Avioanele Lufthansa ce-și iau zborul de pe aeroportul din orașul meu la prima oră a dimineții, transportă în mare clasa muncitoare. Sunt corporatiștii îmbrăcați în mărci selecte pe care-i recunoști ușor după laptopurile permanent deschise, căștile pe urechi și bagajul de mână potrivit pentru avion. Discuțiile sunt mereu politico-economice ori corporatisto-strategice, cu rare valențe personale, purtate de obicei pe un ton domol, filosofic și distant, puțin arogant și știutor. Cât de bine cunosc acest loc, aceste autobuze pline cu paltoane întunecate și valize de mână pentru laptopuri mai ușoare sau mai grele, după bugetul firmelor, ce nu ne duc departe, dar suficient cât să se justifice prețul de regular cost, căci avionul este de obicei parcat după colț.
Mă simt ca acasă, doar că echipamentul meu sportiv nu se potrivește cu climatul local, tenișii mei roz ieșind în evidență printre tocurile negre lucioase. De data aceasta nu mai zbor profesional, ci mă îndrept cu toată verva spre vacanță, iar colanții mei sunt pentru cele 23 de ore de zbor pe care trebuie să le parcurg până la destinație. Merg de la iarna poloneză la iarna americană, traversând Atlanticul și Continentul Nord American până în Utah.
Căpşunăriţa 
De ce ? What’s wrong with you ? Sau poate ai prea multe mile pe card si expira ?
ApreciazăApreciază