O noua țara, o noua experienta … o pula, sunt intr-un zbor de Emirates, in care urla de zor un țânc pe care ma-sa, nu știe sa-l calmeze, in timp ce din spate ma lovește cu sarcasm in scaun o câcăcioasa de fetița, needucata de mă-sa, înfofolită in cârpa neagră. Bunele maniere nu-s pe lista, dar cum sa-și pună voalul islamic e vital.

Cu cât petrec mai mult timp printre ei, cu atâta îmi displac mai mult. Cu cât ii recunosc și cunosc mai bine, cu atâta sunt mai putin impresionata de ei si ceea ce reprezintă. Le știu pe de rost retorica, le anticipez mișcările și le recunosc aburelile. Sunt obosita de ei, deși mi-e atât de ușor sa-i inteleg, sa comunic cu ei și sa-i aburesc in retur, pentru ca știu ca mint la greu și le place sa fie linși in toate găurile, numai ca sa-și estompeze temporar frustrările. Alea multe pe care le au.

Sună atât de grandios sa trăiești in Dubai, să lucrezi in Dubai, dar de fapt nu-i o mare scofală și nici mândria națională. Dubai e glamuros, privit din afara, savurat dintr-o piscina cu apa rece, in timp ce temperatura din aer trece de 40 de grade, dar in substanță e banal, murdar și obscur, dacă tragi cu ochiul după bloc. Totul e aparenta, superficialitate, iar oamenii sunt mult mai religioși, îndoctrinați și ipocriți, decât par. Și chiar, se străduiesc sa nu pară. Nimic nu-i așa cum ti-se prezenta la prima vedere pe aici, de la locali la expanzi, toți prezintă o realitate falsă. Expanzii ăștia glamurosi, modele, stewardese sau ingineri, sunt toti intr-o oală, aceea a străinilor, divizată in funcție de naționalitate și salariul lunar. Toți faimoși in țara lor, vedete locale pe acolo (și știu ca-i moda in Romania pe gema asta), sunt terfeliți aici de localnici, care le dau muie stilat și de la distanta, cu reguli clare și rasiste, impuse fără drept de apel.

Calatoresc din Dubai in Kuwait, o țara mult prea lăudata de locuitorii ei, in timp ce musafirii au desființat-o fără de mila. Cei care ii displac pe arabi, le imputa lipsa de cultura, istoria inexistenta și civilizația superficiala, creată pe litrii de petrol, fără substanța sau spirit. Sunt curioasă, dacă o sa le dau dreptate.

…

Câteva ore mai târziu, după un film slab și mâncare locală in avion, aștept sa-mi primesc viza pentru Kuwait. Aștept printre alți străini, majoritatea asiatici, câțiva europeni și niște americani. Personalul de la vize se mișcă in reluare – standard in țările arabe, iar in fundal urla un alt copil. E frig și eu ma bucur ca am avut inspirația, sa îmi iau o pereche de blugi pe sub rochia elegantă. Mi-am mai tras și o bluza din trening peste, deci ma potrivesc perfect cu decorul. Arat ca o tigancă. In Europa stilul meu ar fi trezit controverse, dar aici faptul ca nu arat piele, indiferent ce am pe mine, ma face una din mulțime. Pentru ca, Kuwait nu e Dubai, și asta se simte de la intrare. Si in Dubai ești privit și etichetat după îmbrăcăminte, deși ți-se spune ca nu e așa, iar mulți vizitatori est europeni o iau de buna, dar dacă nu păstrezi măcar aparent impresia, ți-se trage covorul de sub picioare și nu știi de ce.

Cam atâta despre arabi, deși poate ar fi util de precizat ca visurile erotice ale româncelor, ca se mărita cu arabi sunt visuri și cam atât. Aici căsătoriile se fac pe interes, de obicei cu o consoarta locală, ca sa își păstreze privilegiile și beneficiile. Asta cu referire la localnici, adică cei cu bani, ca restul in belitea pulii, săraci și fără drepturi, iar aia ar lua cu plăcere o consoartă europeana, mai ales pentru viza Schengen. Iar dacă cumva, se nimerește vreunul sa încalce tradiția, fii sigura că o sa treci brav la islam, iar asta e valabil și in cazul săracilor.