Cultura banului

După câțiva ani buni petrecuți în afara României, după mult timp de lucrat cu mine, în care m-am descotorosit parțial de unele obiceiuri, mentalități, frustrări și opinii crescute și educate în România, am înțeles că românii, în marea lor majoritate, nu au cultura banului. Românii nu știu cum să se raporteze la bani, la obținutul, păstratul și valoarea banului.

Banul este pentru români, și mai ales pentru bărbați, un motiv de frustrare, un obstacol și în același timp o baghetă magică, împlinirea tuturor viselor și mai ales ștergerea tuturor umilințelor și durerilor personale, pe care doar banul le rezolvă. Pentru că banul cumpără, pentru cei care nu-l posedă, totul, de la înfățișare, la nevoi și chiar oameni. Cei care nu au banul sunt în stare să-și vândă totul pentru el, doar să-l posede, ca mai apoi să-l schimbe pentru ceea ce în mentalitatea lor reprezintă succesul. În mod interesat am observat o corelație directă dintre aspectul fizic nemulțumitor al unui bărbat în tinerețe, ce se traduce printr-un succes relativ la femei (ceea ce hrănește o gravă frustrare) și  fixarea pe bani. Cu cât bărbații pe care i-am cunoscut erau mai frumoși, cu atât fixația lor asupra banilor era mai slabă.

În mentalitatea românească nu se cunoaște valoarea banului, nu se apreciază banul, dar în același timp se invidiază și se dorește cu ardoare banul. În România societatea pe ansamblu nu are bani, are doar câțiva noi îmbogățiți, ce-și flutură lovelele prin față săracilor ca să se simtă ei mai bine cu ei. Fluturatul banilor ascunde alte grave frustrări legate de percepția și valoarea personală. Oameni care au nevoie să fluture banii știu că nu mai posedă alte argumente, iar fluturatul banilor le dă impresia că sunt mai puternici, pentru că-i pot înjosi pe alții. Doar că-i înjosesc pe alți frustrați, ca și ei. Cei rezolvați mental nu se închină la bani și în nici un caz la banii altora.

Românii nu au nici cultura banului, nu-i înțeleg valoarea și nici nu o respectă. Banul odată obținut este pentru majoritatea un ban aproape cheltuit, preferabil pe lucruri scumpe pentru că dau impresia de valoare. În cultura românească bogații sunt ”răi”, o moștenire comunistă pe care poporul cu încăpățânare o cară cu el. Ești un om rău dacă te gândești la profit sau dacă ai mentalități capitaliste, prin care vrei să-ți schimbi optimal munca în monedă. Din păcate românilor le lipsește educația financiară, singura pârghie prin care se pot egaliza veniturile.

Ma reformez

Am petrecut ieri cateva ore cu fostul meu prieten, pe post de amici. Ne-am intalnit intr-un cadru cu o prietena comuna, si am dat-o pe filosofii universitare (unde ne-am cunoscut de fapt toti) si de viata (la care ne pricepem de minune). Suntem amandoi doctori, ceea ce ne doream pe vremea cand o ardeam impreuna, indragostiti lumea, si fluturand ca doctoranti prin campusul universitar. Eu divortanta, singura si cu abdomenul lucrat, iar el ocupat cu o noua prietena, care-i gateste bine, si se vede.

Am dezbatut aceleasi eterne subiecte, educationale, politice, poloneze si de viata. Gandurile si limitarile au ramas pe loc, iar noptile se petrec tot pe World of Tanks. Eu am dezinstalat de mult jocul si treptat, si pe el din mintea mea. Dar nu inainte sa-mi vars bine mucii de frustrare si durere, cand parintii i-au taiat macaroana, de la femeia maritata.

Desi nu am mai avut rabdare ca sa-l ascult atent, ca si pe vremuri, m-am bucurat de timpul petrecut cu el, si de faptul ca, in sfarsit am ramas in relatii bune, chiar de amicitie, cu unul dintre fostii, cu care mi-am impartit inima.

Din astea cu #metoo

Am un coleg la muncă, care are comportament  de hărțuitor sexual, genul #metoo. De când și-a început cariera aici nu a vorbit niciodată cu mine ceva concret, cu substanță, legat de muncă sau de viață. Foarte rar mi-a cerut să-i trimit materiale sau informații, iar când îl apucă vreo dilemă, de fiecare dată îi întreabă pe băieți care este rezolvarea, ca ulterior ei să mă întrebe pe mine și să-i spună lui. Nu mă dau cu fundul de pământ ca să-i arat cât sunt de bună și cum le știu eu pe toate, dar este deranjant când singurele texte pe care mi-le adresează țin de felul în care arat, presărate cu propuneri indecente, glume deocheate și ironii sexuale. La început nu l-am prea băgat în seamă, fiind obișnuită cu textele deplasate din adolescență. De multe ori glumesc și eu, ne fiind genul ofticată, ba chiar piperez cu plăcere discuția, însă totul într-o limită a bunului simț. O glumă cu tentă sexuală poate fi amuzantă când se întâmplă într-un context prielnic, dar repetată obsesiv de aceeași persoană, în orice circumstanțe, devine sâcâitoare. Când genul acesta de glume reprezintă singurele texte pe care un bărbat este în stare să i-le adreseze unei femei, respectivul are serioase probleme la mansardă.

De fiecare dată când mănânc ceva dulce, tipul îmi aplică textul lui clasic „ți-se duce sesia foto din Playboy”. Când port fuste, deseori îmi sugerează că ar trebui să le scurtez, iar câteodată îmi spune că mi-ar trebui o plesneală bună peste cur, oferindu-se să mi-o dea. După ce i-am răspuns de câteva ori în același stil, ironizându-i textele, într-o zi am decis să schimb placa și i-am spus direct să înceteze cu aluziile sexuale, pentru ca nu pot avea respect pentru el când face asta. Până acum nu a priceput mesajul din păcate.

Sunt obișnuită cu glumele sexuale dintotdeauna, că doar am crescut în România, unde fluieratul pe stradă era considerat un compliment. Doar că, de când m-am mutat de acolo a mai evoluat lumea, ne-am mai educat un pic cu toții, am mai crescut mai mari, au mai venit și obiceiurile din vest peste noi în est, ba chiar și #metoo. Înțeleg că aluzii sexuale sunt pentru mulți o formă de comunicare, atunci când nu-și găsesc cuvintele, un fel de-a propune ceva, ce nu sunt capabili să propună direct, însă folosirea lor ostentativă și repetitivă deranjează, chiar și pe cineva obișnuit cu asta. Și, în plus este ciudat să ai parte de astfel de texte aproape zilnic la muncă, în locul în care astfel de conversații nu-ți au rostul și nici sensul. Dacă până nu de mult toleram comportamentul acesta, fiind obișnuită cu existența speciei de libidoși ce trebuiesc evitați, acum am obosit. Am obosit, să mai tolerez un astfel de cacat și textele penibile al tuturor nefutuți în costum. În comportamentul gunoiului de la mine de la muncă, nu mă deranjează atât de tare faptul că ar vrea să mă fută și că-mi propun sex, cât faptul că nu-mi vorbește niciodată normal și mă tratează ca pe un obiect sexual. Nu mă tratează niciodată ca pe o persoană care gândește, ca pe un om, ci doar ca pe o pizdă indisponibilă pentru el, ce-i creează frustrări și căreia el i-se adresează exclusiv cu texte pline de conotații sexuale.

Este trist că există astfel de frustrați sexual, îmi pare rău de ei, însă îmi pare și mai rău de victimele lor, femeile, locuri de băgat și scos în mintea lor îngustă, surse de mândrie când le fuți și curve când te refuză.