Lot

M-am întors de la Chicago cu Lot Polish Airlines. A fost cel mai nașpa zbor transatlantic pe care l-am avut până acum, într-un avion gălăgios, cu scaune incomode, tari și inflexibile, mâncare proastă, servire slabă și divertisment aproape lipsă, doar ceva filme prostești de rahat și seriale expirate. Deși am prins locul de lângă mine liber, nu m-am putut nicicum întinde pe două scaune, mânerul separator dintre ele, fiind plasat de-a naibii în exterior, ca să simt în coaste și să nu uit prea curând experiența lot-ului.

Am o părere proastă despre cei de la Lot de ceva ani, când i-a preferat naționalist fostul soț, în detrimental Lufhansa pentru o călătorie în Georgia. După ce am luat biletele, Lot a renunțat să dea mâncare pe cursele europene, decizie implementată fără a se sinchisi să informeze pasagerii, iar în avion m-am trezit cu un baton de ciocolată. De atunci, am refuzat să mai iau Lot în detrimental Lufthansa, dar cumva la zborul acesta transatlantic nu am avut de ales. Pe de altă parte, speram totuși să nu fie nasoli, pentru că și United sunt slabi pe cursele interne, dar totuși la transatlantice sunt relative ok.

Pe lângă călătoria obositoare, toată reîntoarcerea în Polonia a fost grea. Și încă mai este. La aeroportul din Varșovia m-au întâmpinat fețele morocănoase și figurile distanțate ale oamenilor, toți cu nasul în telefon, plini de aere lipsite de naturalețe și îmbrăcați în haine incomode pentru călătorie. Răceala est europeană din sufletele lor a fost mai dură decât cele -11 grade C de care mă despărțisem în America. Sunt triști oamenii în Polonia, ursuzi și foarte închiși. Când m-a lovit tristețea reîntoarcerii mai tare, mă sună frate-meu și printre rândurile mele de jale, mă invite în România, că să experimentez depresia adevărată a reîntoarcerii.

Treptat mă reobișnuiesc cu starea locală a lucrurilor și viața asta secătuită de vlagă și posibilități.

Din State – blended

So, I blended in 😁. A fost mai ușor decât am crezut, deși mă așteptăm la asta, Totuși, jet lag-ul mi-a dat serios de furcă și după ce am ajuns, am avut îndoieli. M-a lovit un fel de meltdown după ce m-am căzat, trezindu-mă singură într-un hostel dubios, cu durere de cap, oameni în cameră și baia pe hol.

Între timp m-am acomodat cu hostelul și acum îl găsesc chiar misto. Personalul este super de treabă, e relativ curat, au mâncare la micul dejun, proprietarul e simpatic foc și ne-am împrietenit aseară la barbecue. Azi l-am cunoscut și pe românul care lucrează la hostel pe post de manager, un tip foarte de treabă din Suceava. Prețurile sunt atât de nebune în timpul evenimentului aici, că hostelul este plin și prețul pe pat este într-adevăr pe la $120-130.

Nu mai știu exact ce zi este, am uitat când am ajuns și nu prea știu când trebuie să plec, dar oricum pare o dată îndepărtată. Am început să mă descurc cu mâncarea, mă împrietenesc rapid cu oamenii, pe americănește cum ar veni, deci small talk-ul este la putere. Comunic cu ușurință cu toată lumea, cu cei cu care mă împrietenesc povestesc cu ușurință chestii despre mine, detalii personale (public cunoscute pe blog 😂) câteodată, într-un mod amuzant, lejer și de-l lor. Am cunoscut chiar un ciocolatiu care îmi place 😅. M-a integrat atât de bine că lumea mă întreabă din ce stat sunt, iar când aud că din Polonia, sunt mirați. Engleza mea se potrivește excelent, pentru că engleză americană este de fapt ceea ce vorbesc. Niciodată nu mi-a placut engleză anglicană, simțindu-mă falsă cu accentul britanic, deși l-am exersat de câteva ori în piesele de teatru în care am jucat.

„Și ai vorbit toată viața engleză?”

„Nu, dar mi-am scris lucrarea de PhD-ul în engleză”

„Engleză ta e foarte bună.”

„Oh, thank you so much☺️, you are very kind.

Mă simt bine pe aici și arat și grozav în comunitate, pretty and slim. Mă potrivesc ca peștele în apă și mă gândesc cu un pic de tristețe că ar fi trebui să emigrez in my 20s. M-aș fi acomodat excelent.

Cine știe, poate mă voi muta aici până la urmă.

Life is a box of surprises!

Let’s enjoy 😉.

Din State – prima zi

M-am trezit de dimineață cu o durere de cap îngrozitoare. Sunt la altitudine și trebuie să beau multă apă.

Mi-am făcut rezervarea la „cameră” prin Expedia, ca să aflu ulterior că am rezervat un pat, și nu o cameră într-un hostel, doar că la preț de cameră. Lol! M-am supărat un pic mai mult, m-am hârjonit cu curvele de la Expedia și s-au oferit să-mi facă o compensare de $ 100, imfimă comparativ cu prețul patului pe noapte de $141. Am avut chiar un moment de meltdown, când m-am gândit să nu mai merg, dar după văicăreală de rigoare mi-am mai revenit. Asta e, câteodată trebuie să-ți asumi neatențiile și să accepți că, oricât ai fi de atent, se întâmplă mai să fii și tras în piept.

Am dormit nașpa, am luat multă melatonină, dar temperatura din cameră, zgomotul ventilație și jet lag-ul mi-au dat de furcă.

Cred că una dintre cele mai grele provocări locale va fi mâncarea. Am avut un dejun tradițional cu iaurt artificial și unt de arahide, care m-a lăsat și flămândă și cu o durere de burtă. Încerc să beau apă, multă apă, poate îmi mai revin 😒.

Room with a view – Bellagio, Las Vegas

După 20 de ore de zbor și 3 avioane, lenevesc rupă de oboseală într-un pat al Hotelul Bellagio din Las Vegas. În lift, o americană semi dezbrăcata, mi-a urat bucuroasă Welcome to Bellagio, în timp ce eu am privit-o buimacă și semi-adormită. La aeroport taximetristul m-a întâmpinat cu Welcome to Vegas! God bless America!, iar după ce a aflat că am venit din Europa m-a botezat pe loc Miss Europe, urându-mi multe distracții și senzații în eternul Las Vegas.

Încerc să merg la culcare după trei pilule de melatonină, în speranța că până mâine îmi va trece jet-lagul. Este o nebunie curată și în același timp superbă să traversezi Atlanticul pentru o vacanță de cinci zile. Vederea de la fereastra camerei de la etajul 11 al hotelului este mirifică și ultimul lucru pe care mi-l doresc este să adorm în acest oraș trezit noaptea la viață. Oboseala mi-o cere însă, ca să pot face față aventurilor care vor urma. Mâine sosește el și până atunci mă delectez cu fântânile superbe ale hotelului, mai iau o pilulă de melatonină și mă forțez să adorm.