Mă obosesc cuplurile care nu se mai suportă

Photo by KS KYUNG on Unsplash

De fiecare dată când ne întâlnim cu ei este total aiurea, mai ales la ei acasă. Plec de acolo cu un sentiment ciudat de dezgust, cărând cu mine o bună parte din energia negativă pe care ei o emană. Și emană multă. Împreună sunt groaznici, deși separat ar putea să fie chiar ok, amândoi.

Cum le treci pragul casei îți recită poeziile lor anti-romantice cu mândrie, fluturând de la primele trepte steagul cuplurilor nefericite, care se detestă reciproc, dar conviețuiesc mai departe cu făloșenie. Mândrii de sacrificiul lor suprem, pe care îl așează pe un piedestal strălucitor la vedere și în fața căruia fac plecăciuni regulate, își subliniază jertfa fără lipsă de tact în toate conversațiile pe care le poartă. El face mișto de ea în stilul lui clasic, ca de o primă nevastă repudiată, dar de care nu reușește să se scape, iar ea joacă rolul de victimă în captivitate, puternic suferindă de sindromul Stockholm. Nu este atât de deranjat modul în care-și etalează nefericirea, inestetic și exagerat, ci faptul că încercă s-o impună ca pe un adevăr suprem al tuturor relațiilor, urlând indirect din toți rărunchii, că absolut toate cuplurile vor ajunge să-și ducă crucea în același mod dureros și frustrant, așa cum o fac ei. În mintea lor și mai ales în retorica pe care-o țin, tragedia lor trebuie să fie universală, ca să-și poată motiva zilnic existența comună. Consumați în acest abis al soartei se îmbată cu puterea de-a face haz de necaz din existența lor mizeră, cumva convinși individual că nu vor găsi ceva mai bun, lângă care să pună noapte capul pe pernă. Se amenință reciproc cu divorțul, și-l etalează ca un plan viitor al bătrâneților liniștite, pe când le vor crește copii, iar ei vor fi liberi să aleagă.

La început stârnesc mila. Simți o empatie pentru starea lor de tristețe intoxicantă. Poate ai vrea chiar să-i ajuți cum un sfat sau o idee. Nu înțelegi însă că ei nu caută milă. Lor le este bine, de fapt chiar formidabil, iar victima ești tu. Ei nu au nevoie să-și schimbe starea de nemulțumiți profesioniști, ei doar caută o ofrandă care să le asculte doleanțele și care să participe voluntar și mai ales involuntar la momentele lor de abuz emoțional, când își descarcă frustrările. Căci frustrările descărcate fără spectatori nu sunt niciodată la fel de delicioase, ca și cele vărsate în gura mare. Pentru asta au nevoie de prieteni, ca să-și etaleze jalea ca pe o haină nou luate de la târg. Te cheamă la ei ca să-și golească din butoiul plin cu pulbere, ce stă să explodeze fără public. Când ai ajuns întind masa cu bunătăți și se descarcă, înșirând o poveste paralelă cu realitatea, despre un mod de viață pe care oamenii ce se respectă și se iubesc reciproc nu-l au. Doar că, pentru ei, care nu se respectă și se detestă, nici un cuplu nu se iubește pe lumea asta, iar a-ți dori să-ți petreci vacanța cu partenerul tău, și nu cu alți oameni din echipă este ca o înjurătură de mamă. Se mândresc cu momentele în care s-au tachinat, și-au făcut împotrivă sau și-au arătat lipsa de respect, ca de niște amintiri memorabile. Stai, îi asculți și dacă ești trecut prin viață un pic mai mult, realizezi cât de defectă este relația lor și modul de viață pe care îl cultivă.

Este trist că unii oameni pur și simplu nu divorțează, separându-se de nefericirile și nemulțumirile pe care și le cauzează reciproc. Asta ar însemna să se scape de ele, dar sunt prea drogați în propriul bălegar ca să vadă că există și un alt fel de trai.

Despre divorț și căsătorie

Photo by Zoriana Stakhniv on Unsplash

”Divorțul este un păcat mare.” îmi trântește fanul înfocat religios pe email. Mi-a scris ca sa mă informeze că sunt o ”o idioată feminista neomarxistă.”

În primul rând că nu cred în păcat, încercând de câțiva ani să mă descotorosesc de această noțiune religioasă asociată moralei. Golindu-l de intensitatea religioasă păcatul devine regret, remușcarea conștiinței, ce dă o cu totul altă noțiune și valoare faptelor, alegerilor și gândurilor.

Nu regret divorțul, ba chiar mă bucur că l-am realizat. Căsătoria nu-i nici sfântă, nici pentru totdeauna, dacă măcar unul dintre făuritorii ei nu-și dorește să fie, nici închisoare, în care-l poți băga pe celălalt ca să nu mai iasă și nici obligativitate, cu care-l poți șantaja pe celălalt să rămână. Este o alegere și o responsabilitate, pe care poți să o duci atâta timp cât îți convine și cât îți este benefică. Când nu-ți mai convine sau nu îți mai este benefică, din diverse motive, poți alege să nu mai fii căsătorit. Libertatea este o opțiune care din fericire pentru majoritatea oamenilor în timpurile curente întotdeauna există.

Mi-a fost dintotdeauna imposibil să înțeleg imperativitatea în relații. Necesitatea o înțeleg perfect, dar imperativitatea niciodată. Atunci când privim relația ca pe o alegere, ”aleg să fiu cu tine pentru că … îmi acoperi o anumită nevoie” și nu, ”sunt obligată să stau cu tine pentru că aceasta este așteptarea bisericii, societății, părinților”, lucrurile capătă perspectivă pozitivă. A dori este una, a fi obligat este altceva. Oamenii nu pot fi fericiți dacă sunt obligați să facă ceva împotriva voinței lor.

Divorțul este neplăcut și mereu unei părți nu-i va convine. Nu este nici ușor, dar nici extrem de greu. Debarasat de noțiunea de păcat social sau bisericesc, divorțul devine o banală separare, cu consecințe vizibile imediate și invizibile viitoare. Ca în orice separare, ca în orice alegere, consecințele trebuie să nu-le asumăm, ca să putem merge mai departe. În timp divorțul devine o amintire, pierzându-și din valoare, chiar și pentru cei puternic măcinați de această schimbare, și cu cât îl realizezi mai civilizat, mai rapid și mai simplu, cu atât persoanele implicate vor putea să-și reia viața mai ușor. Este inutil să ne agățăm de relații ce nu funcționează, fir cu oameni cu care nu ne dorim să fim, fie cu oameni care nu-și doresc să fie cu noi. E pierdere de vreme, pe care o putem folosi mai benefic, căutând ceea ce avem nevoie și ne dorim.

Faptul că sunt pentru divorț, nu însemnă că sunt împotriva căsătoriei, pe care o văd ca pe o manifestare a relației, dorită la un moment dat de ambii parteneri. Am învățat în timp că viața, fericirea, corectitudinea sau moralitatea nu stă într-o căsătorie și nici într-un divorț, așa cum nici iubirea nu-și găsește cuibul doar în intimitatea unei relații.  

Turul divorțatei prin naivitate

img_7200

O amică recent divorțată îmi povestește din aventurile ei de pe Tinderul proaspăt instalat. Când o aud, mai ales vorbind cu greutate, nu mă pot abține de la un mic un zâmbet ironic, amintindu-mi că și eu am avut dileme și frământări similare. Recent mi-a mărturisit supărată că, după cafeaua de acasă de la Tinderelul ei amic spaniol, omul nu o mai caută și nu-i mai nici scrie. Ofticată, după ce a ajuns să converseze cu vreo 15 gagii în același timp, a tras singură concluzia că se aștepta la un pic prea mult de la un etern călător, prins de Covid prin Polonia, cu bani prea mulți în buzunar și mult prea multă lene, care mai și locuiește la comun închiriat cu un amic și se joacă zilnic PlayStation. Îi atrăsesem atenția că-i cam prematur să-i povestească spaniolului plimbăreț despre copii ei, doi la număr, și așteptările pe care le are de viitorul partener serios de relație, dacă omu nu prea știe din ce-și va plăti chiria luna viitoare.

Ce am avut eu un pic diferit față de multe divorțate naive și filosofice, a fost că mi-am acceptat destul de repede statutul de petrecăreață, încercându-mă să mă abțin de la a vizualiza fiecare partener de sex și ca un potențial partener de viață. Mi-am recunoscut în primul rând mie că sunt în perioada de distracție, întâlniri scurte și plăceri rapide, evitând să par altceva. În schimb, văd la multe recent divorțate că o dau pe cartea independenței și a maturității, declarând în gura mare cât sunt ele de pregătite pentru o nouă relație serioasă și spumoasă, în timp ce tot la a doua propoziție îl pomenesc pe fostul, kotku (pisoiul cum ar veni), înjurându-l cu patimă și din abundență.

Din experiența mea citire, le-am recomanda proaspetelor domnișoare să-și trăiască viața la maxim, să uite de relații și stabilitatea pe care o avea cu soțul, și să-și amintească de vremurile tulburi, frumoase și petrecărețe ale adolescenței. Iar, când au terminat cu distracția și implicit l-au uitat și pe primul cu inelul, își vor face timp să-l găsească și pe următorul.

Naționalism și prietenie

În Polonia se apropie weekendul lung, cu patru zile de vară disponibile pentru vacanță. Fiică-mea a mers la taica-su și când a luat-o de la mine, l-am întrebat ce planuri au, mai ales că ținuse neapărat să o ia la el în perioada respectivă.
– Mergem să navigăm, m-a informat el triumfător.
– În Mazury? am întrebat eu.
– Da, îmi răspunde el.
– Cu ai tăi? În ultimi ani obișnuisem să-i luăm pe părinții lui cu noi când navigam.
– Nu, cu Natalia S. și părinții ei, îmi răspunde fiică-mea. Natalia S. fiind cea mai bună prietena a fiice-mi pe vremea când mergea la grădiniță.
– Interesant, nu știam că încă mai păstrezi contactul cu ei, am comentat eu, înțelegând de ce nu mă mai sună mama Nataliei S de ceva timp. Cândva fusese foarte doritoare să ne întâlnim, dar de un  timp îți pierduse entuziasmul.
Cam același lucru s-a întâmplat mai cu toate cunoștințele poloneze comune ale mele și fostului soț, el lucrând intensiv în a se înfige cât mai puternic oriunde eram eu prezentă, doar ca ulterior să fiu dată la o parte. În tăcere și cu brutalitate am fost curățată sistematic de toate polonezele ”prietene de familie” de pe lista invitațiilor pentru orice și oriunde, după ce am comis păcatul divorțului. Admit totuși, că m-au eliminat cu avertisment, dându-mi o șansă la redresare în perioada separării, când nu băgasem încă divorțul cu acte. Atunci a plouat cu invitații comune pentru amândoi la toate evenimentele organizate de ele, unde sperau matki polki că ne vom reuni destinele în mod spectaculos și revelator sun ochii lor. Dar cum eu nu am performant, ținând-o tot pe a mea cu separarea, m-au dat pur și simplu la o parte. Cu siguranță nu le învinovățesc doar pe ele, căci și fostul soț are partea lui de contribuție, și știu că oriunde își bagă el coada, să nu mă aștept la nimic bun, dar încă mă miră lipsa lor loialitatea feminină. Să fie oare o femeie liberă o amenințare atât de mare pentru ele, sau alegerea mea de libertate reprezintă tocmai ceea la ce ele tânjesc, dar nu pot obține? Este frustrare sau frică, ori pur și simplu faptul că nu sunt o poloneză de-a lor? Mă confrunt cu dilema asta de câțiva ani și tot nu-i găsesc un răspuns decent. Cu timpul, am început să dau tot mai mult crezare variantei numărul trei, observând cum fosta prietenului meu a rămas bună prietenă cu nevestele prietenilor lui după separare, încă mai aprig decât în timpul relației.

Nu are de-a face că ești româncă, mă asigură  polonezii de fiecare dată când aduc subiectul în discuție. Este doar caracterul, încearcă ei să-și mascheze superficial spiritul naționalist. Interesant totuși cum, dintre amicele mele poloneze care mi-au rămas alături, adică acelea care nu au avut contact cu fostul soț, doar una mi-a luat partea în mod categoric în chestiunea divorțului, trecând și ea printr-o relație abuzivă.

Nașul nașelor

Am vorbit vreo două ore cu ea la telefon, disecând firul în patru. Am băgat toate teoriile de muieri posibile despre relații, sensul vieții, scopul căsătoriilor, nevoia aventurilor și al tuturor dorințelor oamenilor. Am întrebat-o de câteva ori ce vrea, iar ea îmi repeta într-una că, nu sunt bărbați de calitate in Oradea. La care, eu îi răspundeam de fiecare dată filosofând că, precis sunt, doar că nu caută ea unde trebuie. Ba, îi mai băgam și dume că-i prea indecisă, că nu știe ce vrea și de aia sigur nu se bagă bărbații serioși în seamă cu ea, că o văd măritată și fără gânduri concrete de divorț. În ping-pong-ul ăsta de teorii muierești, mă sună maică-mea:

– Ce faci?
– Vorbesc cu o prietenă la celălalt telefon?
– Despre ce?
– O sfătuiesc cum să-l înșele pe bărbatu-său.
– Frumos.
– Păi dacă asta vrea? S-a săturat și ea, după 20 de ani de căsnicie.
– Așa puteai să faci și tu.
– La mine a fost altceva, eu nu voiam să rămân măritată cu el. Pe mine mă deranja să trăiesc cu el, deși l-am și înșelat. Dar nu-i ăsta stilul meu. Eu prefer să fiu liberă, decât să înșel.

Închei conversația, și-mi pică fisa că, am colecționat nu de mult de pe Badoo un gagiu din Oradea. M-a aburit tipul la greu și tot mă freacă la cap de fiecare dată când eu îi dădeam eject, considerând posibilitățile lui reale de a fi cu mine în Polonia nule. În schimb tipul se încăpățâna că, vrea să mă cunoască și rămânea tare pe poziții, ba chiar a aruncat texte lacrimogene, cum dragostea nu are frontiere și mi-a zis de câteva ori că ar veni în Polonia să mă cunoască. Și-mi zic, hai să fac un bine oamenilor și să-i combin pe ăștia. Tipul, arăta bine, plăcut la înfățișare, i-a plăcut și ei, așa că-i scriu că, uite care-i treaba: ”am o prietenă în Oradea, care își caută jumătatea. Se plângea ea că nu sunt bărbați OK prin zonă, dar eu i-am zis că ești tu. Eu oricum locuiesc în Polonia și poate vrei să cunoști și tu pe cineva local”.

Și în timp ce vorbeam cu tipa și îi explicam eu cu dăruire, cum să se decidă odată ce vrea, în car, în căruță sau pe jos, că uite i-am și găsit un potențială dragoste, pare serios, nu-i însurat, nu are copii (din declarațiile lui), și ea se se arăta suspicioasă la greu, îl caută pe Facebook, după numele de pe Badoo.

Și, surpriză! Nu-i deschide bine pagina, că și-i pică ochii pe poza tipului îmbrățișându-și cu zel iubita. Iubită, care avea profilul construit din numele lor comun, cu poze romanțate de iubire, cometarii cu cățeluși ce se ling, citate filosofice de la alții putere și inimioare cu baloane roz bombon. Cuplul ideal de oameni, ce respirau doar sudoarea amorului relației, prin toți porii disponibili. Noroc cu o poză a capotei merțanului ruginit, pe care-și făceau veacul două pisici leșinate, că altfel făcea scurt circuit calculatorul de la atâta iubire. Mi-am tras cenușa pe cap, admițând că m-am făcut de cacao, în timp ce ea râdea cu spume, comentând marele amor și demonstrându-mi în practică, cum stă treaba cu bărbații serioși de la Oradea. Ca să nu mai întindem inutil mălaiul, i-am și scris domnului respectiv, nu de alta, dar să nu-și facă speranțe inutile:

”Te-a găsit deja prietena mea. A zis că ești frumos, dar și însurat”

”Nu sunt însurat”.

”Atunci te-a găsit pe tine și pe prietenă-ta”

”Auau.”

”E plin Facebookul cu iubirea voastră. Ce să fac eu acum, mi-am retras recomandarea.”

”Lucrează în IT?”

”Mai rău, la poliție. Si vezi ca, ți-e ruginita capota la mertan!”

Și fostul tău soț are pe cineva?

– Și fostul tău soț are pe cineva?
– Nu știu.
– Dar, fiică-ta ce zice?
– Nimic, ce să zică.
– Nu ai întrebat-o?
– Nu.

– Și ce mai face fostul tău soț? Se întâlnește cu cineva?
– Nu știu.
– Nu l-ai întrebat?
– Nu mă interesează.

– Fostul tău are pe cineva.
– Nu știu. Nu mă interesează.
– Pai nu ai întrebat?
– Pe cine? Nu sunt curioasă.

Nu știu. Nu mă interesează. Nu e treaba mea. Nu sunt curioasă.
Acestea sunt răspunsurile uzuale pe care trebuie să le dau regulat la întrebarea despre fostul meu soț. Și nu sunt doar răspunsurile uzuale, sunt și răspunsurile oneste. Mă doare fix în cur dacă are sau nu pe cineva, nici discut despre asta cu el si nici cu fiică-mea. Nu mă privește si nu sunt nici curioasa. Strict ce mă interesează e că eu nu-mi împart viața cu el și atât. Dar, pentru oamenii din jur, care îl cunosc sau care nu, statusul lui relațional  pare să fie ceva vital, de interes general, de aflat neapărat. Si se pare ca, interesul lor creste proporțional cu indiferența mea.
Oameni buni, când un fost partener ți-e indiferent, ce importanță mai are dacă e sau nu combinat cu altcineva? Sa-i fie de bine, mult succes.

Despre divorț cu seriozitate

Divorțul nu e un concurs, nici o competiție, e o luptă. Câteodată lupta e pe viață și avuție, pe copii și posesiuni, pe părinți, socrii, prieteni și opinia publică, alteori lupta este despre viață și despre credite sau obligații, alimente și timp. Lupta poate fi deschisă cu participare generală sau tăcută, privată în liniștea superficială a căminului cu obloanele trase, cu multe victime colaterale sau doar cu doi pioni, ce se lovesc reciproc în cerc închis. Divorțul nu e un concurs, căci acolo dacă participii o faci voluntar și poți renunța fără consecințe majore. Divorțul e pe viață, pe confort, pe consecințe, pe ceea ce ai, ai avut sau vei avea, iar participările fâstâcite și pline de falsă modestie sunt eșecuri deghizate. Așa că, permiteți-mi să nu cred în basme despre cupluri separate de bună voie și nesilite de nimic, pentru că, chiar dacă ulterior își afișează cu nonșalanta armonia, ea a fost dobândită cu vărsări de sânge sau măcar transpirație abundentă. E natural ca armonia să se instaleze ulterior în relațiile dintre partenerii divorțați și să afișeze amândoi cartea compromisului la vedere, dar s-a ajuns acolo după o luptă zdravănă, în care unul a luptat împotriva celuilalt. Normal că, după ce s-a instalat noua rutină, se pot lăuda amândoi, mai ales în perspectiva unei noi cuceriri, că s-au despărțit amical, alegând să-și șteargă din memorie fazele la care și-au scos ochii cu brio. Și eu, dacă mă întâlnesc mâine cu un tip care mă interesează și accidental ajung să vorbesc de divorț, am să-i spun ca a fost o chestie de comun acord, că am ajuns la concluzia că, nu ne înțelegeam și am decis să mergem pe drumuri separate. Diplomatic, nu? Și frumos și mincinos prin omisiune.

Divorțul nu e flori și parfum, indiferent ce îți spun aia care au divorțat și nici nu e ușor, pentru că însumează eșecuri, deznădejde și iluzii pierdute. Divorțul e o bătălie, din care pot ieși doi învingători, unul singur sau nici unul, iar câștigul individual depinde de fiecare în parte.

Ca să ieși învingător din divorț trebuie să faci câteva lucruri de bază, iar ele ar fi cam așa:

În primul rând îți faci un plan. Și dacă tu vrei să părăsești și când te aștepți să fii părăsit. Planul ți-l structurezi în funcție de ceea ce vrei să obții în urma divorțului și cum îți dorești să arate viața ta după divorț, unde și cum vrei să trăiești, pentru că divorțul nu e un scop, e un mijloc. Dacă vrei să te desparți, ca să fii cu altcineva, atunci acesta este țelul tău, deși după părerea mea nu este un țel tocmai bun, pentru că ai mari șanse ca persoana nouă să aibă multe carențe pe care le are persoana curentă. Dar e un țel și în realitate e unul dintre cele mai comune țeluri. Sunt și oameni care atunci când știu că vor să divorțeze, îți caută o nouă persoană, care să le ofere garanția că există și altceva, iar dacă tot fac saltul, vor să fie siguri că au parașuta în spate. Amanții cu care treci prin divorț sunt amanții parașută, câteodată rămân, alteori se desprind.

Apoi în funcție de țel și viziunea pe care o ai, trebuie să îți faci o listă cu ceea ce vrei să câștigi în urma divorțului (libertate, bani, casă, etc) și cu ceea ce poți să pierzi (bani, confort, timp cu copii, falsa afecțiune, siguranță, poziție socială, etc.). Pune bine asta în balanță, vezi care sunt lucrurile importate pentru tine și treci la planul doi, cum să lupți pentru ele.

La faza asta mulți inițiatori de divorț fac pasul înapoi, pentru că atunci când pun avantajele și dezavantajele în balanță, reiese ori că au prea mult de pierdut, ori că au prea mult de luptat. E și asta o alegere și ca orice am alege, pe termen lung, creierul nostru o va vota drept corectă, pentru că așa suntem programați să facem, căci altfel nu ne-ar lăsa remușcările să putem funcționa. Când cealaltă parte inițiază divorțul, e bine să îți faci și tu planul, ca să știi măcar ce vrei să obții. Așa că șterge lacrimile și treci la muncă, jelitul lasă-l pentru după.

Planul de divorț se începe cu o vizită la avocat, care trebuie făcută cât mai repede, chiar dacă doar scârțâie treaba, pentru că îți poate clarifica multe aspecte și îți poate evalua exact poziția în care te afli. Cel mai bine e să-ți alegi avocatul pe bază de reputație, pe recomandare și în nici un caz să nu fie un prieten de familie (oricum nu se baga prietenii de familie, dar cel mai sănătos e să-i eviți din start). Pentru că-l plătești, întreabă-l tot ce-ți trece prin cap, fără jenă și scoate tot din tine, pentru că nu știi niciodată cum un lucru care ție ți-se pare lipsit de importanță, îți poate aduce beneficii. Cere-i soluții, la cum ar aborda el problema ta, în așa fel încât să obții ce era pe prima listă și să eviți să pierzi cât mai mult din a doua. Dacă nu îți convin răspunsurile sau nu ți-se potrivesc, consultă un al doilea avocat. Nu te zgârci la bani, pentru că asta e viața ta și acum e momentul să lupți pentru ea. Construiește strategia cu avocatul și începe prin a aduna dovezi, cât mai multe. Nu te da înlături de la ați înregistra jumătatea la nevoie, dar nu exagera cu spionajele și camerele de supraveghere, pentru că nu face o impresie bună la judecătorie și te consumă pe tine mai mult interior. Analizează-ți bine situația și începe să-ți numeri martorii. Dă-ți drumul la gură, spunând deschis ce te nemulțumește, dar nu  la modul de bârfă, ci concret și în câteva cuvinte. Nu e cazul să faci pe misteriosul/a la faza asta, pentru că oricum oamenii vor bârfi, și în loc să vorbească aiurea, mai bine spune-le tu clar și concis situația în care te afili și ce te-a mânat să iei decizia. Știu că e nașpa și nu o să fie plăcut să speli rufe în public, dar dacă taci vei fi acuzat de mai rele, așa că cel mai bine e să-ți oferi o șansă de a-ți face vocea ascultată. Nu trebuie să te spovedești la fiecare, dar îți trebuie un răspuns care să pară temeinic și hotărât. Cu cât îl scoți pe gură mai repede, cu atâta vei fi cicălit mai puțin pe tema asta.

Plănuiește-ți viața în etapa următoare, unde o să locuiești după separare, din ce o să te întreții, cum o faci cu copii. Prezintă-ți planurile și susține-le în fața partenerului, chiar dacă el/ea se vor da cu curul de pământ că nu le convine. E multă dramă inutilă la divorț, chiar dacă ambii știu că la asta se ajunge și mereu vor fi scoase de sub preș câteva polițe neplătite, dar cel mai important e să te ți de viziunea ta. După ce v-ați separat cu locuința, evită să discuți divorțul cu partenerul, trimite-l/o la avocat, pentru că orice discuții inutile nu îți sunt în avantaj. Nu accepta să te întâlnești cu avocatul lui/ei fără avocatul tău și dacă vrea ceva la telefon, cere-o în scris, chiar dacă e o chestie banală. Ai avocat, folosește-l, ca pe un burete, pentru că discuțiile inutile vor fi inutil de obositoare, îți vor mânca timp inutil și nu valorează nimic. Contează doar decizia de la tribunal și pe aia trebuie să fii concentrat/ă.

Urmează-ți planurile cât mai exact, nu te îndepărta de ele și trage aer în piept. E doar o stare de lucruri, care se poate schimba, iar la final va veni și ușurarea mult așteptată.

Divortul pe ansamblu

Am ajuns să dau sfaturi oamenilor să divorțeze. Pe lângă faptul că nu e elegant, mai e și o responsabilitate pe care, nu am dreptul să mi-o asum. Uit de multe ori că nu toată lumea, și de fapt majoritatea nu gândește ca și mine, nu are voința mea și nici dorințele mele. Mi-ar plăcea să schimb oamenii, calitatea vieții lor, mi-e o milă profundă de ei, mai ales de cei care trăiesc din inerție, dar lumea nu-i a mea, iar modul în care fiecare își trăiește fiecare viața, e alegerea lui individuală, bazată pe propriile sale puteri, nevoi, frici și dorințe.

A divorța nu e o decizie ușoară, nu e o consecință naturală a faptelor și nu e atât de simplu pe cât pare. Decizia de a divorța și pentru mine a fost grea, chiar și după ce am ajuns la concluzia că nu suport să fiu lângă persoana lângă care eram. A fost o decizie apăsătoare, pentru care mi-am găsit scuze și motive, desigur altele decât cel principal, gândită și răzgândită de zeci de ori. Când ești cu verigheta pe deget, brusc nu mai e atât de simplu să te desparți, ca și în cazul unei relații, fie ea și de lungă durată. Dintr-o dată, toate așteptările tale capătă ambalaj, obositor, sufocant și cu încrengături diverse, pentru că în ecuația dintre voi doi intră și: părinții, frații, neamurile, prietenii, vecinii și mai ales copii. Ordinea nu e întâmplatoare, de obicei părinții punând cel mai mare accent pe ceea ce se întâmplă în cuplul copiilor, unde își reflectă ei așteptările, educația, părerile și durerile. Și pentru mine influenta părinților a fost apăsătoare, eu fiind prin natură și de mulți ani foarte independentă. În ciuda independenței, a necesitat un efort mare și inutil de obositor până să-mi conving părinții că, nu are rost să-și bată gura degeaba, că oricum decizia mea e luată și îmi aparține. Apoi vin socrii, care pot fi foarte fățarnici, miere și zahăr cu tine, dar cu sfaturi otrăvitoare la polul opus. Același lucru e valabil și pentru prieteni, care la divorț se vor alege, inevitabil, de o parte sau alta. Nu există prieteni ce nu iau o decizie, poate nu e vizibilă la început dar cu siguranță își va arăta valoarea ulterior. Și adițional îți mai vin pe cap neamurile, vecinii și toți aia care nu dădeau pe tine o ceapă degerată, dar sunt brusc interesați și înduioșați, doar ca să afle ce s-a întâmplat, care e motivul, cum stau ostilitățile. Ți-se înfățișează cu o moacă compătimitoare întrebându-te insistent că ”ce s-a întâmplat” ori luându-ți partea fățarnic ”mie nu mi-a plăcu niciodată”. Ăștia vin numai să ciugulească din tine, ca să aibă ce mesteca la radio șanțul local sau pe scara blocului, de aceea trebuie tratați cu ignor maxim, dispreț și cât mai puține informații.

Divorțul e o decizie grea, ce nu are cale de întoarcere și nici urma de empatie, nici din partea celuilalt și nici din partea societății. Divorțul însemnă să răzbați singur si practic să o iei de la zero în multe aspecte, nu doar cel sentimental. Prin divorț te îndepărtezi și de iluzia afecțiunii, care de multe ori se mai conservă în relație, ca atunci când îți spală o cămașă sau te fute în scârbă, dar te fute, ori te ceartă, dar îți vorbește. Divorțând te tai de la tot, se termină până și asta, ca să îmbrățișezi singurătatea. De aceea mulți își trag amanți/te înainte de divorț, ca să îi îmbrățișeze măcar cineva, ca să îi asculte și să le dea speranță că se poate mai bine.

Divorțul nu e o joacă și o spun acum cu toată seriozitate. Divorțul e o soluție, reală, nasoală și relativ eficientă, ca să o iei de la capăt, dacă ai tras greșit la loteria vieții sau ai fost prea naiv să te gândești la consecințe. Ca să divorțezi trebuie să-ți permiți, mental și financiar. De aceea divorțul se plănuiește, se analizează probabilitățile, se fac strategiile, se iau deciziile și se executa cu precizie. Când divorțezi trebuie să fii foarte calculat, dacă vrei să ieși cât de cât bine, pentru că deciziile impulsive costa sănătate și bani.

Despre copii și divorț într-un episod următor.

Divorț – sfaturi practice

Înainte să mă căsătoresc, credeam că divorțul e o treabă relativ banală, similară cu căsătoria. Te căsătorești și divorțezi, cam cum vrea mușchiul tău, după același stil în care te combini sau te desparți. Total greșit, naiv și costisitor!

În primul rând căsătoria nu e o treabă banală, chiar dacă așa o asociezi în mintea ta, pentru că în mintea celor din jur și mai ales a jumătății tale, lucrurile stau total diferit. În următoarele luni și cu puțin succes în următorii ani, realitatea ta se va schimba diametral și pe nesimțite. Petrecerea aia de pomină cu pălincă și rude, pe care nu le cunoșteai, nu a fost doar așa, o chestie pe care trebuia să o faci și tu, pentru că o fac și alții, ci jugul în care ți-ai băgat capul de bună voie și nesilit/ă de nimeni. Eh, exagerez, căsătoria e frumoasă pentru îndrăgostiți și naivi, cel puțin la început.

Revenind la subiect, divorțul e o treabă mult mai serioasă decât căsătoria și mult mai dificilă de rezolvat, căci deși e relativ ușor să-ți pui pirostriile în cap, e al naibii de greu să ți-le scoți. Dacă ajungi să divorțezi, din diverse motive, din vina ta sau a jumătății, din inițiativă comună sau individuală, la notar sau judecătorie, e important să iei în considerarea câteva aspecte esențiale. Înainte să le înșir, așa adăuga că, le-am cules în practică, din diverse surse, unele la timp, altele prea târziu:

  • Jumătatea – de care divorțezi nu mai e și nici nu va mai fi vreodată prietenul sau confidentul tău. Rar există povești franțuzești cu foștii soți ce trăiesc în armonie și pace. Se pot întâmpla minuni din astea, la câțiva ani după ostilități, când se va instalat o nouă armonie, precedată de obicei de scandal. Sunt prea multe emoții în joc, ca să nu refuleze toată treaba, iar dacă nu ești pe fază ți-o iei în freză urât de tot, deci ia asta ca pe o regulă și bucură-te de excepție. Uită de abureli că e mama sau tatăl copilului tău, asta e gargară pentru naivi. Când se scoate gunoiul de sub preș și se împroașcă lumea cu el, trebuie să fii pe fază, ca să ți-o iei cât mai puțin peste ochi. La divorț e ca la război, totul e posibil și dacă iei țeapă o faci pe barba și banii tăi. Depinde mult de cine divorțezi și din ce motive, că nu se ajunge de fiecare dată la căcaturi, dar cu siguranță se trece pe lângă ele, iar când te aștepți mai puțin jumătatea perfectă te împinge cu spor în ele. Consideră că omul pe care îl iubeai cu patimă acum câțiva ani, e noul tău inamic. Știu că sună nașpa rău de tot, dar asta e realitatea, iar atunci când cineva îmi spune că s-a despărțit amicabil și i-a lăsat la ex-ului/ei totul, nu a făcut-o din mărinimie, ci din vină sau forțat/ă de împrejurimi.
  • Avocatul – e prima persoana pe care trebuie să o vizitezi când își trece prin cap posibilitatea unui divorț, că îl vrei tu sau că, ți-se cere. Nu mergi nici la mă-ta și nici la prietena din copilărie ca să-ți plângi mucii, ci îi sufli frumos în batistă la avocat, indiferent că, divorțul e amicabil sau cu scandal. Prima dată cunoaște-ți drepturile și posibilitățile, iar apoi poți decide ce vrei să faci cu ele. Dacă nu își place de primul avocat pe care nimerești, du-te la altul, căci avocatul e ca psihologul, trebuie să se potrivească. Nu te zgârci la bani, pentru că poți pierde mult mai mult! E important să știi ce să îi ceri avocatului și cere-i cât mai mult pentru că, oricum să primești mai puțin.
  • Strategia – se construiește cu avocatul și nu cu vecinii de blog sau colegii de serviciu. E bine să te consulți cu câteva surse cu experiență, trecute prin divorț, ca să vezi ce și cum au făcut ele, mai ales cum au greșit. Nu îți bate gura degeaba cu oameni care nu au trecut prin asta, că vorbesc de multe ori în pungă. La avocat afli cum trebuie să te pregătești, ce trebuie să aduni, de la bonuri fiscale, la extrase de cont sau înregistrări telefonice. Înarmează-te bine, blindează-te ca lumea, pentru că orice detaliu îți poate fi de folos. Adună probele și dovezile sistematic și cu sârguința, fii ordonată cu asta, pentru că o mare parte din muncă e a ta. Fă o listă cu potențiali martori, nu neapărat care sunt împotriva jumătății, dar și care să te vorbească pe tine de bine. Contactează-i să vezi ce zic, vin sau nu, și nu te supăra prea tare când te vor refuza. Când definitivezi strategia cu avocatul, ia in considerarea vina, elementul definitoriu în cazul unui divorț. Nu știu cum e prin alte părți, dar în Polonia dacă îți scoți jumătatea vinovată de divorț, îi poți cere pensie alimentară pentru tine ca fost soț/soție până te recăsătorești, pe baza faptului că ți s-au înrăutățit condițiile de viață după divorț. Și, nu e chiar așa simplu, să ai un adult în întreținere peste noapte, cu care nici măcar nu te fuți și nici o lingură de mâncare nu îți face!
  • Familia – la divorț se împarte în două, ca și înainte de căsătorie: familia ta și familia jumătății tale. Familia ta – dacă ai noroc și nu te fut la cap să nu divorțezi, atunci ai tras primul loz câștigător. Dar dacă ai ghinion, cum se întâmplă de obicei, atunci dă-le cu ignor și vezi-ți de ale tale. Le poți povesti momentele proaste, pe care le ascunde-i sub preș, dar le vor minimaliza oricum, așa că nu te obosi cu ei prea mult. Păstrează-ți energia pentru lupta serioasă. Pe termen lung vor fi alături de tine indiferent de ce decizie ai luat, așa că nu are rost să te cerți cu ei și nici nu încerca să le explici părerile inițiale. Familia lui – indiferent cât te iubeau și adorau înainte, acuma divorțezi de unul de-al lor, deci inevitabil vor trece de partea lui. Dacă familia lui era mișto, din păcate trebuie să accepți că o să suferi pierdere asta. S-ar putea să vă mai îmbunătățiți relațiile ulterior, dacă scandalul de la divorț e mai moderat.
  • Prietenii – divorțul este un test excelent al prieteniei, pentru că cei cărora le pasă de tine se vor blinda în jurul tău și te vor susține. În schimb, cei care erau prieteni pe interes, se vor debara de tine, ca de o piesă stricată, după ce în prealabil te-au descusut bine de toate detaliile. Cine te susține și te încurajează la divorț este un prieten de încredere ce merită apreciat pe termen lung. Fii pregătit/ă pentru orice, căci oamenii de la care o să te aștepți mai puțin te vor susține, în timp ce aia pe care îi credeai frații tăi de suflet, vor deveni dușmanii tăi cei mai aprigi. Și fii atentă la femei, dacă ești și tu femeie, căci prietenele tale pentru care îți rupeai de la gură, se vor dovedi scorpii în totă regula. Nu fi tristă când se debarasează de tine, ci doar bucuroasă că și-au dat în sfârși arama pe față, ca să facă loc oamenilor valoroși din viața ta.
  • Comportamentul – odată ce știi o treabă, trebuie să îți schimbi comportamentul. Scoate gunoiul de sub preș fără de milă, analizează-l, disecă-l și stabilește pe ce stăteai de fapt. Încetează să iți mai ascunzi nemulțumirile și cere ajutorul celor din jur. Nu mai minți, ca să-ți acoperi nefericirea, căci trebuie să ai motiv întemeiat de divorț, iar dacă nu îl găsești, o să-l găsească partea adversă. Nu trebuie să umpli lumea cu pretexte și denigrări ale fostei jumătăți, dar nici nu o mai spăla în ochii celorlalți. Politica tăcerii nu e bună la divorț și dacă vrei să ai aliați, trebuie să începi să vorbești. Rolul victimei e perfect, dacă vrei să ieși câștigat din divorț, pentru că e rolul pe care vrea lumea să-l vadă și asta te ajută cel mai mult si la judecătorie. Chiar dacă tu ești persoana puternică din cuplu, toți simpatizează cu victima, deci dă lumii ceea ce vor și nu te aștepta să îi poți educa pe cei din jur. Sparge fără de milă imaginea familiei perfecte, construită cu trudă și spuneți versiunea, pentru că ai o singură șansă să fii prima. Acționează în interes propriu și fără de milă, împotriva tuturor care îți stau în cale, având în minte faptul că totul are un final și odată pronunțat divorțul, toate elementele astea se așează. Ele vor dispărea, totul se va sfârși, iar tu vei rămâne cu ceea ce ai reușit să îți negociezi, atât. Nimeni nu îți da nimic pe gratis sau ochi frumoși. Acesta e momentul la care trebuie să fii egoist și să te intereseze exclusiv binele tău, caci  partea cealaltă va face exact la fel.
  • Copii – i-am lăsat la final, pentru ca sunt elementul cei mai dificil la divorț. Unii ar zice că sunt banii, dar eu nu sunt de acord. Banii îi poți oricând face, iar libertatea e mai valoroasă decât orice banii. Copii sunt însă, gaura neagră din toată călătoria stelară a divorțului. Dacă aveți copii împreună, trebuie să iei câteva decizii foarte dure și concrete, despre cum va arăta îngrijirea lor, pensia alimentară, timpul și modelul lor educațional. E bine să ai un plan al tău, o viziune, să știi ce vrei și să încerci să obții asta la divorț. In cazul in care, viziunile voastre coincid o să vă fie mult mai ușor, dar dacă nu coincid, e important pentru tine să îți impui viziunea ta. Dacă ești mamă, nu exagera cu a ține copilul legat de tine, pentru că are nevoie de ambii părinți, iar tu doar te vei frustra dacă îl îngrijești singură. Dacă ești tată, nu da bir cu fugiții, dar nici nu încerca să separi copilul de mamă prea repede. Binele copilului prevalează, după ce ți-ai asigurat binele tău, pentru că un părinte nefericit, frustrat și nemulțumit, nu poate să-i asigure copilului lui, ceea ce lui îi lipsește.

Și, pentru că ați avut răbdare să citiți până la final, o veste bună: totul se termină până la urmă, chiar și iadul divorțului. O să vă ia cam 2 ani să vă reveniți, iar o nouă dragoste după un divorț acru, e ca și primăvara după o iarnă grea, binevenită, meritată și mult mai apreciată :).