Doctoratul

În urmă cu trei ani mi-am susținut cu brio lucrarea de doctorat. Am început studiile doctorale în 2009 și le-am terminat 7 ani mai târziu. M-am înscris la doctorat accidental, într-o perioadă când, mă învârtea printre joburi. Am fost un pic motivată de promisiunile deșarte ale profesorului meu, căruia îi trebuia doctori, ca să urce în treapta profesorală. Ce căuta el de fapt, erau bravi soldați, capabili și rezistenți care să termine o lucrare de doctorat, la pachet cu câteva publicații, cursuri susținute și participate, plus alte eforturi, suplimentare, ce presupun studiul la zi. În timpul ăsta, bravii soldați, ar trebui să se întrețină din burse, dacă le primesc, sau pe banii altora, căci cei care muncesc în paralele cu doctoratul, cel puțin în primii 4 ani, au șanse minime să-l finalizeze.

Doctoratul fiind e un studiu de cercetare abstractă, de care nu ai practic nevoie,  rămâne doar la latitudinea ta, daca îl faci sau nu. Motivarea trebuie să fie în tine, iar dacă tu ai facturi de plătit, copii de șters la cur, ori un loc de muncă fără legătură cu activitatea universitară, nu prea mai ai chef sau predispoziție să o arzi în filosofii, rearanjarea lumii și teorii existențiale, inutile momentan pentru bunul mers al societății. Eu când lucram, mă uitam la colegii mei de studiu, ca la niște pierde vară, ce trăiesc boem într-o enclavă. La studiile doctorale sunt în general mai mulți băieți/bărbați decât fete, pentru că ei au o predispoziție de durată mai lungă pentru filosofii și gândire abstractă. Fetele încep mai devreme și sunt mai silitoare în studiu, în timp ce băieții încep mai târziu, dar motivarea lor îi ține mai mult. După ce, își termină masteratul, fetele sunt în marea lor parte mature, au relații în care vor să se implice, alte priorități uzuale, iar gândirea lor abstractă le părăsește. Băieții în schimb, trec la maturitate mai greu, iar studiul doctoral este pentru ei o oportunitate să-și finalizeze dezvoltarea. Nu doar că se înscriu mai puține fete la doctorat, dar și mai puține termină doctoratul, pentru că o dau pe viața de zi cu zi, pe familie, copii, munca, iar doctoratul presupune detașare. Băieții se detașează mult mai ușor. In plus, sunt multe fete prost motivate, gen m-am înscris la doctorat, pentru că prietenul meu s-a înscris, ca să-l facem împreuna. Mult succes pentru el, că ea va renunța de la prea mult învârtit în oală, visat la rochie de mireasă sau când se termina amorul. Vorbesc aici despre doctorat în țările civilizate, ce nu are legătură cu România, ca pe acolo doctoratul însemnă xerox manual.

Am mai avut și două motivații personală. Prima a fost nevoia de finalitate, de cometare a studiului personal, pentru că atunci când mi-am terminat masterul, am simțit că nu am dobândit suficiente cunoștințe sau abilități, că ceva îmi lipsește. Apoi a fost regretul că, nu mi-am continuat carieră în învățământ, la care începusem să pun bazele încă din facultate, în România, și pe care am lăsat-o în urmă odată cu plecarea.

În primul an de doctorat am lucrat, deci nu am prea avut multe în comun cu ceea ce se întâmpla la universitate, participând activ doar la câteva cursuri și întâlniri cu promotorul. Am scris totuși un articol, de unde mi-a și venit idea cercetării, pe care am făcut-o ulterior. Mi-am dorit să combin utilul cu educația, căutând o aplicabilitate practică a cercetării mele. Și mi-am dorit o cercetare palpabilă, pe niște subiecți reali, gen oameni :). După primul an m-am decis să renunț, în urma unei discuții cu soțul, așa că m-a dus la promotor să-l informez de decizie. Trăsesem concluzia că, nu era de mine viața studențească. Eu aveam bărbat acasă, plănuiam un copil, locuiam la periferie într-o casă cu grădină și posedam deja un rulaj pe piața de muncă. Pentru că avea o întâlnire cu alt doctorand, am așteptat pe coridor câteva minute, iar în timpul ăla m-am răzgândit. Și așa, mi-am început cei 3 ani de studenție, ca bonus pentru cei doi ani lucrați în facultate și unul la masterat.

Din anul doi am dat-o pe studenție, cu buget redus, purtând discuții filosofice prin baruri obscure, participând la conferințe inutile sau făcând nopți albe la scris articole. Studenția doctorală are farmecul ei, pentru că nu ești nici student și nici profesor, ci doar un catalizator, între două lumi bine definite, încercând să treci din una în alta. Doctoranzi sunt bătaia pulii pentru profesori, care îi folosesc pe post de asistenți personali, descărcându-și pe ei cu ură toate frustrările, uzându-mi ca  pioni în intrigi universitare, furându-le munca și cercetarea fără jenă. Eu un proces de formare primit la curul gol și cu apă rece, prin umilință, care separă puternicii, de cei slabi. E proba de forța, unde se specifică clar că, înainte de a fi unul de-al lor, vei fi terfelit, ca să fie siguri că îți meriți locul. Toată atitudinea universității e construită în felul acesta, și realizezi că e așa  doar după ce termini, când ești doctor, și deodată capeți o altă valoare, un alte respect. E un proces care îi dezechilibrează pe cei care acumulează prea multe frustrări, pentru că le vor refula prin a fi profesori oribili ulterior.

În al treilea an am avut-o pe fiică-mea, iar la două luni după naștere am revenit în câmpul studiului la o conferința, iar de atunci am ținut-o tot așa. O împachetam frumos de acasă și o luam cu mine peste tot, defilând-o lejer cu ea în brațe pe holurile facultății. O schimbam fără grețuri pe o masă în camera doctoranzilor, o alăptam de la sân de față cu colegii de studiu, în timp ce dezbăteam proiecte sau teze doctorale.

Inutil să mai spun că eram regina locului. Măritată,  cu 3-4 ani mai în vârstă decât colegii mei mai tineri, care în marea lor majoritate trecuseră direct de la master la doctorat, eram doctoranda care arăta cel mai bine din toată grupa de gagici, dezinvoltă și vorbăreață. Mă urau majoritatea pizdele de pe acolo, pentru ca eu mă dădeam cu băieții, pe care îi găseam mai interesanți, mai spirituali și mai puțin problematici la colaborări.  Pentru că la doctorat trebuie să colaborezi, să înveți de la alții, să faci proiecte în comun sau doar să faceți schimb de semnături pe articole.

Am terminat lucrarea  târziu, după ce m-am angajat din nou, când am tăiat-o cu viața studențească. Am scris-o în 10 luni, în weekenduri, noaptea sau la muncă, când curul meu stătea lipit de scaun cu orele și mintea lucra concentrată să producă ceva inteligent. A mai durat un an și ceva până am finalizat tot procesul, după corecturi, recenzii, prezentații, examene și susținerea finală, pe care am exersat-o cu ceasul în mână.

Doctoratul mi-a dat în primul rând confirmare. Confirmarea gândirii mele, a abilităților analitice pe care le posed și a modului în care pun problemele. Doctoratul mi-a adus eliberarea de prejudecăți, limite, reguli, trecând din perspectiva de a repeta, la cea de a crea. Eu dintotdeauna am fost creator, iar doctoratul mi-a dat posibilitatea să-mi asum acest rolul, pentru ca instituțiile superioare de învățământ sunt in tarile civilizate laboratoarele de test ale societății. Doctoratul mi-a adus liniștea, nu fala celorlalți, pentru că știu și eu, și ei, că nu mai am nimic de demonstrat, fiind incontestabilă munca pe care am realizat-o. Au fost câțiva care m-au admirat deschis prin complimente apreciative, dar în marea lor majoritatea oamenii nu admiră asta, nu respectă și nici nu elogiază pe cineva care, este plasat mai sus decât ei, printr-o realizare incontestabilă. În schimb îl cam lasă în pace, nu se prea iau de el, iar plusul asta este suficient pentru mine.

36 de gânduri despre „Doctoratul

  1. Traim intr-o societate capitalista pragmatica , materialista unde banii echivaleaza valoarea. Intrebarea este, financiar , doctoratul asta se vede sau nu ? Ai salariul mai mare cu titlul de doctor sau nu ? Daca nu, trebuie sa ramana doar o satisfactie sufleteasca, intelectuala.

    Apreciază

  2. Doctoratul e filosofie abstractă dacă aia vrei să faci. Doar pentru că cercetările publicate nu intră (tot timpul) în sfera comercială nu înseamnă că e neapărat abstract. Dacă e să compari teoria jocurilor lui John Nash cu abureli legate de accesarea fondurilor europene da, ultima temă e ceva abstract. Sau asta cu fondurile vs. sistemul de evitare a cavitației prin injecție la turbine hidroelectrice dezvoltat la Timișoara – asta cu turbinele fiind ceva destul de nou și practic.

    E normal ca oamenii să aibă percepția asta despre cercetare în general pentru că totul a devenit comercial. Dorctoratul a ajuns o realizare în sine datorită condițiilor pe care trebuie să le îndeplinești și asta culmea, pentru a se face bani din asta. Ca să nu mai spun că nu mai poți ajunge nici măcar asistent universitar fără doctorat, dar mai profesor, deci toată lumea trebuie să-l aibă.

    Doctoranzii sunt la mâna profesorilor datorită sistemului, iar când termini nu i-ai câștigat cu ceva, ci doar că nu mai au ce să-ți facă. România e o țară săracă unde poți cumpăra multe, de asta ai impresia că e xerox. Cât despre respect, la fel ca și facultatea, titlul de doctor e ceva câștigat în urma unor studii, cine nu respectă studiile nu respectă nici diploma de absolvire a unor studii superioare, dar mai un doctorat.

    Astea fiind spuse, trebuie să știi ce vrei de la un doctorat. Odată intrat în cercetare îți dai seama cât de mic ești de fapt și cât de puține știi, iar faptul că a ajuns ceva comercial și accesibil accentuează asta. Dacă credeai că ți-a venit în miez de noapte o idee care va schimba lumea, ai să vezi că doar o idee nu e mare lucru, mai ales că sunt toate șansele s-o mai fi avut-o câțiva. Și dacă te afunzi în așa ceva nu mai e despre bani și de acolo noțiunea de abstract.

    Apreciază

  3. Doctoratul însemnă cercetare, e un procedeu prin care înveți să faci o cercetare. Cercetarea poate să fie despre orice. Cât despre procedeul de validare a cercetării tale, acesta este mai dificil în Polonia decât în România, unde pre mult depinde de promotor, de aceea și numărul mare de plagiate.

    Apreciază

  4. Depinde și de centrul universitar, pentru că pe lângă legislația națională se mai impun lucruri în plus. Cercetarea se validează prin publicații – ele pot fi pe bune, sau cumpărate. În rest, ai un contract cu facultatea unde se specifică clar ce trebuie să faci, în mod normal profesorii n-au ce să valideze ci doar se asigură că ai respectat o conduită privind cercetarea. Nu știu cum e în Polonia, dar atâta timp cât ți se cer publicații internaționale mi se pare tot mai greu să te împiedici la nivelul unei țări în altceva decât proceduri.

    În România mai nou se fac tot felul de verificări anti plagiat și, cum ziceam, trebuie să cumperi sau să fii influent ca să le eviți.

    Apreciază

  5. Cercetarea nu se valideaza prin publicatii. Sunt doar un loc in care iti poti publica o parte din descoperire, cateodata pe gratis, alte ori contra cost. Publicatiile naspa iti accepta orice fel de articole, ca sa isi umple si ei paginile, alea pe bune au proceduri de selectie si nu publica oricine. Cu publicatiile si doctoratul e mai greu, pentru ca nu poti publica de doua ori aceeasi cercetare, se numeste auto plagiat, de aceea cercetarea mea a fost mai ampla, decat ce am pus strict in doctorat, ca sa pot dezvolta mai mult material pe baza datelor colectate.
    Cat despre doctorat si plagiat, doar impostorii plagiaza, oameni pe care nu ii duce capul.

    Apreciază

  6. Am spus că cercetarea se validează prin publicații pentru că ceva fără valoare nu se publică la conferințe și jurnale din web of science. Da, sunt publicații care acceptă orice, dar ceva serios nu, așa că n-o să te intereseze ce spune un profesor universitar (sau mai mulți) despre ce ai tu de spus atâta timp cât se publică la nivel internațional.
    Articolele înseamnă o sinteză, mai mult niște idei pe care le dezvolți într-o teză. Cercetarea e tot timpul mai amplă decât orice lucrare, logic, dar la nivel de concept publicațiile sunt baza, pentru că alea ajung în lumea științifică.

    Să știi că-i duce capul și pe ăia care plagiază, doar că în altă direcție. Am cunoscut la un moment dat un tip care lucra la ceva institut de cercetare și se chinuia să optimizeze vârful palelor elicii la admisia aerului (în engleză se numește turbofan) pentru un randament mai bun al motoarelor cu reacție. Era aproape chel, avea ochelari și era îmbrăcat prost – probabil genul căruia i-ai da cu flit dacă s-ar uita prea lung la tine. Ei, ăsta cu tot cu deșteptăciunea lui n-o să facă prea mulți bani vreodată, pentru că modelări numerice fac mulți. Ce ce dau din coate pentru a ajunge sus și implicit a exploata lucruri și oameni pentru bani o să plagieze dacă e nevoie.

    Apreciază

  7. „Am spus că cercetarea se validează prin publicații pentru că ceva fără valoare nu se publică la conferințe și jurnale din web of science.”
    La nivel international sunt tot felul de publicatii, cele mai bune la care se ajunge greu, mai ok, la care se ajunge relativ simplu, daca scrii ceva bun, si multe naspa. Sunt o multime de conferinte si publicatii internationale, facute pentru bani, la care se ia cam orice si nu se prea poate verifica, mai ales daca tu ai plagiat din romana in engleza. În plus se bucură aia că le vin străini. Eu publicam pe bandă rulată în România, la publicații ok, doar pentru că scriam din afară.

    ”Articolele înseamnă o sinteză, mai mult niște idei pe care le dezvolți într-o teză. Cercetarea e tot timpul mai amplă decât orice lucrare, logic, dar la nivel de concept publicațiile sunt baza, pentru că alea ajung în lumea științifică.”
    Nu e adevarat. Articolele științifice au aceași forma ca si lucrarea, urmează același model, iar in Polonia e char posibil sa devii doctor pe baza a doua articole stiintifice. Nu trebuie să mai scrii o lucrarea de 300 de pagini.

    Să știi că-i duce capul și pe ăia care plagiază, doar că în altă direcție.
    ”Sunt niște impostori și atât, gen Ponta”. Nu o să am vreodată respect pentru asemenea oameni.
    ”Era aproape chel, avea ochelari și era îmbrăcat prost – probabil genul căruia i-ai da cu flit dacă s-ar uita prea lung la tine.” – de ce crezi că, nu l-as respecta academic sau ca om? Eu nu dau cu flit la oameni în viața de zi cu zi, chiar îmi place să cunosc cât mai multă lume.

    Apreciază

  8. E fain dacă poți obține un titlu de doctor fără a mai scrie o teză. Eu n-am auzit încă de așa ceva, încă de la Newton încoace știam că studiile trebuie totuși scrise – recunosc, nici nu m-a interesat subiectul.

    Poate ține și de domeniu, dar articolele n-au cum să aibă aceeași structură ca și lucrările ample de tip teză – nu poți scrie 50 de pagini (într-o revistă), cum poate fi de exemplu un capitol al unei lucrări mai ample.

    Lasă-l tu pe Ponta, că pentru fiecare ca el ies 100 cu doctorate plagiate. Persoanele de genul au plătit la un moment dat niște șoareci să le scrie lucrările fără să-i intereseze și acum plătesc. Diferența e că ei au făcut asta pentru mai mulți bani și influență, ăia 100 au făcut-o pentru 3 ani de bursă și un post în facultate.

    Cred că e urât ce am zis eu – a da cu flit – dar am zis-o nu în sensul în care nu l-ai respecta ca om, dar (din ce spui aici) pari să filtrezi de multe ori după aparențe. Nu zic că e un lucru rău, dar cei precum tipul din exemplul meu sunt de obicei ingineri și mai ciudați în comportament.

    Apreciază

  9. Doar vreau sa verific daca nu m-am trezit in alta dimensiune, asa cum a patit profesorul Gavrilescu cand a intrat „la tiganci”. 🙂

    Asta nu este articolul despre mentalitatile romanesti, asa-i? 😀

    Apreciază

  10. „dar articolele n-au cum să aibă aceeași structură ca și lucrările ample de tip teză” – ba da, au. Citește un articol științific si o sa vezi cum e construit, la fel. Mai sunt si articole de masa, in care bagi abureli, ca nu ai cercetare si doar scrii chestii asa, fara sa respecti o structura, dar alea nu se califica.
    Pai depinde de ce vorbim, de un om random pe care il intalnesc sau un potential tip cu care m-as putea eventual fute? Pentru un futai iti trebuie chestiile superficiale sa ti-se potriveasca, nu inteligenta lui nativa si o pula mica 🙂

    Apreciază

  11. @viatapetinder: Normal că depinde, dar nu se știe niciodată ce iese din ceva random – it’s always the quiet ones… Mă rog, numai cu Me dacă te întâlnești probabil își dă vreun examen psihologic sau ceva, dar în rest nu se știe niciodată – de obicei când nu cauți nimic găsești ceva interesant.

    Mai erau 2 și de la armată – lucrau la blindajele taburilor Când vedeai cum explodează o mină sub tabul ăla ziceai că îți iau foc sprâncenele, și era doar filmat. Dar dacă ziceam asta probabil că îți imaginai deja barbați serioși, tunși scurt și musculoși și alte clișee – where’s the fun in that?

    Apreciază

  12. Cu doctorat, dar sa nu citesti macar o data articolul inainte de a-l publica? Nu de alta, dar limba romana si articolul nu se impaca prea bine, e la nivel de „picat bac seminte in parc” si nu de doctorat.

    Apreciază

  13. L-am citit, mi-am pus și corector online, dar probabil mi-a scăpat ceva. Nu am scris doctoratul in romană și nu folosesc uzual romană, car mai scriu pe aici și pe messinger, de aceea, dacă vezi o greșeală te rog sa îmi spui frumos, ca o repar, nu-i nici o problema.

    Apreciază

  14. Cu Me sau cu alți care citesc pe aici nu știu dacă o sa ma întâlnesc vreodată, nu e exclus, dar nici vreo invitație concretă nu am primit. Eu zic ca sunt simpatica așa, dar mai bine sa se pronunțe cei care ma cunosc :).

    Apreciază

  15. Ca sa vezi ce public elevat aveai si nu stiai.

    Postul asta de doctorat are cele mai multe comentarii din toate, alea despre futai si chilotei sexy n-au trezit atata interes ca asta 🙂

    Sau poate a crescut audienta in ultima vreme, ai devenit faimoasa pana la urma … 🙂

    Apreciază

  16. Sunt faimoasa, deci pot sa ma tau cu lama in baie, ca ma salvează aia :D.
    Eu știu ca, am public elevat, de aceea le mai dau si câteva ințelepciuni de la mine citire. Scrise tot naspa, dar lupt din greu cu limba romana si merge anevoios.

    Apreciază

  17. Eh..s-a legat de toate si nu mai avea nimic de comentat decat de limba romana … e un blog nu carte de librarie sau lucrare de doctorat, plus faptul ca n-ai ocazia sa o folosesti prea des..e de neinteles, nu si pentru unii…

    Apreciat de 1 persoană

  18. Nu, am fost editor si a fost frumos, dar mi-a ajuns. Doar ma zgarie pe ochi si cand scrii despre doctorat e mai putin pasabil ca atunci cand scrii despre altele. De doctorat nu comentez, am prea multi prieteni cu doctorat si sunt prea putin impresionat; e o realizare, nu contest, dar exista si mai mult in viata.

    Apreciază

  19. Cred că, oamenii care nu au doctorat, dau mai multă importantă doctoratului, decât cei care îl posedă. Eu nu mă trezesc dimineața gândindu-mă: salut lume, am doctorat. Dar, cei din jurul meu, exprimă destul de des gândurile lor secrete: uite-o și pe pidza asta, are și ea doctorat, dar …
    Cât despre scris in romană, acum reînvăț sa scriu cu diacritice. Nu am mai scris de 14 ani. Merge greu. Iar la cuvinte, nu mai aud de multe ori corect literele, pierd din vocale, caci in poloneza consoanele sunt la baza. Apoi, îmi vine sa le scriu diferit, “ż” in loc de “j”, pentru că schimb între limbi. Ar trebui sa citesc mai mult in Romană, dar nu am timp de toate și majoritatea cărțulie bune pe care le am aici, sunt in Engleză.

    Apreciază

  20. Timpul e si el un cost.
    Aici stiu ca se plateste ca un soi de facultate particulara.
    Iar daca iti face altul lucrarea platesti extra …practica comuna, oricum nu-ti da nimeni doi bani in plus fata de cat faci doar ca ai doctorat 🙂
    De multe ori nu-i primesti nici pe aia care ii meriti.

    Socia poatel da bine, de fapt nu stiu cat de bine este avand in vedere si invidiile de care vorbesti.

    Apreciază

  21. Exista mai multe forme de doctorat, la zi sau la seral. Cel la zi este de obicei gratis, cu burse, la cei mai harnici, dar implica și munca aditionala la universitate, cursuri, etc. Ce la seral e cu plata, dai banul dar faci strict e tine de doctorat.
    Doctoratul care se cumpara, nu e doctorat.
    Ce câștigi cu siguranța, este un nou sistem de gândire, de a pune problema, de a privi lucrurile, in mod cert diferit. Valoarea asta nu ți-o ia nimeni, iar când întâlnești pe alții cu doctorat, e ca o conexiune, te prinzi imediat ce aveți in comun, trecând printr-o chestie similară, indiferent de studiu. Aia care fura sunt doar impostori, nu fac parte din club.

    Apreciază

  22. Doctoratul e ca un permis de conducere, doar că e în cercetare – atestă că ai făcut un ceva, la un moment dat. Mai nou valoarea ceva-ului ăla făcut de tine se depreciază repede, pentru că e o muncă de câțiva ani, nu una de o carieră așa cum era acum 20-30 de ani. Valoarea ta ca om nu ți-o ia nimeni, dar doctoratul e o treaptă peste care ai trecut și atât.
    Nu știu care e conexiunea aia dacă n-ați studiat exact același lucru, în afară poate de sfera didactică – care e destul de ruptă de realitate (pentru că ăsta e sistemul de cercetare). Nu cred că o spui cu rea intenție, dar e doar un elitism ce spui tu acolo și, dacă ai observat, mulți se grăbesc să-ți dea peste nas din cauza asta. E urât că fac asta, dar e oarecum de înțeles, pentru că vrei să discuți cu un om despre nu știu, radiația Hawking (zic doar ca să par mai citit, nu știu mare lucru despre), nu cu un doctor în științe care e deștept și realizat.

    Eu aș fi mai mândru (în cazul meu personal) de diploma de licență decât de titlul de doctor. Diploma de licență îmi permite să fac ceva palpabil, în timp ce doctoratul din ziua de azi – câțiva ani de proceduri – nu poate fi ceva palpabil în domeniul aferent. Realizarea nu e titlul, e ce ai lăsat în publicații, adică manuscrisele. Au revoluționat ceva? au schimbat ceva? au fost duse mai departe? dacă nu, ești ca și restul participanților la trafic, doar că poate ai un pic de talent și reflexe mai bune.

    Toată lumea fură, deal with it.

    Apreciază

  23. În toate școlile înveți câte ceva, indiferent ce școala, dar cel mai important lucru pe care îl dobândești trecând prin școală, nu e ceea ce înveți, ci cum gândești. Pe mine l-a asta m-a ajutat doctoratul, să-mi îmbunătățesc gândirea. La asta m-a ajutat și facultatea. Sunt oameni care, s-au educat singuri sau care nu au neapărat diplome de școli, dar sunt profesioniști în domeniul lor și gândesc deja foarte deschis, iar chestia asta contează cel mai mult, ceea ce știe omul respectiv, cum gândește el. Cine e sigur pe ceea ce știe, nu are de ce să se complexeze în privința celorlalți.
    Cat despre alți doctori, e o conectare poate, pentru ca am trecut prin același proces, si avem multe puncte de gândire similare.
    Realizez că, vorbind de ceva la care nu are acces majoritatea populației, din diverse motive, inclusiv că nu vor sau nu îi interesează, poate suna elitist pentru unii. Dar asta este experienta mea, face parte din viata mea, a fost o chestie cu care m-am confruntat si in jurul căreia mi-am modelat viata vreo 7 ani.

    Apreciază

  24. Asta cu s-au educat singuri sau cei nemulțumiți că facultatea nu i-a pregătit pentru piața muncii au dreptatea lor, dar până la un punct – a terminat medicina dar cum e nașpa situația s-a angajat la Continental și facultatea e inutilă, gen, și a trebuit să învețe cum se face treaba.

    Gândește-te la profesii unde nu se aplică poveștile astea, cum ar fi medicina, dreptul sau o parte a ingineriei. Școala are bube peste tot, mai ales în țările sărace și piața muncii e cum e, dar n-ai ce căuta la o centrală nucleară, în procuratură sau în spital cu hipsterismele astea noi cum că diploma nu are nici o valoare. Uită-te și la lucruri mai mărunte precum cadastru sau infrastructură unde lucrează foarte mulți oameni. Școala te învață să gândești într-un fel, așa e, și uneori te închide, te deformează – riscul meseriei cum ar spune unii – și cred că la ingineri se vede destul de bine asta.

    În fine, nu vreau să arunc un voal de negativitate peste ceea ce înseamnă mediul academic sau cercetare. Am citit relativ recent un articol în care se spunea că titlurile de doctor (cercetare) ar trebui menționate mai des, inclusiv ca apelative pentru că oamenii ăia au acumulat o experiență care aduce valoare. Iar faptul că uneori se indică că aceste titluri nu contează nu face bine nimănui (ceva prin presa internațională, nu mai știu exact unde). Așa că da, până la urmă intelectualii ar trebui respectați pentru ceea ce sunt.

    Apreciază

  25. In Europa am văzut mulți oameni care nu au ce caută in facultate, dar sunt acolo pentru ca s-au desființat școlile de meserii. România e plină de din ăștia, care au terminat ceva, dar s-au angajat oricum pe altceva. Dacă ești bun, implicat, potrivit la facultate, găsești oportunități pe ceea ce studiezi.

    Apreciază

  26. Pai din clasele 1-12 lipseste ce e mai important, educatia pentru o vocatie.
    Cum poti sa alegi de capul tau la 18 ani ce meserie ai sa faci urmatorii 40+??

    Si multi sunt de capul lor, parintii nu prea au habar sa-i ajute, scoala nici atat, fac o facultate sau o postliceala sa fie, mai prelungim copilaria, mai plecam de sub autoritatea parinteasca (festelita oricum de mult, dar asta e alta treaba) insa pe banii lor…

    E muzant si trist totusi sa-i vezi ca dupa 2-3 ani de scolarizare nu li se ofera decat salariul minim pe economie si nici foarte multe oportunitati de angajare.
    Si puteau sa afle asta si inainte sa se apuce, dar cine s-a obosit??

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s