De mult nu am mai vazut un film asa de bun

In timp ce urmaream filmul asta, am luat telefonul in mana si am bagat cateva delete. Apoi am inceput ma gandesc la informatiile pe care le fac publice pe blogul asta sau pe alte bloguri, unde mai comentez. Am vrut sa fiu anonima, ca sa pot fi sincera. Acum recantaresc politica sinceritatii.

Oare, cati dintre cei ce ajung pe blogul asta, ma numesc curva, doar pentru ca citesc ceva ce nu le convine, ceva ce le gadale frustrarile, ceva ce ii deranjeaza in interiorul lor, la ei, desi eu nu scriu despre ei sau despre vietile lor, eu nici macar nu ii cunosc.

Imi amintesc cum, pe un alt blog, o femeie, mi-a descris blogul „e mai rau ca pe ninfomane”. Ce treaba are ea cu viata mea sexuala, ca nu ma fut cu pizda ei? O alta, a enfazat un articol in care nu foloseam cea mai „fericita” engleza in ceva conversatii de pe Tiner, ca sa-mi demonstreze ca nu cunosc limba, dupa ce am zis ca mi-am scris doctoratul in engleza. Dar asta i-a adus ei satisfactie, sa-mi de-a cu ceva peste nas, s-a simtit ea mai bine, dupa treaba asta.

Nu imi pun stupida intrebare, pe care trebuie totusi sa o mentionez: cati dintre cei care citesc aici, m-ar rani fizic, daca ar avea posibilitatea asta, stiind ca, nu li-se intampla nimic. Si nu doar pe mine, eu nici macar nu am atatia cititori, ci pe bloggari pe care ii citesc zilnic cu patima? Cunosc raspunsul.

Natura umana poseda o ura violenta in ea, iar majoritatea isi rezolva propriile frustrari denigrandu-i si ranindu-i pe altii.

Și-a băgat mama permanent

Image by Markus Spiske from Pixabay

Are ea obiceiul ăsta, odată la câțiva ani, să meargă la o frizeriță de cartier, de regulă o doamnă mai în vârstă tot cu părul creț, genul ce scapă foarfeca pe jos și o culege de acolo, ștergând-o în trecere de șorț, ca să ți-o bage din nou în păr, specialistă în taparea extremă a firului de păr și maestră în golitul tubului de fixativ din trei mișcări. Și se pune doamna frizeriță pe treabă, tunde părul în forma clasică a româncelor trecute de 40 de ani, periuță la spate și moț oacheș în creștet. Apoi ia frizerița moțul, nici prea lung și nici prea scurt, între degete, îl unge sănătos cu o soluție oleioasă, puțind a jumătate din tabele lui Mendeleew, și-l învârte sofisticat pe niște bețe de lemn negre și uzate. După ce i-a legat moțul bine, își pune mama casca de femeie măritată pe cap, ascultând zumzetul aerului și-al bârfele din frizerie vreo 20 de minte și-i gata. Iese de acolo arătând ca o babă, îmbătrânită cu minim 10 ani și cu părul numai bun de vopsit. Partea cea mai mișto a întregii operațiuni este că părul acela creț din vârful capului, pe care ea și-l pune pe bigudiuri permanente ca să „îi stea”, nu-i stă niciodată, nu de alta, doar că părul creț și în permanent se spală cu balsam și se usucă cu difuzorul ca să stea creț și nu de-a-n pixu, operațiune pe care ea evident nu o face.

În schimb, face alte lucruri, cum ar fi să-mi dea sfaturi de stil, gratuite și necerute, în special  când merg și eu cordial odată pe an la biserica din satul în care locuiește. Atunci își găsește ea să mă fută la cap, cum că se cade să port batic în cap, că asta-i moda religioasă la țară cică, la care eu evident refuz să mă conformez. Mai are obiceiul de-a scoate exclamații dezaprobatoare și pline de sictir, de fiecare dată când beau un pahar de vin, bere sau votcă, ori discut despre viața mea, un tratament cosmetic sau vreun nou hobby pe care îl exercit. „Ce-i cu prostia aia pe cap la tine?” a fost replica ei, văzându-mă  cu casca de la motocicleta prima oară.

De divorț nici nu mai amintesc, pentru ca deja sunt pleavă socială și merit doar să fiu arsă pe rug pentru că mi-am lăsat bărbatul și nu „m-am ținut de el” ca să ”fiu și eu acuma bine, la casa mea”. Irelevant pentru ea futaiul la cap la care mă supunea, astea nu contează, căci precis a fost din vina mea, că nu am știut eu cu „cum să-l iau”. Abuzul psihic, cum se definește ceea ce făcea el, este profesional tratat de ea cu „mai lasă-le pe astea”. Ironic cum ratatul cu care mă împroșcă pe mine direct este total opus de laudele pe care și-le aducea în tinerețe, când am auzit-o fălindu-se prietenelor că pe ea soțul nu o bate, de unde înțeleg că este conștientă de scala de recompenselor din România pentru nevestelor.

Foarte tare și adorabilă este mama mea, și dacă nu ar fi fost faza cu asemănările fizice, care totuși sunt vizibile, m-aș interesa serios dacă nu m-au schimbat la naștere. Și nu că ar fi prima data când mă lovesc astfel de gânduri, căci de prin adolescență mi-se trag, de pe vremea când contemplam boem cu idea de-a fugi de acasă. A amânat-o doar din rațiuni practice, pe când am făcut 18 ani, mutându-mă legal la facultate. O vreme am crezut că este chestie de IQ și că mama pur și simplu ar fi tâmpă, dar m-am convins rapid și mai ales în prezența audienței, că nu-i ăsta baiul. De față cu alții, mama se schimbă rapid, întoarce foaia, devenind socială, plăcută, culturală și chiar apreciativă la adresa copiilor ei, un fel de mamă călduroasă și afectivă, care le zâmbește prietenilor, servindu-i cu de toate, bere, vin sau votcă, doar ca să-i critice pe copii în privat.

Probabil că și eu, ca multe femei de vârsta mea, născute și crescute într-un mediu similar cu al meu, sufăr de lipsa afecțiunii și-a comunicării cu mama, care nu a știut, nu a putut sau nu a vrut sa-mi acorde atenția necesară. Distanța dintre noi și-a lăsat cicatrici adânci în caracterul meu de-a lungul anilor, în special conectate cu nevoia afecțiunii, percepția singurătății, luarea deciziilor și părerea despre sine. Modul în care mama încă mă compară cu ceea ce consideră ea că-i pleava socială, criticându-mi toate alegerile și prevăzându-mi un viitor exclusiv nefericit și mizer, mă face să cred că mă urăște sincer și cu patimă, din tot sufletul ei inaccesibil pentru mine.

În terapie am aflat o chestie interesantă, o teorie conform căreia atunci când bărbatul își înșală soția, ea are tendința de a-și schimba partenerul, oferind fiului afecțiunea în locul soțului infidel, iar dacă are cumva și o fiică, are tendința de a o privi ca pe o rivală. Interesantă teorie, ce cred din experiență că are o bază reală, explicându-mi astfel multe aspecte și ciudățenii, cum ar fi cea că eu pe la 6 ani dormeam cu taică-meu în pat și maică-mea cu frate-meu. Atunci părea cel mai normal lucru din lume, dar acum mi-se pare ușor deplasat. Probabil nu mai dădea nici mama, daca tata tot futea la altele.

Ca sa închei într-o notă pozitivă, așa de final, am început să comunic cu maică-mea. Comunicare merge deocamdată doar într-o singură direcție și încercă să fie pe cat posibil limitată în izbucniri de ură și dispreț, pe care si eu i-le servesc cu mândrie și nestingherit, îngrădind-se la exprimări de genul „nu îmi place”, „nu sunt de acord”, „mă jignește”, „mă deranjează”: critica, comparările și judecata.