Sfârșit de pandemie și revenirea la cursa de șobolani

Este o zi frumoasă de mai și viața începe să-și reia cursul firesc. S-au redeschis magazinele de câteva zile, sunt încă pustii, dar tot mai mulți oamenii mișună lejer pe străzi. De luni eu mă întorc la birou. Se poartă măști, asortate cu pantalonii scurți, cabinele de probă sunt închise în magazine, iar oamenii sunt ușor mai vigilenți în privința apropierii fizice de semenii. Cerșetorii și-au făcut deja apariția la colțul străzii, realocați din zonele turistice pustii spre cartierele cu birouri și magazine, tot mai populate. Ziarele încep să vorbească mai mult despre alegeri, decât despre Coronavirus, iar pe LinkedIn și-au făcut apariția ofertele cu servicii,”caut de muncă/noi provocări/noi șanse” ale celor restructurați de criză, cu comentariile pompoase și recomandările sincere ale celor care răsuflă ușurați, că și-au păstrat locurile de muncă.

Se repornește mașina consumerismului, cu scoruri și ținte, planuri și investiții, expansiuni și creșteri, cursa de șobolani din care am fost trași pe tușă în martie. După aproape două luni de pauză forțată, suntem rechemați în primul front al bătăliei pentru supremație și bani. Cât mai mulți bani, ca să îngroșăm conturile miliardarilor, adică acelora dintre noi care au petrecut această perioadă de criză în condiții mai luxoase decât majoritatea, în camere mai multe, grădini mai spațioase și cu mai puține griji. Suntem rechemați să susținem vechea ordine socială, revenind la viciile consumerismului, a grandomaniei, a aparențelor, a vedetismului și idolilor falși. Acești idoli fără valoare, pe care criza i-a lăsat în curul gol, expunându-și splendida banalitate odată ce vacanțele luxoase, hotelurile de cinci stele și hainele de marcă le-au fost luate. Reginele Instagram-ului au ajuns să posteze imagini cu flori, pe care oricine le poate vedea, dacă are ochi să le privească, sau să-și recicleze amintirile din copilăria modestă. Țâțele nu au prea fost la căutarea în Pandemie, odată cu reducerile la PornHub.

Este o zi frumoasă de mai. Magazinele au început reducerile ca să se scape de marfa expirată a sezonului neconsumat, iar eu mă pregătesc mental pentru revenirea la cursa de șobolani, tot mai convinsă că trebuie să-mi găsesc o cale de scăpare din acest labirint inutil, ce-mi  consumă cu flămând viața, visele și rostul ca om.

Tăiatul frunzei la câini pe LinkedIn

Mă uit la pozele de pe LinkedIn cu toți fomiștii din business și îmi dau seama ce mare rahat e toată chestia asta. Ca și pe Facebook-ul, pe LinkedIn e doar reclamă, simularea muncii, ca dincolo simularea fericirea. Sunt câțiva care chiar se promovează, dar sunt puțini și mici, căci oamenii cu adevărata putere de decizie, care chiar fac afacerile, nu se afișează pe LinkedIn. Puterea nu se afișează, ea se execută. În schimb, pe forumuri este plin de tăietori de frunze la câini ce-și simulează importanța în poze: uite-mă la conferința lui pește belit, la întâlnirea de la ambasada altei țări din Africa, la forumul despre nimicuri sau în poză cutărică. Toți incompetenții cu care am lucrat sunt mari barosani pe LinkedIn, cei mai activi și mai fotogenici. Pe cât de varză sunt în viața reală, pe atât de beton se trag în poză. Când ai mult timp liber și nu se prinde de tine munca, o poți freca la greu online și ai timp să te pozezi lângă realizările, de preferință ale altora.

Recunosc că și eu o mai ard boem câteodată pe la evenimente și întâlniri, și știind că, nimic nu iese de acolo, mă mai trag în poze simulând munca, ca să justific anumite deplasări neîntemeiate. Eu însă în loc de LinkedIn foloseam Instagram. Știu că sună bine să faci, să dregi, să mergi, să vorbești și să promovezi, mai ales când te vinzi pe tine și cumva tipele astea de la HR pun rău botul la treaba asta. Interesant că, atunci când trag din greu la jug și chiar fac chestii care chiar pot schimba traiectoria companiei, mediul online este ultimul loc în care  împărtășesc la ce lucrez.