Etichetă: taxi

Taximetristul

~ Căpşunăriţa ~ 8 comentarii

”Știți, eu locuiesc în străinătate, i-am spus cu vocea calmă, sub care mi-am ascuns furia, tristețea și dezamăgire, și de fiecare dată când vin în România, am continuat, mă bucur din tot sufletul că nu mai locuiesc aici.”

I-am povestit mai apoi pe scurt feedback-ul pe care îl am de fiecare dată când vin ”acasă”, răutatea cu care mă întâmpină țara mumă, mizeria și dezamăgirea care mă încercă de fiecare dată. I-am spus că mă doare sufletul când văd toate lucrurile acestea care sunt în neregulă, mai ales neomenia și nevoia unora de-a le face rău celorlalți, de le trage țeapă cum se zice frumos pe românește. Atunci când tu îți faci treaba cum trebuie, cu bunăvoință și strădanie, ai pretenția și aștepți și de la cei care te servesc pe tine să-și facă și ei la fel, iar atunci când nu o fac, le ceri asta. Însă, dacă tu nu ești un om corect, nu ai cum să aștepți de la cei din jurul tău să fie corecți, pentru că te simți cu musca pe căciulă.

S-a apărat cu stresul, boala românilor din limbă, stresul lui și acelor care-l înconjoară și probabil stresul care l-a motivat să mă șantajeze când m-a văzut grăbită. După ce m-am urcat la el în taxi, ce-i drept prins în trafic de un coleg și nu comandat la telefon, l-am întrebat cât m-ar putea costă drumul. Eram grăbită, a remarcat și el, și mi-a răspuns că de la Romexpo până pe strada Lisabonei ar fi vreo 40-50 de lei sau cât spune ceasul pe care nu l-a pus. Iar răspuns că-mi imposibil, deoarece de la aeroport până în Berceni am plătit 50 de lei, la care mi-a tăiat-o scurt că ori mă dă jos aici, undeva într-o intersecție prin care trecea în momentul respectiv, ori îi plătesc 40 de lei. Am cedat șantajului pentru că mă grăbeam, povestindu-i după impresiile mele despre România și români. La despărțire i-am urat să facă măcar un lucru bun odată în viață lui pentru altcineva.

Welcome to Dubai

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

M-am cherchelit un pic mai mult pe durata zborului de la Varșovia la Dubai, impulsionată de Amarula și popcorn, ca tot serveau la bord în cantității nelimitate pasagerilor drăguți, ce mai întrebau personalul despre viața lor și de unde sunt de o ard în Emirates Airline 🤪.

M-am cherchelit atât de bine că am început o conversație la liber cu un Săgetător de 49 de ani,  polonez vesel din scaunul învecinat. Proprietar de firma ce vindea brichete, ne-a dat și nouă vreo 3 bucăți (nu știam că pot fi trecute la bagaj de mană), se îndrepta prietenii și nevasta la pachet spre Nairobi. Nu stătea lângă nevastă, un trend normal din ce observ la ăștia cu două cifre la relație. În conversație l-au acompaniat și doi prietenii, întrebând curioși ce pot face în Dubai după aterizare. Și ieșitul de la controlul pașapoartelor, și colectat bagajul, și ajuns la hotel la 12:00 noaptea, le-am completat eu orarul. Ei visau la centru, doar că Dubai nu are ”un centru”. Păi, puteți comanda o curvă, le-am zis eu sincer și practic, că după 12 noaptea în Dubai pe lângă aeroport nu prea ai ce altceva să faci. Cam pe șleau, dar sincer, am vrut să le dau onest o mână de ajutor. Le-am și comunicat clasamentul, chinezoaicele fiind cele mai ieftine, iar rusoaice se găsesc la orice colț de stradă.

Tot amețită am reușit să trec rapid prin Smart Gates, să colectez bagajul și să ameninț taximetristul cu poliția, după ce ne-a tras în piept cu o ocolire spectaculoasă a hotelului. Bangladesh-istul tupeist a auzit doar comunicatul colegei cu first time in Dubai și crezut că a dat peste două fraiere, apăsând pedala și trecând cu brio pe lângă hotel, ca mai apoi la protestele mele să facă drepta la întoarcere. Probabil că dacă nu-i ziceam nimic ne ducea până în Business Bay și întorcea acolo. Dar cum nu-i prima țeapă de genul acesta pe care am luat-o în Dubai, i-am spus că a ocolit intenționat, informându-l cât am să-i plătesc maxim pentru cursă și povestindu-i că vin des prin Dubai și știu unde e hotelul. Și mai știu și că pot suna poliția la fazele astea. A fost rapid împăciuitor, mai ales la auzul cuvântului poliție, care funcționează în mod miraculos într-un stat polițienesc precum Dubai.

Bologna intr-o zi de duminica

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Stau într-o rochie Motivi pe Via S’Isaia, de un albastru intens. Sunt in Bologna, așteptând un taxi, în timp ce rochia îmi flutură în vânt de la curentul de aer. M-am împachetat cu greu, după trei zile de munca intensa, prea puțin somn și un pic prea mult alcool cu antibiotice. În prima fază am avut un antibiotic puternic, cu care mi-a comunicat doctorul să nu beau, așa că am băut mai puțin. Cu al doilea, mi-a zis că pot bea vreo două pahare de vin, așa că am băut mai mult.

Azi am dormit fără ceas, trezindu-mă la 9:10. Am făcut un duș scurt și am mâncat un dejun italian la Alberta, cu brânză, șunca și ștrudel. I-am spus la revedere Albertei, îmbrățișându-ne călduros la plecare.

Aștept taxiul de ceva timp așa că, îmi preocup atenția cu zarva de peste drum. În jurul unei biserici improvizate s-au adunat oameni, posibil ortodoxi după obiectele de ceremonie, dar mai degrabă nu ruși, căci le lipsește crucea dubla. După chip și port par români, in mare majoritate femei cu cârpe pe cap, bărbați mai in vârsta și modești și două grupuri de copii gălăgioși.

E duminică. Eu aștept un taxi ca să merg la următoare zi de munca, ei se socializează religios în ziua lor liberă. Alberta iese să ia o saltea pe care o lăsase pe trotuar peste noapte, cu femeia ei de casă, o moldoveancă de dincolo de Prut, ce se temea să-mi vorbească românește. Ea revine, le face o poză celor de peste drum și intră repede înapoi. Mi-se confirmă că sunt româno-moldoveni, când o femeie mai în vârstă se desprinde din grupul lor cu un telefon în mână. O aud turuind reproșuri prin aparat, probabil pentru cei rămași acasă, într-o moldovenească grea. Îmi amintește de primu meu an în străinătate, când mă sunau părinții în fiecare duminică, ca un semn de aparținere, la ei și la cultura duminicilor libere de muncă.

Sosește taxiul, mă urc și într-o italiană combinată îi dau domnului adresa. El mă întrebă de unde sunt și urmează în mine un blocaj. Îl rezolv răspunzându-i că sunt româncă, dar contrastul cu oamenii e peste drum mă face să realizez că, am nevoie să mai adaug ceva.