27 de pași este genul de carte ca-ți place să o citești pentru ca este interesantă, impredictibilă, chiar dacă poți să dai un google rapid despre un sumar al autorului. Eu nu îl știam și nici nu m-a atras coperta cărții, căci o văzusem undeva pe net, însă m-a convins să o citesc un interviu cu autorul. Mi-a plăcut modestia și asumarea lui.
Cartea este bine scrisă, plină de surprize, amestecând poveștile din copilărie, cu trecutul teribilist și prezentul provocator în mintea cititorului, ca și cum ar fi propria sa viață pusă la bătaie. Citind-o am recunoscut elementele României post comuniste, modelul de familie și relații ce se dezvolta acolo după revoluție, ba chiar mi-am numărat diferența de ani față de autor, încercând să-mi amintesc unde erau eu în vremea aventurilor sale. Am simțit vibrații similare când am citit pasajele din carte ce descriau cu fascinație viața din afară și pe care românii, ce o iau în piept cu pila, clisa și ceapa învelite în ziar, ori cu hârtia igienică roz de proastă calitate în traistă. Mi-am recunoscut conaționalii deghizați ba în smecheri de succes cu haine și ochelari neapărat de marcă, ba în milogi modești exploatați de străini, ori țepari la colțul străzii. Ultima dată am văzut alba neagra în Berlin și scria român pe frunțile celor din galerie. Cartea atrage prin onestitate și acceptare. Autorul se acceptă cu bune și rele, nu mai încercă să impresioneze pentru că a jucat deja acest rol și știe că nu aduce nimic deosebit. Realitatea este mult mai tare, căci în momentele critice doar sinceritatea dureroasă te poate ajuta cu adevărat.
Căpşunăriţa 