Etichetă: viata

Relația abuzivă de succes (abuzul psihic II)

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Am scris acest text despre abuz cu mult timp în urmă. Era mai ironic și mai amuzant. L-am păstrat ca să mai lucrez pe el, doar că între timp sentimentele mele față de abuz s-au schimbat, trecând de la ironie la tăcere. Am schimbat textul de câteva ori, făcându-l tot mai sumbru, mai real, mai fără consistență, o traiectorie pe care a luat-o în funcție de modul în care mă raportam eu la abuz.

***

Sunt câteva reguli de bază pentru a dezvolta și întreține o relație abuzivă de succes, reguli nescrise și foarte neclare pentru victime, dar cărări existențiale de urmat pentru abuzatori. Se zice că în relațiile abuzive jumătate din contribuție o are victima, ceea ce este adevărat, pentru că victima refuză să-și recunoască poziția, chiar și atunci când semnele sunt înșirate în fața ei. Ea refuză să admită durerosul adevăr și postura reală în care se află, pentru că schimbarea ar fi prea mare, prea complicată și câteodată prea nefavorabilă pe termen scurt. Mai sunt și victime care nu văd semnele, nu le percep și nici nu vine nimeni din afară să le spună că, modul în care trăiesc, este incorect față de ele. Pentru ele am scris mai jos cum arată semnele, într-un mod ușor ironic, al absurdului privit prin ochii unei victime. E scris de la feminin la masculin, dar asta nu înseamnă că, victimele abuzului sunt doar femei și că bărbații sunt întotdeauna abuzatori. Abuzul nu ține de sex și nici de rolul social preluat prin căsătorie.

  1. Dorințele, aspirațiile sau visurile tale – sunt corecte, daca sunt aceleași cu ale persoanei de lângă tine, cu viziunea lui despre cea ce vrei tu de la viața ta, de la munca pe care o prestezi și copii pe care îi educi. Pentru că așteptările tale trebuie să coincidă cu ale jumătății, iar dacă ceva este diferit, ar fi bine să-ți schimbi punctul de vedere și asta cât mai repede. Ai greșit cumva drumul și vrei altceva, speri ceva diferit sau îți imaginezi ceva ce nu era în planul jumătății tale? Fii pe pace, acesta te va informa direct și imediat să-ți iei gândul, căci este ori imposibil, ori inutil, ori ilogic. Daca nu te descurajează cu atitudinea de respingere și încă te mănâncă în cur, atunci jumătatea trece la planul doi, unde te ia cu zăhărelul și îți demonstrează pas cu pas, mai ales încurcându-te în detalii, cum nu ai pentru ce să-ți dorești ceva absurd, așa că mai bine îți redresezi părerea și renunți la ce voiai. În varianta că, printr-un miracol al sorți și multe mătănii la biserică, ai reușit cumva să obții ceea ce doreai tu, fii pe pace că, jumătatea o sa te terfelească bine de tot, ca să nu te poți bucura de succes, fără să-ți plângi în pumni nervii de vină, frustrare și un sentiment puternic că ai dezamăgit. Asta doar ca să își ții minte faptele pe viitor.
  2. Dreptatea – e întotdeauna și de fiecare dată de partea lui. Asta e regula de aur: jumătatea niciodată nu greșește! Iar, daca nu ai înțeles această regulă, atunci trebui să admiți de fiecare data că, celălalt are în toate situațiile argumente temeinice și tu nu, deci are dreptate. Și dacă, cumva iți trece prin mintea ta naivă că vrei să-i demonstrezi că se înșală (rare excepții, dar poate în ziua aia te-ai dat de trei ori peste cap, te-a lovit trifoiul cu patru foi sau te-a molipsit spontaneitatea), își garantez că, jumătatea nu o să admită că s-a înșelat, iar textul pe care maxim îl primești este că, tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, dar nu însemna ca e cea mai bună.
  3. Controlul – asupra ta, a timpului tău, a relațiilor cu alții sau chiar al modului în care te prezinți sau te îmbraci. Verificări intense și telefoane insistente, dacă nu ai ajuns la ora la care aștepta și unde aștepta, sunt doar parte din programul de rutină. Dacă întârzii și îl suni că ești în trafic, el te întreabă unde e traficul, căci el se așteptă să-ți știe fiecare mișcare, bineînțeles din grijă pentru tine și bunăstarea ta, dar mai ales a lui. El va veni mereu cu sugestii, binevoitoare și insistente cum să-ți petreci timpul și cu cine, iar dacă vei refuza se va aștepta să argumentezi, căci sugestiile sunt și obligații, dar mai puțin evidente. Desigur că toți prietenii tăi pe care el nu-i place sunt mai devreme sau mai târziu persoane care trebuie îndepărtate, căci binele ți-l vrea doar el. Iar dacă, cumva ai prietenii tăi în vizită, iar el nu-i prieten cu ei, fii sigur că o să-i ignore, ba chiar o să le semnalizeze că sunt nedoriți. A, și să nu uităm cum te îmbraci și cum te prezinți. Poți să fii ruptă din soare, mai ales că lui îi place că ești, dar tot va găsi câteva defecte pe care să ți-le sublinieze, doar ca să nu ți-o iei în cap, că ce formidabilă ești. Poți să arați impecabil și o să-ți arate mândru o scamă pe mânecă. Nu, nu o să o ia el de acolo, doar o să-ți arată că-i acolo.
  4. Vinovăția – clar că, te face sa te simți vinovată de fiecare data când te simți bine fără el, iar dacă accidental nu-i prin preajmă, are grijă să ți-o încasezi când te întorci acasă. Acolo te așteptă ceaiul, ca pe vremea adolescentei, când stăteai peste program la discoteca si te așteptau părinții cu făcălețul, așa te așteaptă acum jumătatea cu scandalul, amenințările și textele pictate bine cu vină.
  5. Spovedania – sau actul prin care trebuie să i-te destăinui in cel mai mic detaliu, să îi dezvălui toate secretele tale, mai ales cele mai intime, in timp ce el nu iți divulga nimic, ca și popa care tace în timp ce tu bagi mare – te descoase din cap pana in picioare, îți pune cele mai ciudate si mai inexplicabile întrebări, te întreabă de două ori și cere mereu detalii. Cumva totul e mereu despre tine, despre ce faci tu, mai ales când nu ești cu el. El trebuie să-ți știe programul, cu cine te-ai văzut, ce ați vorbit, ce crezi, ce vrei și ce speri și mai ales, ce păcate ai comis.
  6. Opiniile tale sunt de fapt opiniile lui – la început te convinge de buna voie, te educa si te învață, că doar jumătatea ta este auto puternică. Pe scurt te manipulează pana gândești la fel, chiar si in situațiile in care nu te simți confortabil, el e acolo sa te asigure ca ești pe calea cea buna. Iți repeta ca voi vedeți lucrurile altfel decât restul lumii si te răsplătește pe deplin pentru viziunea ta, aliniata la a lui, subliniindu-ți ca de aia te-a ales pe tine, pentru cum gândești tu, doar ca nu mai ești tu de mult, ești copia lui. Nu te conformezi? Îți aplică regula 4!
  7. Individualitatea – este inexistentă, pentru că țelul lui este să-ți inducă ideea că fără el ești neputincioasă, incompletă, inutilă, un fel de nimeni, luat sub aripa lui ocrotitoare. La început el te alege pentru individualitatea ta, pentru creativitatea si naturalețea pe care el nu le poseda, pentru puterea ta, căci reprezinți o provocare, ca mai apoi să distrugă pas cu pas, cărămida cu cărămida tot ce reprezinți. La început controlul este servit sub forma unui ajutor, lasă-mă pe mine, că mă pricep mai bine și am să te ajut, iar mai apoi iți ia responsabilitățile principale, ca să te facă dependentă. În timp te taie de la tot, orice decizie sau informație vitală, înlocuindu-te cu el. Nici numele nu ți-l mai trece în documentele unde îl poate înlocui cu al lui, tratându-te ca un fel de proprietate, pe care el o posedă.
  8. Victimizarea – este specialitatea abuzatorului. Bineînțeles că tu ești sursa tuturor nefericirilor lui, îl faci să-și iasă din fire, îl enervezi, îl stresezi, se îngrijorează pentru tine, pentru că orice căcat se întâmplă din vina ta, dar el te accepta si te iubește si vrea sa fie cu tine, deși tu ești a dracu, si rea, si neorganizata, si prea mămoasa, si prea visătoare si prea si nu prea, tot ce vrei. Și cum să nu te simți vinovată, când ți-se spune regulat ca ești naspa? Dar, el mărinimosul îți face favoarea că-i lângă tine și așa nașpa cum ești tu. Deși, dacă îl întrebi vreodată, umilă și plânsă, dintr-un impuls de claritate, de ce mai stai cu mine dacă sunt o așa mare dezamăgire pentru tine, el zice că te iubește. Te iubește defectă, plină de vină și te acceptă și dacă îl faci nefericit.
  9. Succesul tău – îl datorezi lui. Pentru oricine ești, orice ai realizat, orice ai făcut, chiar și un ciorap croșetat de mâinile tale exclusiv, totul este datorită lui. Îți înrămează mintal ideea că ai ajuns oricine ești datorită lui exclusiv, căci fără de el te-ar fi mâncat porcii și nu ai fi realizat nimic în viața, nici măcar nu te-ai fi născut probabil. Nu contează munca pe care ai investit-o tu direct în orice, căci sigur nu ai fi făcut lucrul acela fără să fie el undeva în peisaj. Așa că ar fi bine să-i fii recunoscătoare toată viața asta și pe cealaltă, că numai datorită lui, valorezi mai mult decât un scuipat.
  10. Umilința – este ceva ce ți-se servește regulat, la intervale de surpriză, mai ales atunci când te simți bine și ești în centrul atenției. Când alții te admiră sau te complimentează, este un moment excelent ca el să te umilească printr-un gest sau cuvânt înjositor.

Indisponibilitatea (III) – efortul

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Când mi-am recunoscut indisponibilitatea, am acceptat că nu are rost să ies la întâlniri până nu-mi pun eu treburile mele în ordine. Era doar o pierdere de vreme pentru că eu ieșeam de fapt la întâlniri, doar pentru a mă convinge de ceea ce voiam să mă conving și anume că, nici un tip nu-i suficient de bun pentru mine. Și cum nu-s eu vreo rază ruptă din soare, era clar că alegerea mea în privința bărbaților era greșită, iar eu mă orientam spre ceea ce de fapt nu-mi doream, în loc să merg spre ceea ce îmi trebuia  și care bineînțeles nu era clar definit în mintea mea.

Primul pas a fost definirea a ceea ce îmi trebuia, pentru că eu sub umbrela ”căutării unui tip mișto pentru o relație”, căutam de fapt un tip foarte mișto pentru o relație de natură sexuală, fără obligații sau strings attached. Eram mai indisponibilă pentru o relație complexă, decât baba cloanța pentru tratament de înfrumusețare și gesturi altruiste. Și peste toate astea, nu voiam să-mi recunosc adevărul, deși mi-se prezenta la frumos pe tavă, în diferite circumstanțe. Cândva Paweł (proful de sport) mi-a reproșat că eu vreau doar sex. Am protestat, doar ca să-i demonstrez ulterior că are dreptate. Voiam doar sex in general, dar si cam atât de la el in particular. După ce mi-a trecut mânia, a trebui să recunosc că așa a fost de la început, și mai mult de două pizza pe banii mei nu eram dispusă să investesc în relația cu el. Până și a-i fierbe doua ouă era prea obositor pentru mine, așa că i-am servit pizza rămasă de seara și la micul-dejun.

Eram indisponibilă de când ieșisem din căsătorie, deși în mod paradoxal ieșisem ca să-mi mai acord o șansă. Voiam de mult sa divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el, nu-i tipul cu care vreau să fiu și pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care pot să am o anumită chimie și o simbioză, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitate, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu-i chiar atât de simplu să pleci. Iar când pleci, numai de o relație serioasă și complexă nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o  pot oferi și primi, iar aici nu mă refer la sex.

In acest context, relația cu amantul mi s-a potrivit ca o mănușă. Pentru că, cerea investiția minimă din partea mea, care era maxima pe care o puteam oferi, oferind minimum din partea lui, maximul pe care îl avea disponibil. Treburile s-au stricat când ne-am îndrăgostit și pe de o parte eu am dorit mai mult, dar fără să ofer la schimb anumite sacrificii care nu îmi conveneau. Iar el, degeaba s-a îndrăgostit, pentru ca era dispus sa ofere doar parțial, iar dacă ar fi fost sa ofere mai mult, cerea să primească înainte.

Așa că, în loc să continui ciclul de căutare a oamenilor parțial disponibili pentru o indisponibilă, am făcut pauză. Am vrut să-mi accept indisponibilitatea, să o explorez, să o analizez și să o corectez, căci, cu siguranță o purtam cu mult înainte de căsătorie cu mine.

Barbatii in varsta vs gagicile tinere

~ Căpşunăriţa ~ 29 comentarii

De la o vreme încoace tot apare prin comentarii de pe aici mitul ăla, despre gagici mai tinere, pentru care bărbații optează, ca și cum ar opta pentru Cola în loc de Pepsi. ”Ia una mai tânără”, e amenințarea supremă la auzul căreia, oricărei muieri nemăritate de 30+ ar trebui în mod serios să i-se înmoaie picioare, iar gândurile să-i zboare la primul pod de pe care ar putea să se arunce cu brio. Sunt bărbați care pun eticheta de expirată unei femei înainte să o vadă măcar, să o cunoască, să-i vorbească sau să o evalueze, doar pentru că-i află vârsta. Alta, mai tânără decretează vocea amenințătoare, cu aia te va înlocui, de nici nu știi ce te-a lovit. După 30 ești expirată, iar la 40 babetă de-a binelea și doar singurătatea îți mai rămâne.

Și cumva, în mod ”ciudat” diferența mare de vârstă dintre parteneri nu este o regulă, ci mai degrabă o excepție, ce-i drept mult mai des întâlnită pe modulul el mai în vârstă decât ea, vs. ea mai în vârstă decât el.

Probabil o fi ceva în neregulă cu bărbații, de nu aleg toți și fiecare, să se conformeze acestor așteptări, nu știu, să se pronunțe ei. Din ce zicea un bărbat, a cărui carte am citit-o recent, este vorba de validare. Bărbații ajunși la o anumită vârstă, încearcă să se valideze cu o gagică mai tânără, în același fel în care se validează când cumpără o mașină decapotabilă sau sportivă.

Dar cum sunt femeie, am să vă povestesc cum arată treaba din perspectiva mea, cu bărbații mai în vârstă.

Prin liceu li-se zicea babalâci. Erau categoria aia de adulți pe la 30+, singuri și cu ocupații dubioase, ce frecventau barurile pentru adolescenți. Se împrieteneau cu băieți de vârsta mea mai teribiliști și cu note reduse la purtare, și se dădeau la liceenele ce mergeau prin baruri, când fugeau de la ore, ca să mai tragă o țigară și să bea o cola. Se băgau pe felie rapid, pentru că știau ce caută, cu abureli filosofice, pe care nu le auzeai de la nătângii tăi de colegi de bancă. Îți spuneau că ești frumoasă pentru că, cuvintele astea puteau ieși pe gura lor fără să-i ardă, dar nu ar fi ieșit niciodată pe gura colegului tău din clasa vecină, care venea în toate pauzele să stea cu tine de vorbă pe geamul coridorului. Erau babalâcii. Și orice gagică tânără, frumoasă și ne-fomistă, nu se ardea cu ei, pentru că nu erau în nici un fel atrăgători și oricât s-ar fi străduit, nu ar fi putut crea chimia naivă pe care o aveai cu un băiat de vârstă similar, ce era cam prostuț, fără maniere, dar de mintea ta.

Prin facultate le ziceam moșulici. Erau categoria aia de bărbați trecuți de 40 de ani, cu aspect matur și bani în portmoneu, ce frecventau pe la intelectualele aspirante, care de obicei nu își prea terminau studiile, alegând opțiuni alternative de profesat, care cel puțin pe termen scurt, se prezentau ca mai bănoase sau pline de potențial. Era o alegere conștientă și bine calculată. Rar, într-adevăr existau și cazuri sentimentale, în care se întâmpla să se îndrăgostească și gagica de pretendent. Foarte, foarte rar, pentru că, orice gagică pe care o ducea capu și avea ceva fundament moral de acasă, prefera să meargă singură pe drumul ăla prăfuit spre succes, în loc să ia autostrada spre a deveni doamnă pe actele și pe banii altuia. Și normal că, prefera să-și bage pula în ea unul de vârsta ei. Cunosc femei care s-au îndrăgostit de bărbați mai in vârstă, dar asta nu e regula, e excepția.

Pe la 30+, după puțin mai multă experință de viață, mai multă muncă, mai mulți bani, mai multe provocări și câțiva ani nedormiți, li-se spune bărbați bine. Sunt bărbații a căror vârstă nu se mai citește în buletin, ci în aspect și mai ales în comportament. Când treci de 30, bărbații nu mai au vârstă, pentru că orice femeie poate să-și împartă viața foarte bine cu unul de 28 sau cu unul de 48. E doar o alegere ce ține de dorințe, perspective și forma pe care dorești să o îmbrace relația. Perspectiva devine larga, dar in anumite limite, cel puțin pentru mine. Încă găsesc că, un bărbat cu 20 de ani mai mare decât mine, este prea în vârstă pentru mine, tot așa cum găsesc că un băiat de  18-20 este prea tânăr la anii mei. Nu cred în vârstă, ca impediment al dragostei, dar nici nu cred că există pe toate gardurile gagici tinere si disponibile din dragoste la o relație cu un bărbat mult mai în vârstă decât ele – vorbim aici de 15-20 de ani. Personal, am avut dintotdeauna relații cu tipi mai tineri, însă sub o anumita vârsta, deja nu ii mai găsesc atractivi, uitându-ma la ei ca la niște copii.

De prin Dubai

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

Ne întoarcem într-un tren gol, obosite, pline de adrenalină și foarte încântate de realizările noastre. Suntem pe high, dar de adrenalină, atunci când faci ceva mișto, care îți place și care nu a fost ușor. Eu scriu acest text în timp ce colegă-mea editează filmele din seara precedentă pentru social media. Sunt filmele în care eu mă produceam de zor pe scenă în Dubai. Pe față încă mai purtăm amândouă urmele machiajului de ieri, făcut la peste 4 mii de km distanță. Am avut doua zile intense, în care ne-am distrat și am muncit la cote maxime, trecând de la safari și sisha, la petreceri cu influețatori, memorat discursuri, umflat baloane cu heliu și pacificat indieni certăreți.

Am ajuns în Dubai cu o misiune dublă, să verificăm câteva puncte de vânzare și să organizăm evenimentul de promovare. Ne-am trezit în Dubai cu o listă de locații fără adresă, puțin timp la dispoziție, fără suficienți bani schimbați și într-o zi de vineri, când aproape totul era închis. Colega voia să facă și jumătate de oră de turism local prin suk, eventual să meargă și cu barca pe râul de lângă. E voiam să dorm, să stau la soare și să înot în piscină măcar câteva ore, dar surpriză, tocmai mi-a venit ciclul. Așa că am dat-o pe planul ei, și am luat-o spre Deira, de data asta cu taxiul, ca toți oamenii civilizați ce o ard prind prin Dubai, nu ca niște turiste hipsterițe rătăciți. Am vizitat câteva locații, am schimbat bani, am trecut râul și ne-am întors cu misiunea îndeplinită gata de safari. Nu știu de ce aveam noi în cap idea că o să vomităm la safari, așa că nu am mâncat nimic toată după amiaza, de teamă că ne vom goli mațele inoportun, într-o pungă pe bancheta din spate a unei mașini. Pe la 3 după-masă, rupte de foame, ne-am urcat într-o Toyota albă condusă de un paki emancipat și am început distracția. Tipul, a condus mișto prin deșert, ne-a povestit curiozități interesante, ne-a organizat sisha în tabără și ne-a ajutat să prindem un loc de frunte la mâncare.  Plimbatul cu mașina peste dune este frumos, amuzant, cu adrenalină și intens. A durat vreo 5 minute, cât m-am bucurat de distracție la maxim, pentru că m-a lovit gândul că, ce stupid ar fi să fac un accident la distracția respectivă. Știți poveștile alea cu cei care fac vreo prostie și se mai și filmează, așa m-am gândit că putem păți și noi, și mi s-a cam tăiat din chef. După vreo 40 de minute printre dune ne-am dus la o tabără, unde ne-am tras un tatuaj cu henă, promițător la prima vedere, dar care a doua zi a arătat ca o mâzgălitură cu căcat. Cum ne era foame și mâncare nu se servea, ne-am pus la fumat șisha, fiind singurele femei între bărbați de acolo. Normal că am fost servite ultimele și nici nu a vrut nenea cu cărbunii să ni-i schimbe, numai după ce a intervenit șoferul, care ne-a ținut companie bucuros. Era vineri, deci tabăra era plină cu indieni, care plătesc între 40-65 dirhami să meargă cu un autobuz și să mănânce într-o astfel de tabăra amenajată turiștilor, mâncare de supraviețuire servită la îmbulzeală în farfurii de hârtie. Pentru ei statul în tabără era atracția principală, în timp ce noi am fi înlocuit treaba asta cu plimbatul prin deșert. Mâncare nu a fost rea, dar ne era foame, deci nu am putut-o evalua corect, că am fi cam mâncat orice la ora aia. Pe drumul de întoarcere colega a schimbat numărul de telefon cu șoferul, ea în scopuri turistice (ca să cumpărăm safari direct de la sursă și fără tabăra), el în speranța unui futai, cum aveam să ne dăm seama ulterior, după numărul de mesaje cu care a scăldat-o.

Și cum în viața după plăcere urmează durere, a doua zi de dimineață, ne-am trezit cu o mulțime de chestii lipsă, organizate în cel mai pur stil de incompetență de către secretara noastră. La faza asta am început eu improvizarea, specialitatea mea de altfel. Prin contacte am rezolvat ca un român ce locuiește în Dubai și pe care nu-l cunoșteam, prieten de-al unui prieten, să mă ducă în ceva zonă dubioasă după niște butelii de heliu pe care le-am luat de la niște indieni. Bine că nu am mers cu taxiul, că adresa inițială era greșită, și dacă aș fi avut noroc prost, m-ar fi dus ăla, la ceva viol în grup. La colegă i-am organizat ajutoare de la distribuitor, care a trimis doua malaieziene harnice și o supervizoare indiancă, puturoasă, care stătea cu brațele încrucișate și se uita la alea. În timp ce umflam baloanele cu heliu, mă gândeam ce o crede supervizoarea aia despre noi, mari managerițe, care o ard în munca fizică, cu malaiezienele la un loc, fără grețuri. Ne-am transformat noi in dive ulterior, dar din păcate nu am inspirat-o decât să-și pună curul mare pe un scaun și să certe cu o altă indiancă la împărțitul pe gift box-urilor primite de la noi. Am mai primit ceva ajutoare de la hotel, care făceau un lucru și dispăreau, deci trebuia să-i caut de fiecare dată când doream ceva nou, pana am lăsat-o balta. Mi-a scris colega discursul și la ora 4 p.m. eram deja machiate, ca două păpuși, după standardele din Dubai, cu gene false, tocuri cui și selfie-urile încărcate pe Instagram. Colega s-a pus pe coordonat malaieziene, explicându-le ce să facă în timpul evenimentului, iar eu m-am pus pe repetat discursul, cu paharul Jim Beam în mână – stresată să nu-l uit și încercând să mă relaxez.

Am ținut-o în glamour toată seara, pe stilul Dubai, cu mii de poze făcute aiurea și cu oricine, într-o țară în care fiecare pierde-vară e faimos și un star de Instagram. M-am relaxat văzând nivelul, de fel competitiv al evenimentului, și gândindu-mă că, chiar dacă voi spune public o prostie, oricum nimeni nu mă cunoaște.

Jim Beam a ajutat la modul serios, discursul a ieșit bine și l-am urcat și pe Linked-in.

Bavaria

~ Căpşunăriţa ~ 41 comentarii

Bavaria e frumoasă, păcat doar că-i locuită 🤪. E gluma standard despre România, dar se potrivește și aici. Poate exagerez, dar cinci minute de stat forțat în ploaie, dictate de o vacă nazistă, mi-au redesenat perspectivele.

Bavaria e frumoasă, ca o pânză nesfârșită, pictată cu dealuri înflorite, munți cu brazii verzi și piscurile înzăpezite. Din Bavaria s-au inspirat mai toți pictorii de peisaje de munte, cu doline romantice, alergate de animale vesele, arate de țărani harnici și împodobite cu castele frumoase.

Bavaria e ordonata, cu reguli stricte, taxe mari și viața pe de o parte liniștita, pe de alta destul de restricționată. In pachetul de clasa mijlocie primești din start acoperirea nevoilor principale: o casă, o masă, o mașină și ieșirile de weekend. Pentru pachetul standard e suficient să tragi la jugul obișnuit al celor 40 de ore săptămânale și sa-l plătești regulat bancă, pentru ca e luat pe credit. Dacă vrei ceva mai mult, lucrurile se complică, pentru că structura socială e construită in așa natură, ca bogății să rămână mereu bogați, iar săracii sa se mulțumească cu minimumul, care e mediu sau mediu plus in jurul lumii. Modelul acesta e construit in asa natura, încât rareori sa-i ambiționeze pe săraci la ceva mai mult. Confortul minim fiind asigurat, majoritatea sunt rareori  dispuși să investească extra pentru probabilitatea unui câștig și mai mare. Spre deosebire de USA unde nu prea ai nimic la start, aici ai baza, plus taxele, care te țin pe loc.

Confortul minim fiind realizabil și la nivel individual, nu doar in pereche, a dus in timp la  crearea unui număr tot mai mare de persoane singure, deoarece după o vârsta, acceptarea unui partener devine tot mai complicată. În lipsa nevoii, voința individuală este tot mai pretențioasă, asa ca Bavaria e plina de bătrâni singuri. Si din păcate, e plina și de bătrâni la volan, pentru ca fără mașină nu prea faci mare lucru pe acolo, nici măcar pana la un magazin decent nu poți sa mergi.

Oamenii au o simpatie unii față de alții, sunt sociali mai ales la nivel superficial, când relațiile păstrează o anumită distanță, desfășurându-se după aranjamente concret stabilite. Dar sunt si excesiv de constrânși de reguli, eliminându-și liberul arbitru pentru a respecta regulile, chiar dacă ele fac rău celor din jur. Din păcate încă mai au moștenirea asta si in Bavaria e mai predominanta.

Am vizitat doua din castelele lui Ludovic al II-le-a. Neuschwanstein, care a inspirat castelul Frumoasei din Pădurea adormită, are o arhitectură de basm cu turnuri semețe și o grotă interioară. Simbolul lui este lebădă, fiind decorat in jurul acestui element, cu mătăsuri albastre, culoare preferată a regelui boem, inteligent și homosexual. Arestat in acest castel, Ludovic a fost pasionat de muzică, arhitectură și regalitatea Franței. Pasiunea lui pentru curtea regală franceză a fost excelent transpusă în palatul Linderhof. Tapetat cu aur, broderii perfect lucrate și porțelanuri germane, la Linderhof își găsesc altarul regii, împreuna reginele si amantele lor. Cu un interior inspirat de Palatul Versailles, Linderhof a fost mai mult o rezidenta privata a regelui singuratic. Cu un personal de 10 servitori, palatul a fost construit pentru a oferi maximul de intimitate regelui nocturn, ce obișnuia să mergător la culcare la 6 dimineața și sa nu se trezească mai devreme de ora 3 după masă.

La Linderhof, pe o ploaie măruntă și rece ne-am adăpostit în fața palatului, sperând să așteptăm cele 5 minute până ne venea rândul la tur, relativ feriți de ploaie. Și în cel mai pur stil nemțesc, o ghida ne-a zis să trecem frumos în ploaie. Eram doar grupul nostru mic la coadă, cu copii si fără umbrele. Au comentat câțiva, iar eu i-am zis direct că e aiurea și inuman ce face, să ne arunce în ploaie pentru cinci minute, abținându-mă cu greu sa nu îi zic că-i pe stil nazist. Rigurozitatea exagerata si inutila mi-a lăsat un gust  scârbos, mai ales in momentul in care tu ca vizitator ești client. Un client care plătește bani grei, preturile la parcare si biletele de intrare fiind extrem de piperate. Pozele sunt interzise, de aceea am făcut puține, in cel mai pur stil românesc.

Leganatul (abuzul psihic I)

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Ador să mă dau în leagăn, mișcându-mă în ritm regulat, dintr-o parte în alta, cu ochii ațintiți la cer și mintea golită de gânduri. Leagănul te poartă dintr-o lume în altă, din văzduh în neant cu o viteză uimitoare. Leagănul îți dă impresia că zbori cu picioarele înainte spre cerul albastru unde totul e posibil, doar că înainte să te lase să-l atingi, te aduce pentru un moment cu picioarele pe pământ, ca mai apoi să te tragă cu o forță echivalent de puternică înapoi. Ești departe de cer acum.

Povestea unui abuz începe undeva la mijlocul filmului personal, când te trezești într-o realitate străină, repetitivă, plină de conotații familiare, dar pe care nu le posezi. Sigurul instinct pe care te poți baza în e nevoia permanentă de fugă. Vrei să scapi cu viață dintr-o viață, care nu-ți mai aparține. Inexplicabil, deoarece viața ta îți aparține, dar că acum nu o mai simți. Ai impresia că ți-a fost confiscată, cândva, de mult, pe nesimțite. Exiști, dar nu mai ești tu, de fapt nici nu prea știi cine ești de fapt și nici pentru ce și cum de te afili acolo, aici, oriunde. Ruina este singurul tău punct de echilibru, acționând și reacționând instinctiv, ca un animal rănit. Realitatea care te înconjoară și patul în care deschizi ochii dimineața îți este mult prea familiar ca să te iei pur si simplu si să pleci, dar ai o scârbă aparte de fiecare dată când îl simți sub tine.

Totul pare normal în liniștea căminului tău gol de oameni, așteptări și dorințe. E liniștea dinaintea furtunii, când leagănul fragil al vieții tale atinge punctul cel mai de jos, când distanța dintre tine și echilibru este cea mai mică, dar nu ai timp să stai acolo prea mult, pentru că în curând vine furtuna, ce se acumulează în tăcere pe panta descendentă, doar ca să te lovească, când te aștepți mai puțin. Ești în leagănul abuzului, în care urci și cobori, cu viteze amețitoare și în timpi impredictibili. După ce ți-ai încasat porția cu brutalitate, întărâtată de rezistența ta neputincioasă sau amortizată de amorțirea ta inertă, va veni răsplata. Leagănul emoțional te va duce din cel mai cumplit iad în raiul perfecțiunii, oferindu-ți armonia de mult tânjită, emoțiile pozitive și falsa impresie că ai ceea ce-ți dorești.

Adjectivele tale următoare se înscriu între momentele in care te simți neajutorată, inutilă, insuficient de bună, încă caldă, depresivă, nervoasă, violentă și rece, tristă, pe alocuri luptătoare, visătoare, romantică sau poate doar instinctivă.

Dacă abuzul fizic este o  realitate vizibilă, ca un tatuaj temporar pe pielea și carnea ta rozalie impregnat la vedere, abuzul emoțional este o abstracție invizibilă impregnată în minte. Abuzul psihic e ca un cod scris cu amar pe o coală albă de hârtie, pe care îl poți vedea numai după ce îi dai foc. Cam târziu să mai salvezi foaia după ce-i mistuită de flăcări.

Abuzul psihic e ușor de identificat, fiind vizibil la nivelul ochilor avizați, cu o minte ageră sau doar trecută prin leagănul emoțional, căreia scenariul  de bine și rău îi sunt cunoscute. Spre deosebire de abuzul fizic, in care urmele violenței sunt vizibile, abuzul emoțional în primul rând se simte. Se simte ca o goliciune, o lipsă și neliniște ce nu-ți dă pace, o fantomă a ceea ce ai fost și a ceea ce nu reușești să mai fii, a persoanei pe care o exprimi când te simți în siguranță și a persoanei pe care o manifești când ești în prezenta abuzatorului. Sunt multe relații abuzive, sub diferite forme și într-o multitudine de culori, mai mult sau mai puțin brutale, mai vizibile sau mai bine mascate, mai avantajoase sau mai dezavantajoase pentru victimă, mai complicitare sau mai forțate. Sunt oameni care aleg să trăiască în relații abuzive și sunt oameni care ies din ele, dar mai presus de toate sunt oameni care nu știu unde se află, de ce și ce li-se întâmplă. Simt doar că, ceva nu-i în regulă, dar e greu să explice ce.

Percepții

~ Căpşunăriţa ~ 38 comentarii

Blogul acesta este un exercițiu de scriere, dar și un loc terapeutic, in care îmi povestesc experiențele, gândurile, pățaniile sau părerile. Încerc sa fiu sinceră si să mă cenzurez cât mai puțin, admițând, nu de fiecare dată cu plăcere, adevăruri dureroase, greșeli prostești și repetitive, ori fapte rușinoase. Nu aș spune ca iau de cele mai multe ori, cele mai bune decizii, ori ca viața mea e cea mai fantastică, minunată sau cutezătoare, că nu am momente de plictiseală, îndoială sau pur și simplu lene, dar sunt cu siguranța una dintre cele mai originale persoane pe care le cunosc. Nu mi-se pare că ceea ce trăiesc e deosebit de interesant, deși admit că am evoluat mult. In viata de zi cu zi, fac tot posibilul să-mi diversific experiențele, să-mi îmbunătățesc cunoașterea, gândirea, să-mi fac viata atractivă pentru mine, oferindu-mi activitățile și lucrurile la care am visat, pe care mi le doresc și care eu le consider importante.

Eu, dintotdeauna am fost mai diferită având curajul să ies din mulțime și să gândesc altfel, să spun ceea ce-mi trece prin cap, să-mi pun întrebări și să admit neplăceri. Pentru mine raționalitatea gândirii tronând orânduirii sociale, regulilor sau cutumelor. Eu am ales mereu să-mi trăiesc emoțiile, hrănindu-mă cu ele în mod abuziv, câteodată prea intens, ca mai apoi să le disec logic, trăgându-le prin roata analizei fără de milă și cu rușinea la vedere, ca mai apoi să le pot dispersa mai ușor.

De când am început sa scriu aici, m-a preocupat mereu faptul ca poate mă expun prea mult, că sunt prea directa sau că, povestesc prea deschis din ceea ce fac și gândesc. Expunerea privată încă se asociază în mintea mea cu un sentiment de jenă, pe care l-am dobândit în copilărie, față de afișarea intimității, dar și un sentiment de frică, pe care l-am dobândit în adolescență, față de semeni. Când alții îți cunosc intimitatea, devii vulnerabil, indiferent de cât ești de detașat și independent, pentru ca ura și jignirile deranjează, pe oricine și pe fiecare. Pentru că după colț, va fi întotdeauna cineva care să-ți fută una, când te aștepți mai puțin. Sau poate am doar eu paranoia asta, pe care am dobândit-o cândva, pe vremuri, undeva, prin ceva experiențe, pe care nu am reușit să le înțeleg încă, ca să pot scăpa de ele.

În mod ciudat, preocupările mele de scriitor că îmi expun prea public viața reală, au un feedback total opus in mintea unor cititori de-ai mei, care cred că fabulez. Am fost acuzată de câteva ori că îmi construiesc o imagine despre mine, ce pare foarte atrăgătoare și că, poate nu mă ridic în realitate la nivelul așteptărilor. Blogul acesta e anonim tocmai pentru ca e o reflexie cât mai exactă a gândurilor mele oneste, căci în mod normal nu merg lejera pe stradă și le spun oamenilor ce cred eu despre ei și viață, deși mai am câteodată darul sincerității, în special în momentele când nu mi-se cere asta. Am opinii puternice, cu personalitate cum s-ar zice, și sunt elogiată, invidiată, fascinantă sau enervantă, de multe ori concentrată doar pe mine și în viața de zi cu zi. Nu trec neobservată, asta cu siguranță, deși am momente în care sunt foarte naivă ori inocentă. Încă mă descopăr și nu am ajuns nici măcar într-un punct de echilibru, deși știu că nu-i prea departe. Mă preocupă cum mă văd alții și m-a preocupat mereu, dar cu trecerea timpului tot mai puțin, realizând că nu mai vreau să știu, ori să cunosc opinii negative despre mine. De aceea, prefer ca cei care cred că fabulez cu talent și din imaginație, să creadă asta. Nu e nici rolul meu și nici țelul meu să-i conving de contrariu. Fiecare e liber să creadă și să aleagă după propria lui putere.

Viața italiana

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Mă întorc de la Florența, când încep aceste rânduri, într-un tren aproape gol, contemplând la viața italiana. Bella Italia, mereu veselă, cu multă rupere de pulă și plină de intrigi machiavelice, este o țară de vis. Plină de femei frumoase, ce țin țigara între degete ca pe o bijuterie și bărbați eleganți din cap până în picioare, Italia te salută cu ciao și îți întinde bucuroasă un Prosecco. Italia reprezintă o lume aparte pe harta Europei, frumoasă, caldă și relaxantă, cu un tempo redus la minim, plină de stil și mâncare delicioasă. Stilul italian însemnă eleganță, pretenție și atenție la detalii, culoare și mesaj. Mâncare italiană e o armonie de gusturi și arome, ce nu dă greș nici în restaurantele cu multe stele, și nici la taverna din colțul străzii. Vinul italian e o abundență de arome, iar italienii, care îl beau, sunt mereu o companie plăcută, zâmbitori, relaxați și gata să-ți ofere la orice oră sfaturi, îndrumări sau o cafea. Autentic călduroși, mereu bine dispuși și foarte vorbăreți, italienii sunt adevărați mafioți în afaceri, eliminându-și fără de milă sau jenă cei mai loiali amici, dacă banul cere efortul ăsta. Actori de Oscar, își joacă dramele italiene cu multă pasiune, veridicitate și șarm.

Am început să cunosc Italia relativ târziu, fiind încă sunt departe de a o înțelege. O mare parte din împotrivirea mea s-a datorat imaginii proaste pe care o aveam despre Italia, pe vremea când locuiam în România, de unde toți compatrioții luau drumul ei cu patimă. Primul contact cu Italia l-am avut pe vremea studenție, când am traversat Europa într-un autobuz, iar una dintre primele opriri a fost Padova. Acolo ne-au întâmpinat țiganii romulani, cu furtișaguri de vânzare, ținându-ne companie până a coborât din autobuz diaspora locală: zilierii, hoții, prostituatele și combinatorii de ocazie. După momentul acela, Italia mi-a rămas codată în minte ca un loc populat de românași indezirabili, așa că nu m-am prea aventurat în concedii pe acolo, cu excepția unei excursii la schi in Marilleva. Acolo am descoperit Madonna di Campiglio, în vecinătate, un loc mirific în care am petrecut doar o zi, dar unde m-aș întoarce cu plăcere la schi. Mi-am început familiarizarea cu Italia treptat, în călătorii de afaceri, după câteva vizite la Bologna, pe care l-a început am găsit-o plouată, mohorâtă și mucigăită. Imaginea de oraș rece și îmbătrânit mi s-a schimbat după ce am tras un futai sănătos pe una dintre străduțele ei întunecate. Au mai urmat câteva beții vesele cu vinuri albe și roșii, fumuri de țigări împărțite studențește, multă înghețată și viața italiană a căpătat o altă perspectivă.

Am regăsit și românii prin Italia. În anii recenți însă, majoritatea celor pe care îi recunoșteam erau din aia de import, de peste Prut, care se fereau ca dracu de tămâie de limba română, declarând cu tărie că limba lor de baștină e rusa lui Stalin. De obicei prestatori la muncile de jos, în cafenele sau la curățenie, i-am luat ca pe o categorie etnică, cu care nu aveam mai nimic în comun, în afară de faptul că, vorbeam aceeași limbă.

Cu ajutor de la clienții mei am învățat câteva lucruri foarte utile despre Italia: Toto Cutugno e un manelist italian, faimos in Rusia (și România aș adăuga eu) pe care italienii nu îl suportă; Albano și Romina au fost pe vremuri ceva interesant de ascultat, dar în ziua de azi melodilor lor au versuri tâmpite; Mafia e în Sicilia, Camorra in Napoli și Ndrangheta în Calabria, pe unde ar fi bine să nu ajung; dacă, din greșeală nimeresc pe acolo, și ajung prin ceva restaurant, cel mai indicat pentru sănătatea mea ar fi să stau cu fața la ceva perete, că să pot declara ulterior liniștită cu nu am văzut nimic, din ce o fi împușcat cineva pe acolo.

Spre oroare lui Giovanni, băgăm totuși o manea italiană 🙂

Polonia in versiunea de iarna

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Polonia e o țara din asta, wana be, de borfași in devenire. Cu mentalitate și frustrări est europene, polonezii se cred specie aleasa, iar in țara lor dacă nu vorbești limba băștinașă, ți-o trag de nu te vezi bine. Oameni ai muncii, cu rădăcini de nobili, sunt catolici infocati, proporțional cu păcatele. Familiști convinși, căsătoriți odată și pe viața, după regulile catolice, fut tot ce prind cu pasiune, cu ura și in cur.

Polonezii ți-o trag elegant, când nu te uiți bine, bătându-te lejer pe spate in semn de prietenie. Ca să-ți cinstească căderea, te vor invita cu plăcere sa tragi pe gât doua sticle de votcă impreuna cu ei, doar ca sa-ți demonstreze ca pot bea mai mult ca tine.

Polonezii sunt politicoși, și corecți, și ospitalieri, și buni la suflet, atâta timp cât lor le convine și primesc ceva din asta. Când nu mai simt mirosul de profit devin brusc bădărani, indisponibili și neprimitori. Un pic ca și romanii, la faza asta.

Stil vestimentar si stil de viata

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

De dimineață, într-o discuție cu colegele de la birou, le-am intrebat curioasa, cu combină o rochie de mătase sau tul, cu o bluză largă, din casmir sau lână, peste? Mirarea mea a fost ideal sumarizată de una dintre ele, când mi-a spus pe scurt ca ele sunt Carrie, iar eu sunt Charlotte. M-am uitat la câteva poze cu stilul vestimentar al lui Charlotte, feminin, elegant, delicat accesorizat, minimalist, rochii creion, buline, fundite, culori intense si forme mulate pe corp. Da, asta e stilul meu vestimentar, dar nu si de viata.

Weekendul trecut, fiind in arest la domiciliu și covalescenta, am urmărit patru sezoane din Sex and the City, realizand cu surprindere, câte lucruri in comun are viata mea cu dilemele si experientele dezbătute acolo. La 30+ de ani, dupa ce am fost „bine maritată la casa mea”, am schimbat direcția, ajungând să dezbat și să răzbat cu dileme legate de relații, intalniri, sex, copii, viața si țeluri profesionale, dintr-o perspectivă foarte diferită, la singular.

Trecând de la un episod la altul, am notat cateva potriviri incontestabile:

Plăceare sexului cu gagii de 20 și ceva, dedicați, proaspeți, musculoși, virili și faliți, urmată de dezamăgirea ce te loveste dimineața, când trezită din mahmureală realizezi că splendoarea tânără locuiește în 20 mp și comandă pizza pe cupoane la promotie.

Sexul in trei, cu un el și o ea, o experiență excelentă când ești pe post de musafir de onoare și ceva ce nu vrei să încerci în relația ta, sau cel puțin nu atâta timp cât mai simti afecțiune pentru partener. Când ești gagica care vine, fute si pleaca, ai parte de un sex grozav, și te descotorosești de perechea fantastică fără suspine sau enigme mintale, ca să nu mai spun că poți dormi liniștită la tine în pat, fără să-ți sforăie două persoane în urechi.

Dragoste, sex, orgasme și pula mică. Am spus si mai repet, mărimea contează, iar gagicile care susțin contrariul ori nu au avut parte de altă pulă ori mint cu nerușinare din milă.

Dușului de aur, o chestie chiar interesantă de experimentat, pe care o recomand la pachet cu mult alcool, de preferintă Prosecco.

Linsul in cur și  alte elemente ale acestei zone, potential erotice.

Ura pentru cultul mamelor.

Un Mr Big, ocazional, foarte indisponibil si original.

Prietenele de nadejde cu dilemele lor.

Relații, potențiale relații și așteptările pe care le avem mereu.

Sexul oral sau sexul cu necunoscuti.

Bărbații, instabili, adorabili și foarte doritori.

Cred ca ajunge pentru azi.