Doctoratul

În urmă cu trei ani mi-am susținut cu brio lucrarea de doctorat. Am început studiile doctorale în 2009 și le-am terminat 7 ani mai târziu. M-am înscris la doctorat accidental, într-o perioadă când, mă învârtea printre joburi. Am fost un pic motivată de promisiunile deșarte ale profesorului meu, căruia îi trebuia doctori, ca să urce în treapta profesorală. Ce căuta el de fapt, erau bravi soldați, capabili și rezistenți care să termine o lucrare de doctorat, la pachet cu câteva publicații, cursuri susținute și participate, plus alte eforturi, suplimentare, ce presupun studiul la zi. În timpul ăsta, bravii soldați, ar trebui să se întrețină din burse, dacă le primesc, sau pe banii altora, căci cei care muncesc în paralele cu doctoratul, cel puțin în primii 4 ani, au șanse minime să-l finalizeze.

Doctoratul fiind e un studiu de cercetare abstractă, de care nu ai practic nevoie,  rămâne doar la latitudinea ta, daca îl faci sau nu. Motivarea trebuie să fie în tine, iar dacă tu ai facturi de plătit, copii de șters la cur, ori un loc de muncă fără legătură cu activitatea universitară, nu prea mai ai chef sau predispoziție să o arzi în filosofii, rearanjarea lumii și teorii existențiale, inutile momentan pentru bunul mers al societății. Eu când lucram, mă uitam la colegii mei de studiu, ca la niște pierde vară, ce trăiesc boem într-o enclavă. La studiile doctorale sunt în general mai mulți băieți/bărbați decât fete, pentru că ei au o predispoziție de durată mai lungă pentru filosofii și gândire abstractă. Fetele încep mai devreme și sunt mai silitoare în studiu, în timp ce băieții încep mai târziu, dar motivarea lor îi ține mai mult. După ce, își termină masteratul, fetele sunt în marea lor parte mature, au relații în care vor să se implice, alte priorități uzuale, iar gândirea lor abstractă le părăsește. Băieții în schimb, trec la maturitate mai greu, iar studiul doctoral este pentru ei o oportunitate să-și finalizeze dezvoltarea. Nu doar că se înscriu mai puține fete la doctorat, dar și mai puține termină doctoratul, pentru că o dau pe viața de zi cu zi, pe familie, copii, munca, iar doctoratul presupune detașare. Băieții se detașează mult mai ușor. In plus, sunt multe fete prost motivate, gen m-am înscris la doctorat, pentru că prietenul meu s-a înscris, ca să-l facem împreuna. Mult succes pentru el, că ea va renunța de la prea mult învârtit în oală, visat la rochie de mireasă sau când se termina amorul. Vorbesc aici despre doctorat în țările civilizate, ce nu are legătură cu România, ca pe acolo doctoratul însemnă xerox manual.

Am mai avut și două motivații personală. Prima a fost nevoia de finalitate, de cometare a studiului personal, pentru că atunci când mi-am terminat masterul, am simțit că nu am dobândit suficiente cunoștințe sau abilități, că ceva îmi lipsește. Apoi a fost regretul că, nu mi-am continuat carieră în învățământ, la care începusem să pun bazele încă din facultate, în România, și pe care am lăsat-o în urmă odată cu plecarea.

În primul an de doctorat am lucrat, deci nu am prea avut multe în comun cu ceea ce se întâmpla la universitate, participând activ doar la câteva cursuri și întâlniri cu promotorul. Am scris totuși un articol, de unde mi-a și venit idea cercetării, pe care am făcut-o ulterior. Mi-am dorit să combin utilul cu educația, căutând o aplicabilitate practică a cercetării mele. Și mi-am dorit o cercetare palpabilă, pe niște subiecți reali, gen oameni :). După primul an m-am decis să renunț, în urma unei discuții cu soțul, așa că m-a dus la promotor să-l informez de decizie. Trăsesem concluzia că, nu era de mine viața studențească. Eu aveam bărbat acasă, plănuiam un copil, locuiam la periferie într-o casă cu grădină și posedam deja un rulaj pe piața de muncă. Pentru că avea o întâlnire cu alt doctorand, am așteptat pe coridor câteva minute, iar în timpul ăla m-am răzgândit. Și așa, mi-am început cei 3 ani de studenție, ca bonus pentru cei doi ani lucrați în facultate și unul la masterat.

Din anul doi am dat-o pe studenție, cu buget redus, purtând discuții filosofice prin baruri obscure, participând la conferințe inutile sau făcând nopți albe la scris articole. Studenția doctorală are farmecul ei, pentru că nu ești nici student și nici profesor, ci doar un catalizator, între două lumi bine definite, încercând să treci din una în alta. Doctoranzi sunt bătaia pulii pentru profesori, care îi folosesc pe post de asistenți personali, descărcându-și pe ei cu ură toate frustrările, uzându-mi ca  pioni în intrigi universitare, furându-le munca și cercetarea fără jenă. Eu un proces de formare primit la curul gol și cu apă rece, prin umilință, care separă puternicii, de cei slabi. E proba de forța, unde se specifică clar că, înainte de a fi unul de-al lor, vei fi terfelit, ca să fie siguri că îți meriți locul. Toată atitudinea universității e construită în felul acesta, și realizezi că e așa  doar după ce termini, când ești doctor, și deodată capeți o altă valoare, un alte respect. E un proces care îi dezechilibrează pe cei care acumulează prea multe frustrări, pentru că le vor refula prin a fi profesori oribili ulterior.

În al treilea an am avut-o pe fiică-mea, iar la două luni după naștere am revenit în câmpul studiului la o conferința, iar de atunci am ținut-o tot așa. O împachetam frumos de acasă și o luam cu mine peste tot, defilând-o lejer cu ea în brațe pe holurile facultății. O schimbam fără grețuri pe o masă în camera doctoranzilor, o alăptam de la sân de față cu colegii de studiu, în timp ce dezbăteam proiecte sau teze doctorale.

Inutil să mai spun că eram regina locului. Măritată,  cu 3-4 ani mai în vârstă decât colegii mei mai tineri, care în marea lor majoritate trecuseră direct de la master la doctorat, eram doctoranda care arăta cel mai bine din toată grupa de gagici, dezinvoltă și vorbăreață. Mă urau majoritatea pizdele de pe acolo, pentru ca eu mă dădeam cu băieții, pe care îi găseam mai interesanți, mai spirituali și mai puțin problematici la colaborări.  Pentru că la doctorat trebuie să colaborezi, să înveți de la alții, să faci proiecte în comun sau doar să faceți schimb de semnături pe articole.

Am terminat lucrarea  târziu, după ce m-am angajat din nou, când am tăiat-o cu viața studențească. Am scris-o în 10 luni, în weekenduri, noaptea sau la muncă, când curul meu stătea lipit de scaun cu orele și mintea lucra concentrată să producă ceva inteligent. A mai durat un an și ceva până am finalizat tot procesul, după corecturi, recenzii, prezentații, examene și susținerea finală, pe care am exersat-o cu ceasul în mână.

Doctoratul mi-a dat în primul rând confirmare. Confirmarea gândirii mele, a abilităților analitice pe care le posed și a modului în care pun problemele. Doctoratul mi-a adus eliberarea de prejudecăți, limite, reguli, trecând din perspectiva de a repeta, la cea de a crea. Eu dintotdeauna am fost creator, iar doctoratul mi-a dat posibilitatea să-mi asum acest rolul, pentru ca instituțiile superioare de învățământ sunt in tarile civilizate laboratoarele de test ale societății. Doctoratul mi-a adus liniștea, nu fala celorlalți, pentru că știu și eu, și ei, că nu mai am nimic de demonstrat, fiind incontestabilă munca pe care am realizat-o. Au fost câțiva care m-au admirat deschis prin complimente apreciative, dar în marea lor majoritatea oamenii nu admiră asta, nu respectă și nici nu elogiază pe cineva care, este plasat mai sus decât ei, printr-o realizare incontestabilă. În schimb îl cam lasă în pace, nu se prea iau de el, iar plusul asta este suficient pentru mine.

Un dans în poală, monsieur? sau cum a fost la striptis.

michael-descharles-NMkECjnU0IY-unsplash

Photo by Michael Descharles on Unsplash

Am ajuns în sfârșit și la striptis, feminin desigur, căci masculine am mai avut. Dacă tot sunt în etapa aceasta a vieții de libertate sexuală, de seducție a tot ceea ce se prinde în plasa amorului și a experientelor fără de limite, merg pe bandă, cum se zice în poloneză și sunt deschisă tuturor posibilităților. Deci, striptisul nu trebuia ratat și în consecință  am spus da, la invitația de a însoți trei bărbați într-un astfel de local, ca să nu mă dezvirginez singură mental de inhibiții.

Am intrat curioasă în localul întunecat și plin de domni bine îmbrăcați așezați la mese rotunde, iar după ce ne-am așezat și noi la o masă, am mers cuminte la toaletă, ca să ies de acolo fascinată. Toaleta era una pentru toate domnișoarele și doamnele, așa că am împărțit câteva clipe de intimitate cu dansatoarele, ce se pregăteau de acțiune. Le-am găsit mixte, unele foarte simpatice, altele superficiale, câteva nu pe gustul meu, iar unele de-a dreptul drăgălașe.

M-am așezat înapoi la masă lângă băieți, doar ca să le admir și mai lacom pe fete, ce un început să danseze atrăgător pe scenă. A început o blondină plinuță, urmată de o brunetă subțirică, apoi o mulatră cu un cur mișto, o  gagică emo tatuată excesiv și de prost gust, căreia i-a urmat o blondă frumușică, delicată și nu prea dezbrăcată, și tot așa. În timp ce eu mă holbam intrigată la ele, băieții consumau liniștiți ceva bere, iar fetele ce nu dansau ne dădeau târcoale, oferindu-ne cu generozitate un dans privat plătit individual. Luăm un dans, m-a întrebat el, în timp ce blonda interesantă ce tocmai fusese pe scenă își deschidea acum picioarele apetisante în fața noastră. Da, i-am răspuns și mai curioasă, din dorința de-a afla ce se ascunde sub plasa pe care pe ea o avea trasă pe ea. Ne-a condus suav într-o camera separată, unde ne așteptau patru scaune, explicându-ne natural care sunt regulile și unde se bagă banii. După ce am executat instrucțiunile în conformitate, ea a apărut pe scenă, desfăcându-și larg picioarele în fața noastră ca să ne încânte cu darurile naturii.

Show us what you are made from, a primit încurajări de la amicul meu cu care o alesesem.
You are very beautiful and you have a great body, am complimentat-o eu de încurajare.

Ea și-a început numărul cu delicatețe, dând cu elasticitate din buci și prezentându-ne pe rand pizda și curul, pe care și le-a atins singură, pentru publicul ce nu avea voie să o atingă, în timp ce a început un small talk inutil cu noi. Nu am avut boner, spre deosebire de camarazii mei de aventură, căci small talk-ul ei forțat mi-a tăiat orice elan erotic. Pur și simplu nu merg poveștile despre viata cu picioarele desfăcute pentru prezentarea pizdei. După patru melodii și multe informații inutile despre viața ei de gimnastă cu rădăcini europene, ne-a zâmbit senzual când a sunat ceasul, ca să ne anunțe ce ni s-au terminat banii. Am zâmbit și noi, am complimentat-o din nou, ieșind de acolo flamanzi ca lupii. Am luat-o rapid sper un alt local cu fete tot semi-dezbrăcate, dar de data asta pe post de chelnerițe. Nu ne-au copleșit cu small talk-uri, dar s-au încurcat rapid la comandă căci matematica-i cât se poate de grea la două noaptea, când uniforma de muncă nu acoperă bine țâțele.