Sfârșit de pandemie și revenirea la cursa de șobolani

Este o zi frumoasă de mai și viața începe să-și reia cursul firesc. S-au redeschis magazinele de câteva zile, sunt încă pustii, dar tot mai mulți oamenii mișună lejer pe străzi. De luni eu mă întorc la birou. Se poartă măști, asortate cu pantalonii scurți, cabinele de probă sunt închise în magazine, iar oamenii sunt ușor mai vigilenți în privința apropierii fizice de semenii. Cerșetorii și-au făcut deja apariția la colțul străzii, realocați din zonele turistice pustii spre cartierele cu birouri și magazine, tot mai populate. Ziarele încep să vorbească mai mult despre alegeri, decât despre Coronavirus, iar pe LinkedIn și-au făcut apariția ofertele cu servicii,”caut de muncă/noi provocări/noi șanse” ale celor restructurați de criză, cu comentariile pompoase și recomandările sincere ale celor care răsuflă ușurați, că și-au păstrat locurile de muncă.

Se repornește mașina consumerismului, cu scoruri și ținte, planuri și investiții, expansiuni și creșteri, cursa de șobolani din care am fost trași pe tușă în martie. După aproape două luni de pauză forțată, suntem rechemați în primul front al bătăliei pentru supremație și bani. Cât mai mulți bani, ca să îngroșăm conturile miliardarilor, adică acelora dintre noi care au petrecut această perioadă de criză în condiții mai luxoase decât majoritatea, în camere mai multe, grădini mai spațioase și cu mai puține griji. Suntem rechemați să susținem vechea ordine socială, revenind la viciile consumerismului, a grandomaniei, a aparențelor, a vedetismului și idolilor falși. Acești idoli fără valoare, pe care criza i-a lăsat în curul gol, expunându-și splendida banalitate odată ce vacanțele luxoase, hotelurile de cinci stele și hainele de marcă le-au fost luate. Reginele Instagram-ului au ajuns să posteze imagini cu flori, pe care oricine le poate vedea, dacă are ochi să le privească, sau să-și recicleze amintirile din copilăria modestă. Țâțele nu au prea fost la căutarea în Pandemie, odată cu reducerile la PornHub.

Este o zi frumoasă de mai. Magazinele au început reducerile ca să se scape de marfa expirată a sezonului neconsumat, iar eu mă pregătesc mental pentru revenirea la cursa de șobolani, tot mai convinsă că trebuie să-mi găsesc o cale de scăpare din acest labirint inutil, ce-mi  consumă cu flămând viața, visele și rostul ca om.

9 gânduri despre „Sfârșit de pandemie și revenirea la cursa de șobolani

  1. @vpt, daca nu te-ai prins in cursa de sobolani suntem cu totii si nu prea avem cum sa iesim decat in conditii care ne sunt dezavantajoase , dar daca esti hotarata eu iti urez success cu traducerile de 50 euro , bani de seminte.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sper ca după experiența numita covid-19, omenirea să își fi dat seama de câteva lucruri.
    În primul rând să fi observat că se poate trăi și în alt mod, să fie mai atentă la mediul înconjurător, să folosim mai mult mijloacele alternative de transport precum bicicleta.
    În al doilea rând să își fi dat seama că primele care au cerut ajutor de la stat și au trimis oamenii în somaj tehnic au fost multinaționalele, nu vreau să pară un mesaj populist, dar la o eventuală catastrofă s-ar putea ca multinaționalele sa fie primele cele care pleacă. Și haideți să fim realiști, ele stau aici atâta timp cât salariul minim rămâne la un nivel scăzut, iar dacă vreun viitor Guvern va dori să îl majoreze vor face lobby pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
    Sper că mulți angajați dar si angajatori și-au dat seama că pot lucra mai bine de acasă și ca nu e necesar să stea 8 ore la muncă împreună cu alte persoane pe care cel mai probabil nu le suportă.
    Sper ca lumea să fi învățat sa ducă un stil de viață mai cumpătat, de ce nu, mai minimalist.

    Apreciat de 1 persoană

  3. @vpt, ai grija ce-ti doresti ca poate ramai si tu fara job daca dispare asa zisul consumerism salbatic
    @danielC, ai dreptate multinationalele sunt de vina, sa plece toti din tara … suna cunoscut

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s