Mame poloneze sau socializarea copilului

Am încetat sa mai fac frumos, sa ma joc de-a „matka polka” cum se zice pe aici, la femeile dedicate maternității. Mi-am lăsat copilul la petrecere și am tirat-o in parc, la 15 grade C, ca sa îmi scriu câteva pagini la carte. As fi mers la o cafenea, dar după 15 minute de căutat loc de parcare, am renunțat.

Când am lăsat copilul, mi-a zis mama sărbătoritei să rămân la cafea, ori măcar să vin mai devreme, ca să mi-o beau, dar am refuzat frumos și indiferent. Mamele poloneze nu sunt in clubul meu și am inteles de mult ca, nici eu nu voi fi, in veci, in al lor. Doar dacă se face un club din asta, anti-maternal cu opinii liberale și foarte moderne. Pentru copil, le suport totusi, dar încerc să mențin contactul la valoarea minimă.

Cândva, nu eram desigur, atât de sălbatică, căutând și bucurându-mă de compania lor, deși simțeam mereu o contradicție de viziuni. Divorțul m-a deșteptat însă, făcându-ma paria socială a clubului de mame poloneze, indezirabila pentru contact. Le-am inteles abordarea, pentru ca, nu-i chiar la îndemâna oricui sa aibă o amică atrăgătoare și divorțată. Trebuie sa fii foarte sigura pe tine sau pe barbatu-tau ca sa posezi așa ceva.

Când mi se scufunda corăbiile

Sunt bolnava antibiotic, muci, tuse, transpirație, somnolenta, foame si stare nașpa. Am copilul la mine, care încet si sigur îmi preia virusul sau bacteria, cu care ma lupt. Când mi-a zis doctorita antibiotic, nici nu am clipit, l-am luat, fără sa întreb dacă e virus sau bacterie, dacă trebuie neaparat sau alte figuri, pe care starea mea, nu-mi permitea sa le fac. După prima pastila am început sa simt efectele, somn și transpirație. După următoarele a venit foamea excesivă și mai mult somn.

De patru zile de când sunt bolnava sunt permanent la telefon și cu calculatorul in brațe. Ma suna toți cu tot felul de probleme, imi arunca ca mi-au trimis e-mailuri, de parca nu am altceva mai bun de făcut, decât sa le citesc, și șeful meu îmi da de lucru pe luni? Care luni, ca de luni am concediu. Și de ce luni, pentru ca, nu lucrez in weeked? Între timp, un client ma suna sa ma întrebe de sănătate, și sa-mi spună sa nu mai răspund la telefon, pentru ca ar trebui sa dorm, sa stau in pat, sa beau ceaiuri, sa ma uit la filme și dacă am, sa fumez ceva marigioana – sfatul medicului😉.

Ceva prieteni s-au oferit sa-mi facă cumpărături, dar nici nu știu ce îmi trebuie cumpărat. Sunt prea obosita ca sa gândesc și momentele de luciditate le-am folosit la munca. Ca sa primesc și mai multă munca. Intre timp, tatăl copilului o aduce îmbrăcata cu alți pantaloni. Între dimineața și după masa, fusese un decalaj de temperatura și ploaie, așa ca ma-sa, care a luat-o de la școala, i-a dat ceva blugi lungi. După ce intra cu ei in casa, tatăl ii spune sa și-i schimbe, ca sa ii ducă înapoi la bunica, ca poate o sa-i poarte ea, mărimea 150 la copii. Îl dau afara, dar nu pleacă, ma ia la filosofii și reproșuri. Da, știu, i-am ruinat viața. Așa ca o sa ma lase bolnava, cu copilul bolnav pe cap, poate ma învăț minte.

Bolile sunt momente de luciditate, când înțelegi de unde îți vine puterea, pe cine te poți baza și cine da un scuipat pe tine. Momentele când răzbești singura, sunt atât de amare, ca îți rămâne mult timp gustul lor in gura. Un gust, care te ajuta sa iei deciziile corecte pentru tine, fără urme de mila, compasiune sau orice pizdării inutile de sentimente pentru alții. Ce ma surprinde pe mine, e ca repet lecția asta regulat, la câțiva ani distanta, pentru ca, de fiecare data, uit sa fiu asertiva, când mi-e bine.

Fostul sot, divort si soacra

Fostul meu sot e un fel de tiran din asta obosit, care urla dupa atentie, sa fie bagat in seama, manat de permanenta nevoie de a fi important pentru cineva si disperat ca nimanui nu ii pasa de el. Pentru ca nu-i pasa nimanui, decat la ma-sa, dar si aia e depresiva, ca a consumat-o tac-su toata viata, si acuma la batranete, nu mai stie cum sa-si ingita depresia in pastile, printre cumparaturi scumpe si linguseli false cu vecinii.

Si nu, nevasta nu-i mai acolo sa-i pese, pentru ca nevasta a plecat de mult, direct in pula la altul, si ii pasa doar de ea, ca o tarfa egoista. Si nici copilului nu-i pasa, pentru ca, copii au sistem de autoaparare, impotriva adultilor egoisti, si sunt supravietuitori din nastere, asa ca se preocupa putin, trec repede peste orice si isi vad de interese, mai bine pregatiti si concentrati pe tel, decat adultii.

Si nici lui frate-su nu-i pasa, ca ala si-a gasit nevasta inlocuitoare, dupa ce la parasit initiala, fara acte, mai uratita, mai batranica, fara atatea scoli, dar care o suge mai bine si face tot ce vrea muschiul lui ciumeag, asa ca daca lui ii tuna, nu mai sare fulgerul deasupra casei, ca tocmai a fost amortizat de prietena docila si la dispozitie. E si asta un stil de viata.

Si cand la fostu sot, care acuma se imbraca de doua ori mai scump vs timpurile in care ma avea pe mine pe post de nevasta si era zgarcenia intruchipata, nu-i ies pasentele pe Tinder, imi baga mie telefoane, doar ca sa ma mai frece la bibilica, ca poate cine stie, ma mai misca la corazon. Si atunci baga porcarii din astea abjecte pe fir, repetand mesajul esential, si anume ca nu il ascult. Si chiar nu il ascult, pentru ca, cu el cel mai bine se vorbeste, cand pun telefonul jos, si in timp ce el isi varsa frustrarule in aparat, la capatul celalalt eu ascult ceva muzica in casti, iar din cand in cand mai pun telefonul la ureche sa vad daca a terminat. Daca nu a terminat ii zic un „no”, ce pe poloneza insemna un fel de „si ce mai”, iar in cazul in care nu mai turuieste nimic ii zic bine si ii urez o zi placuta. Si pe bune, niciodata nu am ratat mesajul, chiar daca nu l-am ascultat, e acelasi: „baga-ma in seama”. I-a de aici. Dar, cu tot zenul meu, is si eu mai balega cateodata, si cad in vrajeala lui puerila, enervandu-ma, si cu pulsul in crestere si ii dau pe kurwa in stanga si in drepta, de zici ca vand servicii de bordel la telefon. Cateodata il mai fac si cacat, gunoi adica, zgarcit, si toate spurcaciunile ce imi vin la gura, ca daca tot is in limba straina, nu ma misca prea tare – huju, pizdiec, gnoju, dupek. Mai rar ma dezechilibreaza si i-o bag cu „mortii ma-tii” in cinstita limba romana, dar pentru asta trebuie sa fiu bine scoasa din sarite.

Cumva, treptat, cu multa terapie si fortata detasare, am ajuns sa nu ma mai enervez cand suna, incercand sa-l tolerez, ba chiar imi starneste un colt de mila in gene, cateodata. Asta pana imi amintesc ca a vrut sa-mi ia copilul la divort, si mi-a cerut cu tupeu mie pensie alimentara, care castig de trei ori mai putin decat salariul lui fix, fara afacerile pe care le mai patroneaza pe langa. Da, imi e tare mila de el, ca sta singur singurel, in casa cu gradina de la periferie, iar eu nu am nici balcon in mijlocul orasului, unde daca deschizi geamul vara ai discoteca de motociclete toata noaptea. Da, ma loveste mila de baiatu lu’ ma-sa, domna poarca soacra, care mi-a zis ca is mama rea, sau a lu tac’su, care nu m-a lasat sa urc in camera copilului mei din fosta mea casa, ca vezi doamne, nu-i stapanul acasa. Da, ce sa zic, ii doresc sa suga pula el, lui si la tot neamul lui de polonezi jegosi, dar nu asa simplu, ci cu bulbuci.

Cum se strică o întalnire ce se anunța perfectă

Photo by Patrick Hodskins on Unsplash

Tipul încerca să mă invite de ceva timp la a doua întâlnire, după ce prima a decurs destul de binișor, numai că nu-i ieșea. Cumva nu reușeam să ne potrivim, deși regula generală este că dacă vrei ceva poți, dar timpul ondula diferit prioritățile noastre. I-am acordat prezumția de onestitate, luând în considerare slaba mea disponibilitate, așa că ajungând miercuri noaptea dintr-o delegație, am găsit în cutia poștală bilete la teatru pentru sâmbătă și am decis să-l invit eu pe el. A răspuns pozitiv și s-a oferit să mă ia de acasă, dar i-am sugerat să ne vedem acolo, căci avea mai multe treburi de rezolvat înainte.

Sâmbăta după-masă am pornit de acasă înțolită frumos, cu machiaj în dotare și noile cizme italiene pe care le-am achiziționat în delegație. Aveam de condus 17 km până la teatru, mașina nespălată, doar bancnote în portofel și pe drum trebuie să o las pe fiică-mea la tatăl ei. Am intrat la prima benzinărie, dar băieții au refuzat să-mi schimbe bancnotele pentru spălătoria lor, așa că am mers mai departe, am oprit la o farmacie și am luat o apă de gură, căci în focul pregătirilor uitasem să mă spăl pe dinți, și cu ocazia asta am schimbat și banii. Am lăsat copilul cu succes acasă la tatăl ei, apoi am oprit la o spălătorie unde mi-am spălat cu succes mașina și cizmele din piele, ajungând proaspătă la întâlnire, cu cinci minute înainte de ora stabilită. Și am așteptat, privind lumea cum intra la teatru, prezentându-și biletele și mai apoi lăsându-și hainele la garderobă, ca să-și poată ocupa locurile nestingheriți în sală. Eu am așteptat. Domnul misterios cu care trebuia să mă văd se lăsa așteptat, iar când am încercat să-l sun pe Whatsapp mi s-a blocat aplicația, nefiind actualizată de mult timp din lipsă de spațiu pe telefon. Am reușit să o actualizez cu ultimele 10% din baterie, după ce mi-am șterg alte aplicații. La primul gong m-am decis să intru totuși în teatru. M-am așezat la coada de la garderobă la al doilea gând, gândindu-mă cu tristețe cum am risipit inutil biletul. Pe când îmi înmânam haina l-am zărit pe domnul misterios în ușa teatrului. Era întrebat de bilet, așa că m-am dus să-l înmânez. La al treilea gong spectacolul a început și noi ne așezăm pe locurile noastre.

Spectacolul a fost peste așteptări de bun, răscolitor și profund, actual și polonez. Mi-a plăcut atât de mult încât avea impresia că-l urmăresc lângă altcineva, fiind cuprinsă cu totul în fabulă și semnificația ei. Partenerul meu a avut ceva replici deplasate în timpul spectacolului, cărora le-am răspuns prin tăcere.

După ce s-a termina piesa, m-a invitat în mașina lui (murdara, ca nu apucase sa o spele, fiind prea ocupat să-și facă programul la sală în ziua respectiva) și am mers la un restaurant din apropiere. S-a legat cu greu o conversație, în mare în jurul acelorași subiecte pe care le-am discutat și la prima întâlnire. Am ieșit cu o durere de cap din restaurant, întrebându-mă dacă nu am prea multe așteptări. Cumva mașina jegoasă, faptul că a întârziat din nou, fără să anunțe de asta din prealabil și conversațiile seci de la masă, m-au lăsat rece și în momentul în care a vrut să mă mozolească în mașină l-am respins invocând ora târzie.

Încep să mă iubesc și în consecință să evit compromisurile care nu-mi cad bine, alegând să nu trec cu vederea chestii care nu-mi convin ori să mă prefac ca totul este în regulă, când mă deranjează ceva. Consider că, dacă eu mă străduiesc pentru celălalt, este de datoria lui să se străduiască și el pentru mine.

A doua întâlnire de pe Tinder – ridicarea si coborârea

Mă pregăteam de a doua întâlnire de pe Tinder total fără chef. Eram într-o pasă proastă și nu aveam răbdare pentru cineva nou. În timp ce mă îmbrăcam și-mi puneam machiajul, mi-am pus să ascult un video despre prima întâlnire, ce ar trebui făcut, respectiv evitat, și cum video-ul era amuzant, mi-am schimbat puțin perspectiva, cheful instalându-se pas cu pas.

Am ajuns la locul întâlnirii pe o ploaie torențială. M-am așezat la o masă liberă și în secunda următoare am primit un mesaj de la persoana cu care urma să mă întâlnesc: ”ai ajuns?”. Nu am apucat bine să-mi ridic ochii din telefon după ce tastasem un ”tak” modest, și am observat în parcare un tip ieșind dintr-un Volkswagen alb. A alergat prin ploaie și s-a așezat zâmbăreț la masa mea.

Am început să vorbim, prezentându-ne cu numele noastre, iar întâlnirea a decurs pe ansamblu bine. Omul a fost amuzant, interesant, necăsătorit (l-am întrebat exact treaba asta), cu o fiică măricică în dotare dintr-o relație anterioară. Mi-a povestit că se ocupă de maică-sa, căreia i-a deschis o mică afacere și de un frate cu handicap, ce locuia cu maică-sa, tatăl fiind decedat. M-a surprins pozitiv ușurința și normalitatea cu care a decurs întâlnirea, eu bucurându-mă de faptul că-i disponibil și interesant, iar el de faptul că sunt delicată, frumoasă și că fac chestii normale, cum ar fi mersul pe bicicletă.

Au fost câteva chestii care mi-au dat de gândit: când mi-a zis că-l vizitează fiică-sa împreună cu maică-sa, fosta iubită de care s-a despărțit de mult; faptul că-i scorpion, care știu din experință că au tendința de a fi secretoși si perfizi; poveștile despre drogurile pe care le-a încercat.

M-am întors pe la 11:00 noaptea acasă, cu hainele cam șifonate de la frecarea seacă, destul de mulțumită de întâlnire și cu ceva planuri și perspective pentru următoarea. M-am așezat în pat, adormind instantaneu, doar ca să mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap la patru dimineața. L-am visat toată noaptea foarte zbuciumat, ne putându-mă odihni de fel. Am realizat că m-a deocheat, dar am ales să-mi ignor instinctul și am sms-esat cu el toată ziua, stabilind să ne vedem peste două zile. După o zi de euforie, odată cu reducerea adrenalinei, i-am dat o căutare pe google cu tot ce știam despre el. Nu am găsit nimic care să se lege (cam slab pentru cercetătoarea avidă din mine), când am realizat că i-am reținut exact numele, dându-mi de fapt o prescurtare. Printre planuri pentru următoarea și discuții despre fantezii erotice, i-am scris:
– Și care e numele tău de familie?
– Pentru ce iți trebuie numele meu?
– Ca sa te trec corect in telefon.
– Eu nu am nici măcar prenume. Poți sa ma treci cum vrei.

Dezamăgitor, pentru că-mi chiar plăcea tipul. Țin minte că la întrebarea mea despre defectele lui, mi-a răspuns că-i prea încrezător (în oameni cum ar veni).

Interesant cum, după întâlnirea cu el pe mine au început să mă caute neuronii conștiinței pentru că-mi făcusem blog despre aventurile mele pe Tinder, gândindu-mă cu conștiința mustrătoare, că nu-i prea frumos din partea mea să scriu povești adevărate despre oamenii ăștia de treabă, ca el cum ar veni, pentru publicul larg.

Sunt ei de treabă până te fut, căci părțile nașpa, și-le păstrează pentru faza de după.