Intimitate

M-a cuprins cu mâna lui puternică, strângându-mă la pieptu-i gol și sărutându-mă călduros pe creștet. Eu i-am pupat brațul, ghemuindu-mă lângă el, goală, onestă, fragilă  și iubitoare. Ne-am uitat mai departe la film, dezbrăcați de haine și gânduri, într-o atmosferă de liniște și armonie deplină. Eram în brațele lui de câteva ore, atinsă, sărutată, satisfăcută și cu dopamina în sânge, într-o stare de bine și siguranță.

Spre sfârșitul filmului, când mai rămăseseră vreo două minute până la final, a primit câteva mesaje pe telefon și le-a deschis. M-am îndepărtat în primă fază din brațele lui, m-a chemat înapoi, dar în loc să revin am început să mă îmbrac. M-am îmbrăcat atât de repede, că el nici nu a realizat ce să întâmpla, până m-a văzut ieșind pe ușă. Am auzit telefonul în geantă, dar nu m-am oprit din viteza pe care o luasem, continuându-mi drumul nestingherită. Trecând strada am realizat că nu sunt supărată, poate un pic deranjată de momentul nepotrivit al telefonului, dar aș fi putut să-i spun să-l lase din mână și ar fi făcut-o. Până am ajuns acasă mi-am amintit că la plimbarea pe care o făcusem cu o zi înainte împreună prin pădure, dar și la cina petrecută la el acasă acum câteva zile, eu m-am cam lungit cu discuțiile de afaceri la ore târzii și nu a fost nici o problemă. Am conștientizat că plecarea mea urgentă are de fapt rădăcini mult mai adânci, decât un banal moment în care omul de lângă mine se uită la telefon pentru trei minute. Era altul motivul pentru care plecasem val vârtej din brațele lui. Dar, care?

Pe când l-am resunat, din liniștea casei mele, știam deja răspunsul și încercam să-l accept. M-a întrebat telefonic ce s-a întâmplat, asigurându-mă că ar fi lăsat telefonul din mână, dacă i-aș fi spus că asta nu-mi convine, explicându-mi că a fost cuprins de curiozitate, deoarece primise emailuri la miez de noaste de la muncă în legătură cu Coronavirus. I-am răspuns că nu sunt supărată, mărturisindu-i că îmi conștientizez exagerarea și încercând să-i explic, ceea ce era și pentru mine un mister, de ce plecasem de fapt.

M-am pus în patul meu moale, rece și atât de cunoscut. Nu am regretat reîntoarcerea bruscă acasă, ba chiar m-am bucurat de ea, înțelegând din acest gest ciudat, pueril, brutal și instinctiv enorma frica pe care o am față de intimitate. Telefonul nu a fost mai mult decât un pretext, găsit accidental și construit subconștient ca pe o scăpare din mrejele intimității ce se crease între noi la cote alarmante. Eram prea fragilă, prea goală, prea onestă și prea îndrăgostită, ca să pot controla emoțiile cu care mă confruntam, așa că am luat-o la goană. Fugisem de mine și nu de el.

Târziu în noapte i-am scris:

”Sunt momente în care am nevoie să fiu în centrul atenției tale. Am nevoie să mă simt în siguranță în brațele tale, să simt că ai grijă de mine și că pot avea încredere în tine. Am nevoie de asta ca să mă pot deschide în fața ta și să te iubesc. Sunt sinceră în momentele intime și foarte delicată, mă tem să nu fiu rănită.”

Dimineața mi-a răspuns:

”Am priceput și voi aplica.”

Wiedźmin – The Witcher

The Witcher este serialul ”IT” al momentului pe Netflix, inspirat din saga cu același nume scrisă de autorul polonez Andrzej Sapkowski, care creează o lume fantastică de oameni, elfi, vrăjitori, monștrii și alte creaturi mirifice, ce-și caută destinul. Am văzut piesa la teatrul musical și mi-a plăcut, atât realizarea cât și firul poveștii. Am văzut și serialul, iar mulți dintre prietenii mei au citit cartea, iar părerile noastre pe subiect sunt similare:

– Filmul este făcut un pic amator, personajele joacă pe alocuri artificial, iar decorurile sunt ieftine;
– Vrăjitorul este prea frumos, prea aranjat, prea curat și îmbrăcat rigid. Ca să aibă farmecul lui natural, ar fi trebui să fie atractiv, dar nu frumos, murdar și sălbatic, fără maniere, dar sexy.
– Vrăjitoarea nu-i destul de frumoasă pentru rolul descris. Este atractivă, dar nu frumoasă, când așteptarea de la ea este de a fi o splendoare a naturii, iar copilul pare insuficient de inocent.
– Elfii nu sunt destul de murdari, iar aventurile copilului prin pădure sunt prea puțin dramatice.

În rest sperăm ca următoarea serie să aibă un buget mai mare și vă doresc vizionare plăcută.

Free Solo

Free Solo este un film despre performantă. Scenariul filmului explică clar cum se face performanța, care este prețul performanței și modul de gândire al celor care ajung la performanță. Indiferent de domeniul de activitate, principiile performanței sunt clare. Performanța, nu se naște din comoditate și în nici un caz nu este un produs al normalității, nu ”face frumos social”, nu-i nici drăguță și nici romantică. Ea nu ține doar de vise, ci de ambiție, nu-i pasă în mod deosebit de talent, dar este strâns legată de puterea de sacrificiu. Oamenii care fac performanță fac sacrificii, pentru că este singura cale prin care se poate ajunge la performanță, iar viața mi-a demonstrat că, fără sacrificiu nu pot să depășesc media. În momentul în care vrei să fii mai bun decât restul într-un anumit domeniu, sau câteodată doar vrei ca să contezi, să faci ceva mai mult decât majoritatea, trebuie să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut și să mergi înainte, luând cu tine toată povara sacrificiului ca pe ceva natural. Sacrificiul este o etapă a succesului, o necesitatea, care trebuie primită fără regret, oricât de mult ar durea, oricât de mult ar aliena și indiferent de frustrările pe care le creează. Dacă te gândești la sacrificiu, vei fi demotivat  și câteodată te poate întoarce din cale. Rețeta este aceeași, indiferent de țel, chiar dacă-i mare sau relativ mic, intelectual sau fizic. Când mă gândesc la sacrificiu, îmi vin în minte nopțile nedormite în care scriam la doctorat, zilele de vară pe care le petreceam în casă și vacanțele, pe care am ales să le petrec în fața monitorului. Nu este de fel plăcut, nici confortabil, mai ales când cei din jurul tău simt că au atins deja nivelul la care vor să fie, iar tu încă mergi. De multe ori te întrebi de ce sau dacă viața ta, chiar depinde de realizarea respectivă. Dacă asculți vocile din jurul tău, foarte ușor ajungi să devalorizezi performanța, nu pe ansamblu, dar pentru tine. Când încetezi să te mai întrebi și să-i întrebi pe alții, iar în loc de asta pur și simplu să faci, atunci te îndrepți spre performanță.

Succesul are calitatea aceasta de a spala ca prin minune toate regretele din minte, odată ce țelul este atins. Succesul, mai ales cel greu obținut ori care presupune un anumit risc, precum Free Solo, se traduce înainte de toate într-un anumit mod de gândire. Pentru succes ai nevoie de o minte rece și detașată, care este în întregime concentrată pe țel, nepermițând altor elemente să o tulbure. Îndoielile sau chestionarea planului sunt nocive în atingerea performanței și cu cât mintea este mai rece și mai concentrată pe țel, cu atât succesul și performanța sunt atinse mai repede.

Am găsit interesant în film momentele în care Alex trecea cu superficialitate peste moartea unor cățărători pe care îi cunoștea, răspunzând în același stil detașat, nevoilor de afecțiune ale prietenei sale. Tipa, devine la un moment dat iritantă, când frica ei de-al pierde și comunicare mesajului respectiv lui, nu-l ajuta să-și atingă țelul. Pe de altă parte, în ciuda nevoii lui evidente de afecțiune, răceala și distanța pe care o punea între el și ceilalți, dădea de înțeles fiecărei persoane din viața lui că, nu va fi luată în considerare și în nici un caz nu se va regăsi pe lista priorităților. Succesul și performanța nu sunt ușor de atins, dar într-adevăr au un gust aparte. Sunt delicioase.

Se anunță un weekend interesant

Nu am mai scris de mult despre evoluția telenovelei mele personale pentru că nu s-a mai întâmplat mare lucru. Aceleași discuții banalo-interminabile pe Badoo, tachinări cu oamenii pe care-i cunosc deja, foarte puțin timp liber și o lipsă de interes din partea mea în a dezvolta o relație de dragoste nouă. Însă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe, și cum toamna este anotimpul în care-mi încep eu de obicei poveștile de amor, mi-am ajustat dispoziția. Nu sunt convinsă că vreau deocamdată pe cineva în viața mea, dar e un bun moment să cunosc noi oameni sau să explorez noi posibilități. Așa că, diseară mă văd cu KTM-istul, de data asta mă ia cu mașina de acasă 😊, mâine merg la film cu un arhitect pe care l-am cunoscut pe Badoo (am renunțat la întâlnirile cu Aperol Spritz și am decis să le dau oamenilor o șansă, iar pe lângă asta chiar nu am mai fost de mult la cinema), iar duminică, la o cină în patru (pe care o țin la mine acasă), l-am invitat pe sculptor să-mi țină loc de +1.

Sunt curioasă cum se vor verifica în practică planurile😉.

Doar nu spune nimănui

Întrerupem seria obișnuită de texte lacrimogene despre iubire, tăiat cu lama și feminism prost înțeles pentru ceva mai interesant, mai de actualitate și mai futizant de viață: popii catolici pedofili. Un efect distrugător de vieți, pervers, devastator și permanent al celibatului. Un ”obicei” a cărui existență în Polonia a fost negată și ascunsă vehement. Cultul popilor și obligația spovedanie au fost mult mai puternic implementate în cutuma religioasă a polonezilor, decât au fost vreodată ortodoxia aplicată în România. Conform canoanelor catolice, la slujba de duminică, primesc hostia doar cei fără de păcat, de la ultima spovedanie, ceea ce însemnă că în fiecare duminică se numără păcătoșii ce rămân pe loc, în timp ce ”curații” se aliniază să-și ia răsplata în ochii bisericii și sub privirile celor din jur. Prima spovedanie este un eveniment pompos, similar cu o nuntă, se îmbracă rochii costisitoare, vin neamurile cu daruri și se încing mese copioase. Copii sunt împinși în treaba asta cu elan, o obligație, nu o alegere, a cărei semnificație este discutată doar din perspectiva bisericească.

În mod paradoxal, polonezii nu se îndepărtează de religie prin ne practicare și ignoranță, ci se duc direct in ateism.

Doar nu spune nimănui este un proiect independent despre ceea ce ascunde biserica catolică poloneză sub preș. Este distribuit gratuit, fiind făcut din sponsorizări.

De mult nu am mai vazut un film asa de bun

In timp ce urmaream filmul asta, am luat telefonul in mana si am bagat cateva delete. Apoi am inceput ma gandesc la informatiile pe care le fac publice pe blogul asta sau pe alte bloguri, unde mai comentez. Am vrut sa fiu anonima, ca sa pot fi sincera. Acum recantaresc politica sinceritatii.

Oare, cati dintre cei ce ajung pe blogul asta, ma numesc curva, doar pentru ca citesc ceva ce nu le convine, ceva ce le gadale frustrarile, ceva ce ii deranjeaza in interiorul lor, la ei, desi eu nu scriu despre ei sau despre vietile lor, eu nici macar nu ii cunosc.

Imi amintesc cum, pe un alt blog, o femeie, mi-a descris blogul „e mai rau ca pe ninfomane”. Ce treaba are ea cu viata mea sexuala, ca nu ma fut cu pizda ei? O alta, a enfazat un articol in care nu foloseam cea mai „fericita” engleza in ceva conversatii de pe Tiner, ca sa-mi demonstreze ca nu cunosc limba, dupa ce am zis ca mi-am scris doctoratul in engleza. Dar asta i-a adus ei satisfactie, sa-mi de-a cu ceva peste nas, s-a simtit ea mai bine, dupa treaba asta.

Nu imi pun stupida intrebare, pe care trebuie totusi sa o mentionez: cati dintre cei care citesc aici, m-ar rani fizic, daca ar avea posibilitatea asta, stiind ca, nu li-se intampla nimic. Si nu doar pe mine, eu nici macar nu am atatia cititori, ci pe bloggari pe care ii citesc zilnic cu patima? Cunosc raspunsul.

Natura umana poseda o ura violenta in ea, iar majoritatea isi rezolva propriile frustrari denigrandu-i si ranindu-i pe altii.

Ce invatam din filmul Chappaquiddick?

1. Ca bogății și faimoșii sunt priviligiati.

2. Ca bogății și faimoșii știu sa se comporte ca si cum privilegiile le aparțin și de aceea le și primesc.

3. Ca oamenii de rând privilegiaza cu admiratie și teama bogății și faimoșii, pentru o fărâma de atenție din partea lor, un fel de scuipat gratuit.

4. Ca bogății și faimoșii sunt educați cu balanța moralei care spune: scufunda oricate victime colaterale, atâta timp cât ieși tu ieși uscat la suprafața.

5. Pildele părinților bogați pentru copii lor faimoși: toți oamenii sunt egali, iar tu ești mai egal decât ei la un loc.

6. Pleava cu duhul și moralele biblice.

Da, știu eu am primit educație de pleava. Ca majoritatea bănuiesc, așa ca încerc sa ma reeduc.

In rest Chappaquiddick e o insula.

Newness film sau un alt deja-vu

MV5BMzExZTFiM2EtN2QyYS00YWZiLWFlOTMtZGYzMWI4MTNkZGYzXkEyXkFqcGdeQXVyNzk3NjQ1MTc@._V1_

În urmă cu câțiva ani, pe când mă jucam încă de-a nevasta, ce futea doar imaginar, ca soțul iubitor nu presta mai de fel, îmi spune un amic că viata lui este ca și în filmul Shame. Mi-a mărturisit că așa trăiește el, pe portale gen Zbiornik, fiind prins într-o pânză de relații sexuale fără sens sau valoare, futând de dragul de a fute, fără să simtă nimic pentru nimeni. Mi-a zis atunci că vrea să schimbe asta, iar în urmă cu câteva luni îmi povestea cum s-a îndrăgostit fără speranță de-o ucraineancă ce i-a rupt inima. Am râs de el cu gura până la urechi la mărturisirea că, nici nu a apucat s-o fută pe ucrainiana răzleață, înainte să se care din viața lui. Apoi i-am consolat suferința, văzându-l cât de mult îl durea pierderea. L-am asigurat cu jumătatea de gură că durerea iubirii neîmplinite trece și am schimbat discuția înspre experientele mele și despre mine. Eu, care alunecam deja încet si sigur pe urmele lui vechi.

Aseară am urmărit Newness, un film foarte interesant ce mi-a trezit o senzație cumplită de deja-vu. Acțiunea din viata mea este mai diferită față de cea din film, dar esența este mult prea similară. Lucrurile se derulează pe butonul play și forward, cu o repezeală amețitoare, și-o superficialitate dăunătoare, în timp ce rănile și dezamăgirile legate de viața mea amoroasă eșuată stau îndesate într-o caseta a minții mele pe jumătate deschisa. Evit să mă confrunt cu ele, însă nici nu reușesc să le ascund pe deplin, ieșind la iveala în momentele inoportune.