Gânduri din ianuarie

Avioanele Lufthansa ce-și iau zborul de pe aeroportul din orașul meu la prima oră a dimineții, transportă în mare clasa muncitoare. Sunt corporatiștii îmbrăcați în mărci selecte pe care-i recunoști ușor după laptopurile permanent deschise, căștile pe urechi și bagajul de mână potrivit pentru avion. Discuțiile sunt mereu politico-economice ori corporatisto-strategice, cu rare valențe personale, purtate de obicei pe un ton domol, filosofic și distant, puțin arogant și știutor. Cât de bine cunosc acest loc, aceste autobuze pline cu paltoane întunecate și valize de mână pentru laptopuri mai ușoare sau mai grele, după bugetul firmelor, ce nu ne duc departe, dar suficient cât să se justifice prețul de regular cost, căci avionul este de obicei parcat după colț.

Mă simt ca acasă, doar că echipamentul meu sportiv nu se potrivește cu climatul local, tenișii mei roz ieșind în evidență printre tocurile negre lucioase. De data aceasta nu mai zbor profesional, ci mă îndrept cu toată verva spre vacanță, iar colanții mei sunt pentru cele 23 de ore de zbor pe care trebuie să le parcurg până la destinație. Merg de la iarna poloneză la iarna americană, traversând Atlanticul și Continentul Nord American până în Utah.

Din State – blended

So, I blended in 😁. A fost mai ușor decât am crezut, deși mă așteptăm la asta, Totuși, jet lag-ul mi-a dat serios de furcă și după ce am ajuns, am avut îndoieli. M-a lovit un fel de meltdown după ce m-am căzat, trezindu-mă singură într-un hostel dubios, cu durere de cap, oameni în cameră și baia pe hol.

Între timp m-am acomodat cu hostelul și acum îl găsesc chiar misto. Personalul este super de treabă, e relativ curat, au mâncare la micul dejun, proprietarul e simpatic foc și ne-am împrietenit aseară la barbecue. Azi l-am cunoscut și pe românul care lucrează la hostel pe post de manager, un tip foarte de treabă din Suceava. Prețurile sunt atât de nebune în timpul evenimentului aici, că hostelul este plin și prețul pe pat este într-adevăr pe la $120-130.

Nu mai știu exact ce zi este, am uitat când am ajuns și nu prea știu când trebuie să plec, dar oricum pare o dată îndepărtată. Am început să mă descurc cu mâncarea, mă împrietenesc rapid cu oamenii, pe americănește cum ar veni, deci small talk-ul este la putere. Comunic cu ușurință cu toată lumea, cu cei cu care mă împrietenesc povestesc cu ușurință chestii despre mine, detalii personale (public cunoscute pe blog 😂) câteodată, într-un mod amuzant, lejer și de-l lor. Am cunoscut chiar un ciocolatiu care îmi place 😅. M-a integrat atât de bine că lumea mă întreabă din ce stat sunt, iar când aud că din Polonia, sunt mirați. Engleza mea se potrivește excelent, pentru că engleză americană este de fapt ceea ce vorbesc. Niciodată nu mi-a placut engleză anglicană, simțindu-mă falsă cu accentul britanic, deși l-am exersat de câteva ori în piesele de teatru în care am jucat.

„Și ai vorbit toată viața engleză?”

„Nu, dar mi-am scris lucrarea de PhD-ul în engleză”

„Engleză ta e foarte bună.”

„Oh, thank you so much☺️, you are very kind.

Mă simt bine pe aici și arat și grozav în comunitate, pretty and slim. Mă potrivesc ca peștele în apă și mă gândesc cu un pic de tristețe că ar fi trebui să emigrez in my 20s. M-aș fi acomodat excelent.

Cine știe, poate mă voi muta aici până la urmă.

Life is a box of surprises!

Let’s enjoy 😉.