M-am întors de la Chicago cu Lot Polish Airlines. A fost cel mai nașpa zbor transatlantic pe care l-am avut până acum, într-un avion gălăgios, cu scaune incomode, tari și inflexibile, mâncare proastă, servire slabă și divertisment aproape lipsă, doar ceva filme prostești de rahat și seriale expirate. Deși am prins locul de lângă mine liber, nu m-am putut nicicum întinde pe două scaune, mânerul separator dintre ele, fiind plasat de-a naibii în exterior, ca să simt în coaste și să nu uit prea curând experiența lot-ului.
Am o părere proastă despre cei de la Lot de ceva ani, când i-a preferat naționalist fostul soț, în detrimental Lufhansa pentru o călătorie în Georgia. După ce am luat biletele, Lot a renunțat să dea mâncare pe cursele europene, decizie implementată fără a se sinchisi să informeze pasagerii, iar în avion m-am trezit cu un baton de ciocolată. De atunci, am refuzat să mai iau Lot în detrimental Lufthansa, dar cumva la zborul acesta transatlantic nu am avut de ales. Pe de altă parte, speram totuși să nu fie nasoli, pentru că și United sunt slabi pe cursele interne, dar totuși la transatlantice sunt relative ok.
Pe lângă călătoria obositoare, toată reîntoarcerea în Polonia a fost grea. Și încă mai este. La aeroportul din Varșovia m-au întâmpinat fețele morocănoase și figurile distanțate ale oamenilor, toți cu nasul în telefon, plini de aere lipsite de naturalețe și îmbrăcați în haine incomode pentru călătorie. Răceala est europeană din sufletele lor a fost mai dură decât cele -11 grade C de care mă despărțisem în America. Sunt triști oamenii în Polonia, ursuzi și foarte închiși. Când m-a lovit tristețea reîntoarcerii mai tare, mă sună frate-meu și printre rândurile mele de jale, mă invite în România, că să experimentez depresia adevărată a reîntoarcerii.
Treptat mă reobișnuiesc cu starea locală a lucrurilor și viața asta secătuită de vlagă și posibilități.
Căpşunăriţa 
Ce contează ce filme au ăia în avion? de ce nu-ți iei un iPad sau un laptop și te uiți la ce vrei (sau asculți ce vrei), presupunând că la un moment dat te saturi de citit.
„Când m-a lovit tristețea reîntoarcerii mai tare, mă sună frate-meu și printre rândurile mele de jale, mă invite în România, că să experimentez depresia adevărată a reîntoarcerii.” asta sună prea draqmatic.
ApreciazăApreciază
@dam167 – in călătoria asta nu mi-am luat laptopul cu mine că nu avea sens și nu am vrut să mă incarc cu mai mult de doua telefoane.
Este foarte tristă Europa de Est din păcate.
ApreciazăApreciază
E tristă, dar oamenii sunt de multe ori calzi și prietenoși atunci când se destind. De câțiva ani încoace e o obsesie parcă de a ne întărâta unii pe alții și nu înțeleg de ce: toți sunt proști, ce nasol e peste tot și așa mai departe; nu zic că ar trebui să vedem norișori roz unde nu sunt, dar parcă atunci când numai asta vezi și auzi te cam ia acreala. Ar trebui să ascultăm părerile turiștilor care vin din alte părți în țările estice, cumva ăștia parcă înțeleg mai bine ce e bun și ce ar trebui schimbat.
Ia-ți un telefon dual sim și o tabletă (eventual cu tastatură dacă ai nevoie). Sau un MacBook Air dacă nu ai vreo aplicație doar pe Windows.
ApreciazăApreciază
Pentru zboruri mai lungi de 5 ore, in special spre est, business class e solutia. It’s the cost of doing business 🙂
Daca Europa de Est e prea trista, go west. Stii cantecul.
ApreciazăApreciază
Am auit ca in America merg toti cu zambetul pe buze si baloane colorate in mana.
Cica de la credite li se trage.
ApreciazăApreciază
Daca nici europenii nu sunt tristi, nu stiu cine dracu mai e trist pe planeta asta …
Noi nu suntem tristi, o ardem aristocratic ca muraturile.
ApreciazăApreciază
@W – pai merg. Tot spre vest merg.
ApreciazăApreciază
Te muti in SUA? Altfel nu ai inteles mesajul.
ApreciazăApreciază
@Xv – aș dori sa ma mut.
ApreciazăApreciază