ca tot serveau la bord în cantității nelimitate pasagerilor drăguți, ce mai întrebau personalul despre viața lor și de unde sunt de o ard în Emirates Airline 🤪.

M-am cherchelit atât de bine că am început o conversație la liber cu un Săgetător de 49 de ani,  polonez vesel din scaunul învecinat. Proprietar de firma ce vindea brichete, ne-a dat și nouă vreo 3 bucăți (nu știam că pot fi trecute la bagaj de mană), se îndrepta prietenii și nevasta la pachet spre Nairobi. Nu stătea lângă nevastă, un trend normal din ce observ la ăștia cu două cifre la relație. În conversație l-au acompaniat și doi prietenii, întrebând curioși ce pot face în Dubai după aterizare. Și ieșitul de la controlul pașapoartelor, și colectat bagajul, și ajuns la hotel la 12:00 noaptea, le-am completat eu orarul. Ei visau la centru, doar că Dubai nu are ”un centru”. Păi, puteți comanda o curvă, le-am zis eu sincer și practic, că după 12 noaptea în Dubai pe lângă aeroport nu prea ai ce altceva să faci. Cam pe șleau, dar sincer, am vrut să le dau onest o mână de ajutor. Le-am și comunicat clasamentul, chinezoaicele fiind cele mai ieftine, iar rusoaice se găsesc la orice colț de stradă.

Tot amețită am reușit să trec rapid prin Smart Gates, să colectez bagajul și să ameninț taximetristul cu poliția, după ce ne-a tras în piept cu o ocolire spectaculoasă a hotelului. Bangladesh-istul tupeist a auzit doar comunicatul colegei cu first time in Dubai și crezut că a dat peste două fraiere, apăsând pedala și trecând cu brio pe lângă hotel, ca mai apoi la protestele mele să facă drepta la întoarcere. Probabil că dacă nu-i ziceam nimic ne ducea până în Business Bay și întorcea acolo. Dar cum nu-i prima țeapă de genul acesta pe care am luat-o în Dubai, i-am spus că a ocolit intenționat, informându-l cât am să-i plătesc maxim pentru cursă și povestindu-i că vin des prin Dubai și știu unde e hotelul. Și mai știu și că pot suna poliția la fazele astea. A fost rapid împăciuitor, mai ales la auzul cuvântului poliție, care funcționează în mod miraculos într-un stat polițienesc precum Dubai.

Primul zbor ratat

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Zbor regulat de la 23 de ani și nu am ratat nici un zbor, pana la cel de azi. Aveam avionul la 6:00 și m-am trezit la 5:02. M-am uitat la telefon și am realizat ca la ora respectiva trebuia sa fiu în aeroport. M-am îmbrăcat in 30 de secunde, am închis valiza de mână cu ce am apucat sa adun in ea și in timp ce voiam sa sun un taxi, am realizat ca singura sa ajung la zborul respectiv e mașina mea. Au urmat 15 minute de drum in care nu m-am uitat la acul vitezei, dar am gonit cu peste 120 km/h între semafoare. La aeroport surpriza, nu am știut unde sa parchez. Exista la aeroport un sistem de parcare pe termen scurt și lung, pentru care ma așteptăm sa fie bilete diferite. Doar ca primeam același bilet tot timpul. Am sunat-o pe o colega cu care urma sa zbor, ca sa o rog sa ma ajute, dar nu a știut sa-mi explice, așa ca după 4 încercări nereușite, m-am oprit pur și simplu la parcarea scurta și am mers la check-in. Ochelaristul urat și plinuț mi-a spus cu satisfacție mascata, ca nu îmi mai poate lua bagajul, îndreptându-ma spre casa de bilete. L-am rugat sa-mi schimbe zborul pentru cel de după-masă, dar nu a vrut. I-am zis vreo două pentru sănătate si m-am îndreptat spre casa de bilete, unde oamenii au fost mai prietenoși. Pentru ca zbor Lufthansa, m-au dat o alta legătura pentru 300 pln extra, cu aterizare la o ora similară, iar de la casa de bilete mi-au explicat sistemul de parcare.

Am avut următorul zbor imediat, așa am parcat mașina și am mers direct la security. Acolo pustiu, doar o poarta deschisă și un ofițer de securitate. I-am zis in glumă, că mă poate verifica exact, iar el s-a uita la mine ușor dubios de serios si mi-a raspund ca i-ar plăcea. Cu un zâmbet abia perceptibil si pe un ton de lumină stinsă mi-a spus seductiv: „va rog, sa va dezbracați adecvat”. M-a bufnit râsul, de mi-am căzut telefonul pe jos, și am ras pe tot procesul dezbrăcării și despachetării, când el îmi punea tăvile, una după alta, iar eu le umpleam. La final am avut cinci, după ce colega domnului, imună la farmecele mele, i-a atras atenția să-mi ceară și cizmele. Dacă nu ar fi fost colega, probabil aș fi putut trece liniștită cu un cuțit din ceramică prin poartă.

În rest, nu-i nimic mai sănătos decât un flirt, ca să-ți ridice moralul 😏.

În autocar am reflectat la cât de anoste au devenit pentru mine zborurile, deși în avion am revenit la sentimente mai bune.

Așteptând zborul de legătura, îmi dau seama că nu zborurile sunt problema, ci stresul excesiv cu care mă confrunt la muncă, de când șeful meu nășpărlit mi-a dar ultima mărire. Mi-a dat-o cu ură, ca si cum ar fi scos-o de la mă-sa din pizdă și acum mă pune să plătesc pentru ea cu vârf și îndesat, prin comportament futizat, la care nu sunt imună încă.