Violența domestică și procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard

Săptămâna trecută s-a încheiat unul dintre cele mai triste procese în care actorul faimos în anii 90, Johnny Depp și-a dat în judecată fosta soție, Amber pentru că a susținut într-un articol că a fost o victimă a violenței domestice, fără însă al numi pe Depp ca persoană responsabilă pentru violență. Am citit articolul scris de Amber și susțin părerea ei, că este dificil pentru femei în societatea curentă, dominată fizic, social și financiar de bărbați, să lupte împotriva violenței domestice. Pentru mai multe detalii găsiți articolul aici. De asemenea, am urmărit și procesul din Londra dintre Depp și ziarul The Sun, în care Depp a dat în judecată ziarul pentru că a susținut că-i un bătăuș de nevastă, proces pe care Depp l-a pierdut, curtea din Londra găsind că în 12 din cele 14 incidente de violență domestică raportate de către cei de la The Sun și pe baza cărora autorii articolelor l-au numit pe Depp wife beater au avut loc. Am urmărit și o parte din procesul din State, făcând slalom printre reclamele tendențioase din campania de defăimare a lui Amber, în căutarea unor surse solide și independente.

Cu tristețe am observat că societatea curentă nu este încă pregătită și nu vrea să accepte violența domestică, ca pe o realitate problematică, în nevoie de atenție și rezolvare, preferând să o ascundă sub preș, ca pe o pată urâtă sub covorul alb imaculat al fanteziilor ireale din basmele cu prinți și zâne. Nu doar că nu știm să gestionăm situațiile de violență domestică, dar alegem să le negăm, respingându-le prin ridiculizare victimei și minimalizarea incidențelor de violență. În ultimii ani am devenit mai conștienți de violența domestică împotriva copiilor, iar dacă bătăile aplicate celor mici sunt tot mai rar motiv de glume și amuzament între adulți, violența împotriva partenerilor de viață cu verighete pe deget sau fără, este în continuare puternic negată, în special atunci când ea se întâmplă în familiile ”avute”, faimoase, cu bani sau care dau bine împreună. Cu cât poziția socială este mai ridicată, cu atâta ne îngrozim mai tare, căci dacă în cazul unei femei needucate, fără loc de muncă și copii de crescut acasă, găsim motive pentru care ar putea accepta să trăiască în violență domestică, lângă un bărbat alcoolic de care depinde financiar, pentru o femeie educată, independentă financiar  și fără copii, este greu să găsim scuze în experiența noastră limitată sau câteodată doar neprelucrată. Așa că ne este mai ușor să negăm abuzul, decât să-i pătrundem în straturile mai rafinate, dureroase și neplăcute.

Că ne place sau nu, studiile arată că violența domestică este o crimă de gen, cu majoritatea victimelor femei și majoritatea abuzatorilor bărbați. Desigur, există și situații opuse, în care femeile îi abuzează sau îi bat pe bărbați, și acest lucru nu ar trebui să fie neglijat, însă modelul standard cel mai întâlnit este a unui bărbat ”puternic” fizic și financiar, care își descarcă nervii pe nevasta de acasă, pe care o controlează, o umilește și-o lovește. Când ea pleacă, el o hărțuiește, o denigrează social și încercă prin toate modalitățile să o mai țină încă legată de el, mai ales prin răul pe care i-l provoacă. Abuzatorii se hrănesc cu durerea victimei, le place să o vadă umilită, plânsă, stoarsă de energie, căci atunci se simt ei în putere, simt controlul asupra ei și asupra situației, iar când victima se răzvrătește, reproșează și luptă înapoi, ei încep joaca de-a ping-pong-ul. Încep ei să se declare victime și răspund cu aceleași acuzații acuzațiilor victimei, doar ca să o destabilizeze mental și să o lase fără argumente. Secretul este să nu le joci jocul, să nu le răspunzi, să-i ignori, căci atunci nu mai au putere, se pierd. Doar, ca să ajungi la acest nivel de control și reținere este un drum lung, căci ei mușcă din tine, doar ca să te provoce, iar violența naște violență, și multe victime ale violenței domestice sunt și ele la rândul lor violente. Multe femei au probleme la locul de muncă, unde sunt de multe ori văzute ca și conflictuale, problematice ori închise în ele. Unele luptă imediat împotriva agresiunii și din asta se naște conflictul deschis cu urlete și devastări, în timp ce altele stau ani de zile bătute și lovite, până la un moment dat, când dintr-un nimic, iau cuțitul și-și ucid abuzatorul. Sunt și cele care trăiesc până la moartea lor sau a lui în acest tip de relație defectă, ducându-și zilnic povara în spate, ca și cum opțiunea de-a scăpa nu există. Violența domestică-i peste tot, doar că atât oamenii care nu o experimentează, cât și cei care o trăiesc refuză să o vadă pentru că doare, fiind mai prezentă în viața noastră decât ne place să credem.

Violența domestică lasă urme adânci și răni dureroase, greu de vindecat. Odată ieșită din ciclul de abuz, mintea intră în stare de alertă, trăind cu teama revenirii și orice episod ulterior de abuz, chiar retrăirea unor situații, este mai puternic resimțit, decât trăirile inițiale când abuzul însemna realitatea zilnică. Îmi amintesc cu tristețe cum ciocnirile finale cu abuzatorul meu m-au consumat mult mai puternic când m-am simțit cu un picior în libertate, decât în viața zilnică, dinainte de evadare.

Și dacă tot am început de la procesul dintre Jonny Depp și Amber Head, închei cu părerea mea modestă, a posteriori despre ceea ce am văzut, și anume un bărbat bătrân, nearticulat și arogant, ce se agață de faima și frumusețea pe care le-a avut cândva, investindu-și banii în avocați și campanii mediatice agresive, ca să denigreze și să umilească o femeie, care i-a fost cândva soție, pentru că l-a părăsit. Am văzut o femeie care încă nu și-a procesat abuzul, încă slabă, temătoare și instabilă emoțional. M-am uitat la ea și m-am văzut pe mine (din trecut) și pe multe alte victime, încă neeliberate, încă afectată de ceea ce li s-a întâmplat, încă retrăind momentele umilitoare ale abuzului. Acum am puterea să povestesc despre ele fără emoție, fără milă pentru mine sau firimitură de durere, le pot înșira la rece și pe cele mai umilitoare, ca și cum aș povesti din fabulele lui La Fontaine.

M-a întristat opinia publică, dincolo de comentariile troliilor de pe internet, am dat peste femei care o ironizau pe Amber pentru modul în care plângea, acuzând-o de actorie sau prefăcătorie. Eu nu m-am ghidat după lacrimile ei pentru a judeca dacă a avut loc abuzul, ci după faptele prezentate, după pozele cu camerele de hotel răvășite, ca să se ajungă acolo s-a consumat multă violență și dramă, filmulețele și pozele pe care ea le-a făcut. Și eu mi-am înregistrat abuzatorul și nu-i ușor nici mental și nici fizic, pentru că nu pornești cu idea de a înregistra din prima clipă, o faci ulterior, când violența se întețește, o faci cu teamă, teama că te prinde, și o faci cu vină, vina că îl iubești și vina ce vine când te împaci, că l-ai trădat. Și eu am fost părăsită, urâtă, bârfită și condamnată de către femei, care m-au cunoscut mai mult sau mai puțin, pentru că mi-am părăsit și expus abuzatorul, soțul, jumătatea. Mi-au întors spatele toate bucuroase și s-au descotorosit de mine, ca de o cârpă murdară și pentru asta acum le mulțumesc. M-a întristat faptul că oamenii nu judecă, că sunt atât de ușor manipulați în ciuda educației tot mai răspândit, dar asta nu-i o descoperire recentă, căci dintotdeauna gloata a avut dreptatea ei, mai ales când ea a fost în opoziție cu adevărul. Gloata nu-i încă pregătită ca să dezbată și să vindece violența domestică, nu când actorii frumoși în tinerețe ori bărbați de succes cu bani și case de vacanțe o comit, fiind mai degrabă dornică să o ascundă sub burca islamică, obligatorie de altfel în Afganistan.

Relația abuzivă de succes (abuzul psihic II)

Am scris acest text despre abuz cu mult timp în urmă. Era mai ironic și mai amuzant. L-am păstrat ca să mai lucrez pe el, doar că între timp sentimentele mele față de abuz s-au schimbat, trecând de la ironie la tăcere. Am schimbat textul de câteva ori, făcându-l tot mai sumbru, mai real, mai fără consistență, o traiectorie pe care a luat-o în funcție de modul în care mă raportam eu la abuz.

***

Sunt câteva reguli de bază pentru a dezvolta și întreține o relație abuzivă de succes, reguli nescrise și foarte neclare pentru victime, dar cărări existențiale de urmat pentru abuzatori. Se zice că în relațiile abuzive jumătate din contribuție o are victima, ceea ce este adevărat, pentru că victima refuză să-și recunoască poziția, chiar și atunci când semnele sunt înșirate în fața ei. Ea refuză să admită durerosul adevăr și postura reală în care se află, pentru că schimbarea ar fi prea mare, prea complicată și câteodată prea nefavorabilă pe termen scurt. Mai sunt și victime care nu văd semnele, nu le percep și nici nu vine nimeni din afară să le spună că, modul în care trăiesc, este incorect față de ele. Pentru ele am scris mai jos cum arată semnele, într-un mod ușor ironic, al absurdului privit prin ochii unei victime. E scris de la feminin la masculin, dar asta nu înseamnă că, victimele abuzului sunt doar femei și că bărbații sunt întotdeauna abuzatori. Abuzul nu ține de sex și nici de rolul social preluat prin căsătorie.

  1. Dorințele, aspirațiile sau visurile tale – sunt corecte, daca sunt aceleași cu ale persoanei de lângă tine, cu viziunea lui despre cea ce vrei tu de la viața ta, de la munca pe care o prestezi și copii pe care îi educi. Pentru că așteptările tale trebuie să coincidă cu ale jumătății, iar dacă ceva este diferit, ar fi bine să-ți schimbi punctul de vedere și asta cât mai repede. Ai greșit cumva drumul și vrei altceva, speri ceva diferit sau îți imaginezi ceva ce nu era în planul jumătății tale? Fii pe pace, acesta te va informa direct și imediat să-ți iei gândul, căci este ori imposibil, ori inutil, ori ilogic. Daca nu te descurajează cu atitudinea de respingere și încă te mănâncă în cur, atunci jumătatea trece la planul doi, unde te ia cu zăhărelul și îți demonstrează pas cu pas, mai ales încurcându-te în detalii, cum nu ai pentru ce să-ți dorești ceva absurd, așa că mai bine îți redresezi părerea și renunți la ce voiai. În varianta că, printr-un miracol al sorți și multe mătănii la biserică, ai reușit cumva să obții ceea ce doreai tu, fii pe pace că, jumătatea o sa te terfelească bine de tot, ca să nu te poți bucura de succes, fără să-ți plângi în pumni nervii de vină, frustrare și un sentiment puternic că ai dezamăgit. Asta doar ca să își ții minte faptele pe viitor.
  2. Dreptatea – e întotdeauna și de fiecare dată de partea lui. Asta e regula de aur: jumătatea niciodată nu greșește! Iar, daca nu ai înțeles această regulă, atunci trebui să admiți de fiecare data că, celălalt are în toate situațiile argumente temeinice și tu nu, deci are dreptate. Și dacă, cumva iți trece prin mintea ta naivă că vrei să-i demonstrezi că se înșală (rare excepții, dar poate în ziua aia te-ai dat de trei ori peste cap, te-a lovit trifoiul cu patru foi sau te-a molipsit spontaneitatea), își garantez că, jumătatea nu o să admită că s-a înșelat, iar textul pe care maxim îl primești este că, tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, dar nu însemna ca e cea mai bună.
  3. Controlul – asupra ta, a timpului tău, a relațiilor cu alții sau chiar al modului în care te prezinți sau te îmbraci. Verificări intense și telefoane insistente, dacă nu ai ajuns la ora la care aștepta și unde aștepta, sunt doar parte din programul de rutină. Dacă întârzii și îl suni că ești în trafic, el te întreabă unde e traficul, căci el se așteptă să-ți știe fiecare mișcare, bineînțeles din grijă pentru tine și bunăstarea ta, dar mai ales a lui. El va veni mereu cu sugestii, binevoitoare și insistente cum să-ți petreci timpul și cu cine, iar dacă vei refuza se va aștepta să argumentezi, căci sugestiile sunt și obligații, dar mai puțin evidente. Desigur că toți prietenii tăi pe care el nu-i place sunt mai devreme sau mai târziu persoane care trebuie îndepărtate, căci binele ți-l vrea doar el. Iar dacă, cumva ai prietenii tăi în vizită, iar el nu-i prieten cu ei, fii sigur că o să-i ignore, ba chiar o să le semnalizeze că sunt nedoriți. A, și să nu uităm cum te îmbraci și cum te prezinți. Poți să fii ruptă din soare, mai ales că lui îi place că ești, dar tot va găsi câteva defecte pe care să ți-le sublinieze, doar ca să nu ți-o iei în cap, că ce formidabilă ești. Poți să arați impecabil și o să-ți arate mândru o scamă pe mânecă. Nu, nu o să o ia el de acolo, doar o să-ți arată că-i acolo.
  4. Vinovăția – clar că, te face sa te simți vinovată de fiecare data când te simți bine fără el, iar dacă accidental nu-i prin preajmă, are grijă să ți-o încasezi când te întorci acasă. Acolo te așteptă ceaiul, ca pe vremea adolescentei, când stăteai peste program la discoteca si te așteptau părinții cu făcălețul, așa te așteaptă acum jumătatea cu scandalul, amenințările și textele pictate bine cu vină.
  5. Spovedania – sau actul prin care trebuie să i-te destăinui in cel mai mic detaliu, să îi dezvălui toate secretele tale, mai ales cele mai intime, in timp ce el nu iți divulga nimic, ca și popa care tace în timp ce tu bagi mare – te descoase din cap pana in picioare, îți pune cele mai ciudate si mai inexplicabile întrebări, te întreabă de două ori și cere mereu detalii. Cumva totul e mereu despre tine, despre ce faci tu, mai ales când nu ești cu el. El trebuie să-ți știe programul, cu cine te-ai văzut, ce ați vorbit, ce crezi, ce vrei și ce speri și mai ales, ce păcate ai comis.
  6. Opiniile tale sunt de fapt opiniile lui – la început te convinge de buna voie, te educa si te învață, că doar jumătatea ta este auto puternică. Pe scurt te manipulează pana gândești la fel, chiar si in situațiile in care nu te simți confortabil, el e acolo sa te asigure ca ești pe calea cea buna. Iți repeta ca voi vedeți lucrurile altfel decât restul lumii si te răsplătește pe deplin pentru viziunea ta, aliniata la a lui, subliniindu-ți ca de aia te-a ales pe tine, pentru cum gândești tu, doar ca nu mai ești tu de mult, ești copia lui. Nu te conformezi? Îți aplică regula 4!
  7. Individualitatea – este inexistentă, pentru că țelul lui este să-ți inducă ideea că fără el ești neputincioasă, incompletă, inutilă, un fel de nimeni, luat sub aripa lui ocrotitoare. La început el te alege pentru individualitatea ta, pentru creativitatea si naturalețea pe care el nu le poseda, pentru puterea ta, căci reprezinți o provocare, ca mai apoi să distrugă pas cu pas, cărămida cu cărămida tot ce reprezinți. La început controlul este servit sub forma unui ajutor, lasă-mă pe mine, că mă pricep mai bine și am să te ajut, iar mai apoi iți ia responsabilitățile principale, ca să te facă dependentă. În timp te taie de la tot, orice decizie sau informație vitală, înlocuindu-te cu el. Nici numele nu ți-l mai trece în documentele unde îl poate înlocui cu al lui, tratându-te ca un fel de proprietate, pe care el o posedă.
  8. Victimizarea – este specialitatea abuzatorului. Bineînțeles că tu ești sursa tuturor nefericirilor lui, îl faci să-și iasă din fire, îl enervezi, îl stresezi, se îngrijorează pentru tine, pentru că orice căcat se întâmplă din vina ta, dar el te accepta si te iubește si vrea sa fie cu tine, deși tu ești a dracu, si rea, si neorganizata, si prea mămoasa, si prea visătoare si prea si nu prea, tot ce vrei. Și cum să nu te simți vinovată, când ți-se spune regulat ca ești naspa? Dar, el mărinimosul îți face favoarea că-i lângă tine și așa nașpa cum ești tu. Deși, dacă îl întrebi vreodată, umilă și plânsă, dintr-un impuls de claritate, de ce mai stai cu mine dacă sunt o așa mare dezamăgire pentru tine, el zice că te iubește. Te iubește defectă, plină de vină și te acceptă și dacă îl faci nefericit.
  9. Succesul tău – îl datorezi lui. Pentru oricine ești, orice ai realizat, orice ai făcut, chiar și un ciorap croșetat de mâinile tale exclusiv, totul este datorită lui. Îți înrămează mintal ideea că ai ajuns oricine ești datorită lui exclusiv, căci fără de el te-ar fi mâncat porcii și nu ai fi realizat nimic în viața, nici măcar nu te-ai fi născut probabil. Nu contează munca pe care ai investit-o tu direct în orice, căci sigur nu ai fi făcut lucrul acela fără să fie el undeva în peisaj. Așa că ar fi bine să-i fii recunoscătoare toată viața asta și pe cealaltă, că numai datorită lui, valorezi mai mult decât un scuipat.
  10. Umilința – este ceva ce ți-se servește regulat, la intervale de surpriză, mai ales atunci când te simți bine și ești în centrul atenției. Când alții te admiră sau te complimentează, este un moment excelent ca el să te umilească printr-un gest sau cuvânt înjositor.

Ce sa faci cand te hartuieste un coleg la servici? – partea I

Voiam sa scriu cum mi-a futut (iar) ziua, cacatul asta de mobb-ist de la servici si sa-mi plang frustrarile intr-un post pe blog. Doar ca, intre timp m-a enervat si mai tare pe situatie si am decis ca, nu o sa mai fiu o victima banala, care si-o ia pe coaza, ca mai apoi sa dea cu ignor, eventual sa se planga pe net. Toata viata am dat cu ignor la porci din astia frustrati, asa cum fac majoritatea femeilor puse in situatia asta. Orice gagica care arata cat de cat ok, mai devreme sau mai tarziu da peste un libidos plini de frustrari, care sa-i faca avansuri nasparlite sau sa o ofenseze. Si atunci, daca e mai de gasca, ii fute si ea o gluma la loc peste bot, ceea ce il intarata si mai tare pe magar, sau ii da cu ignor, sperand ca pana la urma inceteaza.

Numia ca eu, am ajuns la punctul in care nu mai am chef de glume proaste si sexiste si nici rabdare ca sa le ignor. M-am saturat de porci si vreau sa le-o dau eu la muie, macar de data asta. Pentru ca eu chiar is o tipa de gasca, imi plac glumele, rad cu baietii si nu ma deranjeaza, daca cineva imi face avansuri, chiar ma flateaza, insa toate au o limita. Si nu mai am chef de libidosi nefututi si gumele lor infecte, care in afara de cacaturi sexiste nu pot scoate nimic altceva pe gura la munca, ca nu cultiv astfel de cunostinte in mediul privat. Si m-am decis ca, de data asta nu mai am chef sa tolerez. Vreau sa iau masuri, asa ca am inceput sa-mi fac temele si sa-mi calculez sansele.

Dupa o rapida cautare, am aflat ca barbatii care hartuiesc sexual femeile sunt mai degraba colegi pe aceeasi pozitie, decat sefi sau clienti, iar una dintre principalele cauze (pe langa frustrarile lor sexuale si carentele educationale), e faptul ca se simt incompetenti vs colegele lor, asa ca le diminueaza sexual valoarea.

Punctul slab e ca eu sunt o gagica care arata bine, sexy, ma imbrac atragator si starnesc interes, si pe langa asta mai am din pacate o reputatie conflictuala la servici, pentru ca nu mi-e frica sa intru intr-un conflict cu cineva. Sunt bataioasa, deci si o „victima” usor de compromis.

Punctul forte e ca gunoiul asta se comporta la fel cu toate femeile din firma, adica le imparte in doua categrorii: ori le da cu ignor (ca is urate, prea batrane sau nu raspund la el), ori le hartuieste sexual, cu texte nasparlite si penibile. Aditional, nu am observat doar eu chestia asta, au mai vazut-o si altii/altele, deci nu tine de mine, ci de el.

Slabiciunea e ca il cunoaste pe seful meu dinainte de a lucra aici, deci probabil a fost adus pe ceva relatii de amicitie, ceea ce ar explica faptul ca seful ii tolereaza unele lucruri, in pentru care noua ne scoate ochii. S-ar putea ca seful sa fi stiut despre comportamentul lui, si de aceea sa ma fi mutat langa el (ca poate ma fute asta la cap, pana imi schimb singura jobul).

Oportunitatea e ca suntem o companie in mare de femei si ca deja imi caut altceva de lucru, deci imi calculez altfel riscul.

Urmatorii pasi… inca investighez. Vreau sa-mi pregatesc strategia si sa stiu la ce sa ma astept. Dar am de gand sa nu las lucrurile asa, in ciuda faptului ca traiesc intr-o tara est europeana, deci nu se misca nimeni la hartuire din asta, iar eu nu sunt una de-a lor. Cateodata e bine pentru psihic sa mai dai cu cate un cacat din asta de pamant, sa simti un pic ca traiesti. Ca ai pentru ce.

Sugestiile sunt bine primite.