Etichetă: vacanta

Scufundări

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

La început mi-a fost frică. De fapt eram stresată cu o săptămână înainte și mă tot gândeam cum să mă sustrag acțiunii. Am acceptat impulsiv, pe principiul că-mi pot schimba părerea în orice moment, deși rar mi-se întâmplă. Cu câteva zile înainte de plecare am întrebat un coleg de la muncă, care-i stă treaba cu scufundatul, fiind hobby-ul lui principal. Mi-a explicat câteva lucruri de bază, subliniind că-i important să expir aerul pe care îl iau sub apă când mă ridic la suprafață. M-a sfătuit să încerc respirația prin tub cu mască înainte să intru în apă și la mal. M-a avertizat despre șocul termic, mai ales dacă apa va fi rece, până se umple costumul și se stabilizează temperatura, reamintindu-mi de câteva despre desfundatul urechilor în timpul scufundatului.

Am ajuns pe o căldură toridă la lacul din Mazury special amenajat pentru scufundări. Până ne-am instalat cortul căldura s-a domolit, iar soarele s-a schimbat în ploaie și câteva fulgere răzlețe. M-am gândit că poate nu mai intru în apă, dacă o să plouă torențial, iar când instructorul mi-a zis să-mi iau costumul pe mine, m-a lovit din nou stresul. Știam că urmează, dar nu mă simțeam pregătită, deși oricât aș fi așteptat, tot nu aș fi fost mai pregătită decât eram.

Zâmbitor, instructorul mi-a spus că cea mai dificilă parte este îmbrăcatul. Am tras cu greu costumul pe mine, apoi am luat butelia cu aer îi spate și mi-am închis centura cu greutăți la brâu. Când mă îndreptam spre lac am vrut să fac pe gagică mișto pentru  am o poză și mi-am pus mâna în șold, ca la step and repeat și era să mă răstorn cu butelia din spate și greutățile de la costume.

Am început să mă liniștesc după ce am intrat în apă, care era ”mai puțin udă” prin costum, nici rece și nici caldă. Mi-am pus bine masca, ba chiar am strâns-o prea tare, stresată ca va intra pe undeva apa. Am luat în gură detentorul și am intrat cu capul sub apa de lângă mal, ca să testez echipamentul. Când am realizat că pot să respir sub apă, mi-a trecut instantaneu o parte din stres. Am ieșit la suprafață bucuroasă că nu mi s-a întâmplat nimic și i-am spun instructorului că respir, dar foarte rapid. El mi-a răspuns că-i normal, de la stres. M-a ajutat să-mi pun labele de înot și apoi am coborât în apă împreună. Mi-a luat mâinile și m-a ajutat să mă așez pe burtă pe fundul lacului. La început am respirat accelerat de frică, după care am început să mă liniștesc, admirând peștii, ce nu păreau de fel deranjați de prezența noastră. Instructorul m-a condus spre fundul verde al lacului în timp ce eu mă concentram pe respirație, suflându-mi nasul de fiecare dată când simțeau o mică inconveniență în urechi. Lacul era abrupt, așa că am coborât rapid la trei metrii, printre plante și bucățile din lemn nemișcate. La un moment dat mi-a fost frig. I-am făcut semn cu mâinile instructorului că mi-e frig, iar el ne-a scos la suprafață, unde am realizat că suntem de fapt foarte aproape de mal. Am intrat din nou în apă și am mai explorat împrejurimile, concentrându-mă să fiu prezentă, acum și aici, pe fundul lacului, respirând printr-un detentor aerul din butelia din spatele meu. Am făcut o sesiune de peste 30 de minute, până m-a lovit frigul și au început să mă doare buzele de la detentor și fața de la masca strânsă prea tare.

Când ești sub apă, cel mai important este să te relaxezi, să-ți eliberezi mintea de gânduri, să fii prezent, să respiri ritmic fără stres sau grabă, să te bucuri de priveliștea pe care altfel nu ai ocazia să o vezi și să o simți, și să-ți sufli nasul. Am auzit povești despre cei care intră în panică, dar nu a fost cazul meu. Când am simțit că pot respira sub apă, că nu-i ceva complicat sau greu, și că există de fapt un sistem de funcționare a costumului pe care trebuie doar să-l pun corect în aplicare, m-am simțit în siguranță.

Sâmbătă seara în Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

 

Contemplez la viața mea de pe un șezlong, într-o seară călduță de vară poloneză, privind un lac frumos și liniștit din Mazury. La restaurantul din spatele șezlongului se aud cântece de nuntă poloneze, ducându-mă cu gândul la fiică-mea, care-i în Varșovia la nunta unui verișor. Dacă nu aș fi ales calea divorțului în urmă cu câțiva ani, aș fi fost și eu acolo, schimbând a doua rochie și dansând pe ritmurile respective cu taică-său și familia lui extinsă. În schimb ascult muzica unei alte nunți, îmbrăcată sportiv, de pe șezlong, în timp ce-mi trec mâna prin părul umed de la apa din lac. Tocmai am făcut prima mea scufundare. A fost frumos, ușor stresant, cam frig pe alocuri, dar m-am descurcat bine și mi-a plăcut. În locul meniurilor pompoase am să mănânc probabil un șnițel cu cartofi, apoi voi servi o bere și nu cocktailuri cu multe procente, iar în locul camerei de hotel, voi merge la culcare în noaptea asta într-un cort :).

Naționalism și prietenie

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

În Polonia se apropie weekendul lung, cu patru zile de vară disponibile pentru vacanță. Fiică-mea a mers la taica-su și când a luat-o de la mine, l-am întrebat ce planuri au, mai ales că ținuse neapărat să o ia la el în perioada respectivă.
– Mergem să navigăm, m-a informat el triumfător.
– În Mazury? am întrebat eu.
– Da, îmi răspunde el.
– Cu ai tăi? În ultimi ani obișnuisem să-i luăm pe părinții lui cu noi când navigam.
– Nu, cu Natalia S. și părinții ei, îmi răspunde fiică-mea. Natalia S. fiind cea mai bună prietena a fiice-mi pe vremea când mergea la grădiniță.
– Interesant, nu știam că încă mai păstrezi contactul cu ei, am comentat eu, înțelegând de ce nu mă mai sună mama Nataliei S de ceva timp. Cândva fusese foarte doritoare să ne întâlnim, dar de un  timp îți pierduse entuziasmul.
Cam același lucru s-a întâmplat mai cu toate cunoștințele poloneze comune ale mele și fostului soț, el lucrând intensiv în a se înfige cât mai puternic oriunde eram eu prezentă, doar ca ulterior să fiu dată la o parte. În tăcere și cu brutalitate am fost curățată sistematic de toate polonezele ”prietene de familie” de pe lista invitațiilor pentru orice și oriunde, după ce am comis păcatul divorțului. Admit totuși, că m-au eliminat cu avertisment, dându-mi o șansă la redresare în perioada separării, când nu băgasem încă divorțul cu acte. Atunci a plouat cu invitații comune pentru amândoi la toate evenimentele organizate de ele, unde sperau matki polki că ne vom reuni destinele în mod spectaculos și revelator sun ochii lor. Dar cum eu nu am performant, ținând-o tot pe a mea cu separarea, m-au dat pur și simplu la o parte. Cu siguranță nu le învinovățesc doar pe ele, căci și fostul soț are partea lui de contribuție, și știu că oriunde își bagă el coada, să nu mă aștept la nimic bun, dar încă mă miră lipsa lor loialitatea feminină. Să fie oare o femeie liberă o amenințare atât de mare pentru ele, sau alegerea mea de libertate reprezintă tocmai ceea la ce ele tânjesc, dar nu pot obține? Este frustrare sau frică, ori pur și simplu faptul că nu sunt o poloneză de-a lor? Mă confrunt cu dilema asta de câțiva ani și tot nu-i găsesc un răspuns decent. Cu timpul, am început să dau tot mai mult crezare variantei numărul trei, observând cum fosta prietenului meu a rămas bună prietenă cu nevestele prietenilor lui după separare, încă mai aprig decât în timpul relației.

Nu are de-a face că ești româncă, mă asigură  polonezii de fiecare dată când aduc subiectul în discuție. Este doar caracterul, încearcă ei să-și mascheze superficial spiritul naționalist. Interesant totuși cum, dintre amicele mele poloneze care mi-au rămas alături, adică acelea care nu au avut contact cu fostul soț, doar una mi-a luat partea în mod categoric în chestiunea divorțului, trecând și ea printr-o relație abuzivă.

Prin Berlin

~ Căpşunăriţa ~ 9 comentarii

Am pornit înspre Berlin cu mintea plină, într-un compartiment aproape gol, traversând îngândurată câmpiile Poloniei. Duceam cu mine povara obositoare a câtorva zile în compania unor poloneze grețos de invidioase și proaspetele amintiri ale țării de origine, dezamăgitoare și dezumanizantă.

Am ajuns la Berlin într-o după-amiază însorită și friguroasă, cu un tren întârziat. Până s-au întors gazdele mele acasă am luat la pas zona lor de rezidență, plimbându-mă fără hartă pe străzile liniștite și trotuarele înfrunzite ale orașului. Încă mă mai surprinde aerul polonez al Berlinului, cu apartamente cutie de chibrituri, strategic amplasate în blocuri comuniste înalte. În puținele și friguroasele ore pe care le-am avut la dispoziție am explorat cu răbdare și prea multe gânduri toată zona de la Ostbahnhof până la Berghain. M-am întors să gătesc gazdelor mele și ne-am petrecut seara la discuții filosofico-creative, dezvoltate pe o bază româno-rusească și îmbunătățite cu experiențe poloneze, nemțești, portugheze, spaniole și elvețiene.

A doua zi am petrecut-o în cafenele și magazinele din Mitte în stil posh, verificând concep stores, achiziționând haine extravagante pe stil berlinez și accesorii vesele. Berlinul a fost neprimitor, deși cu soare, la cele 5 grade pe care le-a arătat termometrul am înghețat explorând orașul la pas. Seara, după un vin roșu sec și bun am adormit buștean. Sâmbătă am vizitat cartierul turcesc, unde am fost la cumpărături cu gazdele mele berlineze. Ei și-au făcut plinul cu fructe și legume proaspete pe care le-am achiziționat la jumătate de preț (mult mai ieftine decât în Polonia), iar eu mi-am cumpărat brânză telemea (sper, că nu am reușit prea bine să înțeleg ce era scris în turcește pe cutii) și halva. Spre seară, după ce am învățat să gătesc cartofi dulci de la gazdele mele, ne-am plimbat pe străzile berlineze din partea de est prin buticuri originale și cafenele boho. Am băut vin fiert, ne-am cumpărat bijuterii și am decis să ne întoarcem devreme acasă, ca să mergem a doua zi în Berghain. Doar că, nu am mai ajuns în club.

Vacanta la Paris

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Am cautat un un folder in computerul vechi si printre plicuri am deschis unul cu numele Paris. Era un Excel complet si profesional cu toate cheltuielile vacantei din Paris, facut de fostul sot, informatician de meserie, in care erau incluse, de la cadourile cumparate pentru prietenii nostrii pe care i-am vizitat, pana la dobanda platilor lui cu cardul si cursul valutar folosit de Deutsche Bank.

La final era trasa o linie, cu suma pe care i-o datoram.

Era un plic din 2009, cand eram inca foarte tanara, foarte naiva si foarte fraiera.

Din nou pe motocicleta

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.

Albania

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Cel mai tare hotel din parcare, la in preț de chilipir, apa calda, soarele placut după masa și cocktailuri la dispoziție. In aer, mirosul de porumb prăjit ma ademenește. Sunt rupta de obosita după patru ore jumate pe motocicleta, deși am și adormit pe drum. Da, mai dorm pe motocicleta, un hobby de al meu 🤣. Drumul a fost interesant, cu munți frumoși in stânga și gunoaie din plastic in drepta. La un moment dat, dintr-o mașina a zburat un pachet de țigări, ca sa simți folclorul local. Oamenii sunt prietenoși, dar viteza de reacție e data pe slow mode, însă poți plăti in euro și toți încearcă sa îți facă pe plac, după ce le spui ca îs nice.

Pe un trotuar am văzut o mama adaptând un copil de doi ani, in timp ce la câțiva pași distanta se învârteau puii la rotisor. Marea e calda, plaja nisipoase și o gălăgie vesela pluteste in jur.

Mi-am ametit mintea cu ceva votca și suc aferent, iar feblețea doarme lângă mine, rupt și el in gura de la condus. Am făcut doar 200 de km, dar caldura, drumul cu asfalt relativ și traficul, ne-a lăsat impresia a fost mult mai mult.

Mi-am mai amortit din dilemele morale și ma bucur de vacanta. Cu toată istețimea mea de PhD mărturisesc ca, nu am nici cea mai vagă idee despre ceea ce e important in viața, ce ne ghidează și ce nu, și cumva îmi cam bag picioarele in toate astea. Nu are nimeni cheia fericirii eterne, și fiecare are cumva alte priorități. Ce știu e ca, am mai fost prin zona, Albania și restul țărilor prin care am trecut, cu un alt gagiu, tot un road trip, doar cu mașina, și mult mai putin futai in pizda, dar mult mai mult la cap. Și ăla m-a luat și de nevasta, dar cumva sunt iar aici, dar e altul lângă mine. Si ma simt mult mai bine.

Vacanța cu el

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Mă chinuiesc să citesc The Economist (voiam sa iau Harvard Business Review dar era prea scumpă, mult prea subțire și cam plină de bullshit cu CEO-uri americane), dar nu îmi iese. Stresul e prea mare și nu mă pot concentra. Nu știu dacă este agitația mi-e stimulată de vacanță sau de el. Ne vedem din nou după multe promisiuni că-i fac vânt din viața mea.

În aer plutește mirosul familiar al avioanelor Lufthansa, amestecat cu aroma de Chanel, parfumul meu dintotdeauna, la care mă întorc de fiecare data când vreau să mă regăsesc.

Nu îți pune parfum, mi-a scris, ca am pentru tine. Am așezat parfumul pe masa cu un pic de îndoială. Sunt intrigata de mirosul cu care mă asociază el după cinci luni de absentă.

Comand meniul standard de zbor: suc de roșii cu piper și suc de mere. Mi-au dat și un sandvici, dar am prea mulți fluturi în stomac ca să mai încapă acolo și mâncare. Zborul este scurt, cu o schimbare în Germania și apoi … el.

Ma întreb dacă îl iubesc atât de tare sau sunt doar emoțiile dorului pentru cineva care locuiește pe un alt continent, pe care nu-l poți avea la discreție, oriunde și oricând, ce mă stimulează. Nu știu cum voi reacționa, evit să-mi programez asta, lăsându-mă prinsă în brațele curiozității, căci vreau să aflu cu adevărat ce simt pentru el. Mă întreb dacă-mi voi controla emoțiile sau le voi da drumul fără restricții, ca într-un salt fără parașută. Nu știu la ce să mă aștept în primul rând de la mine și poate că filosofez în punga, când omul este clar setat pentru o vacanță aventuroasa și ceva futai la pachet.