Etichetă: despartire

De ce au nevoie femeile, să știe de ce?

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii
Photo by Eric X on Unsplash

Am observat fenomenul în special la femeie, căci ele sunt aprige și dornice ca să afle ”de ce?”, ”pentru ce?” și mai ales ”cum?”, deși sunt și bărbați care au nevoie de răspunsuri, doar că faza lor cu ”de ce-uri” trece mai repede și lasă mai puține urme.
În schimb la noi, nimfele amorului, în deplinătatea facultăților noastre mentale dorim și cerem imperativ să știm de preferință totul și mai ales ceea ce nu există, construind pânze de obsesie în jurul întrebărilor rămase fără de răspuns de către flăcăii noștri zvelți, ce ne-au aburit și apoi părăsit abrupt, fără nici un fel de explicație. Femeile dezvoltă preocuparea chinuitoare de-a afla de ce s-a produs, ce a cauzat și mai ales dacă-i cale de întoarcere, iar când răspunsul se lasă așteptat este momentul pentru manie să-și facă simțită prezența. Această nemiloasă meduză a existenței umane, coptă în cele mai ascunse unghere ale creierului, are obiceiul de-a ne acapara mintea, ritualurile, deciziile, dorințele și alegerile, într-un cuvânt existența.

În mod paradoxal există printre noi frumoase exemplare, atractive, interesante și dorite de sexul opus, cu un real potențial de a întreține relații adevărate, ce se bucură de admiratori și doritori, însă care își duc existența singure, incapabile de-a renunța la meduza obsesiei pentru relațiile fictive. Ca orice dependență uzuală, dependența de suculentele interacțiuni unilaterale este puternică, tentantă și satisfăcătoare, căci oferă drogatului posibilitatea de-a construi cu migală pe ceea ce a fost cândva, o nouă realitate abstractă, care-i dă speranță ani de-a rândul că poate hoitul intubat va reînvia. Doar ca nimeni nu-l dorește viu, nici măcar împricinata, care dacă primește o a doua șansă la relație, prin miracolul neștiut al existenței și într-un moment de slăbiciune al masculului, alege să o rateze, căci realitatea nu va fi niciodată la fel de satisfăcătoare precum fantezia.
În schimb, intubat la oxigenul mental, hoitul aflat în moarte clinică o poate însoți ani la rândul pe nimfă prin peripețiile vieții ei de austeritatea reală, dar abundență imaginativă. Cu cât obsedează mai mult și mai dedicat asupra unei relații imaginare, cu atât ea devine mai reală și vie. Speranța este acel drog sublim ce o ajută să selecteze adevăruri care-i convin, respingând cu tărie orice judecăți născute din logică sau experiențe vizuale. Nimfa trăiește cu impresia că împricinatul se va întoarce la ea, deși îl vede pe stradă plimbându-se agale cu o alta. Îi scrie, insistă și își promite să renunțe la obsesie când el îi va dărui în sfârși închiderea de care ea crede că are nevoie pentru a putea merge mai departe. În mod paradoxal el a închis de mult ușa, când i-a comunicat că nu are timp sau a uitat să-mi mai răspundă la mesaje.

În loc de încheiere, las un mic filmuleț aici, pentru toate nimfele amorului ce s-ar putea să cadă în panta obsesiei, mânate de forța necunoscută a răspunsului ce nu mai vine și în a cărui lipsă, pot cu tărie să abereze în dependență.

Amintire

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

A venit și ziua asta, când Miami e o amintire, iar sexul pe străzile din Bologna, doar un alt episod de-o seară. Nu m-am desprins în totalitate, dar sunt pe drumul acela, fără de reîntoarcere. Odată rupt firul iubirii, nodurile stau în gât și ies la suprafață neașteptat de brutal, în ceea ce nu va mai fi niciodată o iubire sinceră și dezinteresată, cu dopamina lăsată la liber și serotonina în continuă creștere.

Ești departe și vei fi și mai departe, cu fiecare zi ce trece, cu fiecare oră ce se scurge, indiferent dacă ne despart mii de km sau doar un pas. Nu mai îmi pare nici rău, nu mai am nici regrete, ci doar o lipsă de disponibilitate pentru tine în gândurile mele și în viața mea.

A fost greu și încă este, dar am făcut pace cu mine, după exact 7 luni, de la dimineața când ne-am despărțit îmbrățișându-ne de rămas bun. Am plâns multe lacrimi de durere de atunci, am nutrit sute de speranțe, dar și am crescut emoțional, înțelegând că pentru un tango ai nevoie de doi, iar tu cu siguranță nu ești unul dintre ei.

Cum sa treci peste o despărțire?

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

M-am trezit cu inima rupta, in sfârșit. Era pe cale sa se rupă in urma cu o lună, dar atunci doar s-a fisurat puternic, când plângeam pe o banca intr-un oraș frumos. Acum s-a rupt de-a binelea. E nașpa, deși era previzibil. Doare, deși e cu deja-vu. Am fost avertizata, dar nu am vrut sa ascult. Mi-o meritat-o, poate ca da, deși mereu exista speranța ca se pot muta munții din loc si iluzia ca iubirile imposibile sunt cele mai potrivite. Exagerez, poate un pic, dar mie îmi place drama, măcar sa admit. As vrea sa treacă, as vrea cu ardoare sa treacă, dar știu ca nu trece, chiar așa de ușor. Acuma un an, pe vremea așa, aveam alte trăiri, dar asta a fost yesterday. Azi, tot la ce ma gândesc, e cum sa-mi anesteziez durerea, cum sa-mi amorțesc gândurile și prin ce metode sa-mi eliberez furia. As bea, as fuma și as fute tot ce prind in cale, fără urma de regret sau de sentimente. Doar ca am mai fost pe drumul asta și vomatul in baie practicat in anii studenției, nu mai dă bine la stomac sau ten, după 30+. Ghinion! Țigări sunt la chioșcul din strada, acuma am și o shisha in dotare, dar ce ma interesează pe mine, se găsește pe sub mână. Și ar fi câteva mâini, doar că eu nu știu să fumez corect, adică sa trag in piept ca lumea, si pe lângă risipă, mai prind și efect relativ. Rămân bărbații, după morala, cui pe cui scoate, sau tradiționala mea metodă de a evada din durerea unei despărțiri. E o metoda excelenta, care tine cam 5 secunde, până primești atenția dorită, după care in timp ce noua cucerire își bagă pula in tine, gândurile tale zboară, acolo unde ți-ai lăsat inima. Și, după ce actul se termina, cu un orgasm mimat, caz in care ai fost relativ pe fază și nu plecată de-a binelea din realitate, te simti oricum nașpa, de obicei mai rău ca la început. Am băgat metoda asta de atâtea ori, până când in sfârșit m-am convins de inutilitatea ei. Și nu doar ca e inutilă, dar mai și prelungește agonia, pentru ca oamenii pe care ii servești beată de durere, sunt și ei la fel de beți. Așa ca, in loc sa dau drumul din nou la Tinder ori sa raspund la diverse invitații de futai, iau o pauza de la amantlâc, numărând zilele și concentrându-ma pe alte proiecte. Cred ca a venit timpul sa experimentez, ceea ce nu am mai trăit de 20 de ani, și anume sa fiu singura, disponibilă și frumoasă – măcar arat bine, e și asta un plus.

Dar, ca sa nu închei intr-o notă pozitivă, mai scriu odată ca doare, a dracu de tare, și ma mai smiorcăi din când in când.

Sunt o pizdă ocupată

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

renata-adrienn-ebvCsRypmxM-unsplash

Photo by Renáta-Adrienn on Unsplash

Am făcut o pauză de Tinder două luni, urmând sfaturile de doi lei și trei surcele ale gagicilor singure de peste 30 de ani. Adițional, într-un oftic general, m-am despărțit și de persoana de care sunt îndrăgostită, rupând relația pe care o mențineam de un an. Între timp mi-a cam trecut din ofticul ce pusese stăpânire pe mine, reapărându-mi cheful de sex. În contextul activării nevoilor primare, sfaturile și sugestiile prețioase de genul „tu cu tine”, „acorda-ți timp”, „stai o perioadă singură” și alte mizerii similare, le-am redirecționat spre coșul minții, alături de alte inutilități verbale cu care mă cadorisesc cunoscuții din când în când.

Nu am nevoie sa fiu singură ca să petrec timp cu mine, sunt perfect capabilă să scriu, să citesc, să fac sport și să-mi activez vreo cinci hobby-uri și când mă întâlnesc cu bărbați. Pot să fac multe lucruri singură, doar că-i mai fain să le fac alături de cineva. Pe deasupra, nu mi-se potrivește rolul de mironosiță prostă ce-o dă înainte cu singurătatea și independența în așteptarea bărbatului perfect.

Într-adevăr, este cam nasol să fii îndrăgostită de cineva anume, dar să te întâlnești cu alții, pentru că nici unul nu potrivește și nici nu va potrivi o vreme, dar asta e, ghinion. Partea bună este că m-a maturizat experiența de-a mă desparți de persoana pe care o iubesc și am făcut câteva schimbări în abordările mele amoroase.

In primul rand am renunțat la „catelusi”. Am încetat să întrețin relații de orice fel cu gagii care nu mă interesează, doar pentru că ei mă doresc. Nu mai am nevoie de energia lor negativa și constanta presiune de a le oferi ceva în schimbul validării personale, căci despre asta era vorba, când nu puteam renunța la astfel de relații.

In al doilea rand, am decis sa fiu mai directa, să trec mai repede peste etapele tatonării și să nu aștept după foirile tuturor gagiilor care îmi fac avansuri și mă tot invită la cafele și vinuri fictiv. Mă interesează concret data, ora și locul.

Zis și făcut, iar pe când luam acțiunea în propriile mâini cu un gagiu ce mă tot invită la vin de prin decembrie, am realizat că sunt în fapt foarte ocupată. Căci, nu-i ușor să împaci varza cu capra și cu lupul vecinului, între copil, călătorii, hobby-uri și gagii de pe Tinder, când ziua are doar 24 de ore și pot număra doar pe degetele de la o mână zilele disponibile pentru întâlniri. Așa că, după ce ne-am parcurs împreună zilele din calendar potențiale pentru o întâlnire, am ajuns la concluzia că ne potrivim să fim amândoi liberi (de copii și obligații) într-o luna. Și, cum este dificil să te întâlnești cu unul care are și el copii, am introdus în program o întâlnire de pe Tinder. Măcar ăștia fără copii sunt mai flexibili.