Autoritatea

Vorbeam la un moment dat cu un coleg de la muncă despre doctorat și MBA (master in business administration), explicându-i cu patimă, cum cele două studii sunt total diferite, ne aflându-se pe trepte egale în ierarhia educației, doctoratul fiind superior masterului, chiar dacă prescurtarea lui fancy este MBA, adică în administrarea afacerilor. Dar el nu și nu, ținând la opinia lui formată pe baza unor impresii populare și prescurtări pretențioase, ca măgarul de sac. Voia cu orice preț să mă convingă că ceea ce știe el din auzite,  era mai veritabil, decât ceea ce știam eu din educație. La un moment dat, sătulă de absurdul situației, i-am zis simplu că eu am doctorat și îi spun ceea ce știu ca expert, studiind din interior ierarhia universitară și dându-i ca exemplu faptul că o persoană care are doctorat poate să predea cursuri la MBA, dar o persoană după MBA nu este calificată să predea cursuri la doctorat. Argumentul meu final nu l-a mișcat câtuși de puțin, așa că am tăcut, meditând la încăpățânarea lui.

Într-adevăr ”adevărurile” populare sunt mai puternice decât știința pentru majoritatea oamenilor, ba chiar și pentru cei care apreciază știința, iar The Book of General Ignorance este exemplu perfect pentru asta, însă m-am gândit că am în fața mea un om relativ inteligent, care gândește, deci trebuie să mai fie ceva în context. Apoi am încercat să-mi imaginez cum ar reacționat colegul dacă i-ar fi spus altcineva, o persoană cu care nu-și împarte viața de zi în același loc de muncă, ceea ce încercam să-i spun eu. Dacă i-ar fi spun de exemplu cineva în timpul studiului, care este diferența dintre doctorat și MBA sunt sigură că ar fi reacționat total diferit, luând aminte, pentru că persoana din fața lui îi spunea acestă informație de pe o poziție de autoritate, în timp ce eu i-o spunem de pe o poziție de egalitate. Tot așa cum, dacă autoritate i-ar fi spus o prostie, ar fi procesat-o ca un fapt inteligent, pentru că din păcate autoritatea pentru majoritatea deasupra logicii.

La autoritate mă gândeam pe când priveam azi dimineață câteva filmulețe din media cu polițiști ce băteau niște civili prin România, pe motiv de pandemie și restricții. Cel mai interesant a fost să citesc comentariile de sub filmulețe, în timp ce auzeam urletele unui încătușat, lovit de polițiști. Oamenii de bine și docili lăudau acțiunile semenilor lor ce dețin momentan autoritatea, și care le-ar fi dat și lor la coaste fericiți, dacă i-ar fi prins de partea opusă a baricadei. Interesant cum oamenii sunt atât de deschiși, supuși și neajutorați în fața autorității. ”Să facă ceva autoritățile!”, cerea cu insistență în urmă cu câteva săptămâni un român care locuiește prin Polonia, când discutam despre situația cu Coronavirus, ce se apropia pe atunci cu pași repezi. Ba chiar era revoltat că polonezii nu au trecut la măsuri dictatoriale, ca și în România.

Observ cu tristețe cum autoritatea este pentru mulți o formă impersonală, a cea ce nu cunosc, nu cercetează și totuși sunt înclinați să creadă și mai ales să i-se supună. Sună cunoscut? Nu știu dacă faptul că, colegul meu poartă un lănțișor religios la gât are vreo importanță, dar în general am cam observat la ăștia mai religioși, tendințe din astea.

Am pus mereu docilitatea față de autoritate pe seama culturii, est europene, căci în asta trăiesc, și a lipsei față de educație, însă observ că persoane cu studii, oameni din categoria celor care se consideră realizați și educați, se supun cu o docilitate cretină altor semeni, fără a-și pune un minim de întrebări. Eu în schimb mă întreb în fiecare zi: dar autoritățile cine sunt? cu ce sunt oamenii aceștia mai calificați decât mine? cine îi plătește? de ce trebuie să mă supun eu deciziilor lor? sunt de acord cu drepturile pe care ei mi-le îngrădesc?

Ce sa faci cand te hartuieste un coleg la servici? – partea II

Am scris mai de mult despre colegul meu de muncă favorit care mă șicana cu comentarii sexiste, despre cum arat, cum mă îmbrac sau cum m-ar fute. Cel mai tare mă deranjau nu comentariile în sine, ci faptul că nu avea altceva să-mi comunice, negând competențele mele profesionale și axându-se doar pe sex în comunicare cu mine. M-a deranjat teribil chestia asta și mă gândeam la un moment dat, chiar să-l pârăsc la HR, ba am mai găsit și câteva gagici hărțuite de el în firmă, vreo cinci, dintre care una mi-a zis că, dacă îl pârăsc, se subscrie la plângere. Colegii bărbați mi-au sugerat să-l reclam la șeful direct, să vorbească cu el.

Apoi am pus în balanță consecințele deciziilor mele, iar pârâtul la șef în perioada în care îmi renegociam salariul nu era o idee prea bună, pentru că ar fi folosit chestia asta împotriva mea, ca să îmi argumenteze de ce nu îmi dă bani mai mulți, în timp ce pârâtul la HR pe bază de comentarii sexuale era o chestie prea sofisticată pentru o firmă poloneză și prea gălăgioasă.

Mă simțeam în sah mat, până când am început să mă relaxez, să trag aer în piept și să gândesc. Întâmplător, în perioada respectivă am participat la un training cu inculpatul, la care am înteles câteva chestii esențiale despre el: nu îi plac situațiile conflictuale, pe care le evită; e nesigur pe el și ușor ofesabil, din cauza stimei scăzute de sine; îi lipsește apreciere și îi place să se simtă util. Banalități, știu, dar invizibile când nu ești atent. Așa că, am schimbat corespunzător comportamentul meu față de el, ca să primesc un rezultat mai favorabil.

În primul rând am lucrat cu mine, ca să înțeleg că valoarea lui pentru mine este nulă, iar lipsa lui de răspuns/comunicare în situațiile asexuale e dată de timiditate și nu de răutate. Apoi, am început să-i taxez comentariile sexuale de față cu alții, direct și conflictual, răspunzându-i că e sex offender, chiar și atunci când nu era vorba despre mine în ele. În loc să intre în conflict cu mine, după câteva taxări sănătoase a încetat cu orice fel de remărci sexuale în prezenta mea, în timp ce eu mi-am continuat discuții despre sex și glume deochiate cu restul colegilor de muncă în prezența lui. Ca să-i compensez frustrarea, am început să-l fac util, cerându-i ajutorul cu limba poloneză. Am avut grijă să îi mulțumesc, în special public, ca să se simtă apreciat, cu orgoliul măgulit și să dau impresia că sunt o tipă de treabă, recunoscătoare. Ocazional îi mai aplicam un comportament de tip carusel, folosind în alternanță două trăsături de bază: drăguță-scorpie și vorbeam deschis despre comportamentul lui deviant cu alte persoane. În câteva săptămâni relația noastră s-a schimbat diametral. Părerea lui despre mine cică s-a îmbunătățit, tra-la-la, în timp ce eu mi-am făcut rost de un asistent la poloneză, pentru situațiile când trebuie să scriu corect.

Ce sa faci cand te hartuieste un coleg la servici? – partea I

Voiam sa scriu cum mi-a futut (iar) ziua, cacatul asta de mobb-ist de la servici si sa-mi plang frustrarile intr-un post pe blog. Doar ca, intre timp m-a enervat si mai tare pe situatie si am decis ca, nu o sa mai fiu o victima banala, care si-o ia pe coaza, ca mai apoi sa dea cu ignor, eventual sa se planga pe net. Toata viata am dat cu ignor la porci din astia frustrati, asa cum fac majoritatea femeilor puse in situatia asta. Orice gagica care arata cat de cat ok, mai devreme sau mai tarziu da peste un libidos plini de frustrari, care sa-i faca avansuri nasparlite sau sa o ofenseze. Si atunci, daca e mai de gasca, ii fute si ea o gluma la loc peste bot, ceea ce il intarata si mai tare pe magar, sau ii da cu ignor, sperand ca pana la urma inceteaza.

Numia ca eu, am ajuns la punctul in care nu mai am chef de glume proaste si sexiste si nici rabdare ca sa le ignor. M-am saturat de porci si vreau sa le-o dau eu la muie, macar de data asta. Pentru ca eu chiar is o tipa de gasca, imi plac glumele, rad cu baietii si nu ma deranjeaza, daca cineva imi face avansuri, chiar ma flateaza, insa toate au o limita. Si nu mai am chef de libidosi nefututi si gumele lor infecte, care in afara de cacaturi sexiste nu pot scoate nimic altceva pe gura la munca, ca nu cultiv astfel de cunostinte in mediul privat. Si m-am decis ca, de data asta nu mai am chef sa tolerez. Vreau sa iau masuri, asa ca am inceput sa-mi fac temele si sa-mi calculez sansele.

Dupa o rapida cautare, am aflat ca barbatii care hartuiesc sexual femeile sunt mai degraba colegi pe aceeasi pozitie, decat sefi sau clienti, iar una dintre principalele cauze (pe langa frustrarile lor sexuale si carentele educationale), e faptul ca se simt incompetenti vs colegele lor, asa ca le diminueaza sexual valoarea.

Punctul slab e ca eu sunt o gagica care arata bine, sexy, ma imbrac atragator si starnesc interes, si pe langa asta mai am din pacate o reputatie conflictuala la servici, pentru ca nu mi-e frica sa intru intr-un conflict cu cineva. Sunt bataioasa, deci si o „victima” usor de compromis.

Punctul forte e ca gunoiul asta se comporta la fel cu toate femeile din firma, adica le imparte in doua categrorii: ori le da cu ignor (ca is urate, prea batrane sau nu raspund la el), ori le hartuieste sexual, cu texte nasparlite si penibile. Aditional, nu am observat doar eu chestia asta, au mai vazut-o si altii/altele, deci nu tine de mine, ci de el.

Slabiciunea e ca il cunoaste pe seful meu dinainte de a lucra aici, deci probabil a fost adus pe ceva relatii de amicitie, ceea ce ar explica faptul ca seful ii tolereaza unele lucruri, in pentru care noua ne scoate ochii. S-ar putea ca seful sa fi stiut despre comportamentul lui, si de aceea sa ma fi mutat langa el (ca poate ma fute asta la cap, pana imi schimb singura jobul).

Oportunitatea e ca suntem o companie in mare de femei si ca deja imi caut altceva de lucru, deci imi calculez altfel riscul.

Urmatorii pasi… inca investighez. Vreau sa-mi pregatesc strategia si sa stiu la ce sa ma astept. Dar am de gand sa nu las lucrurile asa, in ciuda faptului ca traiesc intr-o tara est europeana, deci nu se misca nimeni la hartuire din asta, iar eu nu sunt una de-a lor. Cateodata e bine pentru psihic sa mai dai cu cate un cacat din asta de pamant, sa simti un pic ca traiesti. Ca ai pentru ce.

Sugestiile sunt bine primite.

Din astea cu #metoo

Am un coleg la muncă, care are comportament  de hărțuitor sexual, genul #metoo. De când și-a început cariera aici nu a vorbit niciodată cu mine ceva concret, cu substanță, legat de muncă sau de viață. Foarte rar mi-a cerut să-i trimit materiale sau informații, iar când îl apucă vreo dilemă, de fiecare dată îi întreabă pe băieți care este rezolvarea, ca ulterior ei să mă întrebe pe mine și să-i spună lui. Nu mă dau cu fundul de pământ ca să-i arat cât sunt de bună și cum le știu eu pe toate, dar este deranjant când singurele texte pe care mi-le adresează țin de felul în care arat, presărate cu propuneri indecente, glume deocheate și ironii sexuale. La început nu l-am prea băgat în seamă, fiind obișnuită cu textele deplasate din adolescență. De multe ori glumesc și eu, ne fiind genul ofticată, ba chiar piperez cu plăcere discuția, însă totul într-o limită a bunului simț. O glumă cu tentă sexuală poate fi amuzantă când se întâmplă într-un context prielnic, dar repetată obsesiv de aceeași persoană, în orice circumstanțe, devine sâcâitoare. Când genul acesta de glume reprezintă singurele texte pe care un bărbat este în stare să i-le adreseze unei femei, respectivul are serioase probleme la mansardă.

De fiecare dată când mănânc ceva dulce, tipul îmi aplică textul lui clasic „ți-se duce sesia foto din Playboy”. Când port fuste, deseori îmi sugerează că ar trebui să le scurtez, iar câteodată îmi spune că mi-ar trebui o plesneală bună peste cur, oferindu-se să mi-o dea. După ce i-am răspuns de câteva ori în același stil, ironizându-i textele, într-o zi am decis să schimb placa și i-am spus direct să înceteze cu aluziile sexuale, pentru ca nu pot avea respect pentru el când face asta. Până acum nu a priceput mesajul din păcate.

Sunt obișnuită cu glumele sexuale dintotdeauna, că doar am crescut în România, unde fluieratul pe stradă era considerat un compliment. Doar că, de când m-am mutat de acolo a mai evoluat lumea, ne-am mai educat un pic cu toții, am mai crescut mai mari, au mai venit și obiceiurile din vest peste noi în est, ba chiar și #metoo. Înțeleg că aluzii sexuale sunt pentru mulți o formă de comunicare, atunci când nu-și găsesc cuvintele, un fel de-a propune ceva, ce nu sunt capabili să propună direct, însă folosirea lor ostentativă și repetitivă deranjează, chiar și pe cineva obișnuit cu asta. Și, în plus este ciudat să ai parte de astfel de texte aproape zilnic la muncă, în locul în care astfel de conversații nu-ți au rostul și nici sensul. Dacă până nu de mult toleram comportamentul acesta, fiind obișnuită cu existența speciei de libidoși ce trebuiesc evitați, acum am obosit. Am obosit, să mai tolerez un astfel de cacat și textele penibile al tuturor nefutuți în costum. În comportamentul gunoiului de la mine de la muncă, nu mă deranjează atât de tare faptul că ar vrea să mă fută și că-mi propun sex, cât faptul că nu-mi vorbește niciodată normal și mă tratează ca pe un obiect sexual. Nu mă tratează niciodată ca pe o persoană care gândește, ca pe un om, ci doar ca pe o pizdă indisponibilă pentru el, ce-i creează frustrări și căreia el i-se adresează exclusiv cu texte pline de conotații sexuale.

Este trist că există astfel de frustrați sexual, îmi pare rău de ei, însă îmi pare și mai rău de victimele lor, femeile, locuri de băgat și scos în mintea lor îngustă, surse de mândrie când le fuți și curve când te refuză.