Citesc Dune și mă relaxează enorm. Îmi plac cărțile lui Frank Herbert, nu pentru că ar reprezenta vreo provocare intelectuală sau pentru că spun o poveste super captivantă, ci pur și simplu. Găsesc plăcere în a citi această lectură. Nu-i pretențioasă, dar e bine scrisă (și tradusă). Este o lume interesantă, universul creat de el in Dune, imaginativă și umană.
Departe de agitați zilnică, de stresul inutil și graba permanentă, mă furișez pe tăcute în lectură. Am uitat cât de frumos este să citești o carte, fără a lua notițe, a căuta un citat, sau răspunsurile la ceva întrebări.
Dacă evenimentele nu ar fi luat o întorsătură bruscă, aș fi fost acuma în Dubai. În noul Dubai, mai plictisitor și mai anost. Nu regret Dubaiul. Ar fi venit la pachet cu un preț scump, o încărcătură de stres inevitabilă, inutilă și demoralizatoare. Dar despre astea, mai încolo.
Revin pe Dune, la volumul V, pe care nu l-am terminat si încă nu știu unde să-l așez în topul meu. Până acum volumul I și IV mi-au plăcut cel mai mult, dar după ce le termin pe toate șase voi actualiza topul😉.
Căpşunăriţa 