Etichetă: iubire

Amanți

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

img_3733

Drumurile de peste ocean sunt largi și pustii. Bagi kilometrii pe ele în timp ce meditezi la cât de îngust privești viata, la cât de mică și închisă este lumea ta. Dar, se deschide ea, cu voință și prin muncă, multă muncă mentală cu tine și cei care te înconjoară, munca de Sisif, care nu se va termina niciodată și de cele mai multe ori nu duce nicăieri, pentru că mereu pornești totul din același loc.

Am ajuns să trăiesc și experiență asta, împărțind cina generoasă și delicioasă cu amantul și nevastă-sa. La masă zâmbete, discuții și alte abureli sofisticate. M-am simțit și mică și măreață în același timp, într-un amestec mai mult amar decât dulce. Când auzi că nevasta a primit un G Class, în timp ce pe tine te hrănește cu eșarfe, fie ele și de la Hermes, îți dai seama care este distanța reală dintre voi doi, și mai ales dintre voi două. Apoi îl simți cum se freacă de tine accidental și totuși public, cum se așează inocent în spatele tău ca să fie prins în cadru lângă amantă, în timp ce nevasta e abandonată la celălalt capăt al pozei. Dar nimic nu te mișcă din amorțeala zâmbetului fals tatuat pe față de calmantele luate la prima oră a dimineții, decât cuvintele lui neutre, ce îi creionează planurile pentru următoarele luni, intensiv umplute de activități și dureros de goale de tine. Lacrimile îți stau să-ți plesnească în ochi și o tristețe amară îți cuprinde inima. Și atunci zâmbești. Fals, artificial, dar zâmbești. Este singura ta armă.

Iți tragi doua palme mentale, deși le-ai prefera fizice, inghiți amar căcatul și mergi mai departe. Apoi, cândva vine și momentul acela de intimitate în care sunteți singuri și vă îmbrățișați ca doi nebuni, lipindu-vă corpurile, frunțile și orice părticică de piele posibilă unul de celălalt. El îți spune ca s-a îndrăgostit de tine, tu îi confirmi afecțiunea ta și sunteți gata să dați cu capul de pereți, ca un berbec venerabil și un săgetător pur sânge. Doar că despărțirea se apropie, orele trec in defavoarea voastră, minutele se scurg necruțător și înainte să apuci să te aduni după îmbrățișarea lui pofticioasă, intri în aeroport, faci check in-ul spre o alta lume, te pui pe un scaun și… asta a fost. Te așteaptă vreo opt ore de zbor, ca viața să poată pune între voi 6 653 de km, iar el se întoarce spășit la nevastă.

Pe când te trezești din euforie ești deja într-o altă lume, lumea ta fără de el. Iți tragi un Aperol Spritz, bagi un articol pe blog și îți vine să fuți doi pumni în perete. Doare, doare prea tare si nu mai est amuzant deja.

Când știi că te afli în compania greșită

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

glass-602889_1920

Image by Tommy Takacs from Pixabay

Foștii socri sunt genul de oameni cu care stai de vorbă fără să te întrebi ce cauți la ei în casă și pentru ce mănânci cu ei la masa. Trăiesc bine, sunt educați, cultivați, experimentați și inteligenți, iar discuțiile pe care le poartă se extind la orice subiect, care v-a fi analizat cu o anumită doză de obiectivitate, fără prea mari frustrări ori concepții învechite și nici un caz prin filtrul a ceea ce spun vecinii. Din păcate am ajuns să ne spălăm urât câteva rufe murdare, însă apreciez la ei o anumită cultură, deschidere și educație.

După ce m-am separat de familia poloneză a fostului soț, am avut la scurt timp o tentativă de-a mă readopta într-o familie nouă, ce venea la pachet cu noul iubit. Nu le-au convenit de la început că eram divorțată și cu copil, dar ca urmare a unor lungi și complicate intervenții din partea gagiului de a fi acceptată, am fost până la urmă invitată de părinții lui la ei acasă de Crăciun. Anticipat, le-a trimis câteva cadouri frumos împachetate, pe stilul din fosta familie, dar mișcarea nu a mers, pentru că ei nu-și făceau cadouri de Crăciun și s-au simțit mai degrabă obligați să-mi ia ceva la repezeală, decât bucuroși.

La masă, după prânzul tradițional cu rață, ne-am așezat la un pahar de vorbă, subiectul local fiind bârfitul neamurilor lor și generalități subiective în care părerile și viziunile noastre despre lume s-au ciocnit. Mărul discordiei l-a reprezentat bătaia administrată copiilor, care în opinia mea nu are justificare, iar în a lor este o formă de educație. Mi-am dat seama că le-am atins o coardă sensibilă afirmând că, părinții ce-și bat copii o fac din frustrare pentru propriile lor nemulțumiri din căsătorie și față de partener. Ardoarea cu care tatăl iubitului s-a grăbit să-mi combată teoria, afirmând mai mult pentru el, că a fost fericit cu nevastă-sa toată viata și când și-a bătut băiatul, mi-a confirmat doar ceea ce spuneam. Știam de la iubitul meu că taică-său a înșelat-o pe maică-sa, iubind cu ardoare în tinerețe pe alta. Dar, cum pe vremea respectivă (și pe alocuri încă în timpurile curente) divorțul era similar nu doar cu  abandonul nevestei, dar și al copilului, el a luat decizia să rămână în căsătoria nefericită de dragul copilului.

Lipsa de sinceritate și obiectivitate m-a dezamăgit, însă toleranta mea a ajuns la punctul critic într-un moment de liniște, după un căscat uriaș cu dinții știrbi și cariați ai mătușii iubitului meu, urmat de îndesatul tacticos al cămășii și al pulovărului în pantaloni. A fost clipa în care am simțit că mă lovește o măciucă fictivă în cap și am început să mă întreb, de ce mă simt atât de străină cu acești oameni, jenată cumva de prezența mea acolo, extraterestră printre ei. M-am găsit profund deranjată de primitivismul lor, de frustrările amestecate cu invidie pe care le cultivau față de oamenii mai avuți ori proprietari de afaceri, și superioritatea falsă pe care o afișau față de mine.

Nu mi-a plăcut vizita și în cele din urmă m-am predat realității, acceptând că nu sunt destul de bună pentru fiul lor, încă puternic dependent de opiniile părinților la 30+, fără casa lui și șofer pe mașina părinților, făcând mea culpa din fițele mele de buziness lady, doamna doctor independentă financiar, descurcăreață, tânără și frumoasă, cu casa și mașina mea, și probabil un salariu mai mare decât al potențialul socru auto știutor.

În loc de cadou de despărțire, le-am lăsat fiul să mă părăsească, motivat de lipsa mea de empatie pentru crizele lui personalizate și fără efect, manifestate regulat, pentru a-mi atrage atenția și a-mi forța mâna ca să ne mutăm împreună.

Un alt EL

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

heart-1463424_1920

Image by Dimitri Wittmann from Pixabay

Mi-am dat seama că mă ascultă când mi-a spus că am repetat de trei ori același lucru. Da, am obiceiul acesta, de-a repeta lucrurile cu alte cuvinte, pentru a le accentua în mintea interlocutorilor neatenți, însă el a observat asta cu voce tare.

M-a oprit din discursul meu filosofic despre divorț, când de obicei mă aprind ușor, ca să-mi spună că gata, a trecut si acum să vin la el să mă îmbrățișeze. M-am șocat pe loc, am tăcut și m-am executat. În următoarele patru ore nu am scos decât sunete abia perceptibile și câteva cuvinte, fără propoziții însoțitoare.

După orgasm m-am înghemuit lângă corpul lui fierbinte, cuprinzându-mă cu mâinile lui calde ce mă mângâiaseră în prealabil în cele mai ascunse puncte ale erosului meu, pe care nici măcar nu eram conștientă că le posed. Întinsă acolo, în siguranța îmbrățișării lui, mi-am început tortura mintala a simțurilor amorțite de oboseala și incapabile de somn. După vreo trei ore m-am dat jos din pat cautând frenetic melatonina și explicându-i pe întuneric că de la zborurile dese nu pot să dorm noaptea. În mirarea lui am repetat explicația, ne lăsându-ma inima să-i mărturisesc că de fapt nu suport intimitatea, care mă irită mai mult decât ma consolează si pe care o mimez ca să obțin sexul. Nu am vrut să-i spun că  de un an de zile nu mai pot dormi în pat decât cu un singur bărbat, doar ca acela este departe acum și probabil se trezește lângă altcineva, în timp ce eu încerc cu greu sa adorm lângă el.

A doua zi, după ce a plecat, am plâns. Mi-a curs o tura de șiroaie peste obraji în timp ce răceala mea protectoare se fisura sub povara iubirii neîmplinite.

Prima dată în Dubai

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Te trezești in paradis și tot ce simți e o durere acută, un spațiu gol pe care nu poți să-l umpli. Privești indiferent atracțiile locale, minunății ale acestei lumii și surâzi obligatoriu la favorul pe care ți l-a făcut viața. Este frumos să călătorești și să vezi lumea. O fi plăcut să te trezești la etajul 43, dar dacă patul este gol și la celălalt capăt al firului nu mai e El, toate minunățiile lumii nu mai au gust. Cumva, aici, acum, decizia de-a o rupe cu El, nu-mi cade bine la stomac.

Știu că sunt fraieră și că, până la urmă toate iubirile trec, dar cumva momentul acesta de dor și lipsă doare enorm, de fiecare dată, la fel de intens. De data aceasta, doar panorama este mai frumoasă. Măcar sufăr cu stil.

Schimbarea doare

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

markus-spiske--3ia78f62RM-unsplash

Photo by Markus Spiske on Unsplash

Nu a fost foarte deștept din partea mea să mă încurc și mai ales să mă îndrăgostesc de unul luat, dar căcaturile se mai întâmplă. Să dea prima inocentă cu piatra! Am ținut-o în saga asta mai bine de un an, dar mi-a convenit. La început, când am fost și eu măritată, cel puțin în acte, amantul la distanță și fără complicații a fost ideal. A venit la pachet cu un ambalaj de lux, senzații tari și experiențe total diferite de ce trăisem eu până atunci. Iar, sexul a fost cel mai bun din viața mea de până atunci. Mi-a convenit de minune și mi-a plăcut, de aceea am acceptat relația și cu neajunsurile pe care le oferea.

Asta până ieri, când am schimbat foaia. Era timpul să înfrunt adevărul și fiind conștientă că orice continuare nu însemnă de fapt decât prelungirea inutilă a inevitabilului, i-am declarat iubirea și l-am informat că drumurile noastre se despart. Pe când îmi compuneam creația m-am cam smiorcăit, mai ales ajungând la cuvintele sincer de dureroase „Kocham Ciebie”.

Îl iubesc, enorm, însa mă iubesc și pe mine, iar pe lângă iubire, am început să-mi ofer și respect, despărțirea de el făcând parte din acest capitol. Eu, la cărțile mele de iubire obișnuiam să scriu doar un capitol, cel cu iubirea, pentru că era cel mai convenabil și ușor de scris, uitând să-l adaug și pe cel cu respectul. Aveam vagi zvâcniri pentru respect, dar instabile și de obicei derulate după ce faptele erau consumate. De data aceasta, m-am decis însă pentru o schimbare majoră, întorcând foaia, ca să văd ce-mi rezervă partea cealaltă a cărții. La finalul primului capitol ajunsesem preș, într-o căsătorie nefericită, cu un soț abuzator. Mi-a trebui multa putere și mult curaj să mă ridic, dar am făcut-o, așa că nu mai plănuiesc să mă fac din nou preș.

Marea majoritate a nefericiților în căsnicii se complac, compensând cu atracțiile de duminică. Le doresc mult succes, căci eu nu mai am nici milă și nici răbdare pentru ei. Am fost acolo, dar am ales să fiu liberă și fericită prin forțe proprii, pierzând și familia, și confortul, și bani, și prieteni și statut social. Mi-am băgat picioarele în ele toate, pentru că am doar o viață și nu vreau s-o irosesc degeaba.

PS: verificam pulsul: doare!

O întâlnire (ne)reușită

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

lefteris-kallergis-QsmdVT5pTMw-unsplash

Photo by Lefteris kallergis on Unsplash

Întâlnirea a decurs fără cusur. M-a așteptat frumos în fața blocului, după ce în prealabil ne-a rezervat un restaurat interesant cu serviciu impecabil, iar după o masă abundentă, am servit o un espresso asortat cu un desert delicios. Am băut și un cocktail, căci el conducea, și la final m-a scos la o plimbare pe faleză, unde nici măcar vântul nu adia, atât de perfectă a fost întâlnirea. Totul a decurs absolut ideal, atât de ideal încât a trebui să mă pilesc consistent de la cocktail, ca să nu cumva să-mi scape cu voce tare întrebarea ce-mi pisa creierii:  ”eu, ce naiba caut eu aici?”.

Omul a fost sublim, nu neapărat arătos, dar foarte determinat, precizându-mi intențiile lui serioase din primele conversații și întrebându-mă clar și răspicat dacă am pe cineva. Dezinvolt, m-a sufocat cu atenția lui și fără să-l întreb, m-a informat de la sine putere, că are prietenă, împreună cu care locuiește, dar că-i pe picior de separare, expunându-mi zelos cât de neîmplinit se simte în relație. Din relatările lui, am concluzionat că, întâlnirea cu mine este pe cale să-l ajute considerabil în schimbarea planurilor din viața amoroasă și mai ales a îndreptării nedreptății pe care i-o face gagica curentă, care pe lângă faptul că stă la el pe gratis, nici măcar nu dă cu mătura, din spusele lui, desigur.

Când am ajuns în fața casei mele, mi-a dat pupicul de noapte bună, iar la vreo 10 minute a sosit și sms-ul de somn ușor. A doua zi, a continuat asaltul, bombardându-mă cu texte lacrimogene, cărora eu le-am răspuns sec. Ceva în el mă face să fiu reținută în creativitate.

Trează, l-am găsit mai urât decât mi-l aminteam pilită (atunci când l-am cunoscut), așa că la întâlnire nu m-am reținut de la alcool, ca să-i compensez minusurile. Mi-a fost însă foarte greu să trec peste dinții lui ușor strâmbi din față, lipsa parfumului de calitate și ambalajul fără de stil. Admit că, este inteligent și conversațiile cu el sunt plăcute, mă atrage că-i ambițios și activ. Îmi place că mă adoră, este fascinat de mine și mă pune pe un piedestal. E frumos să fii pe piedestal, admit, iar el este genul de băiat bărbat de treaba, de care ți-se rupe inima, când știi că nu-i pentru tine. Băieții de treabă, dar cu minusuri profunde, sunt din categoria cu care nu-mi place să mă încurc, pentru ca eu nu sunt o fata de treabă. Când ei realizează că jucăm în ligi diferite, gen Real Madrid cu Oțelul Ploiești, băieții de treabă au obiceiul să se transforme în niște mitocani fără pereche.

El sau poate Eu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Momentele de liniște după o noapte de sex agitată sunt ideale. El lucrează, eu scriu. Trăim într-o simbioză completă, în care simpla prezență a celuilalt în cameră este suficientă pentru a fi totul perfect. Nimic nu e perfect ni-se repetă, dar momentul acesta este pentru mine ideal. Chiar nimic nu mai contează.

Întinsă pe un pat din Bellagio sunt atât de departe de viața mea zilnică, că mă regăsesc în sfârșite pe mine, așa cum nu sunt aproape niciodată: calmă, fericită, liniștită și liberă.

Îi simt parfumul pe corpul meu, îi privesc tatuajele și-i suficient. Îi ascult vocea puternică, masculină și hotărâtă când vorbește cu alții, ca mai apoi să se transforme în una suavă, glumeață și liberă, când mi-se adresează mie. Îl ador și îi iubesc deopotrivă.

Amante

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

heart-1463424_1920

Image by Dimitri Wittmann from Pixabay

Se zice că, femeile ce accepta să fie amante au stima de sine scăzută, de aceea se complac în aranjamente ce le pune din prima pe poziția secundă. Poate că-i adevărat, deși experiența mea în domeniu este limitată, sau poate că pur și simplu nu au chef de relații avansate.

Prima oara, am fost pe locul doi într-o relație în adolescentă, când am dat peste un băiat cu  o prietenă oficială, dar care insista să ducă regulat la plimbare printre blocuri. Aveam 14 ani iar Vali mă aștepta regulat la scara blocului, ca să plimbe nu prea departe de casă, pe străduțe întunecoase, unde  mă săruta și mă pipăia de mama focului. Venea tot la câteva zile să mă cheme la plimbare și câteodată mai trimitea copii din clasele mai mici să mă cheme la alt etaj al școlii, ca să nu-l vadă nimeni de la el din clasă când se întâlnea cu mine în pauze. Nu prea i-am dat importanță, acceptându-l mai mult așa, ca pe un băiat interesat de mine, ce nu mă preocupa prea tare.

A doua oară am pornit pe poziția secundă în facultate, când un universitar rebel, invidios și frustrat rău, cu prietenă acasă, mi-a cântat sâmbetele câteva luni bune, până am cedat  combinației fatale de profesor peste studentă. M-am simțit amantă când am ajuns la el acasă și am văzut pe jos împrăștiate jucăriile copilului prietenei lui din altă căsătorie. Am vrut să plec, dar era prea târziu, iar el s-a terminat înainte să apuce să înceapă. Nu i-a luat mai mult de două zile ca să se laude cu performanța lui cunoștințelor comune, pe care eu am negat-o de jenă. Nervos, m-a prins într-un moment de intimitate și ofticat probabil pe negarea mea, m-a plesnit peste față, cadou de despărțire. M-am simțit oribil, mai ales după curtea asidua pe care mi-o făcuse luni de zile. Am realizat ulterior ura jegoasă și frustrarea pe care o purta în el, iar când a întins mâna asupra mea, i-am văzut în ochi vulnerabilitate, goliciunea și durerea. Am fost șocată, mi-a fost și milă de el, dar nu am reacționat. S-a însurat repede cu prietena pe care a înșelat-o, iar peste ani l-a înșelat și ea pe el, ulterior divorțând. Ne-am mai întâlnit accidental și de fiecare dată m-a privit cu ură fără să spună nimic.

A treia oara când am pornit din plan secund am decis să o fac ca lumea, așa că am devenit amanta cu acte in regulă, nu doar cu oferta, dar și cu pretențiile. Carpe Diem!

Cum mi-a plătit singură cafeaua la a treia întalnire, din portofelul individului

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

drew-coffman-Dt9kdskj6ek-unsplash

Photo by Drew Coffman on Unsplash

În Polonia era în urmă cu câțiva ani o lege ce le dădea dreptul fericiților funcționari publici din instituțiile cu risc la locul de muncă, să se poată pensiona după 15 ani de activitate. Lista includea poliția, armata, pompierii și încă, câteva categorii de funcționar, beneficiile extinzându-se atât pentru muncitorii în acțiune, ce teoretic puteau încasa vreun glonț pe undeva, cât și pentru colegii lor, ce-și frecau curul de scaunul de la birou zilnic. Între timp a venit criza și s-au tăiat beneficiile acestea frumoase, dar  pensionarii au rămas cu lozul norocos.

La a treia întâlnire de pe Tinder am dat peste un astfel de pensionar. Din poze, nu părea pe gustul meu, dar cum îmi trebuia și material proaspăt pentru blog, m-am gândit că mă pot jertfi de un ceai cu lapte de dragul artei. Subiectul meu de interes avea 42 de ani, trei copii din două căsătorii, fiind nefericit divorțat recent, deci candidatul perfect. Dar, cum nu sunt eu cea care sa dea prima cu piatra, m-am abținut să judec omul după realizările amoroase și l-am chestionat în legătură cu alte sfere de viața lui. Filosof, mi-a explicat că reușise performanta de a nu face nimic esențial până la vârsta curentă, în afară de faptul că era pensionar pe taxele mele, lucrând 10 ani în ceva birou al armatei și beneficiind de ceva calcule sofisticate ale funcționarilor, care vor să se care mai repede în pensie. Nici vorbă de luptă pentru patria mumă, îndemânare în folosirea armei sau vreun apetit pentru pericole. Nici măcar de fițe, ca să pară și el mai bărbat sau ceva. L-am întrebat exact chestia asta, în speranța mea naivă că a fost măcar rănit ușor în poligon. Și cum trăia el frumos din pensie, am fost curioasă să aflu cu ce se ocupă, adică ce face, în afară de a sta întins pe plajă toată ziua, lângă un cort, căci pe la concerte mi-am dat seama că umblă, după brățara din șnur pe care o purta mândru la mână, cu intrarea de o zi la Opener. La curiozitățile mele, gagiul viguros a dat-o pe lamentări despre femei, în general, și despre cele din viața lui în particular, pe care el le-a iubit cu patimă, dar care nu au știut, și nu au vrut, să-l susțină în visurile lui erotice de artist, poate pictor, poate sculptor, carieră indecisă cum ar veni. Mi-a povestit că, chiar și-a cumpărat odată acuarele, dar l-a certat nevasta că risipește banii pe prostii, demoralizându-l și inhibându-l, de nu a mai apucat să picteze nimic. Și cine știe, s-a întrebat el retoric, poate chiar ar fi avut talent? Doar că, nu a verificat chestia asta, deocamdată. Desigur, ca orice visător măreț, m-a informat că își dorește să călătorească prin lume, i-ar place Georgia (pe care i-am recomandat-o cu căldură) sau poate Balcanii (da, și acolo e frumos, i-am confirmat) și de ce nu România (bingo). Am auzit repede dar-ul, cu niciodată, urmat de ocazia, șansa și curajul. Sârguința, am vrut să-i spun, ca fiind opus la lene, dar mi-a fost jenă.

Că el este tragic e jumătate din sărăcie (zice o expresie poloneză), dar mai tragice sunt gagicile care se încurcă, cu un astfel de exemplar. Gagici care, după spusele lui, sfârșesc întotdeauna părăsite de el, bărbatul echilibrat, pentru că sunt extrem de geloase și posesive, iar el nu le poate face față. Mai să-l cred, când mi-am amintit subit că o colegă de muncă imaginară trebuie să mă viziteze chiar acum acasă, așa că, dacă nu te superi, trebuie sa plec urgent, i-am comunicat. M-a condus până la bicicleta parcată în fața centrului comercial în care ne-am întâlnit, m-am urcat pe ea bucuroasă și dusă am fost. Am pedalat vreo 400 de metrii, căci i-am dat întâlnire lângă casă, de lene.

Revedere

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Îmi imaginez că ne revedem într-un aeroport aglomerat. Eu abia am sosit, iar tu mă întâmpini la ieșirea de pe poartă. Când te văd îți sar în brațe. Tu mă ridici ușor de la pământ, iar eu îmi încolăcesc picioarele în jurul taliei tale, în timp tu mă săruți puternic și cu patimă, introducându-ți limba flămândă în gura mea însetată de tine. Ating încet cu mâna mea delicată obrazul tău delicat aspru, mă uit în ochii tăi mici și verzi, și mă văd pe mine. Din ochii mei curg două lacrimi de fericire, în timp ce inima îmi sare din piept de prea multă afecțiune, împlinire și culoare. Îți șoptesc tare că te urăsc, căci dacă ți-aș spune că te iubesc, mi-ar crăpa inima pe loc. Dar, tu știi ce însemnă și îmi răspunzi zâmbind „ I love you too, baby”.

Ne visez apoi în camera unui hotel cu cearceafuri albe, pe un pat uriaș. Acolo, în intimitate sunt prizoniera ta, care de bună voie și nesilită de nimeni se predă săruturilor și îmbrățișărilor tale. Ești nerăbdător, mă vrei toată deodată, mă mângâi, mă săruți, mă legi și mă posezi cu sălbăticie. Te simt în mine mai puternic și victorios ca niciodată, eu transformându-mă în jumătatea totului pe care îl formam.