Afaceri cu polonezi vicleni

Polonia este o țară mare și frumoasă. Are câmpuri pline cu grâne și copaci semeți cu frunze verzi tot anul. Polonia mai are și o mulțime de firme, ce produc diverse chestii, pentru că polonezilor le place să creeze, să construiască și să ofere la vânzare. În același timp, Polonia este și o țară socialistă, foarte, foarte socialistă, cu un stat curvar, care vine, te fute și apoi întreabă.

Statul polonez în acțiune:

”Oh, s-ar putea sa fi greșit noi. Poftiți afacerea înapoi! Da, într-adevăr au trecut 20 de ani de când vă tot judecați cu noi și între timp afacerea dumneavoastră frumoasă a falimentat, dar vă mergea parcă prea bine și trebuia să fie ceva în neregulă cu dumneavoastră. Da, acuma e cam nasol, știm, dar dacă vindeți ce a mai rămas, poate vă scoateți banii după un avocat, din cei cinci pe care i-ați angajat ca să vă ajute să vă demonstrați nevinovăția.”

Ăsta e statul polonez. Fix așa face. E și un film pe tema asta, in care am făcu și eu figurație, Układ Zamknięty – Circuit Închis.

Același stat, ia de la majoritatea oamenilor normali și harnici 32% din cât fac, ca să împartă mai apoi tuturor boracilor, ce nu au încă 18 ani, contravaloarea a 1/4 din salariul minim brut. Practic, în Polonia e mai eficient să faci 5 boraci decât să mergi la muncă. Și cu 4 te-ai scos, că tot faci mai mulți bani decât, dacă ai munci la ABC-ul din colț, după ce îți impozitează statul salariul.

Și în acest stat grozav oamenii vor să facă afaceri. Un gest frumos și nobil, până când, în viziunea lor vor să-și exporte bunurile. Ca sa le împartă cu lumea și alte state, mai civilizate sau mai putin. Și nu doar că vor să le vândă mai scump decât în Polonia, unde polonezul obișnuit e foarte pretențios la preț (nu judec, ba chiar mă bucur), dar vor să care și cu ei toată corvoada financiară poloneză. Pentru că un stat curvar trăiește din amenzi, iar amenzile și penalitățile, nasc adevărați monștrii sacri ai finanțelor. Femei în vârstă, cu capul pe umeri și mustața deasupra buzelor, care mai repede își tau o mâna decât sa sune la finanțe și sa clarifice nelămuririle, și pentru care, logica, flexibilitatea sau regulile altor țări rezonează cu închisoarea.

Doar că, polonezii vor să exporte și statul polonez vrea și el, mai mult cu gura, dar și cu taxele. Întrebare retorica: Cum pușca mea, când nu sunt in stare sa facă o factură comercială ca lumea, ca să trimită marfa din punctual A în punctual B? Și apropo de punctul B, ei nici maca nu prea le au cu engleza, dar ăsta-i elementul de surpriză. Pentru asta își angajează străini pe post de manageri, ca de directori se pun tot pe ei.

Cu socialismul in oase

Discutam in urma cu cativa ani cu studentii (la care predam pe vremea aia) despre socialism si comunism, si in toiul discutiilor le-am zis ca in Poloania e socialism. Si-au dat ocii peste cap si au inceput sa fie confuzi, iar eu, ca sa nu mai intind inutilitatea disputei, m-am consolat ca sunt de la AWF (Academia de Educatie Fizica si Sport, desi erau la un profil de turism pe acolo, nu doar la dat cu capu’n minge).

Azi la serviciu primim un email de la cadre, HR cum se zice acuma mai fancy. Cica, toti copii angajatilor primesc cadouri de Craciun un card cu ceva bani pe el. Si s-a gandit firma sa incarce cardurile in functie de salariu. Nu, nu cum era logic, cu invers. Cine are pana in media firmei (undeva sub media tarii), primeste suma X, cine are peste, primeste X-20%.

Si, comentam situatia in departament, unde toti primim peste media firmei. Baietii, ca e ok, eu ca-i socialism, cu inceput de comunism, adica punem dupa putere si luam dupa nevoi.

Colegii, soc si groaza, se uita la mine mirati si controversati, la inceput cu argumente idioate ca stau eu in aia 20%. Le explic ca nu-i vorba de valoare, ci de principiu, copilul meu fiind discriminat, doar pentru ca ma-sa s-a straduit in viata. Dar nu, ei o dau pe a lor, ca eu oricum imi permit mai multe pentru copilul meu, de aia mai bine da firma la aia care nu isi permit.

Cu rabdare, le-am explicat ca eu provin dintr-un orasel de prin Romania, ca parintii mei nu si-au permis multe, dar eu m-am ambitionat, m-am motiva in viata, am invatat, ridicandu-ma pe propriile puteri. Am trait in Portugalia cu o bursa de 180€ pe luna, pe care am completat-o spaland vase la cantina, iar dupa ce, m-am mutat in Polonia, mai invatat o limba straina si am facut scoli, ca sa am un salariu mai mare ca media. Si, nu mi-se pare de fel corect, ca pe baza faptului ca eu am muncit si am anumite abilitati, care imi permit sa castig mai bine, copilul meu sa fie discriminat, ca eu ii pot oferi mai multe. Chiar ii ofer mai multe si il pregatesc mult mai complex decat altii, dezvoltandu-si de la o varsta frageda anumite abilitati, ca sa fie mai bun decat alti copii, ca sa castige mai bine in viata. Si pentru asta, nu meritam sa fim discriminati. Dupa ce mi-am tinut discursul cu ardoare, m-am uitat la fetele lor si aratau ca si cum ar fi primit o pula peste ochi, tot degeaba.

Unul a incercat sa explice ca, ar trebui sa fim oricum recunoscatori ca primim ceva, si sa nu mai comentam. La care eu i-am zis ca, situatia e cu atat mai grava, cu cat se intampla in mediul privat, unde ar trebui sa domine politica celui mai bun, ca daca la stat totul se bazeaza pe pomeni, aici ar trebui sa fie stimulata competenta.