Revenirea din pandemie

-Avem Coronavirus.
– Și la noi a fost, dar acum deja trece. Deja lumea s-a relaxat pe aici.
– Eu am Coronavirus.
– Poftim? Ai tu Coronavirus?
– Dar, mă simt ok.

Sunt bine mă asigură el, în timp eu am rămas mirată, realizând că-i prima persoană pe care o știu cu Coronavirius și ușor relaxată, că Ecuatorul nu-i chiar la o aruncătură de băț. În schimb în Polonia se implementează reîntoarcerea forțată la muncă, motivată de nevoia guvernului pentru a câștiga alegerilor și a firmelor de profit. Pe alocuri sunt cei cărora le este frică, dorind să rămână precauți și preferând să tragă de home office cât pot, chiar dacă îți fac un PR prost la muncă, într-o perioadă în care plouă cu concedieri. Problema este cu copii, căci Polonia nu-i prea kids friendly, chiar dacă avorturile sunt interzise. Cu greu au adoptat în anii recenți posibilitatea mamelor de a sta un an după naștere acasă, dar cu salariu înjumătățit, iar dacă, copilul are peste opt ani, nu poți lua zile pentru îngrijirea lui acasă pe timp de pandemie. Aici instituția bunicilor nu există ori este pe cale de dispariție, așa că toată speranța stă în programele de îngrijire a copiilor contra cost, care sunt la comun, deci locuri ideale de transmitere pentru Covid.

În tot acest haos încerc să-mi păstrez calmul, să nu o iau pe arătură în nici o direcție. Inevitabil mă voi expune, întorcându-mă la muncă și având contacte zilnice cu mai multe persoane. Pe de altă parte mă bucur că mă pot întoarce la o viață mai normală.

Sfârșit de pandemie și revenirea la cursa de șobolani

Este o zi frumoasă de mai și viața începe să-și reia cursul firesc. S-au redeschis magazinele de câteva zile, sunt încă pustii, dar tot mai mulți oamenii mișună lejer pe străzi. De luni eu mă întorc la birou. Se poartă măști, asortate cu pantalonii scurți, cabinele de probă sunt închise în magazine, iar oamenii sunt ușor mai vigilenți în privința apropierii fizice de semenii. Cerșetorii și-au făcut deja apariția la colțul străzii, realocați din zonele turistice pustii spre cartierele cu birouri și magazine, tot mai populate. Ziarele încep să vorbească mai mult despre alegeri, decât despre Coronavirus, iar pe LinkedIn și-au făcut apariția ofertele cu servicii,”caut de muncă/noi provocări/noi șanse” ale celor restructurați de criză, cu comentariile pompoase și recomandările sincere ale celor care răsuflă ușurați, că și-au păstrat locurile de muncă.

Se repornește mașina consumerismului, cu scoruri și ținte, planuri și investiții, expansiuni și creșteri, cursa de șobolani din care am fost trași pe tușă în martie. După aproape două luni de pauză forțată, suntem rechemați în primul front al bătăliei pentru supremație și bani. Cât mai mulți bani, ca să îngroșăm conturile miliardarilor, adică acelora dintre noi care au petrecut această perioadă de criză în condiții mai luxoase decât majoritatea, în camere mai multe, grădini mai spațioase și cu mai puține griji. Suntem rechemați să susținem vechea ordine socială, revenind la viciile consumerismului, a grandomaniei, a aparențelor, a vedetismului și idolilor falși. Acești idoli fără valoare, pe care criza i-a lăsat în curul gol, expunându-și splendida banalitate odată ce vacanțele luxoase, hotelurile de cinci stele și hainele de marcă le-au fost luate. Reginele Instagram-ului au ajuns să posteze imagini cu flori, pe care oricine le poate vedea, dacă are ochi să le privească, sau să-și recicleze amintirile din copilăria modestă. Țâțele nu au prea fost la căutarea în Pandemie, odată cu reducerile la PornHub.

Este o zi frumoasă de mai. Magazinele au început reducerile ca să se scape de marfa expirată a sezonului neconsumat, iar eu mă pregătesc mental pentru revenirea la cursa de șobolani, tot mai convinsă că trebuie să-mi găsesc o cale de scăpare din acest labirint inutil, ce-mi  consumă cu flămând viața, visele și rostul ca om.

Afaceri cu Covid sau cum trezește în români Coronavirus spiritul antreprenorial

A murit înainte de Paște un prieten de familie al părinților mei. În spital, cu pneumonie și NU de Coronavirus.

Povestea clasică din spitalele românești: și-a programat omul o operație de rutină pentru scoaterea unui neg de pe spate în luna februarie, l-au operat și după ce l-au trimis acasă a început să se simtă rău. A făcut pneumonie, cel mai probabil de la o infecție nosocomială, dar cum între timp venise Coronavirusul peste România, când s-a prezentat cu pneumonia la spital i-au refuzat internarea, dându-i ceva antibiotice și trimițându-l acasă. Acasă s-a simțit tot mai rău și în cele din urmă a ajuns din nou la spital înainte de Paște. Acolo a urmat saga clasică a doctorilor foarte competenți de prin spitalele-morgă ale României, care au început să se plângă de foștii doctorii și tratamentul greșit administrat. L-au băgat la izolare, panicați de Coronavirus, cum le stă bine doctorilor serioși, și în ciuda faptului că i-au ieșit 3 teste negative de Covid, nu i-au permis familiei nici un contact cu el. Singur în spital, fără însoțitor și fără cash în Românica, normal că nu l-a mai băgat nimeni în seamă, familia putându-i doar trimite ceva mâncare prin intervenții. Într-o zi din Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paște, a încetat pur și simplu să mai răspundă la telefon. Panicată, familia a început cu telefoanele și intervențiile, iar seara, prin pile solide, au aflat că murise de dimineață, tocmai în ziua în care îi ieșise și cel de-al patrulea test negativ la Coronavirus.

Dar, această poveste, adevărată și tristă, nu-i despre infecțiile intraspitalicești și nici despre ignoranța șpăgarilor din spitalele românești, poveste spusă de atâtea ori, asta-i o altă poveste despre Coronavirus și spiritul antreprenorial al românilor. Povestea începe abia la morgă, când s-a dus fiul bărbatului mort să ridice cadavrul tatălui său, iar angajații de acolo i-au propus o tranzacție irezistibilă: să semneze că i-a murit tatăl de Coronavirus, că primește bani. Normal, primesc și ei, pentru spor în muncă, probabil la ars cadavre cu Covid, dar primește și familia. Argumentul lor suprem a fost că, oricum e mort și nu-l ajută cu nimic să-l înmormânteze în stil tradițional, dar banii nu-i strică. Ca să-l motiveze pe tânărul ce tocmai își pierduse tatăl, l-au și amenințat că nu-i eliberează cadavrul până după Paște în caz de refuz. Fiul a făcut scandal, au sunat iar la intervenții și până la urmă, s-a rezolvat, i-au eliberat cadavrul înainte de Paște și l-a putut înmormânta normal în țărână.

Dacă aș fi citit povestea asta pe Facebook, aș fi calificat-o ca fake news, probabil înflorită de o imaginație bogată, dar când am auzit-o din primă mână, mi-am amintit de toată corupția, șpaga, înșelătoria și mizeria din România. Intervenții, pilele, plicul alb pentru  doctorii incompetenți și aroganți, ignorarea din spitale și multe alte umilințe sunt chestii pe care le-am trăit pe viu în România, ca parte a unei realități pe care acum o găsesc abstractă. Și totuși, există atât de mulți oameni care trăiesc asta pe piele lor: familia mea, prietenii mei, cunoștințele mele, o întreagă țară.

După o experință din asta, mă gândesc inevitabil câte dintre cazurile de morți declarate cu Covid din România, sau chiar Polonia, de fapt din toată EU sunt reale și câte au fost inventate pentru șpagă? Oare când vor crește compensațiile pentru Covid, că am înțeles că EU dă ceva ajutoare pentru asta, va crește și numărul de morți? Oricum, de când am aflat, citesc cu multă suspiciune toate raporturile media despre Coronavirus.

În ce lume trăim, care-i realitatea și care-i ficțiunea?