Etichetă: eu

După pozat

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

frank-mckenna-JbTBJYOEc28-unsplash

Photo by frank mckenna on Unsplash

Ma întorc după o noapte nedormita în care nu m-am futut cu fotograful, ci cu prietenul lui, venit de grabă și încărcat cu bagaje de la autocarul ce-l aducea din munți, direct la sesiunea mea foto. Tocmai se întorcea după două săptămâni dintr-o tabără de copii, unde a fost pe post de instructor de snowboard. Era deci nefutut rău și îngrijorat că mă ia fotograful în primire. S-a terminat de trei ori, eu o dată și de doua ori am mimat.

Fotograful, un tocilar pervers, ironic și sincer, mi-a propus sa o facem în trei, disperat de excitat, iar după refuzul meu, m-a implorat să-l las măcar să ne privească. M-am opus și s-a ofticat, trăgându-și singură două labe în camera alăturată,  în timp ce noi ne sexam cât mai potolit. A doua zi, după ce aplecat amicul meu de sex, fotograful a continuat să se dea la mine și mai aprig, rugându-mă insistent să-l las măcar să mă lingă. Mi-a reproșat cu tupeu că i-am futut prietenul în dormitor, în timp ce el a rămas singur pe canapea. Și într-un exces de zel, și-a dat cu mândria de pământ, replicând cu fața schimonosită de stima scăzută de sine „… dar ce, eu sunt doar fotograful”.

I-am înțeles supărarea și l-am compătimit, dar nu aveam chef să mă fut cu el. Știu, câteodată viata este cam curvă, iar întâmplarea mi-a amintit de libertatea sexuală din studenție, dar și de reproșurile neîntemeiate pe care le primeam de la bărbații pe care-i refuzam. M-am abținut de la a-i întinde un pahar cu apă și a-i reaminti că eu am plătit pentru toată petrecerea (sesiunea și închiriatul apartamentului ca decor) așa că eu stabilesc regulile de la locul de joacă, doar pentru că el face Photoshop-ul pozelor.M-am simțit în schimb stăpână și șefă, un fel de matroană ce jonglează pe degete cu băieții mai tineri. Un alt rol, în care eu cer și primesc, iar ceilalți se supun sau pleacă. Oare de ce-i atât de greu câteodată să ne simțim stăpâne pe viața noastră sexuală. Să decidem singure cu cine, când și unde vrem să ne futem, fără complexe sau stres.

Am reflectat ulterior de ce am ales să ratez șansa se a mă fute cu doi bărbați în același timp, o fantezie atât de des atribuită femeilor. Pentru că nu m-a încântat perspectiva. Nu mi s-a părut atractiv, ba chiar mi-a dat un sentiment ciudat de inhibiție, un trio-ul care mă interesează și nu mă atrage. Nu în această configurație.

Când știi că te afli în compania greșită

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

glass-602889_1920

Image by Tommy Takacs from Pixabay

Foștii socri sunt genul de oameni cu care stai de vorbă fără să te întrebi ce cauți la ei în casă și pentru ce mănânci cu ei la masa. Trăiesc bine, sunt educați, cultivați, experimentați și inteligenți, iar discuțiile pe care le poartă se extind la orice subiect, care v-a fi analizat cu o anumită doză de obiectivitate, fără prea mari frustrări ori concepții învechite și nici un caz prin filtrul a ceea ce spun vecinii. Din păcate am ajuns să ne spălăm urât câteva rufe murdare, însă apreciez la ei o anumită cultură, deschidere și educație.

După ce m-am separat de familia poloneză a fostului soț, am avut la scurt timp o tentativă de-a mă readopta într-o familie nouă, ce venea la pachet cu noul iubit. Nu le-au convenit de la început că eram divorțată și cu copil, dar ca urmare a unor lungi și complicate intervenții din partea gagiului de a fi acceptată, am fost până la urmă invitată de părinții lui la ei acasă de Crăciun. Anticipat, le-a trimis câteva cadouri frumos împachetate, pe stilul din fosta familie, dar mișcarea nu a mers, pentru că ei nu-și făceau cadouri de Crăciun și s-au simțit mai degrabă obligați să-mi ia ceva la repezeală, decât bucuroși.

La masă, după prânzul tradițional cu rață, ne-am așezat la un pahar de vorbă, subiectul local fiind bârfitul neamurilor lor și generalități subiective în care părerile și viziunile noastre despre lume s-au ciocnit. Mărul discordiei l-a reprezentat bătaia administrată copiilor, care în opinia mea nu are justificare, iar în a lor este o formă de educație. Mi-am dat seama că le-am atins o coardă sensibilă afirmând că, părinții ce-și bat copii o fac din frustrare pentru propriile lor nemulțumiri din căsătorie și față de partener. Ardoarea cu care tatăl iubitului s-a grăbit să-mi combată teoria, afirmând mai mult pentru el, că a fost fericit cu nevastă-sa toată viata și când și-a bătut băiatul, mi-a confirmat doar ceea ce spuneam. Știam de la iubitul meu că taică-său a înșelat-o pe maică-sa, iubind cu ardoare în tinerețe pe alta. Dar, cum pe vremea respectivă (și pe alocuri încă în timpurile curente) divorțul era similar nu doar cu  abandonul nevestei, dar și al copilului, el a luat decizia să rămână în căsătoria nefericită de dragul copilului.

Lipsa de sinceritate și obiectivitate m-a dezamăgit, însă toleranta mea a ajuns la punctul critic într-un moment de liniște, după un căscat uriaș cu dinții știrbi și cariați ai mătușii iubitului meu, urmat de îndesatul tacticos al cămășii și al pulovărului în pantaloni. A fost clipa în care am simțit că mă lovește o măciucă fictivă în cap și am început să mă întreb, de ce mă simt atât de străină cu acești oameni, jenată cumva de prezența mea acolo, extraterestră printre ei. M-am găsit profund deranjată de primitivismul lor, de frustrările amestecate cu invidie pe care le cultivau față de oamenii mai avuți ori proprietari de afaceri, și superioritatea falsă pe care o afișau față de mine.

Nu mi-a plăcut vizita și în cele din urmă m-am predat realității, acceptând că nu sunt destul de bună pentru fiul lor, încă puternic dependent de opiniile părinților la 30+, fără casa lui și șofer pe mașina părinților, făcând mea culpa din fițele mele de buziness lady, doamna doctor independentă financiar, descurcăreață, tânără și frumoasă, cu casa și mașina mea, și probabil un salariu mai mare decât al potențialul socru auto știutor.

În loc de cadou de despărțire, le-am lăsat fiul să mă părăsească, motivat de lipsa mea de empatie pentru crizele lui personalizate și fără efect, manifestate regulat, pentru a-mi atrage atenția și a-mi forța mâna ca să ne mutăm împreună.

Un alt EL

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

heart-1463424_1920

Image by Dimitri Wittmann from Pixabay

Mi-am dat seama că mă ascultă când mi-a spus că am repetat de trei ori același lucru. Da, am obiceiul acesta, de-a repeta lucrurile cu alte cuvinte, pentru a le accentua în mintea interlocutorilor neatenți, însă el a observat asta cu voce tare.

M-a oprit din discursul meu filosofic despre divorț, când de obicei mă aprind ușor, ca să-mi spună că gata, a trecut si acum să vin la el să mă îmbrățișeze. M-am șocat pe loc, am tăcut și m-am executat. În următoarele patru ore nu am scos decât sunete abia perceptibile și câteva cuvinte, fără propoziții însoțitoare.

După orgasm m-am înghemuit lângă corpul lui fierbinte, cuprinzându-mă cu mâinile lui calde ce mă mângâiaseră în prealabil în cele mai ascunse puncte ale erosului meu, pe care nici măcar nu eram conștientă că le posed. Întinsă acolo, în siguranța îmbrățișării lui, mi-am început tortura mintala a simțurilor amorțite de oboseala și incapabile de somn. După vreo trei ore m-am dat jos din pat cautând frenetic melatonina și explicându-i pe întuneric că de la zborurile dese nu pot să dorm noaptea. În mirarea lui am repetat explicația, ne lăsându-ma inima să-i mărturisesc că de fapt nu suport intimitatea, care mă irită mai mult decât ma consolează si pe care o mimez ca să obțin sexul. Nu am vrut să-i spun că  de un an de zile nu mai pot dormi în pat decât cu un singur bărbat, doar ca acela este departe acum și probabil se trezește lângă altcineva, în timp ce eu încerc cu greu sa adorm lângă el.

A doua zi, după ce a plecat, am plâns. Mi-a curs o tura de șiroaie peste obraji în timp ce răceala mea protectoare se fisura sub povara iubirii neîmplinite.

Frica

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

melanie-wasser-j8a-TEakg78-unsplash

Photo by Melanie Wasser on Unsplash

În copilărie am dezvoltat câteva carențe esențiale în materie de respect pentru sine, așteptările de la bărbații, bucuria succesului sau pura stare de bine. Nu sunt unică în carențele mele, le observ des și la alții, foarte similare sau ușor diferite, în funcție de contextul în care au fost dezvoltate și de experiențele individuale ale fiecăruia. Acum, la maturitate sunt conștientă de ele, mă deranjează și a venit vremea sa le remediez. Doar că nu știu cum. Frica de a trai împlinită mi-e tatuata în oase.

Mă bucur aparent de ceea ce am, cultivându-mi permanent nevoia de a avea mai mult, născuta din frica că, într-o bună zi nu voi avea nimic. Mi-e frică să fiu mulțumită, ori  satisfăcută cu viața mea. Mi-e teamă să mă bucur de ceea ce fac și evit să fiu recunoscătoare pentru lucrurile bune care mi-se întâmplă. Nu reușesc să trăiesc pur și simplu bine și să nu mai creez drame.

Privind obiectiv și plasând frica de-o parte, admit că viața mea este frumoasă, mult mai interesantă decât mi-am imaginat-o vreodată, presărată cu realizări și împliniri pe care nici măcar nu mi le-am imaginat. Sunt de asemenea conștientă că, dramele pe care mi-le creez sunt de multe ori abstracte, superficiale, inutile și absurde. Deși știu asta, nu mă pot debarasa de acest obicei, de-a crea și-a purta cu mine durere.  Nu știu cum să mă redresez, cum să mă întorc pe drumul normal, pentru ca nu am fost de fapt niciodată pe el. Nu cunosc un alt stil de viață.

Dramele mele s-au născut în copilărie, sub loviturile administrate de părinți, în mod regulat, de obicei după o stare de iubire și euforie. Așa că, m-am obișnuit cu permanenta nevoie de a fi pedepsita, de a suferi ritmic și sigur, chinul cel mai mare fiind administrarea imediată a durerii după clipele de bucurie și fericire. Când bătăile au încetat, dramele au continuat cu abuzul verbal sub formă de critică necontenită, umilire, înjosire, mustrare și chestionarea permanenta a gândirii și deciziilor mele. În timp, am pus distanță fizică între mine și părinți, viețile noastre urmând un alt curs. Am crezut că am scăpat de abuz, doar ca să aflu ulterior că-l retrăiesc din nou, dar sub altă formă. Din copilul abuzat de părinți, în copilărie, am devenit la maturitate, adult abuzat de partener.

Din fragedă copilărie am dezvoltat crize de plâns, de obicei după administrarea unei bătăi. Mă dorea atât de mult nedreptatea care mi-se făcea și frustrarea neputinței, că începeam să mă rănesc singură. În mintea mea mică meritam mai multă durere, deoarece eram prea slabă și permiteam ca răul să mi-se întâmple, deoarece greșisem. Crizele de plâns se opreau după ce mă legănam cu tot corpul sau doar cu capul, până mă lua amețeala. Crescând, am crezut că am îngropat acele momente de durere și umilință în trecutul meu, alegând să șterg o parte dintre acele amintiri. Au ieșit însă la suprafață, mai nemiloase ca niciodată, pe când mă așteptam mai puțin. Adultă fiind, am început să mă leagăn din nou. În timpul unei astfel de crize, mi-am dat seama că ceva este total greșit în căsnicia mea, daca soțul (alesul, ocrotitorul și marea mea dragoste), reușește să-mi provoace aceeași stări de nesiguranță și frică, pe care le-am trăit în copilăria mea abuzivă. Acesta a fost pentru mine factorul declanșator, ca să mă mobilizez și să ies din căsnicie. M-am gândit la modul serios că dacă voi mai continua așa, voi sfârși într-un spital de nebuni sau cu capul zdrobit de pietrele din grădină. Durerea m-a motivat să-mi fac un plan strategic de evacuare din relație, inspirându-mi dorința de luptă, mai ales în momentele în care am fost atacată. Ca să supraviețuiesc, m-am întors la instinctele primare.

Acum, la câțiva ani distanță, nu mai am crize de plâns potolite cu legănat, însă duc cu mine o nevoie regulată de urcuș și coborâș, o necesitate de pedeapsă permanentă, după fiecare moment de euforie. Și cum nu-i mai am pe călăii mei prin prejmă, ca să mă pedepsească, o fac singură. Mă mutilez solitar din nevoia de a-mi echilibra viata și pentru că mi-o frică teribilă să fiu pur și simplu fericită, în siguranță, eliberată de critici, judecății, alți oameni, așteptările altora și mai ales de frica mea!

Prima dată în Dubai

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Te trezești in paradis și tot ce simți e o durere acută, un spațiu gol pe care nu poți să-l umpli. Privești indiferent atracțiile locale, minunății ale acestei lumii și surâzi obligatoriu la favorul pe care ți l-a făcut viața. Este frumos să călătorești și să vezi lumea. O fi plăcut să te trezești la etajul 43, dar dacă patul este gol și la celălalt capăt al firului nu mai e El, toate minunățiile lumii nu mai au gust. Cumva, aici, acum, decizia de-a o rupe cu El, nu-mi cade bine la stomac.

Știu că sunt fraieră și că, până la urmă toate iubirile trec, dar cumva momentul acesta de dor și lipsă doare enorm, de fiecare dată, la fel de intens. De data aceasta, doar panorama este mai frumoasă. Măcar sufăr cu stil.

O întâlnire (ne)reușită

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

lefteris-kallergis-QsmdVT5pTMw-unsplash

Photo by Lefteris kallergis on Unsplash

Întâlnirea a decurs fără cusur. M-a așteptat frumos în fața blocului, după ce în prealabil ne-a rezervat un restaurat interesant cu serviciu impecabil, iar după o masă abundentă, am servit o un espresso asortat cu un desert delicios. Am băut și un cocktail, căci el conducea, și la final m-a scos la o plimbare pe faleză, unde nici măcar vântul nu adia, atât de perfectă a fost întâlnirea. Totul a decurs absolut ideal, atât de ideal încât a trebui să mă pilesc consistent de la cocktail, ca să nu cumva să-mi scape cu voce tare întrebarea ce-mi pisa creierii:  ”eu, ce naiba caut eu aici?”.

Omul a fost sublim, nu neapărat arătos, dar foarte determinat, precizându-mi intențiile lui serioase din primele conversații și întrebându-mă clar și răspicat dacă am pe cineva. Dezinvolt, m-a sufocat cu atenția lui și fără să-l întreb, m-a informat de la sine putere, că are prietenă, împreună cu care locuiește, dar că-i pe picior de separare, expunându-mi zelos cât de neîmplinit se simte în relație. Din relatările lui, am concluzionat că, întâlnirea cu mine este pe cale să-l ajute considerabil în schimbarea planurilor din viața amoroasă și mai ales a îndreptării nedreptății pe care i-o face gagica curentă, care pe lângă faptul că stă la el pe gratis, nici măcar nu dă cu mătura, din spusele lui, desigur.

Când am ajuns în fața casei mele, mi-a dat pupicul de noapte bună, iar la vreo 10 minute a sosit și sms-ul de somn ușor. A doua zi, a continuat asaltul, bombardându-mă cu texte lacrimogene, cărora eu le-am răspuns sec. Ceva în el mă face să fiu reținută în creativitate.

Trează, l-am găsit mai urât decât mi-l aminteam pilită (atunci când l-am cunoscut), așa că la întâlnire nu m-am reținut de la alcool, ca să-i compensez minusurile. Mi-a fost însă foarte greu să trec peste dinții lui ușor strâmbi din față, lipsa parfumului de calitate și ambalajul fără de stil. Admit că, este inteligent și conversațiile cu el sunt plăcute, mă atrage că-i ambițios și activ. Îmi place că mă adoră, este fascinat de mine și mă pune pe un piedestal. E frumos să fii pe piedestal, admit, iar el este genul de băiat bărbat de treaba, de care ți-se rupe inima, când știi că nu-i pentru tine. Băieții de treabă, dar cu minusuri profunde, sunt din categoria cu care nu-mi place să mă încurc, pentru ca eu nu sunt o fata de treabă. Când ei realizează că jucăm în ligi diferite, gen Real Madrid cu Oțelul Ploiești, băieții de treabă au obiceiul să se transforme în niște mitocani fără pereche.

El sau poate Eu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Momentele de liniște după o noapte de sex agitată sunt ideale. El lucrează, eu scriu. Trăim într-o simbioză completă, în care simpla prezență a celuilalt în cameră este suficientă pentru a fi totul perfect. Nimic nu e perfect ni-se repetă, dar momentul acesta este pentru mine ideal. Chiar nimic nu mai contează.

Întinsă pe un pat din Bellagio sunt atât de departe de viața mea zilnică, că mă regăsesc în sfârșite pe mine, așa cum nu sunt aproape niciodată: calmă, fericită, liniștită și liberă.

Îi simt parfumul pe corpul meu, îi privesc tatuajele și-i suficient. Îi ascult vocea puternică, masculină și hotărâtă când vorbește cu alții, ca mai apoi să se transforme în una suavă, glumeață și liberă, când mi-se adresează mie. Îl ador și îi iubesc deopotrivă.

Despre sex în trei și alți oameni

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Toți oamenii își doresc să-și trăiască viața într-un mod cât mai miștocar, de preferință copiat din filmele de succes cu final fericit, unde actorii principali trec de la o acțiune la alta, fără vizite la toaletă între scene sau datul cu mopul în bucătărie, după ce li-se împrăștie smântâna pe gresie. În adâncul suflețelului nostru, toți tânjim la un erotism extrem, cu un partener ce ne fute ca un zmeu dezlănțuit sau cu o parteneră ce ne-o suge adânc și fără râgâială. Ne închipuim visători, terminându-ne în extaz erotic, ca mai apoi să ne îmbrățișăm romantic în postludiu. Din filmul nostru personal sunt tăiate cu brio la montaj scenele mai puțin romantice, dar necesare, cum ar fi aceea în care el merge după sulul de hârtie igenică la budă, ca să șteargă resturile de spermă de pe pula, din ochii și câteodată de pe mobilă. Toți ne dorim o viața plină de aventuri, experiențe diferite și erotism dus la extrem, însă pe câți dintre noi ne țin cu adevărat balamalele la așa ceva? Și, oare cum arată viața plină de aventuri în context real?

După sexul în trei am rămas cu întrebările acestea în minte. Eram virgină în domeniul împerecherii în grup, dar doritoare, întrebătoare și visătoare la o partidă sănătoasă în trei, măcar de dragul artei. Dezvirginarea mea mentală a scos la suprafață dileme existențiale și morale ascunse, ce m-au măcinat după faptul consumat.

Cum a fost?

Foarte interesant, neașteptat de plăcut, incitant și intrigant.

 Cu cine a fost?

Am nimerit într-un cuplu cu experiență, între ei și cu alții. El, cu care mă împerecheasem anterior și îmi plăcea stilul. Fute ca un voinic, dar are o personalitatea de căpcăun, greu de suportat. Pe lângă performanțele sexuale mă crispează și-l găsesc necomunicativ, fiindu-mi greu să deschid cu el orice subiect de conversație, care să nu se termine după trei replici. Ea, o vărsătoare roșcovană, fascinată de cifra 7, vorbăreață și tatuată, jucând alături de el în partitura cuplului neoficial. Fizic, relativ atrăgătoare, dar foarte prietenoasă, caldă și deschisă. Au o relație deschisă, el ducând o viață boemă de flăcău, cu ea pe post de amică bună la toate când în rol de nevastă neoficială, ce-l vizitează pentru futai standard, gătit și șters praful, când în rol de amanta, la partide în trei cu ce agață el și mai aduce pe acasă.

Ce mi-a plăcut?
Abordarea lor excelentă, ea fiind deschisă, vorbăreață și inițiatoare. El a rămas retras și tăcut, lăsându-ne pe noi fetele să ne facem încălzirea și să ne cunoaștem în armonie.

Jocul pe care l-au inițiat, cu el pe o poziție dominatoare, ea spusă, iar eu la mijloc, oscilând între dominanța pentru ea și adversara-supusă față de el. M-a fascinat gustul de putere pe care l-am simțit în preludiu, când el i-a pus ei o zgardă cu un lanț la gât și mi-a dat mie comanda. A fost sublim modul în care și-a intrat în rol, potrivindu-se perfect cu comenzile mele și dorințele mele, eu trăgând de lanț și dându-i drumul în funcție de locurile pe care doream ca ea să le exploreze pe corpul meu.

Erotismul ridicat ce ne-a însoțit întreaga seară, creat din atingerile ei delicate și privirile lui flămânde pentru noi.

Cel mai mult mi-a plăcut să o privesc terminându-se.

Ce m-a surprins?
Plăcerea cu care o priveam pe ea când i-o sugea lui. Era ca un film erotic pe viu la care puteai să te alături sau pe care pute-ai doar să-l privești de la distanță.

Cerceii ei de peste tot: din limba, destul de interesant la sărut; din sfârc, cam nepractici la atingeri și mușcături, trăgând prea tare de unul; din clitoris, care arăta foarte sexy.

Plăcerea cu care am gustat experiența.

Mustrările de conștiință pe care mi le-am făcut după, într-un amestec de viață reală cu pasiuni ascunse și limite depășite.

A fost frumos, iar faptul că nu au existat conexiuni sentimentale a făcu experiența excelentă.

M-a prins un tip de cur

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

M-a prins un tip de cur sâmbătă seara. Nimic deosebit, aș fi spus. Am început să fiu prinsă de cur de pe la 16-17 ani de către cunoscuți și necunoscuți, la petreceri, la școală, la muncă, în mijloacele de transport, pe stradă, în restaurante, în toate țările în care am locuit și în câteva prin care am călătorit. Un lucru obișnuit și foarte deranjant deopotrivă.

De ce am tăcut pe tema asta?
De rușine. Mi-a fost rușine de fiecare dată când m-a prins cineva de cur. Rușinea indusă de circumstanțe și educație, care m-a făcut să mă simt de rahat, când o palmă străină mi-a prins curul, deși eu nu am greșit cu nimic. Și totuși, așa m-au educat familia și societatea, că rușinea este de partea mea, că mie îmi va sta în gât și pe mine mă va umple de lacrimi, după ce un pervers necunoscut mă atacă pe stradă, și-mi pune mâna jegoasă pe cur, ori când altul se freca de mine în tramvai și-mi spune tupeist să nu mă mișc, că el trebuia să se termine. Rușinea m-a paralizat și mi-a oprit urletul în gât.

De furie. Furia brutală pe care am simțit-o văzându-mi neputința, când nu mi-a permis momentul, forța sau circumstanțele să-i trag un scan în moaca „amicului” binevoitor care-și freca labele de mine. La început mai delicat, iar mai apoi insistent, în timp ce i-se scula, ca și cum aș fi fost proprietatea lui personală, numai bună pentru un sculat. Repulsia pe care am trăit-o când un client libidos s-a frecat de curul meu, de față cu nevastă-sa, ca doar e plăcut să ne luăm la revedere cu îmbrățișări și atingeri nedorite.

De vină. Vina cultivată cu mult spor binevoitor din partea femeilor urâte și rele, precum și a bărbaților geloși, care mi-au repetat în toate circumstanțe când am îndrăznit să mă plâng, că eu sunt vinovată pentru ceea ce mi-se întâmplă. Că-i o pedeapsă divină pentru că m-am născut atrăgătoare, iar formele mele slabe nu au dreptul să se vadă prin blugi sau rochii, iar dacă o fac, eu trebuie să accept atingerile nedorite, pentru că oricum zâmbesc prea mult și râd, sunt prea fericită, glumeață și eman energie, deci mi-o merit.

În această splendidă realitate am devenit cu timpul imuna la acest viol al corpului meu, ba chiar, ca mintea mea să facă mai suportabilă situația, am început să clasific aceste ofense ca pe un fel de compliment. M-am văzut mai degrabă un fel de Maică Tereza a perverșilor disperași, care când îmi puneau mâna lor mizerabilă pe cur își găseau instantaneu liniștea sufletească și zbuciumul pulii, decât ca o victimă. Reacțiile mele au trecut în timp de la lacrimi, urlete și țipete, la râs ironic și dureros cu gura până la urechi, ceea ce-mi excita călăii și mai tare, în timp ce eu profitam de neatenția lor ca să le scap din strâmtoare. Recunosc că, atunci când purtam verighetă și mă prezentam ca măritată, șansele de a mă trezi pipăită erau  mult mai mici. Acum, divorțată fiind, pipăiala a revenit la modă.

Meciul zilei: Polonia – Germania 0:1

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

bence-balla-schottner-deGn9vSwXIM-unsplash

Photo by Bence Balla-Schottner on Unsplash

Blond, polonez, scund, 43 de ani, pantofi și șosete la 32 de grade Celsius, ușor intimidat, Lexus, pipa, fumează și scrie emailuri în timp ce conduce pe tabletă, iaht, liniște, pasări și pești, vin rosu, se holbează la sânii mei, are mâinile aspre si pătate de soare, vorbește prea mult, și mă roagă să mai stau aplecata, ca sa mi-se vadă sânii mai bine, săgetător, ADHD, înjură, îmi spune că am foarte frumoși (sânii), observă că sunt bronzata pe piept, nu are alte hobby-uri în afară de navigație, a fost căsătorit, mă complimentează că am curaj sa îi port fără sutien, nu are copii, nu se înțelege cu familia (care i-a rămas), are afacerile lui, iar vorbește de țâțuțele mele pe care vrea să le atingă, mă întreabă dacă îl las, mă roagă frumos, că vrea doar să-mi prindă sânii superbi în palma în loc de pupic la prima întâlnire. M-am coborât din Lexus plictisita de el si amețită de vin. I-am spus să-i las colegei mele (cu care eram când m-am întâlnit cu el) numărul lui de telefon, în caz că se decide ea să meargă cu el si amicii lui în croaziera weekendul viitor, când eu voi fi plecată.

Brunet, neamț, cu mama ucrainiană, 31 de ani, glumeț abstract, scund, direct, berbec, vorbareț, îmi comand ceva de mâncare, nu ii plac nemțoaicele, sunt prea complicate, din Berlin, limonada e buna, unde sunt cele mai mișto petreceri, informatician, intre joburi, îmi amintește de Sven, lucrează cam un an, cât să strângă bani, apoi își dă demisia și călătorește câteva luni, după care își găsește alt job mai bine plătit și o ia de la capăt, plătește, deși ma ofer, prizează diverse din adolescenta, mergem la o plimbare în zonă, îi povestesc ca nu am încercat niciodată nimic, mă pupă pe păr și îmi tine un curs pentru novici despre plăcerea la pliculeț, mă pupă pe umăr și mă atinge delicat pe braț, îmi explică detaliat cum funcționează tot ce a încercat și-mi povestește despre ceea ce vrea să încerce, asta e viata în Berlin, filosofează, îmi spune că petrecerile cu chimicale și fum îi țin mereu pula sculată, nu vrea să trăiască în restricții și limite sociale ca și părinții lui, taică-su e nefericit, deși face multi bani, mă pupă din nou pe păr, iar eu mă întorc brusc sper el și îl sărut. Începe vântul înainte de furtuna, noi cautam un magazin de unde să cumpărăm prezervative, dar la naiba, suntem în Polonia și nu se vând la non-stop, am chef sa mi-o trag în ploaie, începe furtuna, ne ascundem lângă un chioșc pe o strada mai întunecata, el mă termină cu mâna în timp ce doi trecători plouați ne zăresc, dar mie nu-mi pasă. Ma întorc uda acasă cu zâmbetul pe buze.