Zicale, filosofii, viața și broscoi

Pentru orice stare de spirit exista cate o zicala, bă ca, ce nu te omoară, te face mai puternic, sau ca nu dai cioara din mână, pentru ce o fi pe gard, ori că iarba e mai verde la vecini. Zicalele astea îs excelente, ca sa motiveze decizii, mai ales pe alea care implica acceptare. Cel mai simplu și cultural e sa accepți, pe tine, pe restul și tot ce ti-se servește pe tava. E intr-un fel, ca și educația aia pe care o primești de la părinți, cu mâncatul tot din farfurie, cand nu contează ca e prea mult, fără gust, ca îngrășa sau ca nu ai pur și simplu chef. Tot așa ni-se sugerează ca e cultural sa dai fiecăruia o șansa, sa-ți arate partea lui pozitivă, ca doar și Ted Bundy a fost cândva un copil, schingiuit de ma-sa și de alte femei. Doar ca, eu am obosit sa fac frumos, sa stau după fiecare sa descopere focul, sa motivez nemotivați, ca să pansez frustrări. După ce ai descoperit singur, cum sa faci un foc și sa-ți ridici moralul, ți-se cam ia, sa îți împarți timpul cu aia care mănâncă carne cruda și trăiesc in lamentare. E parca, parca un alt nivel, și timpul devine tot mai scurt pentru acte caritabile.

Pe de alta parte, sunt conștientă ca viața e un compromis și, ca sa mergi câta mai departe pe un drum, trebuie sa găsești o cale de mijloc. Iar, calea de mijloc presupune compromis, e normal, dai ca primesti. Doar ca, valoarea compromisului vs beneficii e ceea ce contează cu adevărat.

Când aplici balanța asta la relatii, totul capătă o perspectiva noua, pentru ca trebuie sa evaluezi pe lângă ofertă, și așteptările. In mod natural, oamenii nesiguri pe ei, tind sa se compromită cât mai mult, nefiind conștienți de valoarea a ceea ce pun pe masa, iar cei care au tupeu tind sa se supraevalueze. Din păcate, eu am inteles greu cum funcționează sistemul asta, greu dar nu prea tarziu. Și, datorită înțelegerii sistemului, m-am trezit ca vreau sa divortez la 30+ și cu un copil la bord, mutându-ma frumos in condiții mult mai nașpa de trai. Am pus in balanța ce aveam, am clarificat ce e mai important pentru mine și am decis. Simplu, dar foarte complicat și costisitor.

Acuma, fiind liberă de verigheta, merg la întâlniri și dau peste diverși, unii mai ok, alții mai putin. Dacă intrevad ceva valoare la cei cu care ma întâlnesc, atunci ma mai văd cu ei sau menținem ceva contact, dacă nu, o las balta. Fără regrete, fără poate o fi, o păți sau speranțe deșarte, ca in fiecare broscoi sta câte un print. Nu caut partea buna sau sensibilă a fiecăruia, nu joc rol de modesta ca sa nu ii sperii (și sunt conștientă ca se întâmpla) și nici nu ofer susținere morala și indulgenta, pentru ca dacă ceva nu corespunde la început, sunt șanse tot mai mici sa corespundă ulterior. Nu caut cu orice preț sa fiu intr-o relație,nici nu-mi doresc sa ma mărit, nici nu-mi trebuie in mod special mai mulți copii, pentru ca dacă asta mi-as fi dorit, as fi putut fi măritată de doua ori și cu inca câțiva copii la bord. Dar ca, nu asta e telul meu in viața, sa fiu cu cineva doar de-an pixu, ca sa am și eu partener. Prefer sa fiu singura, decât sa accept pe unu sforăind lângă mine la ora asta, doar ca sa îmi umple spațiul, dar fără nimic de oferit.

Merg cu plăcere și curiozitate la întâlniri, ma mai și fut ocazional, dar ca sa las pe cineva in viața mea, trebuie sa fie cu adevărat special.