Hărțuirea și violența sexuală

România îmbrățișează ca pe un ghimpe în coastă discuțiile în privința hărțuirii sexuale. Nu mă miră, este țara în care am fost cel mai mult agresată, în privat sau în public. Țin și acum minte când un tip s-a frecat de mine în tramvai la 19 ani, pe când mă întorceam de la facultate alături de o prietenă. Am fost atât de rușinată, șocată și înghețată fizic, că nici nu am observat că tramvaiul s-a golit parțial și pot să mă mut de lângă el. Când mi-am dat seama că mă pot mișca, gunoiul ce-și freca penisul de mine mi-a spus să mai rămân un pic, pe semne că nu se terminase. Am mai înghețat odată și am stat pe loc încă o stație, la care individul a coborât, iar eu m-am uitat la prietena mea și am respirat disperată, rușinată, tristă și vinovată. Ea m-a privit plină de compasiune, spunându-mi din ochi că mă înțelege și că i s-a întâmplat. Am ascuns memoria în fundul minții, după ce m-am biciuit câțiva ani buni pentru că nu am reacționat, pentru că nu am făcut nimic, ba chiar m-am simțit părtașă pentru că tipul mi-a adresat câteva cuvinte. Am descoperit ulterior că nu sunt nici vinovată și că nu am fost nici părtașă, doar că nu am știut cum să reacționez, căci nimeni nu mi-a spus că există astfel de indivizi pe lume, că fetelor li-se pot întâmpla astfel de situații și cum pot să le gestioneze.

Și mai multe situații de hărțuire se întâmplă în privat, de la glume nepoliticoase, până la atingeri nedorite, și nu numai în România, Polonia ne fiind cu mult mai diferită. La primul meu job în Polonia am avut un coleg pe nume Robert, polonez crescut în Germania, educat, cu școală, copil și a doua nevastă. Am rămas în contact cu el și după ce am plecat amândoi de la firma respectivă, el înființându-și propria companie împreună cu nevastă-sa de-a doua, pe care o cunoșteam. Ne-am revăzut câțiva ani mai târziu, când la o vizită în teren, el m-a invitat să-i văd firma și fabrica. Am discutat normal în birou la o cafea, iar după ce i-au plecat angajații, m-a condus în camera de showroom. Acolo a început să-mi facă avansuri sexuale, să mă atingă pe sâni, pe fund și să-mi smotocească părul. Nu am știut cum să ies mai repede din camera respectivă și de la el din firmă. Mi-a fost jenă și m-am învinovățit, căci am mers acolo, deși nu aveam de unde să știu că-i atât de ne futut și penibil.

Credeam că este un element Est European hărțuirea, până când am ajuns în Vestul Europei, unde pe străzile din Portugalia m-am trezit cu tipi din Guineea strigând după mine pe stradă, că sigur mă prin ei și se combină ei cu mine. Într-o zi caldă de vară, mi-a pus un individ ciudat, cu pielea extrem de albă, părul și barba negre, mână pe cur, în plin centrul orașului. Am urlat din toți rărunchii, de s-au speriat șopârlele ce-și duceau veacul calme la soare.

Nu-i țelul meu să plictisesc audiența cu poveștile personale, trecute și iertate despre abuz, căci nu mai au nici o valoare acum pentru mine. Nu vreau să discut nici despre elementul lor masculin, că nu am intervievat pe acest subiect nici un bărbat care mi-ar fi recunoscut că a avut un astfel de comportament. Aș dori însă să vorbesc despre elementul feminin al agresiunii, care-i de fapt și cel mai dureros. Cum am mai scris despre asta, femeile sunt nemiloase cu suratele lor, mai ales cu cele care fac obiectul interesului bărbaților, chiar și pentru un abuz. Nu-i vorba că nu le cred, eu tind să cred că le cred și tocmai asta-i problema, că le urăsc, le invidiază și le atacă din gelozie, învinovățind-le. Femeile agresate sunt niște târfe, nu-i așa, că precis de aceea le vor bărbații?

Nici măcar nu aș fi îndrăznit să mă întreb ce ar fi zis maică-mea dacă îi povesteam că am fost agresată în tramvai. Precis ar fi fost vina mea și mai mult ca sigur m-ar fi ocărit că nu m-am comportat sau îmbrăcat indecent și probabil de aceea un nespălat m-a atacat, sau poate ar fi mimat indiferența? Nu am avut curajul să o întreb și singurul mesaj pe care mi l-a transmis vreodată a fost să nu fiu curvă. Deși poate aș fi scapăt mai repede, m-am bucurat că nu a intrat nevasta fostului coleg peste noi în showroom, căci dacă ne găsea pe când el mă împingea într-un colț și mă prindea de sâni împotriva voinței mele, precis ieșeam din toată încurcătura ca o nenorocită care a venit să-i strice căsnicia, iar bărbatu-său dereglat era oricum nevinovat. Este greu să scoți capul și să spui public că ai fost agresată sexual, pentru că primele care îți sar în cap sunt femeile. Cu ură și invidie te lovesc și te rușinează, te judecă și te ocărăsc, doar ca să stai cuminte în banca ta. Să nu îndrăznești, că ești deja vinovată, din momentul în care te-au observat bărbatul, iar restu-l ți-ai căutat-o cu lumânarea.

4 gânduri despre „Hărțuirea și violența sexuală

  1. „A facut ea ceva de si-a permis sa ii faca asta”. Suntem femei si ar trebui sa ne sprijinim pentru ca intelegem perfect cum te simti cand un barbat pune mana pe tine impotriva vointei tale dar ..
    Trebuie sa recunosc ca nu inteleg condamnarea asta.Tu esti cea atacata dar esti cea invinovatita.Eu personal am ingropat adanc aceste amintiri.Cea din transport tocmai s-a trezit.

    Apreciază

  2. Mda, si eu m-am intrebat mereu de ce un om care pateste ceva oribil devine imediat tinta criticilor si judecatii nemiloase a celor din jur. Uneori in situatii care nici macar nu sunt gri, cum ar fi cineva care tocmai a fost diagnosticat cu o boala grava. Nu compansiune, nu ajutor, nu sprijin efectiv…este prima reactie de la cei apropiati, de exemplu… In timp, m-am lamurit. Judecatul si condamnatul victimei sunt reactii de aparare automate, adica asa se manifesta emotiile negative pe care ni le starneste situatia in sine, prin raportare la number one, adica noi insine.

    Marea problema este frica pentru propria piele. Daca nu stabilim pe calea judecatii ca el/ea sunt de vina, inseamna ca ni se poate intampla maine si noua…deci trebuie sa ne diferentiem imediat de cel care a patit-o.

    A doua mare problema este sentimentul neplacut de vinovatie, de care trebuie scapat urgent. Oricine a fost vreodata agresorul sau agresoarea (ca in ultimii ani am vazut destul de multe femei libidinoase, a devenit acceptabil social sa se comporte si ele agresiv, deci au inceput sa o faca fara nicio inhibitie) si-a linistit constiinta spunandu-si ca victima a transmis semnale clare si apoi s-a sucit cu ticalosie, deci daca cineva este de vina, apoi victima este, ca doar si-a cautat-o cu lumanarea.

    A treia mare problema este ca oamenii mint despre / distorsioneaza chiar situatiile ori realitatile cele mai clare si evidente, cu atat mai mult despre cele complexe, despre care capacitatea de auto-mintire este nelimitata. Cu totii stim asta despre ceilalti 🙂 deci suntem natural sceptici cu privire la ce ne spune o alta persoana. Exemplu la zi, Depp versus Heard. Fiecare dintre noi il crede pe cel cu ticnoza de care si el/ea sufera si deloc pe celalalt (eu sunt tabara Depp, by the way). El zice ca ea i-a taiat varful degetului cu o sticla de vodca, ea zice ca el i-a infipt o sticla de vodca in vagin, dar nu este sigura daca era intreaga sau sparta. Nefiind martori directi, juriul trebuie sa creada cele spuse de doi oameni beti, drogati si nevrotici, care intamplator sunt in top 0.00001% din lume ca avere, aspect fizic, succes. Vai de capul nostru, al celorlalti…

    Apreciază

  3. @Morona – ai abordat interesant al treilea aspect. Personal am întâlnit puțini mincinoși și au fost mai degrabă mincinoase, în viața mea. Nu am genul de personalitate care atrage astfel de oameni, deși mai dau peste ei întâmplător. Îi simt instinctiv și ei îmi confirmă prin comportamentul narcisist, alunecos și minciunile lor cine sunt. Ce am observat la acești oameni este că rar abordează subiecte cu adevărat delicate ori umilitoare pentru ei, preferând o victimizare ficțională, în spatele căreia se ascund adevăratele dureri, probleme și nevoi.
    Cât despre procesul în care Depp și-a dat în judecată fosta soție am scris ieri.

    Apreciază

  4. Capsunarita, trebuie sa iti spun ca eu cred ca si Dr. House ca „Everybody lies!”. Adevarta este insa si ca nu suntem toti mitomani (gradul extrem) sau suficient de psihotici incat sa rescriem / reinventam pur si simplu faptele si situatiile si sa le povestim cu convingere maniaca drept adevaruri sau realitati sau fapte…. Psihologii confirma observatia ta despre narcisisti…cred ca asta-i si motivul pentru care juriul din procesul nebun, desi i-a dat castig de cauza lui Johnny, adica l-a dezvinovatit de acuzatia nevstei de abuz si violenta fizica (pe buna dreptate, oricine a vazut urmarit procesul s-a convins ca violenta fizic era Amber si toate dovezile ei fusesera masluite), i-a dat si lui Amber vreo 2 milioane satisfactie pentru ca s-au lamurit ca are serioase tulburari de personalitate (combinatie naucitoare de borderline si histrionic si narcisistic) care au determinat-o sa se auto-perceapa ca victima a unor groaznice abuzuri, masluilile fiind justificate in capul ei bolnav….care a ajuns asa bolnav, apropo, de la traume din copilarie. Pacat de restul materialului genetic si pacat ca lantul nu se va opri aici…si-a creat un copil sa aiba si ea control nelimitat pe ceva. Mi-e mila sincer.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s