Etichetă: asteptari

Plasa de siguranță sau zona de confort

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Mă cațăr amator, câteodată, destul de rar, foarte comod și neserios. Îmi place să mă cațăr, dar în același timp îmi este frică. Mă stresez, și când mă stresez încerc prin orice mijloace să evit cu orice preț ieșirea din zona de confort. Mă gândesc apoi cu tristețe că dacă nu o să-mi înving stagnarea și comoditatea, în curând nu voi mai face multe lucruri.

Zona de confort este atât de plăcută, naturală și prietenoasă, că-ți nu-ți mai vine să o mai lași din brațe. Doar că-i o prietenie otrăvită, ținându-te pe loc ca bătut în cuie, amăgind-te cu mirajul binelui insuficient, ce-i mai atractiv decât posibilitatea împlinirii prin sudoare.

Pentru mine zona de confort nu a fost niciodată un punct de staționare, cel puțin nu până acum. A fost un punct de oprire, un moment de pauză între proiecte, planuri și realizări. Când pornești de la zero cu țeluri mărețe, este greu să te împaci cu o zonă de confort acceptabilă, până nu realizezi ceva concret. După ce realizările încep să apară, necesitățile sunt asigurate, și o parte dintre dorințe îndeplinite, este foarte ușor pentru zona de confort să se instaleze, să-și facă cuib în minte si să se adăpostească în minte comod. Când ai mai multe de pierdut, te gândești de două ori înainte de a te aventura pentru a obține, face sau experimenta.

Sunt oameni care regulat ies din zona de confort, riscă pentru nimicuri, impunându-și un stil de viață activ, plin de surprize și provocări. Am observat că le place să simtă că trăiesc, conducându-și viața pe cărări paralele confortului, rutinei și siguranței. Pericolele reale îi face mai puțin răbdători cu nimicurile zilnice, pe care le îndeplinesc mecanic și cu repeziciune. Iau mai repede deciziile, nu se împotmolesc în detalii care pentru alții sunt relevante și nu au timp pentru lălăială, bârfă inutilă sau pierdere de vreme.

Ieșitul din zona de confort are multe beneficii. E tare neplăcut, dar necesar pentru a realiza, pentru a împlini, visuri, dorințe, așteptări, pentru a cuceri și pentru a obține. Ieșitul din zona de confort întinerește, dă aripi celor care pot să zboară și lărgește orizontul celor care îl încercă. Pentru mine ieșitul din zona de confort este o nouă provocare, una pe care nu o îmbrățișez cu prea mult chef, dar știu că-i necesară.

Viața în doi – un nou film în regia Căpșunărița

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

S-au așezat, cu două cești de ceai în față, și au început să dezlege ițele încâlcite ale lumii lor comune și ale gândurilor lor separate. Au realizat rapid că trăiau în universuri paralele, în mințile lor rulându-se filme opuse, pe scenarii diferite, dar cu multe cadre jucate în comun, de aceiași. Dacă în filmul regizat de el, tipul îi pregătește tipei un dulăpior la el acasă pentru lucrurile ei, pe care se așteaptă ca ea să-l umple în orice clipă, în cel regizat de ea, peria de dinți a tipului, strategic lăsată la ea în baie, aterizează cu brio la coșul de gunoi. Diferențele cresc cu cât ne adâncim mai mult în scenarii, care deși cadrele sunt filmate de comun acord, fiind însă plasate total diferit. În filmul cu dulăpiorul, tipul plănuiește vacanțe cu tipa, peste două luni în Grecia și peste șase în Tenerife, dar eșuează în a-și organiza săptămâna curentă în așa fel încât să se vadă cu ea mai mult decât 6 ore închegate, cu toate că locuiește la exact 350 de metrii de casa lui. În schimb, reușește fără efort să-și întâlnească amicii și amicele, cu copii de vârste similare cu copilul lui. În filmul cu periuța de dinți, tipa are nevoie de ajutor într-un moment mai dificil prin care trece, dar din comportamentul tipului observă că nu se poate baza pe el, mai ales când el uită să se intereseze dacă ea a ajuns cu bine acasă la o oră târzie, după o seară pasionantă petrecută la el. De aceea, nici nu-i cere ajutorul și în consecință nu-l primește, ceea ce o frustrează, o întristează, dar îi și șlefuiește ținta, nimerind din prima cu periuța în coș. În filmul lui, perspectiva unui trai în comun este umbrită de planurile ei pe termen lung, de-ai lua tălpășița de pe meleagurile curente, iar în filmul ei, perspectiva traiului în comun este compromisă de viața nomadă pe care ea a dus-o dintotdeauna, domicilierea și domesticirea fiind sinonime cu o conotație negativă pentru această eroină boemă și sofisticată.

Un observator abil ar spune că sunt evident îndrăgostiți unul de celălalt cei doi regizori-actori, trădându-i pasiunea cu care-și regizează și joacă rolurile, supărarea ei evidentă și rapiditatea lui de reacție, revizuindu-și automat planurile când i s-a comunicat că-i o problemă gravă de producție.

El a întins mâna peste masa din tei, iar ea și-a așezat palma în palma lui. El i-a luat delicat mâna, a dus-o la buze și-a pupat-o gentil. S-a spart gheața. Au continuat mărturisindu-și sentimentele, intense la amândoi, dar și temerile, izvorâte din experiențele dureroase ale unui trecut de peste 20 de ani, adunat în timpi similari, prin locuri paralele, cu oameni diferiți. Apoi au creionat cu atenție și răbdare nevoile comunicării dintre ei, el optând pentru informații directe și clare, ba chiar brutal trasate, pe care ea s-a angajat să i-le furnizeze, promițându-i, deși el nu a solicitat asta, să o facă, calm, pe baza faptelor, fără impulsivitate și alegându-și cu mai multă atenție cuvintele decât în relațiile precedente, ca să nu încarce relația aceasta, importantă pentru amândoi, cu rezidurile clasice ale relațiilor pasionale.

Va urma…

Zicale, filosofii, viața și broscoi

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Pentru orice stare de spirit exista cate o zicala, bă ca, ce nu te omoară, te face mai puternic, sau ca nu dai cioara din mână, pentru ce o fi pe gard, ori că iarba e mai verde la vecini. Zicalele astea îs excelente, ca sa motiveze decizii, mai ales pe alea care implica acceptare. Cel mai simplu și cultural e sa accepți, pe tine, pe restul și tot ce ti-se servește pe tava. E intr-un fel, ca și educația aia pe care o primești de la părinți, cu mâncatul tot din farfurie, cand nu contează ca e prea mult, fără gust, ca îngrășa sau ca nu ai pur și simplu chef. Tot așa ni-se sugerează ca e cultural sa dai fiecăruia o șansa, sa-ți arate partea lui pozitivă, ca doar și Ted Bundy a fost cândva un copil, schingiuit de ma-sa și de alte femei. Doar ca, eu am obosit sa fac frumos, sa stau după fiecare sa descopere focul, sa motivez nemotivați, ca să pansez frustrări. După ce ai descoperit singur, cum sa faci un foc și sa-ți ridici moralul, ți-se cam ia, sa îți împarți timpul cu aia care mănâncă carne cruda și trăiesc in lamentare. E parca, parca un alt nivel, și timpul devine tot mai scurt pentru acte caritabile.

Pe de alta parte, sunt conștientă ca viața e un compromis și, ca sa mergi câta mai departe pe un drum, trebuie sa găsești o cale de mijloc. Iar, calea de mijloc presupune compromis, e normal, dai ca primesti. Doar ca, valoarea compromisului vs beneficii e ceea ce contează cu adevărat.

Când aplici balanța asta la relatii, totul capătă o perspectiva noua, pentru ca trebuie sa evaluezi pe lângă ofertă, și așteptările. In mod natural, oamenii nesiguri pe ei, tind sa se compromită cât mai mult, nefiind conștienți de valoarea a ceea ce pun pe masa, iar cei care au tupeu tind sa se supraevalueze. Din păcate, eu am inteles greu cum funcționează sistemul asta, greu dar nu prea tarziu. Și, datorită înțelegerii sistemului, m-am trezit ca vreau sa divortez la 30+ și cu un copil la bord, mutându-ma frumos in condiții mult mai nașpa de trai. Am pus in balanța ce aveam, am clarificat ce e mai important pentru mine și am decis. Simplu, dar foarte complicat și costisitor.

Acuma, fiind liberă de verigheta, merg la întâlniri și dau peste diverși, unii mai ok, alții mai putin. Dacă intrevad ceva valoare la cei cu care ma întâlnesc, atunci ma mai văd cu ei sau menținem ceva contact, dacă nu, o las balta. Fără regrete, fără poate o fi, o păți sau speranțe deșarte, ca in fiecare broscoi sta câte un print. Nu caut partea buna sau sensibilă a fiecăruia, nu joc rol de modesta ca sa nu ii sperii (și sunt conștientă ca se întâmpla) și nici nu ofer susținere morala și indulgenta, pentru ca dacă ceva nu corespunde la început, sunt șanse tot mai mici sa corespundă ulterior. Nu caut cu orice preț sa fiu intr-o relație,nici nu-mi doresc sa ma mărit, nici nu-mi trebuie in mod special mai mulți copii, pentru ca dacă asta mi-as fi dorit, as fi putut fi măritată de doua ori și cu inca câțiva copii la bord. Dar ca, nu asta e telul meu in viața, sa fiu cu cineva doar de-an pixu, ca sa am și eu partener. Prefer sa fiu singura, decât sa accept pe unu sforăind lângă mine la ora asta, doar ca sa îmi umple spațiul, dar fără nimic de oferit.

Merg cu plăcere și curiozitate la întâlniri, ma mai și fut ocazional, dar ca sa las pe cineva in viața mea, trebuie sa fie cu adevărat special.

Când te fute realitatea in freză

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

Zi frumoasa, good mood, ma întâlnesc cu o prietena. Ea vrea meargă la una din întâlnirile acelea despre calatorii – foarte populare in Polonia – unde se discuta despre obiceiurile și cultura unei tari anume. Am ieșit după 2 minute, in timp ce pe ecran rulau imagini din China, cu natura și o pârtie de schi. Nu ma fascinează cultura (de când am lucrat cu chinezi) si ma plictisește sa ii aud pe alții vorbind despre experiențele lor călătoare. Prefer sa experimentez eu direct. Mi-am urmat mood-ul și traversat orașul vechi, ca sa găsesc o cafenea cu terasa la soare. Dupa ce am găsit-o, m-am așezat bucuroasa pe scaunul liber și am comandat un ceai verde și o prăjitura. Ma pregăteam inspirată sa scriu un text lacrimogen, cu adânci conotații emoționale și romantism, când sună telefonul… Maica-mea, cu retorica standard: fiica-mea, divorțul, fostul soț și ce am eu de făcut în și cu viața mea. O plăcere, dacă au ceva la bord, in nici un caz nu ceai, sau niște fumuri in nas. Am ascultat-o relativ calma, amintindu-mi de strategia lui frate-miu, care o dă cu ignoranța, dar când a început cu reproșurile, mi s-a dus pe pula zenul și i-am replicat tăios, sa nu-mi impute mie greșeli, pe care le-a făcut și ea. Sunt sictirită de critici și păreri necerute despre viața mea. Am obosit sa tot ascult ce ar face alții in locul meu și cu viața mea. Poate, dacă ar fi trăit-o ei pe a lor așa cum si-ar fi dorit, nu ar mai fi simțit nevoia să interfereze in viața altora, mai ales când nu li-se cere nici părerea și nici susținerea. Oi fi eu futută la cap, dar tot eu sunt la cârma bărcii mele și ea tot acolo unde vreau eu se îndreaptă. Ghinion! Din păcate, realitatea nu-i chiar atât de simpla, și după nici 5 minute la telefon, mi s-a tăiat inspirația și cheful, si zâmbetul de pe buze. Așteptările noastre pur și simplu nu se întâlnesc, și nici telurile și nici nivelul de auto-critica sau sinceritate. Si deși, știu ca nu se vor întâlni vreodată, totusi îmi doresc sa nu fie așa. O parte din mine inca spera la miracolul acceptării și respectului părinților mei, după care eu si mulți din generația mea, inca tânjim cu ardoare.

Noi rezolutii

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Am decis sa ma concentrez pe alte lucruri, decat sentimentele pe care le port sau nu pentru un domn anume, insurat. Cumva partea asta sentimentala imi manaca prea multa energie, pe care prefer sa o investec in ceva mult mai eficient, cum ar fi sa fac bani, sa invat sa conduc o  motocicleta si sa-mi „fac” o casa. Da, e cam nasol sa mergi la drum de unu singur mai ales cand, majoritatea are pe cineva, cu care sa isi imparta viata, care sa le dea o imbratisare la momentul potrivit sau un futai la nevoie. Insa, persoana aceea „de acasa” vine la pachet si cu multe asteptari, nervi si multe sechele, mai ales dupa o varsta. Si cel mai grav e ca, cel putin mie imi consuma mai multa energie, decat iti da. Sau poate ca am ajuns eu la punctul in care accept ca trebuie sa merg mai departe singura, si nu ma mai deranjeaza lucrul asta.

Nu stiu cat ma va tine noul meu aranjament, dar din cand in cand mai trebuie omul sa faca si curat. Asta nu insemna ca o sa stau pe sec, ci pur si simplu ca o sa ma concentrez in relatii pe minimul de investitie posibil si fara vise erotice de termen lung.

Belgianul si asteptarile mele

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

S-a intors belgianul cu coada intre picioare, ca cica nu i-a iesit povestea de amor in care era angajat. Ghinion!  La stilul lui de a consuma rapid si fara atasament relatiile, sansele sa traga un bilet temporar erau destul de mari, desi speranta ca o sa fie biletul ala pe termen lung inca il insoteste. Mi-a scris tocmai in weekendul in care, conform planului initial, trebuia sa fiu pe la el, sa-mi arate Belgia.

El: am avut ceva indoieli de la inceput, dar m-am bucurat de afectiune si de sex, dupa 6 luni.

Eu: ai rezistat 6 luni fara sex? Ca mine, pe vremea cand eram maritata. Lol!

El: da.

EU: ar trebui sa nu rad, ca si eu sunt fara sex de doua luni. O iau pe urmele tale.

El: haha, serios? Ar fi trebuit sa facem sex impreuna.

Eu: haha.

Cateva cocluzii sunt necesare aici. In primul rand, daca el a stat 6 luni fara sex, insemna ca ma cam planga in punga pentru perioadele mele de abstenenta si poate ca nu e rau, ca am luat-o mai incet cu concursul de futai, desi nu imi imiginez un succes de genul sase luni pe sec. In al doilea rand, ca in relatii, majoritatea au sindromul deja-vu instalat in oase, de ani buni si multe experiente, asa ca speranta ca povestea sa nu se repete cu precizie chirurgicala e foarte, foarte mica. Oricat ne-am dori schimbarea, ea nu se gaseste in persoana cealalta. Schimbarea e in noi. Doar daca ne schimbam noi, se vor schimba si relatiile noastre. Da, stiu ca nu am inventat eu chibritul, si am auzit abureala asta de atatea ori, insa pana sa ma convig de ea, am frecat-o in gol.

Cu belgianul sunt acum amica, si cam in sfera asta se vor dezvolta relatiile noastre. E un tip fain, placut, interesant si uns cu toate alifiile, dar nu e pentru mine. Nu e tipul pentru mine si nu tine de aspectul fizic sau lipsa lui de stabilitate emotionala, ce ar putea fi rezolvata, ci tine de alte aspecte, cum ar fi viziunea asupra nevoilor si stilului de viata, plus doza corespunzatoare de chimie (care a lipsit). Inainte sa-mi pun masca aburitoare, hai sa o spun pe sleau, eu imi doresc un gagiu care sa-mi ofere experiente pline de adrenalina, vacante unice, aventuri extreme cu motocicleta, sex in hoteluri luxoase, cine in restaurante selecte si un stimul intelectual pe masura, fara limite si prejudecati. Si nu, nu ma astept ca toate astea sa vina pe gratis, caci nimic nu-i pe gratis in lumea asta, doar sunt constienta de ceea ce ofer la schimb. Am umblat destul prin lume si lucrez cu mine la greu, ca sa-mi constientizez si sa-mi imbunatatesc permanent valoarea. S-au cam dus vremurile in care o sugeam pe gratis, nu de alta, dar nu pentru asta bag orz la micul dejun si abdomene seara de seara.